KorAP: Find »[drukola/base=crimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...820 821 822 ...835 >

20,856 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

remarcabil, deși amintirile trecutului persistă, iar În Bavaria (unde au ajuns mulți dintre ei) subiectul e Încă sensibil. Pentru percepția contemporană e, poate, supărător să vezi În expulzarea germanilor o „crimă Împotriva umanității” la numai câteva luni după deconspirarea unor crime de o cu totul altă factură, comise În numele acelorași germani. Însă germanii erau vii și prezenți, pe când victimele lor (mai ales evreii) moarte și Îngropate. Cum spunea mulți ani mai târziu Telford Taylor, procurorul american care a instrumentat dosarele liderilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
stătuse În Vest (chiar dacă fusese ținut Într-un lagăr). Balticii, ucrainenii, croații și alții ezitau să se Întoarcă În state aflate acum, oficial sau de facto, sub control comunist: reticența lor era motivată de riscul represaliilor (li se puteau imputa crime de război), dar și de simpla dorință de a duce o viață mai bună În Occident. De-a lungul anilor 1945 și 1946, autoritățile occidentale au preferat să ignore În mare aceste sentimente, trimițându-i acasă pe sovietici și pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să fie legitime, să poată invoca autoritatea unor state adecvat constituite, trebuiau mai Întâi să se confrunte cu moștenirea regimurilor discreditate din timpul războiului. Naziștii și aliații lor fuseseră Învinși, dar acest lucru era, evident, insuficient, având În vedere gravitatea crimelor comise. Dacă legitimitatea guvernelor postbelice se baza doar pe victoria militară asupra fascismului, cu ce erau ele mai bune decât regimurile fasciste detronate? Era important ca actele acestora din urmă să fie identificate drept crime și pedepsite corespunzător. Bazat pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
insuficient, având În vedere gravitatea crimelor comise. Dacă legitimitatea guvernelor postbelice se baza doar pe victoria militară asupra fascismului, cu ce erau ele mai bune decât regimurile fasciste detronate? Era important ca actele acestora din urmă să fie identificate drept crime și pedepsite corespunzător. Bazat pe un solid raționament politic și legal, impulsul punitiv venea și În Întâmpinarea unei nevoi interioare. Pentru cei mai mulți europeni, cel de-al doilea război mondial a Însemnat În primul rând nu o bătălie eroică, ci o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a-i dezarma pe partizani, a impune autoritatea propriei poliții și a descuraja cererea populară de sentințe aspre și pedepse colective. Dezarmarea partizanilor s-a dovedit surprinzător de necontroversată, cel puțin În Europa Centrală și de Vest. Diversele infracțiuni și crime deja comise În euforia eliberării au fost uitate: guvernul provizoriu al Belgiei a proclamat o amnistie pentru toate delictele comise de Rezistență (sau În numele său) În primele 41 de zile de la data oficială a eliberării naționale. În schimb, se subînțelegea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tratau Însă chestiuni mai ample, precum jurisprudența și imparțialitatea. și, mai ales, nu puteau tranșa anticipat Între responsabilitatea individuală și cea colectivă. În anii 1944-1945, era un avantaj politic să poți atribui În bloc delictul de colaboraționism și responsabilitatea pentru crime de război unor categorii prestabilite: membrii anumitor partide politice, organizații militare și agenții guvernamentale. Dar această procedură lăsa În libertate numeroși indivizi a căror pedepsire era universal solicitată, includea oameni vinovați doar de inerție sau de lașitate și, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europei de la război la pace, nu trebuie să scăpăm din vedere tragedia recentă. În circumstanțele din 1945, e remarcabil simplul fapt că domnia legii a fost reînstăpânită - la urma urmei, era prima oară când un Întreg continent trebuia să judece crime de o asemenea anvergură și să aducă vinovații În fața a ceva care să semene a justiție. Numărul celor pedepsiți, ca și gravitatea sentințelor, varia enorm de la o țară la alta. În Norvegia, la o populație de numai 3 milioane de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sau sancționați, cei mai mulți recăpătându-și posturile În următorii șase ani. În total, l’épuration a atins cam 350.000 de persoane, Însă celor mai mulți nu le-a afectat dramatic viața sau cariera. Nimeni nu a fost pedepsit pentru ceea ce numim astăzi crime Împotriva umanității. Responsabilitatea pentru acestea și alte crime de război a revenit integral nemților. Cazul italian era aparte, din mai multe motive. Deși făcuse parte din Axă, Italia a fost autorizată de guvernele aliate să-și organizeze singură procesele și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
șase ani. În total, l’épuration a atins cam 350.000 de persoane, Însă celor mai mulți nu le-a afectat dramatic viața sau cariera. Nimeni nu a fost pedepsit pentru ceea ce numim astăzi crime Împotriva umanității. Responsabilitatea pentru acestea și alte crime de război a revenit integral nemților. Cazul italian era aparte, din mai multe motive. Deși făcuse parte din Axă, Italia a fost autorizată de guvernele aliate să-și organizeze singură procesele și epurarea - la urma urmei, italienii Întorseseră armele În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În 1944-1945 și-au recăpătat slujbele sau au fost scutiți de plata amenzilor primite, iar majoritatea celor 50.000 de italieni Întemnițați pentru activități fasciste au ieșit rapid din Închisoare 1. Cel mult 50 de oameni au fost executați pentru crimele săvârșite În urma unui proces legal; li se adaugă 55 de fasciști masacrați de partizani pe 17 iulie 1945 În Închisoarea Schio. În timpul Războiului Rece, transformarea suspect de facilă a Italiei din putere a Axei În aliat democratic a fost pusă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și a influenței politice a Vaticanului. În realitate, lucrurile erau mai complicate. Desigur, Biserica Catolică a scăpat ușor, având În vedere faptul că Pius al XII-lea a avut relații călduroase cu regimul fascist și a Închis ferm ochii la crimele naziștilor din Italia și de peste tot. Prelații erau influenți. Autoritățile militare anglo-americane au ezitat Într-adevăr să elimine funcționarii compromiși, În timp ce Încercau să restabilească normalitatea În peninsulă. Iar În ansamblu, epurarea fasciștilor a fost mai eficientă În regiunile unde rezistența

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pedepsirea colaboraționiștilor, a fasciștilor și nemților reprezenta În primul rând un mod de a curăța peisajul social și politic local de posibile impedimente În calea comunismului. La fel și În cazul Iugoslaviei lui Tito. Numeroase persoane au fost acuzate de crime fasciste, când singura lor vină era apartenența la un grup social sau național nedorit, afilierea la un partid politic ori la un cult religios incomod sau, pur și simplu, o prea mare vizibilitate și popularitate În comunitatea locală. În procesul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au fost etape cruciale. Dar ele au pedepsit deopotrivă criminali de război și fasciști autentici. Astfel, printre persecuțiile care vizau Biserica Catolică din Croația, Tito l-a acuzat și pe rău famatul cardinal Alois Stepinac din Zagreb, apologet al oribilelor crime săvârșite de regimul ustaș din Croația, care a scăpat ușor, petrecându-și următorii 14 ani În arest la domiciliu, până În 1960, când s-a stins În patul lui. Draža Mihailoviæ, liderul cetnicilor, a fost judecat și executat În iulie 1946

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îndeosebi activiștii din regimurile progermane ale lui Döme Sztójay și Ferenc Szálasi din 1944. Procentul fasciștilor și al colaboraționiștilor condamnați În Ungaria nu l-a depășit pe cel din Belgia sau Olanda postbelică - deși nu Încape Îndoială că ei săvârșiseră crime grave, executând cu entuziasm (și chiar anticipând) programul german de expediere În lagăre a sute de mii de evrei maghiari. Abia ulterior, autoritățile maghiare au inclus delictele de „sabotaj” și „conspirație”, cu scopul evident de a acoperi o gamă mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ar fi fost posibil În atmosfera vremii - rămâne o Întrebare legitimă. Dar soarta lor nu a fost nici mai rea, nici mai bună decât, să zicem, cea a lui Pierre Laval. Justiția cehoslovacă postbelică folosea noțiunea vagă și Îngrijorătoare de „crime Împotriva națiunii”, o metodă de pedeapsă colectivă, ideală pentru germanii sudeți. Dar În acei ani procedeele justiției franceze, de exemplu, erau chiar și mai lipsite de temei. Succesul proceselor și al epurărilor antifasciste din zonele europene ce fuseseră ocupate este

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
gratifiante, cei din regiunile ocupate până nu demult de nemți doreau mai degrabă să uite amintirile dureroase sau neplăcute și să-și reia viețile Întrerupte de război. În orice caz, puțini erau pe atunci dispuși să-și acuze compatrioții de crimele cele mai sângeroase. Responsabilitatea acestora, considerau toți la unison, le revenea integral germanilor. Ideea că vina supremă pentru ororile celui de-al doilea război mondial trebuie să cadă pe umerii Germaniei era atât de răspândită, Încât până și Austria a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cei 117 membri ai Orchestrei Filarmonice din Viena erau naziști (În timp ce Filarmonica din Berlin număra doar 8 membri de partid din 110 muzicieni). În aceste condiții, Austria a scăpat surprinzător de ușor. Din cei 130.000 de austrieci investigați pentru crime de război, 23.000 au fost puși sub acuzare, 13.600 găsiți vinovați, 43 condamnați la moarte și numai 30 executați. Circa 70.000 de funcționari publici au fost demiși. Cele patru puteri aliate au stabilit În toamna anului 1946

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
locală nu a avut nici un cuvânt de spus despre propria soartă. Prin aceeași Declarație de la Moscova, din 30 octombrie 1943, care exonera Austria de responsabilitatea orientării sale naziste, Aliații Îi avertizau pe germani că vor fi trași la răspundere pentru crimele de război săvârșite. Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru crimele de război săvârșite. Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de război, crime Împotriva umanității, omucidere și alte delicte de drept comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
război săvârșite. Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de război, crime Împotriva umanității, omucidere și alte delicte de drept comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar au existat multe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
franceze au judecat naziști de rang inferior În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat o serie de naziști altor țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951, În Închisoarea Landsberg, pe fondul unor zgomotoase apeluri germane la clemență. Germanii nu puteau fi pedepsiți pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951, În Închisoarea Landsberg, pe fondul unor zgomotoase apeluri germane la clemență. Germanii nu puteau fi pedepsiți pentru simplul fapt că fuseseră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unor criminali cât se poate de adevărați, pentru un comportament criminal ce putea fi dovedit și, ca atare, au creat un precedent vital pentru jurisprudența internațională În deceniile următoare. Procesele și investigațiile Întreprinse din 1945 până În 1948 (când Comisia pentru Crime de Război a Națiunilor Unite a fost desființată) au furnizat o cantitate impresionantă de documente și mărturii (mai ales despre programul german de exterminare a evreilor din Europa), exact În momentul În care germanii și ceilalți erau dispuși să uite

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și mărturii (mai ales despre programul german de exterminare a evreilor din Europa), exact În momentul În care germanii și ceilalți erau dispuși să uite cât mai repede tot ce se Întâmplase. Aceste dovezi au consfințit faptul că și acele crime comise de indivizi În scopuri ideologice sau sub umbrela statului erau tot responsabilitatea indivizilor și cădeau sub incidența legii. „Executarea ordinelor” nu era un argument valid. Pedepsirea de către Aliați a criminalilor de război germani prezenta totuși două neajunsuri inevitabile. Prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]