20,976 matches
-
Brest-Litovsk, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 aceștia din urmă au fost implicați, inevitabil, în problemele interne ale Rusiei. Românii au fost astfel siliți să se reorganizeze pe teritoriul rus situat la este de munții Urali sub forma unui al doilea corp de voluntari, organizarea fiindu-le sprijinită atât de către guvernul român, cât și de către Misiunea Militară Franceză din Rusia. Din cauza situației volatile și confuze, înființarea acestui al doilea corp
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
să intre sub ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia, pentru a lupta la apărarea căii ferate transsiberiene. Astfel de la sfârșitul lunii mai 1919 până la începutul lunii februarie 1920, soldații români s-au implicat, cu succes, în luptele duse cu partizanii ruși în regiunea Irkutsk pentru ca legăturile cu frontul din Ural și aprovizionarea să nu fie afectate de aceștia. Fiind în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de neintervenție, efectivele Legiunii au pornit în a doua jumătate a lunii ianuarie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fost primite cu onoruri în România întregită. Până la încheierea sarcinii Misiunii, în august 1920, aceasta a reușit și conversia în bani a unei cantități semnificative de materiale de război ale unității și ale României, aflate în depozitele din Extremul Orient rus. După reintrarea României în război, odată cu remobilizarea Corpului Voluntarilor au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada interbelică a fost marcat de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
bani a unei cantități semnificative de materiale de război ale unității și ale României, aflate în depozitele din Extremul Orient rus. După reintrarea României în război, odată cu remobilizarea Corpului Voluntarilor au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada interbelică a fost marcat de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii voluntari au avut de suferit, pierzându-și gradele
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în trupele Dublei Monarhii. Dintre aceștia, zeci de mii au căzut prizonieri pe frontul rusesc, mulți dintre aceștia fie de bunăvoie, fie datorită cursului nefavorabil al acțiunilor militare pentru monarhia bicefală. În total astfel, au fost luați prizonieri de către trupele ruse aproximativ 120.000 de prizonieri din rândurile etnicilor români. Aceștia, ulterior au fost răspândiți în peste 1.000 de lagăre aflate atât în partea europeană a Imperiului Rus, cât și în Siberia în regiunea Omsk și . Deoarece în proporție covârșitoare
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
români erau la origine țărani, aceștia au fost repartizați mai ales în zonele agricole. Lagărele de prizonieri de război rusești au fost în mare parte, instalate în vechi , pe câmpuri de concentrare sau în tabere de exerciții ale Armatei Imperiale Ruse. Deoarece mulți dintre marii proprietari ruși care au folosit ca mână de lucru prizonieri au fost filogermani sau filoaustrieci - având mulți dintre ei ascendență germană sau austriacă, supravegherea activităților lucrative pe domenii a fost adesea încredințată unor ofițeri aparținând popoarelor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
filogermani sau filoaustrieci - având mulți dintre ei ascendență germană sau austriacă, supravegherea activităților lucrative pe domenii a fost adesea încredințată unor ofițeri aparținând popoarelor respective. Mai mult, comandanții lagărelor au păstrat organizarea militară austro-ungară a prizonierilor. Regimul rezervat de autoritățile ruse etnicilor români prizonieri din armata austro-ungară a fost unul foarte greu. Muncile grele la care au fost supuși alături de dorul de casă, hrana puțină - la limita supraviețuirii, gerurile iernilor rusești, abuzurile și discriminările, precum și bolile slab tratate din cauza lipsei cvasi-generale
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
an. Hrana lor a fost aproape invariabil, constituită din pâine ca gunoiul, grâu fiert - negru și murdar, de multe ori amestecat cu nisip și ciorbă - de felul unor lături, în care colcăiau gândacii. La Berezovka se putea comunica cu autoritățile ruse numai prin intermediul unui maior austriac. La Celiabinsk cel mai rău bătuți au fost românii, iar prizonierii slavi și români au făcut cele mai grele munci, în timp ce prizonierii maghiari și austrieci au fost protejați de autorități. Ca efect al condițiilor umane
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
atât ale prizonierilor (fie ei simpli soldați, subofițeri sau ofițeri), cât și ale celor care s-au angajat ulterior ca voluntari, au fost extrem de reduse. Acestea s-au limitat la micile solde plătite conform normelor de drept internațional de autoritățile ruse, solde care abia dacă ajungeau pentru asigurarea existenței. Chiar și în condițiile deschiderii în luna octombrie 1917 a unei subscripții publice pentru constituirea unui fond de ajutorare al prizonierilor români din Rusia, bolnavi sau invalizi de război - inapți de a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Regatul, contact care fusese stabilit în anii de neutralitate. Deoarece guvernul țarist avea nevoie de mână de lucru pe marile moșii și în fabrici, a privit cu rezervă eliberarea prizonierilor și s-a împotrivit acesteia. La manifestarea rezervei politicii guvernului rus a contribuit și lipsa de simpatie pentru o acțiune care nu ar fi corespuns scopurilor politice postbelice, existența unui stat român puternic rezultat din unirea provinciilor locuite de români, fiind de natură să constituie o piedică în calea planurilor ruse
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
rus a contribuit și lipsa de simpatie pentru o acțiune care nu ar fi corespuns scopurilor politice postbelice, existența unui stat român puternic rezultat din unirea provinciilor locuite de români, fiind de natură să constituie o piedică în calea planurilor ruse de expansiune spre Peninsula Balcanică și Europa Centrală. Totuși în octombrie 1916 la insistențele guvernului român, guvernul țarist a acceptat să permită trecerea în Regat a 15.000 de prizonieri etnici români, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Centrală. Totuși în octombrie 1916 la insistențele guvernului român, guvernul țarist a acceptat să permită trecerea în Regat a 15.000 de prizonieri etnici români, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austrieci. În urma unor circulare date de comandamentul rus, ofițerilor, subofițerilor și intelectualilor cu grade inferioare aflați în lagăre (nu și simplilor soldați), li s-a permis încadrarea în Armata Română. Lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA la data de 1/13 septembrie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și de către dr. Pompiliu Nistor și de Emil Isopescu. Ca efect, situația alimentară și locativă a prizonierilor s-a ameliorat. Comitetul s-a preocupat și de întemeierea unui ziar românesc care să exprime punctul de vedere al acestuia, dar cenzura rusă a zădărnicit această acțiune, limitată ulterior numai la apariția unei reviste litografiate intitulată „Gura Satului”. A fost întemeiată o orhestră instrumentală și un cor bisericesc și s-au pus bazele unei societăți culturale. În urma măsurilor întreprinse, lagărul de la Darnița s-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
comisie de recrutare. Sediul "Corpului Voluntarilor Români din Rusia" a fost stabilit și el la Darnița. Printr-o înțelegere interguvernamentală, urma ca prizonierii de aici să fie duși ulterior, rapid spre un alt loc de concentrare din sudul Basarabiei. Statul rus era dispus inițial, să permită extrădarea doar a unui număr ce ar fi putut varia între 20.000 și 40.000 de români. În 5/18 aprilie 1917 la intervenția diplomatică a prim-ministrului român Ion I.C. Brătianu, locotenent-colonelul Pietraru
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
român Ion I.C. Brătianu, locotenent-colonelul Pietraru a reușit să obțină acordul verbal al ministrului de război Gucicov de a fi recrutați un număr de 30.000 de voluntari. La aceasta s-a opus însă noul șef al Marelui Cartier General rus - generalul Romanovski, care a limitat recrutarea doar la 5.000 de prizonieri și aceștia numai din circumscripția militară a Moscovei. Aceasta a fost o altă piedică suplimentară, deoarece în zonă se găseau relativ puțini prizonieri, majoritatea aflându-se în alte
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de origine română din armata austro-ungară, pe frontul din Moldova. Aprobarea de a recruta voluntari din toate lagărele de prizonieri până la efectivul de 30.000, a fost obținută de către atașatul militar al României numai după numeroase intervenții la guvernul provizoriu rus, pe 22 august 1917. Statul român a pierdut astfel, timp prețios în perioada aprilie - august pentru a obține acordul autorităților ruse în ceea ce privește înrolarea efectivă a prizonierilor, de abia după data de 22 august putând începe recrutarea sistematică a acestora. Pe
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
efectivul de 30.000, a fost obținută de către atașatul militar al României numai după numeroase intervenții la guvernul provizoriu rus, pe 22 august 1917. Statul român a pierdut astfel, timp prețios în perioada aprilie - august pentru a obține acordul autorităților ruse în ceea ce privește înrolarea efectivă a prizonierilor, de abia după data de 22 august putând începe recrutarea sistematică a acestora. Pe data de 19 mai 1917 - ca urmare a aprobării Guvernului Provizoriu Rus, sediul voluntarilor s-a mutat la Kiev în localul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
capitala Ucrainei - ajutat de 34 de ofițeri, "Serviciul voluntarilor de origine română din Rusia". Restul voluntarilor au fost cazați în cazarma din cetatea Kievului, organizându-se și utilându-se în scurt timp, ateliere de croitorie și cizmărie necesare echipării. Guvernul rus a pus la dispoziția voluntarilor echipamentul cu care voluntarii au fost dotați. La Darnița, aflați sub conducerea lui Victor Deleu, 250 de ofițeri și 250 de subofițeri și soldați voluntari au redactat între 11/24-13/26 aprilie 1917 o "Declarație
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
iugoslavii 7,5 %. Intenția inițială a Marelui Stat Major român a fost de a aduce voluntarii în țară numai după instruirea acestora conform regulamentelor și dotării Armatei Române, pe terenuri de instrucție din Rusia. În contextul situației revoluționare de pe teritoriul rus și ca urmare a întârzierilor în procesul de recrutare și a faptului că trupele române au avut nevoie urgentă de completări, Ministerul român de Război a hotărât ca instrucția și repartizarea pe unități să se facă pe teritoriul românesc, în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
o primire dintre cele mai entuziaste, atât de autorități, cât și de populație. De față au fost regele Ferdinand, toți membrii guvernului, în frunte cu Ion I.C. Brătianu, generalii Constantin Prezan, Constantin Christescu, Nicolae Petala, Vlădescu, Dmitri Șcerbaciov (comandantul trupelor ruse de pe frontul românesc), Henri Berthelot (șeful Misiunii Militare Franceze în România) și membriii misiunilor diplomatice, Octavian Goga și, alături de aceștia, toți cei care își asumaseră declanșarea ostilităților militare, precum și un numeros public. Un regiment de vânători a asigurat, cu această
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
soldați, iar între 27 iunie și 20 august, comisiile de recrutare aflate în circumscripția militară a Moscovei au mai trimis în România încă 1.500 de voluntari. În contextul tulburărilor politice și sociale care au avut acolo loc pe teritoriul rus, constituirea unei unități militare operative până în luna octombrie a fost imposibil de realizat. Din punct de vedere militar-operativ al înțelesului sintagmei de „corp de armată", în cursul anului 1917 nu s-a putut înființa, așadar, preconizatul „Corp al Voluntarilor Români
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a prizonierilor de origine română. Noile structuri de comandă înființate de către Ministerul de Război, condus de către Vintilă Brătianu, au fost divizate fiecare în parte în câte două servicii specifice identice, denumite: central (la Kiev) și exterior (cu acțiune în teritoriul rus, prin intermediul comisiilor de recrutare și a celor care conferențiau cu scop de propagandă). La 13 octombrie 1917, totuși, cu scopul grupării tuturor voluntarilor, atât a celor veniți din prizonierat, cât și a celor din România, Marele Cartier General Român a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
care România era presată să încheie un armistițiu. Cu toate acestea, 3 delegați au participat la lucrări: ardelenii Sever Bocu și Ghiță Popp, precum și bucovineanul Filaret Doboș. Pe fondul greutăților cu aprovizionarea, cu tifosul exantematic și cu urmărirea stării trupelor ruse și a mișcării acestora, autoritățile române nu prea au avut timp să se ocupe de voluntarii sosiți. Doar pentru cercetarea ofițerilor și clasarea lor s-a instituit o comisie formată din colonelul Mărăscu, maiorii Aldescu, Cristescu și Romalo. Aceasta a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de grăniceri, constituind, în total, o forță de 4 batalioane, au primit ordin de a pătrunde pe căi pașnice în Basarabia, evitând lupta cu unitățile bolșevice. Motivul ales a fost acela că unitățile sunt dislocate pentru a prelua de la Armata Rusă și a păzi diferite depozite de alimente și armament, scopul lor fiind, însă, acela de a întări forța voluntarilor ardeleni veniți de le Kiev pentru a fi puși la dispoziția guvernului basarabean și de a le aduce armamentul și muniția
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
le Kiev pentru a fi puși la dispoziția guvernului basarabean și de a le aduce armamentul și muniția necesare. Cu o zi înainte de incidentul de la Chișinău trupele au pornit organizate pe 3 eșaloane, 2 dintre acestea fiind oprite de trupele ruse la Ghidighici, iar cel de-al treilea - eșalonul de aprovizionare, la Ungheni. Efective ale acestor unități au căzut în prizonierat la ruși, unii dintre voluntari reușind să scape după câteva săptămâni, iar restul s-au retras luptând, spre Prut. După
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]