21,644 matches
-
funcționau atât ca "îndrumar" cât și ca contra-exemplu, precum mitul lui Laios și Crisippos, în care Laios în loc să-l iubească precum cereau legile pe tânărul Crisippos îl răpește și îl violează, crimă pe care o va plăti fiind blestemat de zei, blestem care va ajunge să distrugă până și viața fiului său, Oedip. Pe lângă Laius, grecii îi mai considerau fie pe Orfeu, fie pe Tamiras drept inițiatorii pământeni ai pederastiei. Pederastia se referea la relația dintre un bărbat matur și un
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
precum Rembrandt, care în "Violul lui Ganymede" nu-l mai reprezenta pe Ganymede ca pe un tânăr voitor, ci ca pe un copil atacat de o pasăre de pradă rapace. Continuând vechea tradiție a iubirii masculine în care Ganymede, paharnicul zeilor, simboliza amantul ideal, poeți musulmani - în special din secta sufistă - în țările arabe medievale și în Persia au scris ode paharnicilor frumoși - deseori creștini sau evrei - care îi serveau în cârciumi și cu care își împărțeau paturile noaptea. Printre musulmani
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
patru copii: Eteocle, Polynice, Antigona și Ismene. Dar cetatea Theba e bântuită de o molimă cumplită căreia nimeni nu îi găsește leacul. Supușii mor unul după altul și Oedip îl trimite pe Creon să întrebe oracolul care e motivul mâniei zeilor. Oracolul îi răspunde că trebuie răzbunată moartea regelui Laios și Oedip pornește cercetările pentru a găsi vinovatul. Se dovedește a fi el însuși ucigașul și îngrozit de propria-i faptă precum și de căsătoria incestuoasă cu Iocasta se pedepsește: își scoate
Oedip () [Corola-website/Science/298170_a_299499]
-
din Asia Mică. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), când a fost declanșată o nouă perioadă de prigonire a creștinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la zeii păgâni, Haralambie a fost martirizat în anul 202. Canonizat, este prăznuit de pe data de 10 februarie. Haralambie a trăit în secolul II; el a fost preot în cetatea Magnezia din provincia romană "Asia Minor" (Asia Mică, în Turcia de azi
Sfântul Haralambie () [Corola-website/Science/298162_a_299491]
-
În plus, Lucian știa prea bine că, dacă voia să se mențină în grațiile împăratului, trebuia să se remarce și prin prigonirea creștinilor. El a ordonat arestarea episcopului Haralambie și i-a poruncit acestuia să se închine idolilor păgâni (statuile zeilor așezate în temple). La refuzul categoric al lui Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta, în ciuda vârstei sale foarte înaintate (avea 113 ani), să fie torturat până când își va renega credința și se va se închina zeilor păgâni. Torționarii săi
Sfântul Haralambie () [Corola-website/Science/298162_a_299491]
-
idolilor păgâni (statuile zeilor așezate în temple). La refuzul categoric al lui Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta, în ciuda vârstei sale foarte înaintate (avea 113 ani), să fie torturat până când își va renega credința și se va se închina zeilor păgâni. Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le
Sfântul Haralambie () [Corola-website/Science/298162_a_299491]
-
trei zile în urmă, iar acest tânăr a înviat după rugăciunea făcută de Haralambie. Văzând toate acestea, mulți oameni au început să creadă în Hristos Mântuitorul. Chiar și fiica împăratului, Galinia, a trecut la creștinism, zdrobind cu mâinile ei statuile zeilor dintr-un templu păgân. Prefectul Crispus al Antiohiei l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cît mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia. La noul refuz al Sfântului mucenic de a se închina
Sfântul Haralambie () [Corola-website/Science/298162_a_299491]
-
dintr-un templu păgân. Prefectul Crispus al Antiohiei l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cît mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia. La noul refuz al Sfântului mucenic de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare
Sfântul Haralambie () [Corola-website/Science/298162_a_299491]
-
în anul 681, dar numele latin indică altceva. Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Cercetări arheologice efectuate în România, la
Mărțișor () [Corola-website/Science/298167_a_299496]
-
1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Zafiu de la "România literară". N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”. Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an - Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. A fost prezentat în aceeași lucrare și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet”. Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
șasea planetă de la Soare și a doua ca mărime din Sistemul Solar, după Jupiter. Împreună cu Jupiter, Uranus și Neptun, este clasificat ca un gigant gazos. Aceste planete sunt numite "corpuri joviane", însemnând "planete asemănătoare cu Jupiter". Saturn este numit după zeul roman Saturnus (care va denumi ziua de sâmbătă), echivalentul zeului grec Kronos (Titan și tatăl lui Zeus), babilonianul Ninurta și divinității Hindu Shani. Simbolul lui Saturn este coasa zeului Kronos (Unicode: Planeta este compusă din hidrogen și proporții mici de
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
Sistemul Solar, după Jupiter. Împreună cu Jupiter, Uranus și Neptun, este clasificat ca un gigant gazos. Aceste planete sunt numite "corpuri joviane", însemnând "planete asemănătoare cu Jupiter". Saturn este numit după zeul roman Saturnus (care va denumi ziua de sâmbătă), echivalentul zeului grec Kronos (Titan și tatăl lui Zeus), babilonianul Ninurta și divinității Hindu Shani. Simbolul lui Saturn este coasa zeului Kronos (Unicode: Planeta este compusă din hidrogen și proporții mici de heliu și alte elemente. Structura internă a planetei constă într-
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
corpuri joviane", însemnând "planete asemănătoare cu Jupiter". Saturn este numit după zeul roman Saturnus (care va denumi ziua de sâmbătă), echivalentul zeului grec Kronos (Titan și tatăl lui Zeus), babilonianul Ninurta și divinității Hindu Shani. Simbolul lui Saturn este coasa zeului Kronos (Unicode: Planeta este compusă din hidrogen și proporții mici de heliu și alte elemente. Structura internă a planetei constă într-un miez de piatră și gheață, înconjurat de un strat gros de hidrogen metalic și un strat gazos exterior
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
special aceea referitoare la închinarea la un singur dumnezeu, sugerează că mediul în care Decalogul a fost conceput era unul preponderent politeist. Conducătorii politici în lumea antică orientală puneau în mod frecvent codurile de legi create de ei pe seama unui zeu, pentru a le spori astfel autoritatea. Vechiul Testament nu face nici el excepție, Decalogul, ca și întregul cod de practici enunțate în Levitic, fiind și ele atribuite zeului Iahve. Allan Dershowitz a afirmat „Citit literal, Decalogul conține 19 porunci și interdicții
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
orientală puneau în mod frecvent codurile de legi create de ei pe seama unui zeu, pentru a le spori astfel autoritatea. Vechiul Testament nu face nici el excepție, Decalogul, ca și întregul cod de practici enunțate în Levitic, fiind și ele atribuite zeului Iahve. Allan Dershowitz a afirmat „Citit literal, Decalogul conține 19 porunci și interdicții diferite.” Istoricii apreciază că aspectele de morală civică conținute de Cele zece porunci iudaice au fost preluate de evrei în perioada dinaintea Exodului de la mai vechea religie
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
avea oale cu modele geometrice. Pe măsură ce cuprul și bronzul au înlocuit piatra în arme și unelte, prelucrătorii de metale au căpătat importanță, iar uneltele și obiectele făcute de ei erau bogat împodobite. Ei nu urmăreau doar să înfrumusețeze obiectele. Sculptând zei sau simboluri sacre pe unelte și arme, erau încredințați că acestea vor fi mai eficiente. O dată cu dezvoltarea așezărilor și orașelor și atingerea prosperității statale, templele impresionante, palatele și construcțiile monumentale au fost decorate cu sculpturi și picturi ce înfățișau modul
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
Eliș, care descrie crearea lumii. Muzica se dezvoltă în acea regiune în mileniile al IV-lea și al III-lea î.e.n. și a fost utilizată în templele sumeriene, unde preoții, adesea însoțiți de un cor, cântau imnuri și psalmi adresați zeilor. Printre instrumente muzicale se pot enumera: flautul, toba, harpa ș.a. În Egipt înflorește una dintre cele mai mari civilizații antice, care evoluează între 3.000 î.e,n. și până când are loc cucerirea de către Alexandru cel Mare. Sistemul artistic, vast
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
tip de templu este cel cioplit în stâncă, care are forma unui hipogeu (de exemplu, templele de la Abu Simbel și Deir el-Bahri). Pictura este cea care oferă detalii despre viața cotidiană egipteană. Picturile nu înfățișau doar viața pământească, ci și zeii egipteni și așteptata viață de apoi. Figurile, în pictură și în sculptură, se realizau conform unor reguli stricte: proporțiile fixe, împărțirea picturii în fâșii și linia de referință ca bază. Dintre caracteristici lipseau perspectiva abreviantă și umbrele, iar fundalul era
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
măsurate cu precizie și, ulterior, cu meandre și cu reprezentări statice de figuri umane și animale. În perioada arhaică de la jumătatea secolului VII î.e.n., au apărut două tipuri de sculpturi monumentale: "KOUROS" și "KORE". "Kouros" reprezenta un bărbat gol, un zeu războinic, tânăr și puternic. În cazul lui se respecta simetria și frontalitatea, trăsături definitorii pentru arta egipteană. Echivalentul feminin era "Kore", o tânără femeie stând în picioare, înfășurată într-o robă. Folosite ca ofrande, ambele sunt înfățișate schițând un zâmbet
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
cu cimerieni și sciți la nord-est și cu grecii la sud. Xenofan din Colofon (poet și filosof grec care a trăit la sfârșitul secolului al VI-lea i.Hr. și la începutul secolului al V-lea i.Hr.) spunea: "Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni și negri; Tracii spun că ai lor au ochii albaștri și sunt roșcați." (fragmentul B16) Dacă dăm crezare acestor afirmații, putem bănui că măcar o parte dintre triburile tracice aveau un ten deschis, ochii albaștri și părul
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]