24,729 matches
-
se va ivi în cadru, nici un ochi nu se va propti de vreo crăpătură dintre stinghiile din ușă, nici o respirație nu se va face auzită de dincolo de lemn. Călătorul va sta drept și nemișcat, aplecându-și urechea spre liniștea din zid. Va părea o fantomă ce stă și așteaptă să dispară prin țevile ce ies ca niște fire de păr crescute în tencuială. Destul de probabil că s-ar face nevăzut dacă nu ar simți ceva ciudat mișcându-se în bezna din spatele
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
acolo și va învăța și el să clipească, ca să fie sigur că făcuse o faptă bună pentru cei care nu pot decât să asculte. SOARELE RĂSARE DIN TELEVIZOR Mai întâi intră plutonul de execuție și Sebi înlemni: o bucată de zid dată cu var la repezeală peste stropii de sânge uscați cam la nivelul ochilor, parcela de iarbă și buruieni îndoite și pline de salivă, pământ gălbui cu urme zimțate de bocanci. Nimeni nu părea pregătit să-i vadă pe toți
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de iarbă și buruieni îndoite și pline de salivă, pământ gălbui cu urme zimțate de bocanci. Nimeni nu părea pregătit să-i vadă pe toți cei doisprezece soldați cum pășesc încet ca niște apostoli, iar în mijlocul cadrului se opresc cu fața la zid ca și când cineva le-ar face o poză de grup. Apoi își încarcă armele și așteaptă indiferenți. Nici Sebi nu se așteptase să fie târât în fața lor și lăsat acolo cu spatele la zid. Ar fi vrut să vadă corespondenții de presă cum
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ca niște apostoli, iar în mijlocul cadrului se opresc cu fața la zid ca și când cineva le-ar face o poză de grup. Apoi își încarcă armele și așteaptă indiferenți. Nici Sebi nu se așteptase să fie târât în fața lor și lăsat acolo cu spatele la zid. Ar fi vrut să vadă corespondenții de presă cum notează ultimele sale cuvinte, cameramanii filmându-l de aproape și profilul reporterilor relatând fiecare schimbare de la locul evenimentului. Dar pe obrazul său nu cădea lumina din reflectoare, ci doar soarele, și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Coca-Cola? Emoția lui Sebi era mai puternică decât emoția soldaților sau a comandantului. Avea acum ocazia să simtă cum e să știi că ai să mori, că în următoarea fracțiune de secundă hainele tale vor avea urme de gloanțe, că zidul din spate va fi împroșcat cu sângele tău, iar praful iscat în cădere ți se va așeza pe buze și în albul ochilor încremeniți spre ecranul televizorului. Îți vor ridica trupul din fotoliu și-l vor întinde pe jos, vor
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
toate petele, iar telecomanda va opri transmisia. În încăpere va fi mult întuneric și multă liniște. Însă, spre dimineață, în fotoliul din fața televizorului se va găsi altcineva care să urmărească cum răsare soarele și luminează mâna îngrijitorului văruind din nou zidul în alb. CEA MAI CALDĂ MÂNGÂIERE Gândurile lui Slavko Klanic nu au fost niciodată împărtășite. De altfel și lui îi plăcea să țină în el, vorbea atât de puțin, încât nimeni nu-și aducea aminte de vocea lui, ci doar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tot timpul acesta văzu două lacrimi curgându-i pe obraz și întinse mâna, iar ea se retrase atunci în celălalt colț. Încă emoționat de eveniment, puștiul se hotărî să încerce să coboare pe frânghie până la un eventual orificiu aflat în zid sau până la subsol. — Bătrânul trebuie să fi căzut undeva. — Dacă nu-ți va ajunge frânghia? — Atunci mă întorc. Ideea era bună și nu a fost prea greu să fie toți convinși să colaboreze. Fiecare a scris un mic mesaj și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
momente hotărâtoare, când cineva simte că a ajuns la hotarul dintre două lumi, faptele și vorbele își pierd adevărata consistență, nu mai au valoarea statuată cândva. Nimic nu mai conta! Fiecare gând întrupat în cuvânt se topea și trecea dincolo de zidurile încăperii în care o adusese boala. Bănuielile se transformaseră în certitudini și clipele treceau și treceau... Olga încropi zorită un text lapidar pentru o telegramă exasperată: „Ina, vino urgent, mă sfârșesc! Olga Ina bănuise tot timpul, în forul ei intim
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
impalpabilă trezise în mine adorația și nu mă îndoiam că privirea unui străin, a unui om normal ar fi întinat-O și ar fi veștejit-O. Din momentul în care am pierdut-O, iar între noi s-a ridicat un zid de piatră, un dig umed, fără lucarnă, apăsător ca plumbul, mi-am dat seama că, pentru totdeauna, viața mea e inutilă și fără sens. Ea lăsase fără răspuns mângâierea privirilor mele și nu împrăștiase voluptatea profundă pe care o resimțisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
căzut, aș fi încercat o plăcere inexprimabilă. Inima înceta să-mi mai bată; îmi ținui răsuflarea; îmi era teamă să respir și să O văd dispărând ca un nor sau ca un fum. Tăcerea Ei miraculoasă ridicase între noi un zid de cristal. Mă sufocam de această clipă, de această oră, de această veșnicie. Ochii ei obosiți se închiseră încet, ca și cum văzuseră un lucru supranatural pe care nimeni nu putea să-l contemple. Ca și cum văzuseră moartea. Pleoapele I se lăsară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
anotimp. S-ar zice că ea s-a scurs într-o regiune rece, în mijlocul tenebrelor fără sfârșit, în timp ce, veșnic, în corpul meu, ardea o flacără, la căldura căreia mă topeam precum ceara. Între patru pereți care îmi delimitează camera, în interiorul zidului de apărare care îmi închide existența și gândurile, viața mea se topește puțin câte puțin, ca lumânarea. Nu greșesc, ea seamănă mai degrabă cu un buștean căzut la marginea vetrei consumându-se, carbonizat de flacăra celorlalți butuci, fără să ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am căzut la pat, mă ocup mai puțin de mine. Cuiul lung plantat în peretele gros a suportat leagănul meu și al soției mele, poate și greutatea altor copii. Puțin mai jos, s-a desprins molozul, iar pe bucata de zid dezgolită, respir mirosul lucrurilor și ființelor care au locuit aici cu mult timp în urmă. Nici un curent de aer nu a reușit până acum să risipească mirosul acesta persistent, greu, gros. Miros de transpirație, de boli vechi, de respirație, miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
prismatice și conice: erau străpunse de lucarne joase și întunecate, șubrede, părăsite, provizorii. Era de neconceput ca o ființă vie să fi locuit vreodată în ele. Ca o lamă de aur, soarele reteza umbra pereților, străzile se alungeau între vechile ziduri albe. Totul era liniștit și mut, ca și când elementele respectaseră legea sacră și alinătoare a liniștii pe care o impunea aerul fierbinte. Pretutindeni se simțea misterul la pândă. Plămânii nu mai îndrăzneau să respire. Deodată am băgat de seamă că trecusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu mă așteptam să se prindă atât de bine și să participe cu atâta suflet din prima ședință, la primii stimuli. Nu i-am rămas dator: "EȘTI DOAR O BABĂ SFERTODOCTĂ, APUCĂTOARE ȘI PROASTĂ", veni imediat răspunsul, afișat prompt pe zid. "Sunt profesor universitar, șef de catedră, membru corespondent al Academiei Române, tâmpiților!", răcni tipa, pătrunsă până-n adâncul inimii de onoarea ei de cărturăreasă română, făcută la apelul de seară. "LASĂ CĂ ȘTIM NOI CUM AI AJUNS ÎN FUNCȚIILE ASTEA. ORICUM, TOT
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
doamnă. Se repezi turbată la perete cu pumnii goi, dar gândacii mei se și răspândiseră cu repeziciune în toate părțile. În câteva clipe se ascunseră, de parcă nici n-ar fi fost. Chiar în momentul în care baba de Fito plesnea zidurile după ultimii fugari, înjurând gros, ușa se deschise, iar în pragul ei apărură domnul profesor Cuzbășan și secretara-șefă Veronica. Profesoara arăta zdruncinată bine de tot. Coafura i se răvășise, iar meșa zbârlită ca o mâță stuchitoare o cam luase
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se aprinseră ochii în cap. Se încordă toată și prinse să se ridice încet din fotoliu. Șopti repede: "Cornele, ia fi atent acuma!". Până să-și înalțe profesorul ochii și să se întoarcă spre perete, soldații mei se și ascunseră. Zidul gol o sfida iarăși pe scorpia de Fito. În virtutea acestei stări de spirit, țipă ca apucată: "Uite, scârbele, au fugit din nou!". Bărbatul se uită lung și cu un aer teribil de obosit la ea: "Iar ți-au scris?". Da
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
PENTRU TOTDEAUNA!". Privi fraza cu ochi holbați și tâmpi. Dădu de câteva ori din cap și în cele din urmă își regăsi graiul articulat: "Voi!? Voi sunteți ăia care mi-ați făcut totul?" Un "da" mare și gros umplu tot zidul. Își duse mâinile la față și se masă energic, apoi răsuflă adânc. Întrebă cu o voce răgușită: Voi mi-ați aruncat banii pă geam?" Băieții mei făcură un stânga-mprejur, iar efectul general era un soi de pâlpâire a textului
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
CĂ DE ACUM, ȘTIINDU-NE, VEI AVEA VREUN AVANTAJ? NOI SUNTEM PESTE TOT." Am făcut imediat semn și celorlalți erau mii și mii care fremătau de nerăbdare să participe la jocul de-a scrisul pe perete. Textul înnegri aproape întreg zidul. Domnul director Ciucurel se făcu dintr-odată palid și simți nevoia să-și lărgească nodul cravatei. "Deci, baba aia dă Fito nu era nebună", păru el să constate cu glas tare. "Da' io n-o să fiu prost să mă dau
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
acolo, cu rădăcini în toată regula. Situat în aripa stângă, la parter, cu vedere atât spre grădină cât și spre cele două străzi care-și găseau punctul de întâlnire tocmai în unghiul de 90 de grade pe care-l închegau zidurile, apartamentul era cu vedere spre zăvoaiele ce împânzeau delușoarele, dincolo de grădina cu nuci bătrâni, cu vișini și pruni, cu coacăze și strugurei, împărțită frățește și aceasta cu chiriașii, tot prin anii aceia de firavă republică. Format din două camere, bucătărie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și bleul, cu gramofon și radio, cu televizor vechi sovietic, cu tomuri de zile mari, frumos legate în piele catifelată și aranjate atent fie în biblioteca oficială, fie în alte intrânduri oferite de construcția mobilei, sau în firide croite în zid încă de la început, de când fusese concepută casa, o cumpăraseră de la un avocat armean. De fapt, de la soția acestuia, încă de prin anii ’38. Îi plăcuse lui Karin, în primul rând poziția casei, așezată la intersecția a două străzi. Inițial ea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
plăcuse lui Karin, în primul rând poziția casei, așezată la intersecția a două străzi. Inițial ea ar fi vrut o casă protejată de vuietul străzii, de un interval considerabil între stradă și casă, cât de mic, adică să nu aibă zidurile și ferestrele chiar lângă trotuar. Ca și cum dacă aceasta n-ar fi chiar lângă stradă, în interiorul unei grădini, pe după umbre groase de nuci și meri bătrâni, veninul societății nu ar pătrunde așa repede iar liniștea ar fi poate mai trainică. Nenea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
acolo erau imortalizate amintirile mele. În poza de pe aparat era chiar Karin-tante îmbrăcată în pitorescul ei capot, cu mine de mână undeva, în curte, la intrarea din stradă, imediat după gangul ce se deschidea noului venit după ce închidea portița în zid, imensă, dotată cu clopoțel, lângă un rond de flori în formă de inimioară, cultivat cu multă gura-leului, cu chișosoni - papuco, adică cu domnișori turcoaz, bej, roz, mov și bordo. Încă de pe vremea aceea, când ai mei se vedeau obligați să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
discuție pe care o purtase cu Valy când intrase pentru prima oară aici. După ce eliberase spațiul pe unde ajungeai nu în fosă, ci la ușa ce dădea în tunel, îi veni în minte că Valy îi arătase o firidă în zid, umplută numai pe jumătate cu cărămizi umede, suprapuse una peste alta, nezidite și cealaltă jumătate mascată la repezeală cu un panou de scânduri putrede. Fără să-l întrebe, Valy îi mărturisise că, deschizând cu greu ușapanou, într-o zi pătrunsese
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pur de iubire îl punea, cu certitudine, într-o situație din care nu mai putea ieși. 2. Până una - alta, întâlnirile lui Gerard cu Iozefina începuseră să se înfiripe și dincolo de planul concret, adică de cel din biblioteca răcoroasă, cu zidurile ei extrem de groase. Se înfiripa, așadar, mai ales atunci când el se cufunda acasă, în lectura nuvelei Corn de vânătoare. Întâlnirea cu Contesa de Bethlen era un bun prilej de a o vedea în permanență, de bunăsemă, imaginar, pe Iozefina în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
păpuși bine jucat de sforar. O, ce serviabilă era tanti Roji! Prea amabilă. Prea cumsecade. Ce frumos sunau vorbele ei și ce mieroase erau: dragilor, porumbeii mamii. În fine, vocea aceea cântată și altele. Și plasarea lui Gicu Sima la zidul infamiei, fusese cusută tot cu ață albă. Și mai apoi cuplurile aflate în așa-zisele triunghiuri, ca în romanele psihologice din perioada interbelică: personajul masculin Gicu aflat între cele două femei: Roji și Iozefina. Pe de altă parte Iozefina, personaj
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]