20,856 matches
-
sovietice În teritoriile „eliberate” nu erau un secret - erau, poate, mai bine cunoscute și mai mediatizate atunci decât ulterior. Epurările și masacrele din anii ’30 erau Încă vii În memoria multor oameni. Faptul că sovieticii Îi judecau pe naziști - pentru crime pe care și ei le comiseseră - a devalorizat procesul de la Nürnberg, care părea astfel un simplu exercițiu de răzbunare pe germani. După cum spunea George Kennan, „singura concluzie la care ducea această procedură era că astfel de crime erau justificate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe naziști - pentru crime pe care și ei le comiseseră - a devalorizat procesul de la Nürnberg, care părea astfel un simplu exercițiu de răzbunare pe germani. După cum spunea George Kennan, „singura concluzie la care ducea această procedură era că astfel de crime erau justificate și iertate dacă fuseseră comise de membrii unui anumit guvern, În anumite circumstanțe, dar impardonabile, injuste și pasibile de pedeapsa cu moartea dacă autorii erau membrii altui guvern, În alte circumstanțe”. Prezența sovietică la Nürnberg era prețul plătit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vina individuală a liderilor naziști, În frunte cu Hitler, era atât de clară și de indiscutabilă, mulți germani s-au simțit Îndreptățiți să creadă că restul poporului era nevinovat, iar națiunea germană fusese, ca toate celelalte, victima pasivă a nazismului. Crimele naziștilor au fost „comise În numele Germaniei”, cum spunea o jumătate de secol mai târziu cancelarul Helmut Kohl; puțini admiteau că au fost comise de germani. Americanii erau cei mai conștienți de acest lucru și au inițiat imediat un program de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drum naziști” să fie lăsați În pace. Două luni mai târziu, Într-un discurs adresat noii sale Uniuni Creștin-Democrate, el repeta: denazificarea durează prea mult și nu folosește la nimic. Adenauer era sincer Îngrijorat. În opinia lui, confruntarea germanilor cu crimele naziste - prin procese, tribunale sau proiecte de reeducare - risca mai degrabă să exacerbeze naționalismul decât să inspire căință. Tocmai pentru că nazismul avea rădăcini atât de adânci În această țară, viitorul cancelar considera mai prudent să permită și chiar să Încurajeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populația producătoare din Germania au picat testul istoriei”. Adenauer și majoritatea politicienilor din Germania de Vest nu mergeau atât de departe, cel puțin nu În public. Dar pe Ulbricht, ca și pe șefii lui sovietici, Îl interesa mai puțin pedepsirea crimelor naziste și mai mult instalarea unui regim comunist În Germania și suprimarea capitalismului. În consecință, deși denazificarea a mers mai departe - În unele cazuri - În zona sovietică decât În Vest, ea se baza pe două mistificări ale nazismului: una inerentă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din august 1939 și ajutorul dat de Stalin lui Hitler pentru dezmembrarea vecinilor comuni În anul următor au subminat considerabil avantajul propagandistic câștigat În anii Frontului Popular. Numai eroismul Armatei Roșii și al cetățenilor sovietici Între 1941 și 1945, juxtapus crimelor fără precedent ale naziștilor, a reușit să risipească vechile amintiri. Cât despre Soviete, ele nu au abandonat nici o clipă neîncrederea față de Occident - suspiciune apărută Înainte de 1917 și alimentată de intervenția militară vestică În timpul războiului civil din 1917-1921, de excluderea Uniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar, după un Început șovăielnic, URSS a copleșit și a Îngenuncheat colosul nazist, zdrobind magnifica mașină de război germană. Pentru prieteni, ca și pentru dușmani, victoria sovietică În al doilea război mondial ilustra Împlinirile bolșevismului. Politica lui Stalin dădea roade, crimele-i antebelice erau aproape uitate. Victoria, cum Stalin știa prea bine, e măsura succesului. Dar victoria sovietică a fost amarnic de scumpă. Dintre toți Învingătorii din al doilea război mondial - ba chiar dintre toate țările participante, Învinși și Învingători la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a absorbi Bulgaria Într-o Federație Balcanică (Între Kostov și Tito exista o antipatie reciprocă). Cu toate acestea, Stalin Îl suspecta - imprudent, Kostov criticase acordul economic sovieto-bulgar ca fiind defavorabil țării sale. Era candidatul ideal pentru pedepsirea exemplară a crimelor naționaliste. El și grupul său („Grupul Trădător de Spionaj și Sabotaj al lui Traicio Kostov”) au fost acuzați În decembrie 1949 de colaborare cu mișcarea fascistă antebelică, spionaj pentru serviciile secrete britanice și conspirație cu Tito. După ce a cedat În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un editorial: „Te cutremuri de scârbă la vederea acestor făpturi reci și fără inimă. Vipera de Slánský”, continua ziarul, se baza pe „aceste elemente străine, canalii cu un trecut suspect”. Un ceh, explica autorul, nu ar fi putut comite asemenea crime: „Numai niște sioniști cinici, fără patrie... cosmopoliți vicleni, vânduți dolarului. În activitatea lor criminală au fost mânați de sionism, naționalism evreiesc burghez, șovinism”. Unsprezece dintre cei 14 au fost condamnați la moarte și executați, iar trei au primit Închisoare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
când măsurile implementate de ei dădeau greș. Mărturisirea, pe lângă uzul ei simbolic ca exercițiu de transfer al vinei, avea avantajul că Întărea doctrina comunistă. Nu existau dezacorduri În universul lui Stalin, numai erezii; nici critici, doar inamici; nici erori, ci crime. Procesele ilustrau simultan virtuțile lui Stalin și infamiile dușmanilor. Ele scot În evidență și paranoia dictatorului, cultura suspiciunii În care se scălda. Una dintre explicații e profunda anxietate izvorâtă din sentimentul inferiorității ruse și „estice” În general, din frica de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania de Est se putea mândri că e antinazistă. Autoritățile comuniste protejau istoricii, dramaturgii sau regizorii care voiau să reamintească publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă vreme respectau anumite tabuuri. Dintre relicvele Republicii de la Weimar, talente importante au migrat spre est. În parte pentru că intelectualii din Germania de Est, singurul stat din sfera sovietică cu un doppelgänger vestic, aveau, spre deosebire de scriitorii români sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a cărei miză scuza orice neajuns era deosebit de atrăgătoare pentru intelectualii raționaliști. Păcatul fatal al fascismului fusese legat de obiectivele sale specifice. țelurile comunismului, Însă, erau impecabil de universale și transcendente. Până și observatorii necomuniști erau dispuși să-i ierte crimele, fiindcă simțeau că tratează cu Istoria. Chiar și așa, În primii ani ai Războiului Rece, mulți occidentali ar fi spus mai sincer ce credeau despre Stalin, despre URSS și despre comuniștii locali dacă nu s-ar fi temut că dau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
detesta). În numărul din 24 octombrie 1949 al cotidianului Le Figaro, Mauriac le explica cititorilor că justificarea adusă de comuniștii francezi procesului-spectacol de la Budapesta, pe atunci În plină desfășurare, era une obscénité de l’esprit. Dar luciditatea sa morală față de crimele comunismului era dublată În acești ani de disprețul moralizator față de „valorile stranii” ale societății americane: ca mulți conservatori europeni, Mauriac a fost Întotdeauna puțin stânjenit de apropierea de America pe care o impunea Războiul Rece. Pentru liberalii realiști ca Raymond
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noi, comuniștii, făcându-ne «staliniști». Ei bine, eticheta asta e o onoare pentru noi și ne străduim s-o merităm pe deplin”. Iar mulți necomuniști talentați ezitau, așa cum am văzut, să-l condamne pe liderul sovietic, căutând să-i minimalizeze crimele sau chiar să i le scuze. Iluziile cu privire la tărâmul sovietic mergeau mână În mână cu prevestirile negre despre America 12. Statele Unite, Împreună cu noua Republică Federală Germană, erau primele expuse la violența retoricii comuniste. Era o tactică abilă. Statele Unite nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
culturală Paris-Berlin-Leningrad. Statele Unite au cheltuit sute de milioane de dolari Încercând să câștige simpatia europenilor, Însă multe dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea sau relativizarea crimelor naziste. În Italia, campaniile zgomotoase ale Vaticanului Împotriva comuniștilor au umbrit argumentele antistaliniste expuse de Silone, Vittorini și alții. Numai În artă și literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
multe dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea sau relativizarea crimelor naziste. În Italia, campaniile zgomotoase ale Vaticanului Împotriva comuniștilor au umbrit argumentele antistaliniste expuse de Silone, Vittorini și alții. Numai În artă și literatură, unde absurditatea politicii culturale staliniste Îi afecta pe poeți și pictori, intelectualii occidentali s-au dezis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prizonieri au fost eliberați chiar În acel an, iar restul până la sfârșitul lunii ianuarie 1956. Între timp, vecinii mai mici din vestul Germaniei au ajuns și ei la un acord cu Bonn. Disputele minore legate de frontiere și compensațiile pentru crimele de război ale germanilor au fost soluționate de danezi În 1955, de belgieni un an mai târziu (Marele Ducat de Luxemburg, Însă, a ajuns la un acord cu nemții abia În 1959, iar Olanda abia În 1960). Se Încheia astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de danezi În 1955, de belgieni un an mai târziu (Marele Ducat de Luxemburg, Însă, a ajuns la un acord cu nemții abia În 1959, iar Olanda abia În 1960). Se Încheia astfel, fără o proclamație oficială, o eră de crime și pedepse: războiul european și urmările sale. Aceste evoluții liniștitoare aveau loc pe fondul unei curse internaționale a Înarmării. Acest fenomen - faptul că pacea europeană se contura În timp ce cele două mari puteri ale momentului se Înarmau până-n dinți, pregătindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În vreme ce majoritatea țărilor europene - mai ales Italia - puteau invoca un mit al rezistenței naționale Împotriva ocupației germane, experiența de război a austriecilor nu se preta la astfel de interpretări. și, spre deosebire de vest-germani, ei nu fuseseră constrânși să recunoască, nici măcar formal, crimele comise sau Îngăduite. În mod bizar, Austria semăna cu Germania de Est, și nu numai prin birocrația monotonă a instituțiilor publice. Ambele aveau o realitate geografică arbitrară, a cărei existență postbelică se baza pe decizia tacită de a fabrica o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
petrecut următorii 12 ani În lagăre de concentrare, lucru care i-a afectat sănătatea și i-a scurtat viața. Slăbit și adus de spate, erou și adept neclintit al ideii că Germania avea după război obligația de a-și recunoaște crimele, Kurt Schumacher era nu numai liderul firesc al socialiștilor, ci și singurul politician local din Germania postbelică ce putea servi drept reper moral pentru conaționali. Dar Schumacher, deși plin de calități, nu a Înțeles imediat noul regim internațional din Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aliate alimentau ideea că acasă, ca și pe front, germanii suferiseră enorm din cauza inamicilor; În fine, ca victimă a „distorsiunilor” răuvoitoare ale propagandei postbelice care, potrivit opiniei generale, minimaliza pierderile Germaniei și În același timp Îi exagera În mod deliberat „crimele”. În primii ani ai Republicii Federale existaseră semne că aceste sentimente s-ar putea transforma Într-o resurgență periculoasă. Diversele partide populiste ale dreptei naționaliste câștigaseră deja 48 de locuri În parlament la alegerile din 1949 - de trei ori mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se comportase eroic, iar naziștii reprezentau o minoritate ce fusese pedepsită cum se cuvine. Printr-o serie de amnistii, criminalii de război aflați În Închisoare au fost treptat eliberați și reintegrați În viața civilă. Totodată, multe din cele mai grave crime de război (comise În Est și În lagăre) n-au fost niciodată investigate. În pofida Înființării În 1956, la Stuttgart, a unui Birou Central al Ministerelor de Justiție din landuri, procurorii locali au blocat cu zel deschiderea anchetelor până În 1963, când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locali au blocat cu zel deschiderea anchetelor până În 1963, când Bonnul a Început să exercite presiuni asupra lor. Acestea au avut impact abia după 1965, când guvernul federal a prelungit termenul de prescriere de douăzeci de ani pentru cazurile de crimă. Adenauer Însuși avea o atitudine ambivalentă față de aceste probleme. Pe de o parte, el Își dădea seama că o tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a adevărului În public - germanii din acea generație erau atât de compromiși moral, Încât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și onoare pentru patrie”. Într-o manieră similară, generalul Ridgeway, succesorul lui Eisenhower În funcția de comandant aliat suprem În Europa, le-a cerut În 1953 Înalților comisari aliați să-i achite pe toți ofițerii germani care fuseseră condamnați pentru crime de război pe Frontul de Est. Comportamenul lui Adenauer nu a atras stima interlocutorilor săi: Dean Acheson, de exemplu, detesta insistența Bonnului de a pune condiții Înainte de a accepta intrarea În comunitatea națiunilor civilizate, de parcă Germania de Vest le-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult decât acceptabil. Tinerii, Însă, erau mult mai suspicioși. „Generația sceptică” - formată din cei născuți În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, deci destul de bătrâni pentru a fi trăit sub nazism, dar și destul de tineri ca să nu poarte responsibilitatea pentru crimele acestuia - nu avea Încredere În noua ordine germană. Pentru oameni ca Günther Grass sau Jürgen Habermas, ambii născuți În 1927, Germania de Vest era o democrație fără democrați. Cetățenii ei trecuseră cu o ușurință șocantă de la Hitler la societatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]