21,555 matches
-
a rupt dosaru’, ce-o făcut ei acolo, și l-a băgat În soba de teracotă, da’ fără foc. Și mi-a făcut alt dosar. De pe câte am aflat pe urmă, am fost la zece ani și el m-a băgat la cinșpe ani... A făcut dosaru’ și m-a dat Înapoi acolo la celula mea, nu mai știu nici ce număr a fost... Vă mai amintiți cum a fost la proces? Cum să nu? La Galați a fost. Stați că
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
una În apă și au sărit toate”. Atât, Încolo n-a spus nimic. N-avea ce să facă. Atât a spus. Câți erați În boxă? Eram treișpe În boxă, surăienii. Și m-a condamnat. Da’ la ce articol m-a băgat nu știu... Ce cunoșteam noi, alde patru clase primare? Ce cunoșteam? Nu cunoșteam nimica. Așa! Dumneavoastră ce condamnare ați primit? Cinșpe ani. Și după proces, În ’58, da’ nu mai știu În ce dată, ne-a scos În fața bisericii... Acolo
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
proces, unde v-au trimis? La Gherla. Acolo am stat un an și vreo nouă luni, aproape doi ani. Acolo a fost moarte de om! Moarte de om... La Gherla, să nu uit, și vă rog să rețineți... Ne-a băgat În baie, ne-a dezbrăcat pe toți. Acolo era șeful penitenciarelor Goiciu, fost plutonier În armată, coleg acolo cu o rudă de a mea de aici din comună. A lucrat la CFR dup-aia... Ajutor al lui, poate trăiește și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care erau mai slabi... dincolo, și tot așa. Și care a fost mai buni oleacă, cu mușchi, i-a trimes În Deltă la dig... În ce condiții ați fost transferat de la Gherla? Bravo, domnia ta! Nota zece pentru Întrebare! Ne-a băgat la bou-vagon. Bun. Acolo a pus butoi de apă și butoi de murdărie, de dus afară. Bun. Ne-a dat pâine, șuncă, deși sărată, ca la jidani, când i-a trecut de i-a omorât acolo... Ce să faci tu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ăla să aibă funcții, să mănânce o pâine... Cine a mâncat-o? Tot unu’ care a fost activ de Securitate... Și de atunci io nu m-am mai dus acolo și nu mă mai duc... Bine. Eu vă mulțumesc. Mata bagă bine mințile În cap și să fii atent să faci treabă corectă, nu să faci acolo ce-ți place mata sau la știu eu ce partid te-a trimes... să nu ții cu partea aia și partea ailaltă! Dacă ai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pe ăla... Povestiți-mi cum a fost detenția la Gherla. Când am ajuns prima zi la Gherla, când ne-am dat jos din vagon, eram În lanțuri... De fapt, eram zece În lanțuri și trei fără lanțuri... Și ne-a băgat pe sală acolo, Într-o baie, și a Întrebat pentru ce ești condamnat. Era unul Costică Unghie: „Pentru colectivizare”. I-a dat o palmă de a sărit cu cracii În sus. Avea dosarul lui și zice: „Trebuie să zici și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ani condamnare... și ăștia cu cinci-șase stau aici... Când am ajuns În cameră, hainele erau la ușă... Nu le mai văzusem de când m-au arestat. Mi-a spus: „Dezbracă-te!”. Mi-a dat haina, m-am bărbierit și m-au băgat Într-o cameră cu un politruc. Mi-o dat să fumez o țigară... „Eu nu fumez de atât timp”... Și mi-o spus că nu am voie să spun pe unde am fost, nici cu cine am stat, nimic. Când
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pseudonim Radu Țandără. Dintre cupletele revistei mai aduc către noi un vag parfum de epocă acelea privitoare la ravagiile modei în mahalalele bucureștene („Pe la noi în Popa Soare / Moda bate din picioare / Și cât ține Delea Veche / Moda ne-a băgat în streche“) sau la lipsurile generate de pregătirile pentru război și mai ales de afacerile veroase ale speculanților, versurile cele mai bune ale lui Bacalbașa amintind de acelea ale unui „cupletist“ care peste puțin timp va entuziasma publicul bucureștean, Constantin
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
tracta de bădăran, Nici Kir Trandafir hangiul A nu-i da ndator la han. Aci, dară, cum sosiră Îmbucând câte cevaș, Se cârpiră, se-nțoliră Și porniră prin oraș. Ascultă-mă, Ioniță, (Zicea bătrânul mereu) Ce căști gura pe uliță? Bagă seama, fătul meu! C-o să vezi lucruri ciudate, Clădiri frumoase și mari, Niște-ntocmiri minunate, Oameni străluciți și tari. Nu te speria deodată Nici sta ca un blândău Ci, cum ți-am mai zis eu, tată, Fă cum vezi că fac
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cu cele mai mari familii, se înhăitează în tinerețe cu mai mulți de teapa lui și se pune în revoltă fățișă cu disciplina societății de pe acea vreme. Își lasă plete lungi, face fel de fel de giumbușuri și de tămbălăuri, băgând în năbădăi pe isnafi și mahalagii; încalecă de-a ndărătelea pe o saca și se plimbă pe Podul Mogoșoaii escortat în triumf de toți ștrengarii zamparagii care-l aclamă strigând: «Ura! vivat musiu Berlicoco!» Se duce vestea pân’ la Vodă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Pe doctorul Marcovici, care era un mare practician, mai ales un mare diagnostician, îl ura de preferință. Aceasta din cauză că Marcovici îl lua în zeflemea de câte ori se întâlnea cu el într-un consult. Odată, ieșind de la o consultație, Marcovici i-a băgat bastonul între picioare și l-a făcut să-și piardă echilibrul. Din ziua aceea Drasch i-a jurat o ură eternă. Cazul cu hapurile de ghicit au trecut la legendă. Într-o zi câțiva medici au voit să-i joace
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Camilar în Cartea de piatră. Amator de istorii autentice, i-am sugerat să și povestească în scris viața: o viață neobișnuită pentru un țăran. „Asemenea mărturisiri - am ținut să-l asigur - interesează, iar astăzi nu cred că și-ar mai băga nasul cineva în hîrtiile matale”. Moș Anani e încă înfricoșat și neîncrezător. Mă oprește, decent, să continui, și-mi spune că nu-i chiar așa cum cred eu. În urmă cu doi ani s-a oprit la poarta lui o mașină
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
el (dar și pentru alții din redacția „Steagului” care gîndesc la fel de meschin), o „vitrină literară” e ceva superfluu în economia sumarelor și care, prin opinii și stil, incomodează. Sînt convins deci că nu va regreta suspendarea colaborării. Abia așteaptă să „bage” alte materiale, „de un interes mai larg”, cel mai probabil despre ireproșabila funcționare a Restaurantului „Parc” ori despre opulența și varietatea deselor „expoziții culinare”. Pentru mine, hotărîrea ce-am luat-o e dureroasă, mai ales că vine după ce-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mizeriile vieții cotidiene, devin aproape insuportabile, prelungiri ale cunoscutului blestem biblic, de unde și vorba de „sudoarea frunții”. După ce-am coborît amîndoi din autobuz, mi-a spus: „Merg mai întîi la croitor să-i las un model de pantalon, apoi (băgînd mîna în gură și atingînd o măsea de sus) la doctoriță, să mai lucreze la «nasulia» asta, după aceea trec pe la hotel să-l întîlnesc pe Nicu Breban și abia pe la amiază ajung la redacție”. M-a frapat familiaritatea cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu un maistru dintr-o școală de țară îl înnebunește. În inima lui neagră de supărare e hotărît să n-o ierte sub nici un chip. „Am să țin rugăciuni și posturi, să-i pedepsească Dumnezeu: pe el că s-a băgat în căsnicia altuia, pe ea că m-a mințit că, în afară de taică-su, nu va mai iubi niciodată o altă parte bărbătească”. „Uită, părinte, căci chiar dacă s-ar întoarce, n-ar mai fi ce-a fost între dv.”, l-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
În primul caz, atenția mea se concentra asupra trompetistului și taragotistului. Deoarece în anumite momente erau îndreptate către cer, trompeta și taragotul mi se păreau instrumente solare. La sunetul lor vibram, mă umpleam de elanuri. În schimb, aproape că nu băgam în seamă vioara, iar toba și bombardonul îmi evocau ceva leneș și comic. Alți copii se țineau de bandă, o însoțeau pînă la Cabinet sau pînă la casa celui ce-o comandase. Curiozitatea mea față de ea se oprea la poartă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu-i decît tehnician) și alții au mai multă încredere în el. „L-am depășit pe Bran!”, zice, mîndru, așteptînd reacția mea. Eu nu înțeleg prea bine în ce constă această depășire și mă amuz de comicul formulării sale. Uite, bag seama, poate există și un asemenea gen de întrecere, și un asemenea ideal! Lîngă mine, Vasile fumează și transpiră, încîntat de progresele sale. Cu teama de a-i strica reveria, îl întreb totuși: „Cine-i Bran?” Mă privește de-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a vrut să audă de așa ceva. „Acum însă, în urmă cu un sfert de ceas - [„Bunica”] a auzit la Radio cît de importante pentru sănătate sînt buruienile și, uite, m-a trimis la «Plafar»”. Înciudat de „suceală”, adaugă: „Cît venin bagă ea în mine, nici nu-ți mai spun...” Nici eu n-am vrut să aflu. Ca orice bătrîn, e îndărătnic și supus totodată, neînțelegător față de boală și, deși încă viguros, temător de ea. *Caragiale a avut dreptate: actorii pot fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
10.000 de volume. Se plînge că are prea puțin timp pentru citit: predă la negri, stă la cozi. Citește însă repede, cîte un volum pe zi. De scris, scrie fără dificultate. „Am ajuns la acel grad de profesionalism, încît bag hîrtia în mașină și treaba merge”. Mi-a precizat că scrie pentru omul de pe stradă. Îi plac lui însuși autorii cu succes de public. În schimb îi citește cu greutate pe Bălăiță, pe Buzura, pe Sălcudeanu. „Am să susțin enormitatea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tovarăși competenți, revoluționari”. Inutil să mai urmez banda: fiecare din afirmațiile sale mă provoca să-l iau în răspăr. E ziarist revoluționar cel care se opune criticării „aspectelor negative” dintr-o comună de care răspunde cutare „tovarăș secretar”? „De ce-l bagi în seamă?”, ar putea să mă întrebe cineva. Îl bag, pentru că persoane ca el nu-și termină rolul odată cu discursul. Au privilegiul de a ne reprezenta și judeca. Ne stabilesc marja de libertate și ne reglează conduitele. Dar motivul principal
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
afirmațiile sale mă provoca să-l iau în răspăr. E ziarist revoluționar cel care se opune criticării „aspectelor negative” dintr-o comună de care răspunde cutare „tovarăș secretar”? „De ce-l bagi în seamă?”, ar putea să mă întrebe cineva. Îl bag, pentru că persoane ca el nu-și termină rolul odată cu discursul. Au privilegiul de a ne reprezenta și judeca. Ne stabilesc marja de libertate și ne reglează conduitele. Dar motivul principal pentru care îi dau atenție e că, în fața celor de la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
l-a iertat nici pe el. Cu ocazia ultimei „prime”, s-a supărat că i s-ar fi dat cu o sută sau două de lei mai puțin decît credea că i se cuvine. Și s-a răzbunat! Cum? A băgat mașina în revizie. După ce a fost reparată, a pretins că a schimbat, pe cheltuiala sa, setul motor, care costă vreo 2.800 lei. Luînd de bună povestea, directorul nu numai că i-a aprobat cheltuiala, dar i-a cerut să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Constantin Bursuc, colegi de la vecinul „Steagul roșu” (îi notez aici ca „în caz de” să am pe cine bănui). Dintre cei patru, cel mai interesant a reacționat Grigorescu: mai întîi a rîs, apoi parcă trezit dintr-o buimăceală, și-a băgat arătătoarele în urechi și a făcut - teatral - o mișcare de scormonire, asemănătoare cu cea pe care o faci cînd ți-a intrat ceva în ele (o gîză, un fir de păr etc.) și vrei să scoți. Zîmbind, Mihai Buznea m-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
i-a reamintit doctorului că, de fapt, nu el va fi autorul articolului pe care ar urma să-l scrie, ci Maria Rusu, șefa sa de la Direcția Sanitară: așa figurează în sumarul revistei! „Nu vă supărați, nu noi v am băgat în chestia asta...” „Să mă supăr?”, s-a prefăcut mirat, zîmbind pe sub mustață, doctorul. „Nu-mi dă voie tema!” Scena e caracteristică nu numai pentru lipsa de convingere a celor doi, ci și pentru duplicitatea la care sînt constrînși numeroși
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
urnește din ce în ce mai greu. Iar peste toate e spaima pe care bătrînii și-o transmit unii altora povestindu-și întîmplări din categoria „faptului divers”, devenite din ce în ce mai numeroase. *Aseară (30 ianuarie 1988), cam pe la 11 și jumătate, la cîteva minute după ce mă băgasem în pat, am simțit o durere puternică a întregului bloc stîng al pieptului. Un fel de umflare instantanee, urmată de o sufocare. Totul a durat cîteva secunde. După ce durerea cea violentă a trecut, am rămas cu un tremur în carne
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]