21,328 matches
-
și a exclamat bucuroasă: - Un cap-de-mort! Uite, un cap-de-mort! Am văzut un fluture mare, cafeniu, un sfinx crepuscular care vibra, străduindu-se să pătrundă în adâncurile înșelătoare ale oglinzii. M-am repezit la el, cu mâna întinsă, presimțind deja în palmă gâdilarea aripilor lui catifelate... Atunci mi-am dat seama ce nefiresc de mare era. M-am apropiat și nu mi-am putut stăpâni un strigăt: - Dar sunt doi! Sunt doi fluturi siamezi! Într-adevăr, cei doi fluturi păreau lipiți unul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de pe alee... Așa am ghicit lacrimile tăinuite de bunica noastră și am presimțit că în inima ei exista acel îndepărtat iubit francez care-l precedase pe bunicul nostru Fiodor. Da, un ofițer chipeș din Marea Armată, bărbatul care strecurase în palma Charlottei ciobul colțuros „Verdun”. Descoperirea aceea ne tulbura. Ne-am simțit legați de bunica printr-un secret la care nimeni altcineva din familie nu avea, poate, acces. Dincolo de datele și anecdotele legendei noastre familiale, vedeam ivindu-se viața în deplina
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dezordinea provocată de scotocirile mele în cufărul siberian, poate că și găsise pagina fatidică). Oricum, mișcată de criza aceea neașteptată de lacrimi, a venit să se așeze pe patul meu, mi-a ascultat un moment suspinele sacadate, apoi, găsindu-mi palma în întuneric, mi-a strecurat în ea o pietricică zgrunțuroasă. Am strâns-o în mână. Fără să deschid ochii, pe pipăite, am recunoscut „Verdun”-ul. De acum înainte, era al meu. 4 La sfârșitul vacanței o părăseam pe bunica. Atlantida
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a întors acasă, ea a observat că își uitase portțigaretul. „Nu-i grav, s-a gândit ea, peste două zile...” Și momentul acela foarte apropiat (Fiodor va intra în încăpere, va vedea portțigaretul pe masă și, lovindu-se ușor cu palma peste frunte, va exclama: „Ce prost sunt! L-am căutat peste tot...”), da, dimineața aceea de iunie va fi prima dintr-o lungă perindare de zile fericite... Aveau să se revadă peste patru ani. Iar Fiodor nu avea să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Asta-i automutilare... - Va ajunge la consiliul de război... - Ei și? Așa-i trebuie, nu? În timp ce alții crapă în tranșee... El... Dezertorul! A urmat o clipă de tăcere. Medicul s-a așezat și a început să-și maseze fața cu palmele pătate cu tinctură de iod. - Și dacă i-am pune niște ghips?, a spus Charlotte. Chipul medicului s-a arătat de după mâinile lui, strâmbându-se de mânie. A apucat să deschidă gura, apoi s-a răzgândit. Ochii lui înroșiți s-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unei bărci vechi. Pe o mare de pe vremuri, plină de primejdii, un vas de război englezesc se încrucișează cu o navă franțuzească și, înainte de a se lansa într-o bătălie crâncenă, căpitanul englez se adresează dușmanilor săi dintotdeauna, făcându-și palmele pâlnie: „Voi, francezii, vă bateți pentru bani. Iar noi, supușii reginei, ne batem pentru onoare!” Atunci, de pe nava franceză, se aude venind, cu o pală de vânt sărat, exclamația veselă a căpitanului: „Fiecare se bate pentru ceea ce-i lipsește, sire
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
străduit să-mi amintesc de ce, atunci, nu am putut obține nici un răspuns. Scena mi-a reapărut în fața ochilor: îi arăt bunicii fotografia și, deodată, văd trecând o umbră rapidă, care mă face să-mi uit întrebarea; pe perete, acopăr cu palma un fluture ciudat, un sfinx cu două capete, cu două trupuri, cu patru aripi. Îmi spuneam că acum, după patru ani, sfinxul acela dublu nu mai avea nimic misterios pentru mine: doi fluturi împreunați, pur și simplu. M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de zile, poate de ani de zile, nu mă gândeam decât la trupurile acelea înlănțuite, contopite. Mă gândeam la ele fără să-mi dau seama, în fiecare clipă din zi, vorbind despre altceva. Ca și cum mângâierea febrilă a sfincșilor îmi ardea palma tot timpul. Să o descos pe Charlotte ca să aflu cine era femeia în pufoaică îmi părea acum absolut imposibil. Un obstacol de netrecut se ivea între bunica și mine: trupul femeiesc visat, râvnit, posedat de mii de ori în gând
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să ne vadă repeta: „Nicolai, mai ales nu bea amăruie!” Adică votcă. El aproba mașinal, fără să o audă și afirma scuturând enrgic din cap: - Nu, nu, eu ar fi trebuit să mor primul. Precis. Cu asta... Și își lipea palma de țeasta pleșuvă. Știam că deasupra urechii stângi avea o „gaură” - un loc acoperit doar de o piele subțire și netedă, însuflețită de pulsații ritmice. Mamei îi fusese întotdeauna teamă că, într-o încăierare, tata va fi omorât cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
simți părtaș la crima aceea. Și dorința violentă de a interpreta din nou acele întâmplări din trecut - pentru a extirpa din ele suferința, nedreptatea, moartea. Da, să ajungi din urmă mașina neagră pe străzile Moscovei și să o nimicești sub palma ta de uriaș. Apoi, ținându-ți respirația, să însoțești cu privirea tânăra femeie care împinge poarta casei sale, urcă scara... Să refaci Istoria. Să purifici lumea. Să izgonești răul. Să oferi adăpost tuturor acelor oameni în inima ta, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cumplită, încât am simțit cum mi se schițează în piept contururile fierbinți ale inimii. Sub ceafă, perna era tare și aspră ca nisipul... Gestul meu m-a luat prin surprindere chiar și pe mine însumi. Am început să-mi trag palme cu îndârjire, controlându-mi la început loviturile, apoi fără milă. Îl simțeam în mine pe cel care, în străfundurile tulburi ale gândurilor mele, contempla trupul acela de femeie cu voluptate. M-am lovit până când obrazul meu umflat, udat de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
capul cu păr deschis la culoare și creț, ca și cum, necontenit, ar fi aprobat un interlocutor invizibil. M-am îndepărtat de hubloul meu, i-am aruncat o privire lui Pașka. Eram perplex: „De fapt, ce este de văzut?” Dar el, cu palmele lipite de suprafața scorojită a șalupei, avea fruntea țintuită de placaj. M-am mutat atunci la hubloul vecin, înecându-mă într-una dintre crăpăturile din lemnul care îl astupa... Mi s-a părut că barca noastră se scufundă, coboară în fundul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întrerupere. Vocea ei tânără, de om beat, nu reușea să rămână egală. Șoptea, apoi aproape că striga. Agățându-se de brațul meu, se poticnea din când în când și scăpa atunci o înjurătură, lovindu-se cu o grabă hazlie cu palma peste gură. Sau, dintr-o dată, se smulgea de lângă mine, cu un aer jugnit, pentru a se lipi strâns de umărul meu o clipă mai târziu. Am ghicit că tovarășa mea juca o comedie amoroasă pregătită de multă vreme - un joc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gest rapid. Trupul ei îmi devenea indiferent, inutil. Cufundat în obtuza mea mulțumire trupească, îmi ajungeam mie însumi. „Ce are de rămâne întinsă, așa, pe jumătate goală?”, m-am întrebat eu cu ciudă. Sub spate am simțit asperitățile scândurilor, în palmă - arsura câtorva așchii. Vântul avea gustul sălciu al apei stătute. A existat, poate, în intervalul acela nocturn, un moment trecător de uitare, un somn fulgerător de câteva minute. Căci nu am văzut vaporul apropiindu-se. Noi am deschis ochii când
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Vasul, cu lumina și cu muzica lui, a părut să ne ocolească... În clipa aceea, ea m-a strâns de mână și s-a cuibărit lângă mine. Densitatea caldă a trupului ei putea parcă să se concentreze absolut toată în palmele mele, ca trupul fremătător al unei păsari. Brațele, talia ei aveau suplețea mănunchiului de nuferi pe care îi culesesem într-o zi, cuprinzând în apă mai multe tulpini lunecoase... Dar deja vasul pierise în întuneric. Ecoul tangoului s-a stins
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
iarbă răsuna de uscăciune și de căldură, am aflat eu ceea ce mi se ascundea altădată din viața Charlottei. Și ceea ce înțelegerea mea de copil nu reușea să cuprindă. Am aflat că soldatul din primul război mondial, care-i strecurase în palmă pietricica numită „Verdun”, era într-adevăr primul ei iubit, primul bărbat din viața ei. Numai că nu se cunoscuseră în ziua paradei solemne, în 14 iulie 1919, ci cu doi ani mai târziu, cu câteva luni înainte de plecarea Charlottei în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
făcut stânga-mprejur. Mi s-a părut că zăresc o siluetă feminină, într-un mantou lung, care s-a strecurat sub o boltă. Am rămas în picioare, fără vlagă, sprijinindu-mă de un perete. Lumea se dezagrega, zidul ceda sub palma mea, ferestrele unduiau pe fațadele livide ale clădirilor... Ca prin farmec, s-au ivit câteva cuvinte scrise pe o placă de metal înnegrită. M-am agățat de mesajul lor așa cum se agață un om, gata să se scufunde în beție
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gesturi intens erotizate. Scoaterea din contextul uzual este Însoțită de un alt operator simbolic: inversarea. Astfel, făina nu este Împrumutată sau cumpărată, ci furată. În plus, ea nu este furată printr-un gest normal, ci pieziș, cu mâna Întoarsă (cu palma În sus). De asemenea, cernerea făinii se face pe dos, printr-o sită Întoarsă. În antiteză cu tehnicile uzuale de coacere a aluatului, pasta făcută cu mătrăgună nu este coaptă, ci lăsată crudă, să se acrească. Fetele merg goale și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
flăcărilor), litomanția (interpretarea formelor stâncilor sau ale diferitelor aranjări de pietre), hidromanția (intepretarea formelor din apă), astrologia (citirea stelelor), somatomanția (interpretarea formelor din corpul omenesc), neomanția (interpretarea alunițelor), frenologia (interpretarea formelor craniene), oftalmoscopia (citirea În ochi), palmistria (interpretarea liniilor din palmă), fizionomia (interpretarea corpului și a zodiacului). Cea de-a doua formă de divinație cuprinde: ordaliile (forme de divinație care indică vinovăția sau nevinovăția), haruspiciul (interpretarea măruntaielor), hepatoscopia (inspectarea ficatului), scapulimanția (intepretarea oaselor). În ultima categorie sunt incluse: oniromanția (interpretarea viselor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
naturii - mișcările sau poziția flăcărilor, apei, pietrelor, stelelor, păsărilor etc. - sau prin acte ale unor oameni „aleși” - vise, transă, ședințe de spiritism, oracole etc.); c) divinația prin Înțelepciune (decodarea pe baza unei „științe” a manifestărilor impersonale: astrologia, numerologia, cititul În palmă sau În alte forme ale naturii). Riturile divinatorii pot să se rezume la practici individuale sau În grup restrâns. Ele pot fi performate de oameni obișnuiți (interpretarea presentimentelor, a viselor, a semnelor din cafea sau a liniilor din palmă) sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În palmă sau În alte forme ale naturii). Riturile divinatorii pot să se rezume la practici individuale sau În grup restrâns. Ele pot fi performate de oameni obișnuiți (interpretarea presentimentelor, a viselor, a semnelor din cafea sau a liniilor din palmă) sau pot căpăta dimensiuni sociale ample, fiind performate de persoane care aparțin unor grupuri sau chiar organizații specializate. Astfel, sistemul oracolelor conduce la apariția unor congregații de specialiști În profeție (Phytia și preoții care o asistau), a unor locuri predilecte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
le fi eliminat. Astfel, divinația reapare În ipostaza horoscoapelor incluse de mass-media În produsele lor, a specialiștilor În ghicit care oferă servicii atât persoanelor, cât și firmelor, a micilor rituri ludice din relațiile interpersonale (ghicitul În cafea, În cărți, În palmă etc.). Vindecarea magică este prezentă nu numai În formele popularizate și intens mediatizate de amulete sau alte obiecte care protejează și mențin sănătatea (brățările magnetice, colierul ionizat), ci și În proiecte complexe precum sectele mistice (Templul Soarelui, MISA) ori medicina
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să rămâie ghem și așa stă de-atunci. (B.P. Hașdeu, 1970, vol. II, p. 112) Dumnezeu a fost făcut pământul ca o minge și apoi l-a Întins cum ai Întinde un aluat. Pământul a fost drept, neted ca pe palmă și, când te uitai, vedeai peste tot. Dar ce folos, că pe pământ izvoare, apă, nu erau. Merge Dumneazeu la arici și-l Întreabă: „Ei, cum Îți pare, am făcut frumos pământul?” „Da, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
STATU PALMĂ BARBĂ COT, revista apărută la Iași, săptămânal, de la 18 decembrie 1938 până la 5 februarie 1939. Director: Alexandru Pogonat. Intenția publicației e de a aduce, în spiritul ironic și mușcător al lui G. Topîrceanu, o notă de pitoresc și inedit, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289888_a_291217]
-
întoarcerii”, toate zbaterile individuale rămân fără rost. Dezolarea invadează astfel vitalismul oniric, imprimându-i oboseala nesfârșitelor întrupări. Descurajarea și chiar refuzul de a relua revenirile dinainte prevăzute ale ființei nimeni nu le-a cântat mai zguduitor ca B. (Cetire în palmă, Tăgăduiri). „Tristețea metafizică” traversează un stadiu anxios (În marea trecere) și apoi chinuitor (Lauda somnului), spre o resemnare înțeleaptă. Ecoul ei îl aduc versurile culegerii următoare, La cumpăna apelor, care, cum sugerează titlul, fixează pragul de unde evenimentele vieții urmează a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]