20,823 matches
-
În 1866, colonia Columbiei Britanice și cea a Insulei Vancouver au devenit o singură colonie, Columbia Britanică, înainte de incorporarea lor în Confederația Canadiană în 1871. În 1873, Insula Prince Edward, colonia maritimă ce a optat pentru a nu intra în Confederație în 1867, a fost admisă în Canada. În același an, John A. Macdonald, cel dintâi prim-ministru al Canadei, a creat poliția. Prima grijă a poliției a fost să reprime o mișcare de independență, condusă de metișii , o populație mixtă
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
acomodeze cu viata la kibut, unde a avut și o nenorocire când unicul ei prunc a murit în urma unei meningite. După un an s-a mutat la Tel Aviv, unde a obținut un post la secția de relații externe a Confederației generale a sindicatelor evreiești - Histadrut, aflată sub conducerea lui David Ben Gurion. La sfârșitul anului 1938 doi din conducătorii ai Haganei, principala organizație evreiască de apărare evreiască din Palestina, Eliahu Golomb și Berl Katznelson au convins-o să se înroleze
Ruth Klüger-Aliav () [Corola-website/Science/326400_a_327729]
-
de , un nativ american din tribul Patuxet care locuise în Anglia mai mulți ani, colonia a fost în stare să încheie o înțelegere (mai exact, un tratat) cu Șeful Massasoit (Massasoit Sachem ori Ousamequin), șeful tribului Pokanoket și liderul unei confederații de triburi, lucru care a contribuit la existența și, mai apoi, la succesul coloniei. Colonia a avut un rol important în timpul războiului regelui Philip, unul din primele războaie cu indienii. În cele din urmă colonia a fost anexată de colonia
Colonia Plymouth () [Corola-website/Science/322553_a_323882]
-
o colonie britanică în America de Nord între 1841 și 1867. Formarea sa a reflectat recomandările făcute de John Lambton, Earl de Durham în "Raport privind situația din America de Nord Britanică", raport efectuat după Revoltele din 1837. a încetat să mai existe după Confederația Canadiană de la 1 iulie 1867, când a fost reîmpărțită în provinciile canadiene Ontario și Quebec. Înainte de 1841, teritoriul care corespunea în mare sudului provinciei Ontario din Canada aparținea coloniei britanice "Provincia Canada Superioară", în vreme ce porțiunea sudică a Quebecului și a
Provincia Canada () [Corola-website/Science/322571_a_323900]
-
Ottawa drept capitală permanentă a Provinciei Canada, inițiind construirea primei clădiri a parlamentului Canadian, pe Dealul Parlamentului. Prima etapă a construcției a fost încheiată în 1865, la timp pentru a găzdui ultima sesiune a ultimului parlament al Provinciei Canada dinaintea Confederației. Legea Unirii nu stipula principiul responsabilității guvernamentale (răspunderea guvernului în fața legislativului ales); de fapt, guvernatorul general al provinciei avea dreptul stipulat explicit de a respinge orice lege adoptată de adunarea aleasă. În 1848 însă, guvernatorul general James Bruce, earl de
Provincia Canada () [Corola-website/Science/322571_a_323900]
-
a crescut rapid prin imigrație și a depășit-o pe cea franceză, englezii au fost cei care au cerut reprezentare proporțională. În final, blocajul legislativ a dus la o mișcare pentru formarea unei uniuni federale ce s-a soldat cu Confederația Canadiană din 1867. Printre realizările Provinciei Unite a Canadei se numără negocierea tratatului reciproc americano-canadian din 1854 semnat cu Statele Unite, construirea căii ferate Grand Trunk, îmbunătățirea sistemului de educație din Canada Vest prin reformele lui Egerton Ryerson, reinstituirea limbii franceze
Provincia Canada () [Corola-website/Science/322571_a_323900]
-
care a avut o fiică, Maria, care a devenit soția lui Ludovic al XV-lea și regină a Franței. În 1697, el a semnat confirmarea articolelor de alegeri a lui August al II-lea. În 1703, el s-a alăturat Confederației Lituaniene, unde familia Sapieha cu ajutorul Suediei a format o alianță împotriva lui August. În anul următor, Stanislav a fost ales de către Carol al XII-lea al Suediei, după o invazie suedeză de succes în Polonia, pentru a-l înlocui pe
Stanisław Leszczyński () [Corola-website/Science/322778_a_324107]
-
a costat pe ruși 8.000 de oameni. Deghizat ca un țăran, Stanislav a aranjat să scape cu două zile înainte. El a reapărut la Königsberg, de unde a emis un manifest pentru partizanii săi, care a dus la formarea unei confederații în numele său, precum și trimiterea unui emisar polonez la Paris pentru a îndemna Franța să invadeze Saxonia cu cel puțin 40.000 de oameni. În Ucraina, contele Nicholas Potocki l-a susținut pe Stanislav cu o armată de 50.000 de
Stanisław Leszczyński () [Corola-website/Science/322778_a_324107]
-
excepționalismul american și datoria americanilor de a apăra libertatea oriunde în lume. La Charleston, Carolina de Sud, în 1865, sclavii africani eliberați au sărbătorit la Washington Race Course, unde astăzi se află Hampton Park. Locul a fost folosit temporar de către Confederație drept lagăr de prizonieri de război unioniști în 1865, și ca groapă comună a soldaților unioniști care au murit acolo. Imediat după încetarea ostilităților, negrii au exhumat cadavrele din gropile comune și le-au reînmormântat în morminte individuale. Ei au
Memorial Day () [Corola-website/Science/322039_a_323368]
-
a devenit sărbătoare în 10 state până în 1916. În tot Sudul, s-au înființat asociații care să înființeze și să îngrijească cimitire permanente ale soldaților confederați, să organizeze ceremonii comemorative, să sponsorizeze monumente ca mijloc permanent de amintire a tradiției Confederației. Primele comemorări ale Memorial Day în fostele state ale Confederației erau ocazii simple, sumbre, în care veteranii și familiile lor vizitau cimitirele locale. Pe la 1890, a avut loc o mutare a accentului de la consolare și cinstirea soldaților către comemorarea „Cauzei
Memorial Day () [Corola-website/Science/322039_a_323368]
-
Sudul, s-au înființat asociații care să înființeze și să îngrijească cimitire permanente ale soldaților confederați, să organizeze ceremonii comemorative, să sponsorizeze monumente ca mijloc permanent de amintire a tradiției Confederației. Primele comemorări ale Memorial Day în fostele state ale Confederației erau ocazii simple, sumbre, în care veteranii și familiile lor vizitau cimitirele locale. Pe la 1890, a avut loc o mutare a accentului de la consolare și cinstirea soldaților către comemorarea „Cauzei Pierdute” a Confederației. Schimbările cântecelor și discursurilor reflectă o evoluție
Memorial Day () [Corola-website/Science/322039_a_323368]
-
ale Memorial Day în fostele state ale Confederației erau ocazii simple, sumbre, în care veteranii și familiile lor vizitau cimitirele locale. Pe la 1890, a avut loc o mutare a accentului de la consolare și cinstirea soldaților către comemorarea „Cauzei Pierdute” a Confederației. Schimbările cântecelor și discursurilor reflectă o evoluție a ritualului către un simbol de reînnoire culturală și conservatorism în Sud. Până la 1913 însă, tema naționalismului american avea pondere egală cu cea a Cauzei Pierdute. Ceremoniile și discursul de Memorial Day din
Memorial Day () [Corola-website/Science/322039_a_323368]
-
Elector ca Rege de Württemberg la 26 decembrie 1805. Frederic a devenit regele Frederic I și a fost încoronat la 1 ianuarie 1806 la Stuttgart. Curând după aceea, Württemberg s-a separat de Sfântul Imperiu Roman și s-a alăturat Confederației Rinului lui Napoleon. Ca simbol al alianței sale cu Napoleon, fiica lui Frederic, Catherine, s-a căsătorit cu fratele mai mic a lui Napoleon, Jerome.<br> Noua alianță a regelui cu Franța l-a transformat din punct de vedere tehnic
Frederic I de Württemberg () [Corola-website/Science/322226_a_323555]
-
au fost foarte interesați să se asigure că Württembergul va putea să rețină toate teritoriile pe care le-a câștigat în ultimii cincisprezece ani, lucru care în final s-a întâmplat. Frederic, împreună cu alți prinți germani, s-a alăturat noii Confederații germanice în 1815. Frederic a murit la Stuttgart la aproape 62 de ani.
Frederic I de Württemberg () [Corola-website/Science/322226_a_323555]
-
poloneze în schimbul cedării Sileziei către Austria, dar Frederick nu a fost de acord. Deși timp de câteva decenii (de pe vremea Seimului Tăcut), Rusia considera Polonia ca fiind protectoratul său, Polonia fusese devastată și de un război civil în care forțele Confederației de la Bar au încercat să scoată Polonia de sub controlul rusesc. Recenta răscoală Koliivșcina și alte răscoale ale cazacilor din Ucraina slăbiseră și ele poziția Poloniei. Mai mult, regele polon, susținut de Rusia, Stanisław August Poniatowski, era considerat a fi prea
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
urmă, curtea țarinei a hotărât că utilitatea Poloniei ca protectorat scăzuse. Cele trei puteri și-au justificat oficial acțiunile drept compensație pentru efortul de a rezolva problemele unui vecin instabil și drept restaurare a ordinii într-o țară în anarhie (Confederația de la Bar a constituit un pretext convenabil); de fapt, toate trei erau interesate în cuceriri teritoriale. După ce Rusia a ocupat Principatele Dunărene, Henric i-a convins pe Frederick și pe arhiducesa Maria Terezia a Austriei că echilibrul puterilor va fi
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
6 februarie 1772. La începutul lui august, armate rusești, prusace și austriece au pătruns simultan pe teritoriul Uniunii și au ocupat provinciile convenite. La 5 august, cele trei părți au semnat fiecare tratatul privind propriile cuceriri teritoriale pe seama Uniunii. Regimentele Confederației de la Bar, ai căror conducători fuseseră obligați să părăsească Austria (care până atunci îi susținuse) după ce și această țară a aderat la alianța ruso-prusacă, nu au depus armele. Multe cetăți deținute de acestea au rezistat cât mai mult posibil; castelul
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
posibil; castelul Wawel din Cracovia a căzut abia la sfârșitul lui aprilie al anului următor; cetatea Tyniec a rezistat până la sfârșitul lui iulie 1772; Częstochowa, sub comanda lui Kazimierz Pułaski, a rezistat până la sfârșitul lui august. În cele din urmă, Confederația de la Bar a fost învinsă, și membrii ei au fugit în străinătate sau au fost deportați în Siberia de către ruși. Tratatul de divizare a fost ratificat de semnatarii săi la 22 septembrie 1772. A reprezentat un mare succes pentru Frederick
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
nord de Nistru au terminația „ți” (Voloscăuți, Volcăuți, Cudrinți, Miliuți, Biliuți etc) Terminația indică la plural locuitorii unui sat sau oraș fiind caracteristică atât românilor cât și aromânilor din în sudul Balcanilor Datele de mai jos par a contura o confederație de păstori și războinici slavo-români care a existat timp de două veacuri în Podolia și nordul Moldovei, încercând să-și mențină autonomia între puterile potrivnice ale pecenegilor, Galiției, cumanilor, Ungariei și tătarilor, fiind vasali sau aliați când a unora, când
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
a fost fondatorul Regatului Silla, unul dintre Cele trei regate ale Coreei. El este strămoșul tuturor familiilor Pak (Park, Bak) din Coreea. Titlul sau, " Geoseogan" (" "거서간, 居 西 干) sau " Geoseulhan" (" "거슬 한," "居 瑟 邯), înseamnă "rege", în limba Confederației Jinhan (uniune de triburi din sud-estul Coreei). Numele lui a fost Bak (Park, Pak), care vine de la cuvântul coreean pentru "tărtăcuța", așa cum legenda spune că el a fost născut dintr-un Ou în formă de tărtăcuța. Astfel, el este cunoscut
Hyeokgeose de Silla () [Corola-website/Science/329892_a_331221]
-
traduceri în ebraică din cărțile pentru copii ale scriitorului rus Kornei Ciukovski שמש גנובה (Soarele furat) și "זבובה זהובה (Muha Țokotuha - Musca năzdravana), ilustrate de Lea Grundig. A lucrat în paralel la secția de propagandă și relații externe a Histadrutului, Confederația generală a muncitorilor, la Țel Aviv, unde se stabilise. a deținut și funcția de director al Școlii superioare pentru muncitori. A editat mensualul pedagogic „Lahorim”("Pentru părinți"), antologia din lucrările pedagogice ale lui Anton Makarenko „Sefer hinuh beveit hahorim” („Carte
Leib Kuperstein () [Corola-website/Science/329920_a_331249]
-
Confederația de la Varșovia (8 ianuarie 1573), a marcat un moment important din istoria Poloniei și a Lituaniei, în care s-a extins toleranța religioasă de la categoria nobililor la cea a oamenilor liberi. Chiar dacă nu a putut preveni alte conflicte religioase în
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
în Europa secolului al XVI-lea. Toleranța religioasă are o lungă tradiție în Polonia (Statutele de la Kalisa) și a devenit practic politică de stat în timpul regelui Sigismund II Augustus (1506-1548). Oricum, articolele ratificate de toți cei care au pus bazele Confederației de la Varșovia, au sancționat oficial unele cutume mai vechi. În acest sens, această dată (1573) ar putea fi considerată nu atât începutul, cât apogeul unei politici de toleranță. În perioadă care a urmat stingerii dinastiei Jagellone, nobilimea polonă și lituaniană
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
continuau să fie inseparabil legate chiar și după destrămarea uniunii dinastice. În ianuarie 1573 nobilii au semnat un document prin care reprezentanții principalelor confesiuni își acordau sprijin și garantau toleranța religioasă. Se pun astfel bazele unui nou sistem politic, căruia Confederația de la Varșovia îi garanta stabilitatea. Toleranța religioasă a fost un factor important într-un stat plurietnic și multiconfesional, în care de-a lungul mai multor generații s-au adunat diferite popoare (polonezi, lituanieni, ruteni, germani, evrei și tătari) care aveau
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
fost semnate de ceilalți episcopi doar dacă era explicit prevăzută stipularea că prevederile nu se extind și asupra toleranței religioase ("excepto articulo confoederationis."). Un alt episcop, Wawrzyniec Goślicki, va fi excomunicat pentru că a fost semnatarul actelor Sejm-ului din 1587. Articolele Confederației de la Varșovia vor fi mai târziu încorporate în Articolele Henriciane, devenind astfel, alături de Pacta Conventa (deasemenea instituită în 1573), prevederi cu caracter constituțional al uniunii statale polono-lituaniane. La sfârșitul secolului al XVI-lea Polonia și Lituania se aflau între Rusia
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]