25,546 matches
-
pentru pelerinii de pe Arrakis și conține imagini (cu descrieri) ale unora dintre dispozitivele și personajele prezentate în romane. Brian Herbert și Anderson au scris câteva povestiri "Dune", majoritatea legate de romanele lor și publicate în perioada apariției acestora. Printre aceste povestiri se numără "Dune: A Whisper of Caladan Seas" (2001), "Dune: Hunting Harkonnens" (2002), "Dune: Whipping Mek" (2003), "Dune: The Faces of a Martyr" (2004), "Dune: Sea Child" (2006) și "Dune: Treasure in the Sand" (2006). În 1984, Universal Pictures a
Seria Dune () [Corola-website/Science/298427_a_299756]
-
și Kevin J. Anderson au lansat "The Road to Dune" pe 11 august 2005, cartea conținând o nuveletă intitulată "Spice Planet" (o versiune alternativă a acțiunii din "Dune", bazată pe un o schiță realizată de Frank Herbert), o serie de povestiri scrise de Brian Herbert/Anderson, precum și scrisori și capitole nefolosite scrise de Frank Herbert. În 1979, Avalon Hill a lansat jocul "Dune", acesta fiind urmat în 1984 de un joc lansat de Parker Brothers. Un joc de cărți din 1997
Seria Dune () [Corola-website/Science/298427_a_299756]
-
exotic, creator de tipuri umane de puternică vitalitate, a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil. De asemenea, a fost un maestru al povestirilor și ale jurnalelor de călătorie. Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi de limbă engleză ai
Herman Melville () [Corola-website/Science/298469_a_299798]
-
Allan Gansevoort Melvill, era scoțian și mama sa, Maria, era olandeză, ambii cu origini aristocratice. Falimentul tatălui îl silește să întrerupă studiile școlare la vârsta de 15 ani. În amintirile sale afirma că gustul pentru aventuri l-a dobândit ascultând povestirile tatălui său Allan despre valuri marine monstruoase, înalte cât un munte, despre catarguri de corăbii care se rupeau ca surcelele în bătaia furtunilor, despre peripețiile unei călătorii pe mare către Le Havre sau Liverpool. După moartea tatălui în 1832, familia
Herman Melville () [Corola-website/Science/298469_a_299798]
-
apărută în 1840, Melville se îmbarcă din nou ca marinar și, pe 1 ianuarie 1841, părăsește portul New Bedford, statul Massachusetts, pe bordul balenierei "Acushnet" în direcția Oceanului Pacific. Ajuns la Insulele Marchize, părăsește nava. Impresiile din călătoria efectuată constituie tema povestirilor "Taipi" (1846) și "Omoo" (1847). După ce stă câtva timp în Insulele Societății, ajunge la Honolulu iar de aici, pe bordul fregatei americane "United States", ajunge în toamna anului 1844 la Boston. Și experiența acestei călătorii va face obiectul unei povestiri
Herman Melville () [Corola-website/Science/298469_a_299798]
-
povestirilor "Taipi" (1846) și "Omoo" (1847). După ce stă câtva timp în Insulele Societății, ajunge la Honolulu iar de aici, pe bordul fregatei americane "United States", ajunge în toamna anului 1844 la Boston. Și experiența acestei călătorii va face obiectul unei povestiri, "White Jacket: or, The World in a Man-of-War" ("Redingota albă sau lumea de pe o navă de război", 1850). În 1847, Melville se căsătorește la Boston cu Elizabeth Shaw. Vor locui împreună în New York City până în anul 1850, când cumpără o
Herman Melville () [Corola-website/Science/298469_a_299798]
-
ul (din sl. "basnŭ": născocire, scornire), numit și poveste, este alături de povestire, snoava și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele. Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvelă, prin aceea că
Basm () [Corola-website/Science/298504_a_299833]
-
Noaptea himerelor),1917 -Proza - Kysař,1915, nuvelă neoclasica În unele opere se prezintă că un scriitor ironic, satiric și pamfletist. Devine un critic al caracterului național: -Poezie - Satiry a sarkasmy (Satire și sarcasme),190 -Proza - Přihody (Întâmplări),1911,colecție de povestiri scurte Opere de război strânse într-o culegere de poezii. Autorul exprimă sentimentul de naționalism bazat pe conceptul de unitate a națiunii că valori morale obligatorii: -Lehké a těžké kroky (Pași grei și ușori),1915 -Anebo (Sau),1918 -Okno (Fereastră
Viktor Dyk () [Corola-website/Science/307013_a_308342]
-
-Okno (Fereastră),1921 -Poslední rok (Anul trecut),1922 Alte opere: Poezie- Sila života (Puterea vieții),1918 - Milá sedmi loupežniků (Iubita celor șapte tâlhari),poem,1906 - Zpěvy v bouři (Cântece în furtună),1928 - Piseň o vrbě (Cântec despre salcie),colecție de povestiri scurte,1908 - Tichy dům (Casă liniștită),povestire,1921 - Pomsta (Răzbunarea),scrisă sub pseudonimul R. Vilde,1896 - Odchod (Plecarea),1901 - Epizoda (Episodul),1906 - Revoluționară trilogie ce include trei piese de teatru: Ranni ropucha(Broască râioasa matinala),1908; Poraženi(Înfrângerea),1911; Figaro
Viktor Dyk () [Corola-website/Science/307013_a_308342]
-
1922 Alte opere: Poezie- Sila života (Puterea vieții),1918 - Milá sedmi loupežniků (Iubita celor șapte tâlhari),poem,1906 - Zpěvy v bouři (Cântece în furtună),1928 - Piseň o vrbě (Cântec despre salcie),colecție de povestiri scurte,1908 - Tichy dům (Casă liniștită),povestire,1921 - Pomsta (Răzbunarea),scrisă sub pseudonimul R. Vilde,1896 - Odchod (Plecarea),1901 - Epizoda (Episodul),1906 - Revoluționară trilogie ce include trei piese de teatru: Ranni ropucha(Broască râioasa matinala),1908; Poraženi(Înfrângerea),1911; Figaro,1917.
Viktor Dyk () [Corola-website/Science/307013_a_308342]
-
1924, d. Karlsruhe, 13 ianuarie 2016), a fost un medic psihiatru și radiolog român, autor a numeroase articole de specialitate în revista "Știință și Tehnică", cunoscut mai ales prin articolele sale despre sexualitate și prin nuvelele sale publicate în colecția "Povestiri științifico-fantastice", unele premiate. A urmat liceul Mihai Viteazul din București, unde tatăl său fusese numit director, apoi a studiat medicina la Facultatea Carol Davila. A fost, pentru puțină vreme, căsătorit cu pictorița Ioana Olteș. A lucrat la diverse policlinici și
Sorin Stănescu () [Corola-website/Science/307045_a_308374]
-
amplifică vibrația corzilor vocale ale persoanelor în comă, pentru a le citi gândurile), ci și elemente de medicină alternativă pe bază de meditație și de autosugestie, ceea ce era, în epocă, o inițiativă curajoasă. Sorin Stănescu a mai publicat în colecția „Povestiri științifico-fantastice” nuvela „Frumoasa din planeta adormită” unde formele vii sunt reproiectate sub o altă formă de agregare a materiei, cristalină și simetrică, ca în basmele în feeria cărora fusese inițiat de prima soție, ilustratoare de cărți de povești pentru copii
Sorin Stănescu () [Corola-website/Science/307045_a_308374]
-
necinstiți. Autorul însă o privește științific, ca pe un gadget, un obiect tehnic căruia fizicianul belgian Roger Lacombe îi dezleagă taina dezvăluind sistemul de baterii electrice ascuns de alhimiști în teaca ei. Anticipația devine astfel o aventură detectivă, din genul povestirilor lui Arthur Conan Doyle cu personajul lui Sherlock Holmes. Pe lângă această lucrare, S. Stănescu a mai scris capitole din cărți cu mai mulți autori, cum ar fi de exemplu "Se pot citi și transmite gândurile ?" pp. 164-180, în cartea: Întrebări
Sorin Stănescu () [Corola-website/Science/307045_a_308374]
-
descrieri amănunțite a tuturor evenimentelor din regat (chiar și descrierea fugii din Egipt a doi condamnați neînsemnați), nu există în vremea acestui faraon nici o mențiune despre fuga a sute de mii de sclavi. Episodul șederii și exodului israeliților, ca și povestirea biblică anterioară despre coborârea lui Avraam în Egipt sau istoria lui Iosif, ar putea fi ecoul unor circulații de populații semitice vecine înăuntrul țării și apoi înafara ei, care au avut loc cu certitudine în mai multe rânduri în istoria
Noul Regat Egiptean () [Corola-website/Science/307039_a_308368]
-
Odă regelui”), prin care, în mod subtil, cere clemență pentru nefericitul Fouquet. Prin aceasta, nu reușește însă decât să-și atragă antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al regelui. În 1664 îi apare primul volum de o reală importanță: "Contes" („Povestiri”), cu care intră în atenția contemporanilor săi. La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost înnobilat, primind un "Brevet de Gentilhomme" („brevet de gentilom”); el a intrat oficial în serviciul ducesei de Orléans, Marguerite de Lorraine, care era mama
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze. Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu ("La Dissertation sur Joconde
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu ("La Dissertation sur Joconde"), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine. În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri ("Contes et Nouvelles en vers"). La 31 martie 1668 este tipărit volumul "Fables choisies" („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: "Je
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
-i învăța pe oameni”). La Fontaine publică în 1669 "Les Amours de Psyché et de Cupidon". Această carte suscită o relativă neînțelegere, datorită stilului său neconvențional, care contravenea principiilor de bază ale esteticii clasice, fiind un amestec de proză, versuri, povestiri mitologice și conversații literare. Romanul îi pune în scenă și pe „cei patru amici”, reprezentați prin Molière, Boileau, Racine și La Fontaine însuși. La 20 decembrie 1670 este publicată la Port Royal "Recueil de Poésies Chrétiennes" („Culegere de poezii creștine
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta însă nu duce până la capăt proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satiră împotriva lui Lully întitulat "Le Florentin" (Lully fiind originar din Florența). Publică, de asemenea, o altă culegere de povestiri licențioase "Nouveaux Contes". În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de "Fables choisies" („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan. În 1682, având peste șaizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valoroși literați
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
șase luni. Regele nu uitase probabil atașamentul lui La Fontaine față de Fouquet și, în plus, îl considera ca un reprezentant al vechiului partid al "Frondeurilor". Între timp, La Fontaine publicase " Poème du Quinquina", un poem filosofic însoțit de două noi povestiri, iar la 6 mai 1683 pe scena de la "Comédie Française" avusese loc premiera comediei sale "Rendez-vous". La 17 aprilie 1684 Boileau a fost ales de Academia Franceză în locul lui Bezons Bazin, care decedase între timp, astfel încât Ludovic al XIV-lea
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
Fontaine, acuzându-l de trădare pentru că apărase privilegiile Academiei. La 28 iulie 1685, împreună cu François de Maucroix, tipărește "Ouvrages de Prose et de Poésie" („Lucrări de proză și poezie”), conținând traduceri din Platon, Demostene și Cicero, precum și noi fabule și povestiri. În timpul celebrei polemici de la Academia Franceză dintre „clasici și moderni” (""), Jean de La Fontaine s-a situat în mod evident alături de „clasici” (printre care se numărau și prietenii săi Boileau, Racine și La Bruyère). El scrie "Épître à Monsieur de Soissons
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
temelie a localului internatului. A fost președintele societății România Jună din Viena. A fost membru activ al Astrei (1900) și vicepreședinte al Societății pentru Fond de Teatru Român. A colaborat la diverse publicații, precum Familia, Tribuna. A scris mai multe povestiri, foiletoane satirice, piese de teatru, studii de literatură și folclor. În anul 1902 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Virgil Onițiu () [Corola-website/Science/307085_a_308414]
-
1970), primă audiție, Bacău, 26 ianuarie 1973, Orchestra Simfonică; • Simfonieta nr. 11 „Perspective”, opus 118 (1971), primă audiție, București, 11 decembrie 1972, Filarmonică; • Simfonieta nr. 12 „Evocări”, opus 119 (1971), evocare, amurg, meditație; Tipuri și profite, opus 120 (1971); • Scurtă povestire, opus 121 (1971); Trei bucolice, opus 122 (1971), bucolica, moderato, vivo assai; • Simfonieta nr. 13, opus 123 (1972); • Reminiscențe, opus 124 (1972); Patru imagini, opus 125 (1972); • Partita nr. 1, opus 127 (1973); • Partita nr. 2, opus 128 (1973). MUZICĂ
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
București. În 1860 a scos „Revista Carpaților”. A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Proza memorialistică („Suvenire contimporane”, 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul
Gheorghe Sion () [Corola-website/Science/307159_a_308488]
-
savant român. În 1868 a debutat ca scriitor sub pseudonimul Gill în Convorbiri literare, la început cu traduceri și apoi cu prezentarea unor fapte istorice sub titluri ca "Hărți vechi", "Geneza oștirii române" (1830, 1893) și cu o serie de povestiri ca Moș Kivu, Săptămâna patimilor (1894), Căpitanul Radu Negru, Hedwige ș.a. La 25 martie 1909 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane.
George Ioan Lahovary () [Corola-website/Science/307206_a_308535]