KorAP: Find »[drukola/base=dificil & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...823 824 825 ...839 >

20,966 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

făcuse și Înainte de 1914. Dar alianța era condamnată din start. Între 1918 și 1934, strategia sovietică În centrul și vestul Europei - scindarea stângii, Încurajarea subversiunii și protestelor violente - a creionat un „bolșevism” esențialmente ostil și străin. Patru ani de alianțe dificile și controversate de tip „Front Popular” au atenuat Întrucâtva această impresie, În ciuda proceselor și execuțiilor În masă din aceeași perioadă În URSS. Dar Pactul Molotov-Ribbentrop din august 1939 și ajutorul dat de Stalin lui Hitler pentru dezmembrarea vecinilor comuni În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
face parte din această forță”. Nu era chiar un angajament sonor pentru apărarea europeană, dar, provocat probabil de o scrisoare din iunie a lui Truman („M-am săturat să le cânt În strună rușilor”), reflecta frustrarea crescândă a americanilor față de dificila Uniune Sovietică. Germanii nu erau singurii Îngrijorați: englezii erau și ei neliniștiți de dorința explicită a americanilor de a scăpa de povara europeană. La Washington, nu toată lumea simpatiza Marea Britanie. La 12 aprilie 1946, vicepreședintele Henry Wallace amintea Într-o cuvântare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
suportau costuri enorme În zona lor de ocupație, nu mai putea să dureze mult. Economia germană trebuia salvată, cu sau fără acordul sovieticilor. Nu e de mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei și erau sleiți de dificilele victorii, erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar fi Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să transporte uzine și echipament din Germania Încă de la Început, cu sau fără consimțământul coocupanților. Un acord privind noile frontiere dintre Germania și Polonia nu a putut fi atins, și chiar democratizarea, un subiect necontroversat, s-a dovedit până la urmă dificil de implementat. Prin urmare, Aliații au acceptat existența unui diferend și au hotărât să amâne luarea deciziei, ordonându-le miniștrilor de Externe să continue discuțiile la o dată ulterioară. Au urmat doi ani de Întâlniri Între reprezentanții guvernelor sovietic, american, britanic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
civil. Ca fostă membră a Axei, Italia era suspectă și În ochii Vestului, și În ochii Estului. Până la ruptura dintre Tito și Stalin, frontiera incertă cu Iugoslavia era cea mai instabilă și potențial explozivă graniță a Războiului Rece, iar relația dificilă dintre Italia și vecina ei comunistă era complicată de existența, În Italia, a celui mai mare partid comunist din afara blocului sovietic: 4.350.000 de voturi (19% din total) În 1946, atingând 6.122.000 (23%) În 1953. În același

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mâncare pentru cinci concetățeni; fermierul american producea deja de trei ori mai mult. Patruzeci de ani de război și criză economică apăsau asupra Europei. „Epoca postbelică” a durat, așadar, multă vreme; mult mai mult decât susțin unii istorici când Înfățișează dificila perioadă de după război În lumina avantajoasă a deceniilor de prosperitate care au urmat. Puțini europeni de atunci, informați sau nu, anticipau amploarea transformărilor ce aveau să urmeze. Experiența ultimilor cincizeci de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îngrozitor, Însă reputația Franței a fost terfelită iremediabil. Iar coloniștii europeni au rămas suspicioși ca Întotdeauna față de intențiile pe termen lung ale Parisului 5. În februarie 1958, guvernul proaspăt instalat al lui Felix Gaillard a fost pus Într-o situație dificilă de aviația franceză care a bombardat Sakhiet, un oraș de peste granița cu Tunisia suspectat că funcționează ca bază pentru naționaliștii algerieni. Protestele internaționale care au urmat și ofertele anglo-americane de „bune oficii” pentru rezolvarea acestei situații tulburi au accentuat temerile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ani buni de Închisoare. În multe țări, subiectul nu putea fi abordat nici măcar În artă. Avortul era ilegal mai peste tot. Chiar și contracepția era tehnic Împotriva legii În anumite state catolice, Însă În practică era tolerată. Divorțul era pretutindeni dificil, iar În unele țări chiar imposibil. În multe state vest-europene (din nou, cu excepția parțială a Scandinaviei), agențiile guvernamentale cenzurau teatrul, filmul, literatura, iar radioul și televiziunea erau, În general, monopoluri de stat care funcționau, după cum am văzut, conform unor reguli

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
diviziuni etnice și geografice, dar și din necesitate economică. Într-un stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme impuse de la Belgrad aminteau de practicile antebelice. Topografia dificilă a regiunii favoriza inițiativa locală; mulțumită rupturii de Stalin, dictatura proletariatului În versiune titoistă nu era obligată să reproducă În detaliu fiecare eroare din traseul Uniunii Sovietice spre modernitatea industrială. Acestea erau considerațiile care determinau modelul iugoslav, și nu proiectul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
făcea decât să contribuie la umilința colectivă. Ca și În 1938 și 1948, Cehoslovacia era transformată din nou În complice la propria ei Înfrângere. În 1972, poeții și dramaturgii curățau cazane și frecau geamuri; profesorii universitari mânuiau tesla, iar studenții dificili erau pe drumuri; dosarele poliției erau pline de „confesiuni” utile, iar comuniștii reformiști fuseseră exilați sau reduși la tăcere: „ordinea”, cum scria o victimă a normalizării Într-un eseu amar și strălucit, fusese „restabilită”16. Unde de protest au traversat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mare. În acei ani, prețurile franceze au crescut În medie cu 10,7% pe an. În Italia, rata medie a inflației era de 16,1%, iar În Spania peste 18%. Media britanică era de 15,6%, dar În cel mai dificil an (1975) rata inflației a depășit 24%. O asemenea inflație a prețurilor și salariilor nu era lipsită de precedent istoric. Dar, după ratele stabile din anii ’50 și ’60, era o experiență nouă pentru mulți - și pentru guvernanții lor. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o stângă socialistă care prindea curaj, era dispusă la compromis În probleme constituționale, dar afișa o imagine radicală de ochii arțăgoasei mișcări muncitorești și a șomerilor tot mai numeroși. Ca și În Portugalia, tranziția politică pica Într-un moment economic dificil. Între 1970 și 1976, ultimele guverne din epoca franchistă Încercaseră să câștige popularitate mărind cheltuielile bugetare și numărul de posturi din sectorul public, subvenționând costul energiei și Înghețând prețurile În timp ce măreau salariile, fără să-și bată capul cu efectele pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
important În problemele lor. Acest proces devenise atât de banal, Încât premisa lui - că implicarea statului este o condiție necesară a creșterii economice și a progresului social - era practic subînțeleasă. Fără destrămarea cumulativă a acestei prezumții În cursul unor decenii dificile, nici thatcherismul, nici o volte-face precum cea a lui Mitterrand nu ar fi fost cu putință. XVIIItc "XVIII" Puterea celor fără de puteretc "Puterea celor fără de putere" Marxismul nu e o filosofie a istoriei, este singura filosofie a istoriei, și să renunțăm

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fum, sulf și irascibilitate”. În socialism, poluatorul era statul. Însă cea care suferea era societatea, astfel Încât poluarea era un subiect ce interesa pe toată lumea. El avea și o tentă politică implicită: motivul pentru care protejarea mediului era atât de dificilă era acela că nimeni nu Încerca să ia măsuri preventive. Numai niște sancțiuni oficiale eficiente și consecvent aplicate ar fi putut ameliora situația, Însă acestea trebuiau să vină de la aceeași autoritate care Încuraja dezastrul. Orice director de fabrică sau fermă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sociale ale unui asemenea gest și au preferat să se Îndatoreze și mai mult. La fel ca În perioada interbelică, statele mici și fragile din estul Europei Împrumutau capital occidental pentru a-și finanța economiile autarhice și a evita alegerile dificile. Miklós Németh, ultimul prim-ministru comunist al Ungariei, a recunoscut acest lucru câțiva ani mai târziu. Împrumutul de un miliard de mărci germane acordat de Bonn În octombrie 1987 și prezentat de politicienii vest-germani drept o contribuție la „reforma” economică

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
administrativă necesare unui astfel de efort. Pe lângă faptul că era neobișnuit de educat și cult pentru un birocrat sovietic de rang Înalt, Gorbaciov avea o calitate specific leninistă: era dispus să-și compromită idealurile pentru a-și atinge scopurile. Moștenirea dificilă a secretarului general al PCUS nu era un mister pentru nimeni. Impresionat de ce văzuse În Vest În timpul călătoriilor făcute În anii ’70, Gorbaciov a dorit de la bun Început să restructureze economia muribundă a Uniunii Sovietice și să elimine ineficiența și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
speranțele mulțimilor care au provocat sfârșitul RDG În toamna anului 1989. Însă e clar faptul că nici partidul (ca În Ungaria), nici opoziția (ca În Polonia) nu puteau revendica vreun merit În evoluția evenimentelor. Partidul a Înțeles cu greu poziția dificilă În care se afla, iar criticii săi din rândurile elitei intelectuale n-au fost nici ei cu mult mai rapizi. Pe 28 noiembrie, Stefan Heym, Christa Wolf și alți intelectuali est-germani au lansat un apel „Pentru țara noastră” - pentru salvarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îndoială, adevărat. Dar aceste războaie nu au izbucnit printr-o combustie etnică spontană. Iugoslavia nu a căzut; a fost Împinsă. Nu a murit; a fost ucisă. Iugoslavia a fost cazul cel mai grav, Însă perioada postcomunistă a fost peste tot dificilă. În Portugalia sau Spania, drumul de la autoritarism la democrație a Însemnat modernizarea accelerată a unei economii agrare Înapoiate - combinație pe care restul Europei de Vest o cunoștea din proprie experiență. Ieșirea din comunism, În schimb, nu avea un precedent istoric

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
explicația oferită de un sondaj de opinie din Bulgaria pentru declinul numărului de spectatori la cinema: după căderea comunismului, oferta cinematografică se Îmbunătățise... dar oamenii nu Își mai permiteau costul biletelor. În situația dată, transformarea economică a Europei de Est, dificilă și incompletă, prilejuiește observația johnsoniană: poate nu a fost făcută cum trebuie, dar este surprinzător că a fost totuși făcută. Același lucru se poate spune despre tranziția spre democrație. Cu excepția Cehoslovaciei, nici una dintre fostele societăți comuniste dintre Viena și Vladivostok

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consens larg - și nu numai printre intelectualii moraliști - asupra ideii că trebuiau scoase la lumină crimele politice comise În epoca sovietică, iar făptuitorii lor pedepsiți. Dacă adevărul despre trecutul comunist nu era recunoscut În mod public, tranziția spre libertate, deja dificilă, risca să devină și mai grea: apărătorii vechiului regim aveau să-l spele de păcate, iar oamenii urmau să uite semnificația anului 1989. Pe de altă parte, În toate aceste țări comuniștii fuseseră la putere mai mult de 40 de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
liderii comuniști cehi care colaboraseră la Înăbușirea Primăverii de la Praga, polițiștii polonezi vinovați de asasinarea părintelui Popie³uszko (vezi capitolul XIX), autoritățile est-germane ce ordonaseră Împușcarea celor care Încercau să escaladeze Zidul Berlinului etc. Rămâneau Însă nerezolvate două dileme mult mai dificile. În primul rând, ce trebuia făcut cu foștii membri ai Partidului Comunist și șefii miliției? Dacă nu erau acuzați de vreo crimă anume, trebuiau ei să suporte vreo pedeapsă pentru faptele lor trecute? Să li se permită participarea la viața

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au avut „dosar” și apoi, dacă doreau, să Îl citească. Oamenii aveau să afle astfel - uneori cu consecințe devastatoare pentru viața lor de familie - cine Îi denunțase. Însă conținutul dosarelor nu era accesibil pentru restul publicului. Acesta era un compromis dificil, dar, așa cum s-a dovedit, inspirat: până În 1996, 1.145.000 de oameni au depus cereri pentru a-și vedea dosarele. Consecințele de natură umană nu puteau fi Îndreptate, Însă, cum Comisia Gauck era demnă de Încredere și nu a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
interes general, Însă pentru problemele „comunitare” flamande sau francofone se Întâlnesc separat, doi câte doi. În consecință, Belgia nu e nici un stat, nici două, ci un mozaic inegal de autorități care se dublează și se Întrepătrund. Alcătuirea unui guvern este dificilă: ea presupune aranjamente multipartite intrași interregionale, o „simetrie” Între coalițiile naționale, regionale, comunitare, provinciale și ale partidelor locale, o majoritate confortabilă În ambele grupuri de limbă și paritatea lingvistică la fiecare nivel politic și administrativ. Iar când cabinetul este În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Comisie; În Consiliul Europei, el propunea un sistem de vot care s-a dovedit, după unele negocieri, acceptabil pentru toată lumea și echitabil din punct de vedere demografic. Nu se știa dacă noile dispoziții vor asigura majorități clare În chestiunile dificile, cu atât mai mult cu cât pentru subiectele Într-adevăr controversate precum impozitarea sau apărarea s-a decis (la insistențele britanicilor, dar spre ușurarea nemărturisită a multor țări) să se mențină vechiul mecanism gaullist de veto național. și nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
adăugăm pe cei aproape două milioane din Marea Britanie (cei mai mulți din Pakistan și Bangladesh), plus cei din Italia și statele Beneluxului, pe teritoriul Uniunii se aflau În total 15 milioane de musulmani. Prezența lor În comunități până atunci preponderent laice ridica probleme dificile legate de politica socială. Ce prevederi ar fi trebuit introduse pentru purtarea veșmintelor și simbolurilor religioase În școlile publice? Cât de mult ar fi trebuit să Încurajeze (sau să descurajeze) statul existența unor instituții culturale separate? Era bună politica de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]