20,856 matches
-
vorbele lui au fost Înțelese ca o referire la emanciparea colonială și autonomia ulterioare. Circumstanțele erau favorabile. Opinia publică franceză nu era Împotriva reformelor coloniale - În Voyage au Congo (1927), André Gide condamnase folosirea muncii forțate, sensibilizând publicul antebelic față de crimele europenilor În Africa Centrală -, iar americanii aveau tendințe Îngrijorător de anticoloniale. Secretarul de stat american Cordell Hull vorbise recent În termeni favorabili despre posibila instituire a unui control internațional asupra coloniilor europene mai puțin avansate și despre autoguvernare pentru celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Învingă FLN prin forță Înainte de a-i obliga pe coloniști să accepte reformele politice și o redistribuire a puterii. Armata franceză a demarat așadar un război de uzură Împotriva gherilelor FLN. Ambele părți s-au folosit frecvent de intimidare, tortură, crimă și terorism În toată regula. În decembrie 1956, după o serie terifiantă de asasinate comise de arabi și răzbunări ale europenilor, Robert Lacoste, reprezentantul politic al lui Mollet, i-a dat mână liberă colonelului de parașutiști Jacques Massu să elimine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patra (și, În viziunea lui, ultima) fază a reformelor controlate: ruptura de Stalin Însuși. Cadrul adecvat l-a constituit al XX-lea Congres al PCUS, În februarie 1956, la care Hrușciov a ținut faimoasa „cuvântare secretă” În care a denunțat crimele, erorile și „cultul” secretarului general. Deși această cuvântare a căpătat cu timpul o aură mitică, importanța sa epocală nu trebuie exagerată. Nikita Hrușciov era un comunist, un leninist și un apostol la fel de dedicat cauzei partidului ca oricare dintre ceilalți conducători
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost Înlăturat din postul de ministru de Externe În iunie, În ajunul vizitei lui Tito la Moscova. Cât despre contemporanii lui Hrușciov și mai tinerii aparatcici, precum Leonid Brejnev, ei erau la fel de vinovați ca și el de complicitate la crimele lui Stalin și, din această postură, nu Îi puteau contrazice afirmațiile sau contesta credibilitatea. Destalinizarea controlată le convenea tuturor. Dar atacul lui Hrușciov asupra lui Stalin n-a putut fi ținut secret - și aici se află sâmburele eșecului său. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tehnică din Budapesta. Revendicările studenților cuprindeau reforme industriale și agrare, o democrație lărgită și libertatea cuvântului, precum și eliminarea nenumăratelor restricții și reglementări ale vieții instituite de guvernarea comunistă. Mai mult, ei solicitau instalarea lui Imre Nagy ca prim-ministru, judecarea crimelor lui Rákosi și ale colegilor săi și retragerea trupelor sovietice din țară. În ziua următoare, 23 octombrie, studenții au Început să se adune În Piața Parlamentului din Budapesta pentru o demonstrație. Regimul era derutat și nu știa cum să reacționeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de vedere politic; să propovăduiască (și cu atât mai mult să comită) acte homosexuale; să pună capăt unei sarcini, ca medici sau ca pacienți; să divorțeze (altfel decât cu mari dificultăți și cu prețul rușinii publice). Iar dacă săvârșeau o crimă sau altă infracțiune majoră, riscau spânzurătoarea. În 1959, edificiul convenției a Început să se surpe. Legea Publicațiilor Obscene din acel an stipula că o lucrare literară destinată adulților și necenzurată era la adăpost de acuzația de „obscenitate” dacă era „În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era nazismul, Însă aspectele lui cu adevărat monstruoase erau sistematic ocultate. Procesul lui Adolf Eichmann, desfășurat la Ierusalim În 1961, urmat În perioada 1963-1965 de așa-zisele „procese Auschwitz” din Frankfurt, au atras Într-un târziu atenția publicului german asupra crimelor regimului nazist. La Frankfurt, 273 de martori au dovedit amploarea și gravitatea crimelor Împotriva umanității comise În Germania, fără a se limita la cei 23 de acuzați (22 de membri SS și un șef de lagăr). În 1967, Alexander și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Adolf Eichmann, desfășurat la Ierusalim În 1961, urmat În perioada 1963-1965 de așa-zisele „procese Auschwitz” din Frankfurt, au atras Într-un târziu atenția publicului german asupra crimelor regimului nazist. La Frankfurt, 273 de martori au dovedit amploarea și gravitatea crimelor Împotriva umanității comise În Germania, fără a se limita la cei 23 de acuzați (22 de membri SS și un șef de lagăr). În 1967, Alexander și Margarete Mitscherlich au publicat studiul extrem de influent Die Unfähigkeit zu trauen (Neputința de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atributele-i constituționale erau neautentice: după cum spunea Fassbinder, „democrația noastră nu e câștigată prin luptă; ea a fost instaurată În zona de ocupație occidentală prin decret”. Intelighenția tânără și radicală din Germania anilor ’60 acuza Republica de la Bonn că acoperă crimele generației precedente. Mulți dintre cei născuți În Germania postbelică nu-și cunoscuseră părinții: nu știau cine fuseseră, ce făcuseră. La școală nu Învățaseră nimic despre istoria germană de după 1933 (și nici prea mult despre Weimar). Peter Schneider nu e singurul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a atins mentorul militar al Republicii Federale. America, dintotdeauna „fascistă” În repertoriul unui grup restâns de radicali, a devenit acum inamicul unui segment mult mai vast. Să acuzi „Amerika” (sic) pentru războiul criminal din Vietnam ținea loc de recunoaștere a crimelor de război din Germania. Piesa lui Peter Weiss Vietnam-Discourse (1968) reprezintă o paralelă explicită Între SUA și naziști. Dacă America nu era mai bună decât regimul hitlerist - cum zicea un slogan, US=SS -, atunci Germania devenea un fel de Vietnam
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților, era un nou Der Stürmer, studenții erau noii „evrei”, iar lagărele de concentrare naziste - doar o metaforă utilă pentru crimele imperialismului. Un slogan radical inscripționat În 1966 pe zidurile de la Dachau spunea: „Vietnam este Auschwitz-ul Americii”. Stânga extraparlamentară din Germania și-a pierdut astfel rădăcinile antinaziste. Înfuriate de faptul că Partidul Social-Democrat al lui Willy Brandt intrase În guvernul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distanța de la moft la violență era mai mică decât oriunde. În iunie 1967, În cursul unei demonstrații la Berlin Împotriva șahului Iranului, studentul Benno Ohnesorg a fost Împușcat de poliție și a murit. Dutschke a declarat moartea lui Ohnesorg o „crimă politică” și a Îndemnat la un protest În masă: În zilele următoare, 100.000 de studenți au demonstrat În toată Germania de Vest. Jürgen Habermas, până atunci un critic cunoscut al autorităților de la Bonn, i-a avertizat pe Dutschke și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecutul fascist. Mai mult, anticomunismul care hărăzea RFG Alianței Atlantice și care constituia doctrina sa principală era o țintă În sine pentru Noua Stângă, mai ales În anii războiului din Vietnam, și explică În parte poziția sa anti-anticomunistă. Atenția acordată crimelor comunismului era doar o diversiune pentru a distrage atenția de la crimele capitalismului. Comuniștii erau, poate, cum spunea Daniel Cohn-Bendit la Paris, „canalii staliniste”, dar nici liberal-democrații nu erau mai presus. Stânga germană a ignorat așadar nemulțumirile din Varșovia sau Praga
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care constituia doctrina sa principală era o țintă În sine pentru Noua Stângă, mai ales În anii războiului din Vietnam, și explică În parte poziția sa anti-anticomunistă. Atenția acordată crimelor comunismului era doar o diversiune pentru a distrage atenția de la crimele capitalismului. Comuniștii erau, poate, cum spunea Daniel Cohn-Bendit la Paris, „canalii staliniste”, dar nici liberal-democrații nu erau mai presus. Stânga germană a ignorat așadar nemulțumirile din Varșovia sau Praga. În Germania de Vest, ca În tot Occidentul, anii ’60 priveau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru mulți marxiști est-europeni, stalinismul era o parodie tragică a doctrinei marxiste, iar Uniunea Sovietică amenința În mod permanent credibilitatea oricărui proiect socialist transformator. Dar, spre deosebire de Noua Stângă din Vest, revizioniștii intelectuali din Est continuau să lucreze cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
existat un Gomu³ka sau un Kádár ceh. Vechea gardă a rămas pe poziții. S-au creat două comisii pentru investigarea proceselor: prima și-a desfășurat activitatea În perioada 1955-1957, a doua În 1962-1963. Scopul ambelor comisii era să recunoască Întrucâtva crimele din trecutul recent al partidului, fără a slăbi controlul asupra prezentului. Pe termen scurt, acest obiectiv a fost atins. Victimele proceselor staliniste au fost eliberate și reabilitate - În multe cazuri, la ordinul acelorași politicieni, judecători, procurori și anchetatori care Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Fier, iluziile au fost spulberate. Numai cei cu adevărat radicali și-au menținut decizia de a rămâne În afara consensului politic - angajament care, În Germania și Italia, ca și În Statele Unite și America Latină, i-a Împins la clandestinitate, violență și crimă. Pe termen scurt, realizările practice ale anilor ’60 păreau destul de firave. Vârsta legală pentru dreptul la vot a devenit 18 ani: mai Întâi În Marea Britanie, apoi În celelalte țări. Universitățile au Încercat, cu mai mult sau mai puțin succes, să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alt loc și altă eră - nu a compromis definitiv banda Baader-Meinhof În ochii simpatizanților, e fiindcă argumentele (dacă nu și metodele) lor erau general acceptate: victimele nu erau evreii, ci germanii, iar agresorul nu era național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou patriotism” Înflorea În Germania de Vest: ca o ironie a sorții, Baader, Meinhof și prietenii lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bandiți revoluționari (derivat În mare măsură din imaginea mediatizată a gherilelor revoluționare din America Latină), dar răul pe care l-au făcut este cât se poate de real. Între 1970 și 1981, În Italia nu a trecut un singur an fără crime, mutilări, răpiri, atacuri și alte acte de violență publică. Într-un deceniu au fost asasinați trei politicieni, nouă magistrați, 65 de polițiști și alți 300 de oameni. La Început, Brigăzile Roșii și celelalte organizații s-au limitat la răpirea și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numelui lui Stalin (mort de mult și condamnat oricum de propriii săi urmași), și alta să recunoști că de vină nu era omul, ci sistemul. Iar să mergi mai departe, să afirmi că Însuși proiectul utopismului radical era responsabil pentru crimele și fărădelegile leninismului, Însemna să subminezi fundamentele politicii moderne. Istoricul britanic E.P. Thompson, figură legendară pentru generația mai tânără de „comuniști postmarxiști”, Îi scria acuzator lui Leszek Ko³akowski (care publicase după 1968 un rechizitoriu al comunismului sovietic): deziluzia voastră amenință
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau deosebit de importante, după cum Furet știa prea bine. Eșecul marxismului ca politică putea fi oricând explicat prin invocarea neșansei sau a circumstanțelor defavorabile. Dar dacă marxismul era discreditat ca Mare Narațiune - dacă Istoria nu manifesta rațiune sau necesitate -, atunci toate crimele lui Stalin, toate viețile pierdute și resursele irosite pentru a transforma societatea după placul statului, toate erorile și eșecurile din experimentele radicale ale secolului XX care au introdus Utopia prin dictat nu mai puteau fi explicate „dialectic” drept pași greșiți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erorile și eșecurile din experimentele radicale ale secolului XX care au introdus Utopia prin dictat nu mai puteau fi explicate „dialectic” drept pași greșiți pe o cale corectă. Ele deveneau ceea ce criticii spuseseră dintotdeauna că sunt: pagubă, risipă, eșec și crimă. Furet și contemporanii lui mai tineri respingeau recursul la Istorie ce caracterizase angajamentul intelectual În Europa de la Începutul anilor ’30. Nu există, susțineau ei, o Mare Narațiune care guvernează cursul acțiunilor umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe reale astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transformat dinamica perestroikăi. Pornit ca reformator În interiorul partidului, secretarul general acționa acum tot mai mult, dacă nu Împotriva partidului, cel puțin pentru a dejuca rezistența acestuia la schimbare. În octombrie 1987, Gorbaciov a vorbit În public pentru prima dată despre crimele staliniste și a avertizat că, dacă partidul nu promovează reforma, avea să-și piardă rolul conducător În societate. La Conferința partidului din iunie 1988, Gorbaciov și-a reiterat atașamentul față de reformă și relaxarea cenzurii, cerând organizarea de alegeri libere În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În primele etape ale „noului” Război Rece din anii ’80. Cum liderul român nu se sfia să-i critice pe ruși (și să-și trimită gimnastele la Jocurile Olimpice de la Los Angeles), americanii și Occidentul În general au trecut sub tăcere crimele lui din țară28. Românii, În schimb, au plătit cumplit pentru statutul privilegiat al lui Ceaușescu. Pentru creșterea populației - o tradițională obsesie „românistă” -, el a interzis În 1966 avortul la femeile sub 40 de ani cu mai puțin de patru copii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aflați acum sub comanda unui Front al Salvării Naționale (FSN) care controla clădirea televiziunii, au trecut de partea demonstranților și s-au opus trupelor bine Înarmate ale Securității. Între timp, Ceaușeștii au fost prinși, arestați și judecați sumar. Condamnați pentru „crime Împotriva statului”, ei au fost executați În grabă În ziua de Crăciun 29. FSN s-a transformat Într-un consiliu de conducere provizorie și - după ce numele țării a fost schimbat În „România” - ca președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]