20,856 matches
-
1933. Au fost resuscitate ritualuri și amintiri. Dar nu era vorba despre o recuperare a istoriei, ci despre o ștergere - ca și cum RDG nici nu existase. Când Erich Mielke a fost judecat și condamnat pentru omucidere, nu i s-au imputat crimele pe care le autorizase ca șef al Stasi, ci un asasinat politic comis În anii ’30, dovezi fiind interogatoriile naziste. În loc să Înfrunte istoria tulbure a Republicii Democrate Germane, est-germanii erau Încurajați să o uite - o reeditare ironică a epocii de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau ale manipulării și greșelilor altora. Cu siguranță, În munții fostei Iugoslavii era Îngropată multă istorie - și multe amintiri neplăcute. Iar străinii au contribuit Într-adevăr În mod decisiv la tragedia țării, deși cel mai mult prin tolerarea iresponsabilă a crimelor locale. Dar sfârșitul Iugoslaviei - asemănător cu descompunerea altor state foste comuniste - a fost opera oamenilor, nu a destinului. Iar responsabilitatea covârșitoare pentru tragedia iugoslavă trebuie căutată nu la Bonn sau În alte capitale străine, ci printre politicienii din Belgrad. Când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
zone de interdicție aeriană, menite să limiteze capacitatea Iugoslaviei de a amenința civilii sau de a Încălca sancțiunile impuse de ONU. Mai importantă pe termen lung, poate, a fost crearea la Haga În mai 1993 a unui Tribunal Internațional pentru Crime de Război. Simpla existență a unei astfel de curți confirma ceea ce era deja evident: la numai câteva zeci de kilometri la sud de Viena se comiteau crime de război. Dar, cum cei mai mulți dintre prezumtivii criminali, inclusiv Mladiæ și Radovan Karadžiæ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost crearea la Haga În mai 1993 a unui Tribunal Internațional pentru Crime de Război. Simpla existență a unei astfel de curți confirma ceea ce era deja evident: la numai câteva zeci de kilometri la sud de Viena se comiteau crime de război. Dar, cum cei mai mulți dintre prezumtivii criminali, inclusiv Mladiæ și Radovan Karadžiæ (președintele Republicii Srpska), ucideau În continuare fără a fi pedepsiți, Tribunalul rămânea deocamdată fantomatic și irelevant: o simplă curiozitate. Situația a Început să se schimbe abia În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la marginea orașului și, În patru zile, i-au Împușcat aproape pe toți (7.400). Soldații olandezi s-au Întors teferi acasă. Srebrenica era cel mai grav caz de omucidere În masă din Europa după al doilea război mondial: o crimă de război de factura celor de la Oradour, Lidice sau Katîn, săvârșită sub privirile observatorilor internaționali. În câteva zile, În lumea Întreagă au fost difuzate informații despre ce se petrecuse la Srebrenica. Dar singura replică promptă a venit din partea NATO, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transformator al catastrofei din Bosnia asupra opiniei internaționale. Drepturile omului - și În special problema epurării etnice - erau acum pe buzele tuturor, cel puțin dintr-un sentiment chinuitor de vină pentru reacția tardivă În cazul precedent. În iunie 1998, Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga a stabilit că sub jurisdicția sa intră și crimele comise În Kosovo (procurorul-șef Louise Arbour a susținut că, prin amploarea și natura lor, conflictele din provincie reprezentau, În termenii dreptului internațional, un război) și, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
problema epurării etnice - erau acum pe buzele tuturor, cel puțin dintr-un sentiment chinuitor de vină pentru reacția tardivă În cazul precedent. În iunie 1998, Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga a stabilit că sub jurisdicția sa intră și crimele comise În Kosovo (procurorul-șef Louise Arbour a susținut că, prin amploarea și natura lor, conflictele din provincie reprezentau, În termenii dreptului internațional, un război) și, pe 19 iulie, Senatul american i-a Îndemnat pe oficialii de la Haga să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Arbour a susținut că, prin amploarea și natura lor, conflictele din provincie reprezentau, În termenii dreptului internațional, un război) și, pe 19 iulie, Senatul american i-a Îndemnat pe oficialii de la Haga să-l pună sub acuzare pe Miloševiæ pentru „crime de război, crime Împotriva umanității și genocid”. Plauzibilitatea acestor capete de acuzare creștea cu fiecare zi. Unități de poliție speciale recrutate din Serbia Îi omorau acum cu sutele pe „teroriștii” albanezi și existau dovezi indubitabile că, sub pretextul acestui conflict
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că, prin amploarea și natura lor, conflictele din provincie reprezentau, În termenii dreptului internațional, un război) și, pe 19 iulie, Senatul american i-a Îndemnat pe oficialii de la Haga să-l pună sub acuzare pe Miloševiæ pentru „crime de război, crime Împotriva umanității și genocid”. Plauzibilitatea acestor capete de acuzare creștea cu fiecare zi. Unități de poliție speciale recrutate din Serbia Îi omorau acum cu sutele pe „teroriștii” albanezi și existau dovezi indubitabile că, sub pretextul acestui conflict, Belgradul plănuia să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sfârșit Învins și a demisionat. șase luni mai târziu, pe fondul nevoii disperate de ajutor economic occidental, guvernul sârb a acceptat să-l aresteze pe Miloševiæ și să-l predea Tribunalului de la Haga, unde a fost acuzat de genocid și crime de război. Cine era responsabil pentru tragedia din Iugoslavia? Un lucru e cert, vină era destulă cât să ajungă la toată lumea. Națiunile Unite au demonstrat inițial un interes minim (Boutros Boutros-Ghali, un secretar-general inadecvat și indiferent, a calificat ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cât despre iugoslavi, nimeni nu a ieșit din război cu fruntea sus. Căderea sistemului federal iugoslav a fost precipitată de Belgrad, dar Ljubljana și Zagrebul nu s-au plâns. Musulmanii bosniaci, ce-i drept, au avut puține ocazii să comită crime de război - fiind, În cea mai mare parte a timpului, ținta agresiunii altora. Pierderile lor sunt cele mai deplorabile - iar distrugerea orașului Sarajevo un motiv aparte de tristețe. Deși avea dimensiuni reduse, capitala bosniacă era un oraș cu adevărat cosmopolit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dacă trebuia) să li se Întâmple acum. Aceasta s-a dovedit o dilemă traumatizantă pentru aproape toate regimurile postcomuniste. Pe de o parte, exista un consens larg - și nu numai printre intelectualii moraliști - asupra ideii că trebuiau scoase la lumină crimele politice comise În epoca sovietică, iar făptuitorii lor pedepsiți. Dacă adevărul despre trecutul comunist nu era recunoscut În mod public, tranziția spre libertate, deja dificilă, risca să devină și mai grea: apărătorii vechiului regim aveau să-l spele de păcate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spus, trebuiau lăsate mai bine În seama istoricilor, care aveau acum acces la arhive și puteau scrie povestea corect, spre folosul generațiilor viitoare. Dar, În ce privește deceniile poststaliniste, toată lumea era de acord că trebuia să aibă loc o răfuială publică cu crimele și criminalii cei mai sângeroși: liderii comuniști cehi care colaboraseră la Înăbușirea Primăverii de la Praga, polițiștii polonezi vinovați de asasinarea părintelui Popie³uszko (vezi capitolul XIX), autoritățile est-germane ce ordonaseră Împușcarea celor care Încercau să escaladeze Zidul Berlinului etc. Rămâneau Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce ordonaseră Împușcarea celor care Încercau să escaladeze Zidul Berlinului etc. Rămâneau Însă nerezolvate două dileme mult mai dificile. În primul rând, ce trebuia făcut cu foștii membri ai Partidului Comunist și șefii miliției? Dacă nu erau acuzați de vreo crimă anume, trebuiau ei să suporte vreo pedeapsă pentru faptele lor trecute? Să li se permită participarea la viața publică, În calitate de polițiști, politicieni sau chiar prim-miniștri? De ce nu? La urma urmei, mulți contribuiseră activ la răsturnarea propriului regim. În caz
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vor repatria „străinii” și le vor restitui statul cetățenilor albi, asediați și străini În propria țară. Față de fascismul din perioada interbelică, aceste manifestări xenofobe pot părea moderate - deși, la Începutul anilor ’90, Germania s-a confruntat cu un val de crime Îndreptate Împotriva străinilor și a minorităților care i-a determinat pe unii comentatori să ridice probleme de natură mai generală: Günter Grass a acuzat indiferența egoistă a culturii politice vest-germane și entuziasmul orbesc al țării pentru o unire „nemeritată”, susținând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Paris, se identificau trup și suflet cu cauza croată. Câțiva - mai ales În Franța și Austria - au condamnat intervenția occidentală ca pe un afront american la adresa autonomiei sârbe, bazat (susțineau ei) pe rapoarte exagerate sau chiar complet false despre crime inexistente. Majoritatea pledau pentru intervenția În Bosnia și Kosovo pe principii generale, continuând argumentarea bazată pe drepturile omului Începută cu 20 de ani În urmă și subliniind actele de genocid ale forțelor sârbe. Dar nici măcar chestiunea iugoslavă, oricât de imperioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a recunoaște „genocidul” populației armene În 1915 va fi un impediment pentru aderarea ei la UE, așa cum Serbia va continua să lâncezească În pragul Europei până când clasa ei politică Își va asuma răspunderea pentru omuciderile În masă și celelalte crime din războaiele iugoslave. Dar aceste crime au astăzi o asemenea Încărcătură politică (iar Europa s-a angajat să le recunoască și să Îi declare „europeni” numai pe cei care le recunosc) fiindcă sunt cazuri particulare (ante, respectiv post factum) ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1915 va fi un impediment pentru aderarea ei la UE, așa cum Serbia va continua să lâncezească În pragul Europei până când clasa ei politică Își va asuma răspunderea pentru omuciderile În masă și celelalte crime din războaiele iugoslave. Dar aceste crime au astăzi o asemenea Încărcătură politică (iar Europa s-a angajat să le recunoască și să Îi declare „europeni” numai pe cei care le recunosc) fiindcă sunt cazuri particulare (ante, respectiv post factum) ale crimei prin excelență: tentativa unui grup
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din războaiele iugoslave. Dar aceste crime au astăzi o asemenea Încărcătură politică (iar Europa s-a angajat să le recunoască și să Îi declare „europeni” numai pe cei care le recunosc) fiindcă sunt cazuri particulare (ante, respectiv post factum) ale crimei prin excelență: tentativa unui grup de europeni de a extermina până la unul membrii altui grup de europeni, aici, pe pământ european, și nu foarte demult. „Soluția finală la problema evreiască” propusă de Hitler nu este numai sursa unor aspecte cruciale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europeni de a extermina până la unul membrii altui grup de europeni, aici, pe pământ european, și nu foarte demult. „Soluția finală la problema evreiască” propusă de Hitler nu este numai sursa unor aspecte cruciale din jurisprudența internațională postbelică: „genocidul” sau „crimele Împotriva umanității”. Ea determină și statura morală (și legală, În unele țări europene) a celor care se pronunță asupră-i. Negarea sau minimalizarea Holocaustului echivalează cu o autoexcludere din discursul public civilizat. De aceea politicienii moderați evită pe cât posibil compania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orice caz, Charles de Gaulle (ca și Churchill) era suspect de orb la specificul rasial al victimelor lui Hitler, preferând să Înțeleagă nazismul În contextul militarismului prusac. La Nürnberg, pe procurorul francez François de Menthon l-a deranjat conceptul de crime Împotriva umanității (preferând formula crime Împotriva păcii) și pe parcursul procesului nu s-a referit deloc la deportarea sau uciderea evreilor 1. Trei ani mai târziu, editorialul din Le Monde din 11 ianuarie 1948, intitulat „Supraviețuitorii din lagărele morții”, a reușit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca și Churchill) era suspect de orb la specificul rasial al victimelor lui Hitler, preferând să Înțeleagă nazismul În contextul militarismului prusac. La Nürnberg, pe procurorul francez François de Menthon l-a deranjat conceptul de crime Împotriva umanității (preferând formula crime Împotriva păcii) și pe parcursul procesului nu s-a referit deloc la deportarea sau uciderea evreilor 1. Trei ani mai târziu, editorialul din Le Monde din 11 ianuarie 1948, intitulat „Supraviețuitorii din lagărele morții”, a reușit să relateze despre „280.000
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eroice precum Dunkerque sau revolta din Varșovia din 1944) puteau fi exploatate pentru făurirea unor mituri naționale compensatorii, Holocaustul nu avea un conținut „utilizabil”7. În anumite privințe, germanilor le-a fost mai ușor să abordeze și să recunoască amploarea crimei lor - bineînțeles, nu de la Început: am văzut cum eșuase „denazificarea”. La Începuturile Republicii Federale, istoria predată În școli se oprea la Imperiul wilhelminian. Cu excepția omului de stat Kurt Schumacher (care și-a avertizat compatrioții Încă din iunie 1947 că trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exista o ură profundă față de ceea ce făcuse Hitler, dar aceasta avea ca obiect răul făcut germanilor mai degrabă decât cel pricinuit altora Împreună cu ei. În acea perioadă, mulți germani erau de părere că persecuția evreilor nu fusese cea mai mare crimă, ci cea mai mare eroare a lui Hitler: Într-un sondaj de opinie din 1952, aproape doi din cinci adulți din RFG nu ezitau să declare că era „mai bine” să nu existe evrei pe teritoriul Germaniei. Faptul că În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici măcar pe compatrioții lui italieni, Jurnalul Annei Franck (un document mult mai accesibil, ce-i drept) a devenit În Germania un bestseller absolut, cu peste 700.000 de exemplare vândute până În 1960. Autointerogația germanilor a Început când investigațiile tardive asupra crimelor de pe frontul de est au declanșat o serie de procese. De la procesele Împotriva membrilor „Grupurilor de Intervenție” din timpul războiului, derulate la Ulm În 1958, la arestarea și punerea sub acuzare a lui Adolf Eichmann și până la procesele gardienilor de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]