206,418 matches
-
politice de la București, confortat de succesul repurtat în rîndurile publicului larg, poetul atinge rapid notorietatea. Amestecînd de la început politica cu poezia (un cocktail mai degrabă riscant), Goga a aflat de tînăr rețeta succesului. Cu trecerea anilor, balanța se va apleca tot mai decis în favoarea politicului, deoarece Goga se angrenează total în activitatea militantă. Primele două volume publicate, Poezii (1905) și Ne cheamă pămîntul (1909), cuprind esența moștenirii lui poetice. Volumele următoare, Din umbra zidurilor (1913), Cîntece fără țară (1916), ca și
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
înțelesul tainic al cîntecelor mele. Se rupe tortul galben al razelor de lună, Mor visurile albe ce-mi tremură pe strună. Comoara-nfășurîndu-și, nădejdea pleacă-n pripă De drum norocu-și gată pribeaga lui aripă, Din mintea-ntunecată fug grabnic, rînduri-rînduri, Ducîndu-și tot argintul, popoarele de gînduri" (Despărțire). „I-am dat temuta mea comoară, Temeiul sfînt al suferinții, Argintul visurilor toate Și marmura curat-a minții. Și el mi-a întruchipat altarul, Lăcaș de mîndră strălucire, Zidindu-și în catapeteasmă Întreagă setea de
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
inteligibil. Limbajul poetic bazat pe metaforizare a contribuit la impunerea „stilului Goga”, surprinzător în raport cu lumea rurală evocată și cu aparentul ei primitivism. Tocmai această inovație figurativă, perfect adecvată în poeziile cu aer vaticinatoriu (Rugăciune, La noi, Oltul, Apostolul etc.), apare tot mai puțin adecvată în contexte familiare sau chiar intime: va fi marea problemă a „stilului Goga”, pe măsura trecerii anilor. Ritmicitatea acută și percutantă a contribuit la popularizarea rapidă a versurilor lui Goga. Varietatea lor prozodică minimă și revenirea obsesivă
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
moară,/ Își tremur’ creasta lor bolnavă” (Casa noastră); „Ca o vecernie domoală/ Se stinge zvonul din dumbravă” (Apostolul); „Cînd rătăcind, bătrîne codru,/ Ajung la sînul tău de tată” (În codru); „Mireasa ceriului albastru/ Își împînzeșten ape chipul”(Pe înserate) etc. Tot atîția nonasilabi iambici. Alte incipit-uri au următoarea formă: „La noi sunt codri verzi de brad/ Și cîmpuri de mătasă” (La noi); „De ce m-ați dus de lîngă voi,/ De ce m-ați dus de-acasă?” (Bătrîni); „Stăpîne codru, crai bătrîn
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
Azi, cînd pleci în țări mai bune” (La groapa lui Laie); „Sus la crîșmă-n Dealu-Mare/ De trei zile țin soboru” (Cîntece); „Plînge-o mierlă-ntr-o răchită/ La răscruci în Dealu-Mare” (Pribeag); „Luna-și picură argintul,/ Tremurîndu-l pe fereastră” (Pace) etc. Tot atîția octosilabi iambici și trohaici, alternați uneori cu heptasilabi. Doar în volumele din ultima fază de creație constatăm sporirea varietății prozodice: endecasilabul, de exemplu, împlinea de la început o funcție „nobilă”, fiind utilizat în contexte mai mult sau mai puțin solemne
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
Să fi rămas la coasă” (Bătrîni). Programul poetic cuprins în Bătrîni cunoaște o iradiere nesfîrșită în opera autorului; primele două volume cuprind deja puzderie de variațiuni pe temă (Reîntors, Departe, Dorință, De-o să mor, De la noi, Singur, Părăsiți, Zadarnic etc.etc.), tot mai multe pe măsura avansării în vîrstă. Goga a privit mereu orașul cu neîncredere și antipatie; Bucureștiul, Parisul sau indiferent ce așezare urbană înseamnă pentru el o aglomerare de păcate ce anulează individualitatea umană. La oraș, poetul se simte în
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
cînd grandilocventă, cînd seacă. Dacă întîlnim la Goga persoana I singular, trebuie să devenim circumspecți; iar dacă o astfel de poezie este o poezie de iubire, devenim de două ori circumspecți. După Primul Război Mondial, poeziile la persoana I singular, tot mai numeroase, se îndepărtează de matca originară; încep să apară și cîteva neologisme, ba chiar și sugestii de factură simbolistă prinse într-un limbaj aluziv, pînă acum absent. Simbolismul însuși supraviețuia însă atunci cu greutate; simboliste sunt versurile-epitaf ale lui
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
Șei Shōnagon o auto-intoxicată demonstrativa (și emfatica, adesea) cu și prin ideea concretă de frumusețe estetică? Eva a impurificat, odinioară, grădină Paradisului și ideea concretă de nemurire, iar acest lucru este afirmat ritos în toate cărțile de exegeza biblică, dar tot prin Eva și datorită Evei a fost descoperită fecunditatea omenească (grădină de carne, ca să folosesc o metaforă adecvată în acest context). Nu în zadar, de aceea, Eva și femeia, în mod special, este considerată a fi cel dintâi grădinar al
Epifania doamnei Sei Shōnagon by Ruxandra Cesereanu () [Corola-website/Journalistic/5247_a_6572]
-
desface ițele realității, ar trebui, pe cale de consecință, ca orice procedeu alegoric să fie dintru-nceput exclus. Când își stenografiază, avant la date, discuția de a doua zi cu maiorul, lucrurile se petrec tel quel, nu ca și cum. Când o cucerește, tot așa, pe planturoasa Vianda (alt nume de o imposibilă transparență), Borna imaginează pur și simplu scena seducției Viandei. Fără ricoșeuri, fără înșelătorii, fără esopisme. Și-atunci, cum de o petrecere curtenească de secol XVIII reverberează până în anul de grație 1989
Un roman din lest by Cosmin Ciotloș () [Corola-website/Journalistic/6368_a_7693]
-
imperfectă, o savura." (p. 280) Aceasta ar fi justificarea structurii fragmentare a romanului, care, păstrând proporțiile, e aceeași din O sută de ani de zile la porțile Orientului (1992). E drept, Un om din Est câștigă în ce privește diversitatea protagoniștilor, dar tot un montaj de proze scurte rămâne: istoriile de alcov ale lui Nelu Cucerzan (zis, nu se știe de ce, Nelu Sanepidu) se intercalează printre isprăvile pokeristice ale lui Willy Schuster, vorbitor aproape nativ al limbii de lemn, printre încăpățânările partinice ale
Un roman din lest by Cosmin Ciotloș () [Corola-website/Journalistic/6368_a_7693]
-
de mister. Oamenii-i evit sever: să nu pângăresc, aminte iau, ce e la mine-n minte un atât de dulce lucru. 3) Eu nu știu mai dulce lucru ca a mă gândi. Iubirea pură în mine și-are firea, tot în mine-i revenită. Zi și noapte fericită de-a fi însămi știu în tihnă. Grija mea fără odihnă-i să mă fac frumoasă mie. Vocea-n sus mi se-nmlădie ori coboară, rău și bine totu-i pur atunci când
Un poem de Umberto Saba: Fuga a șasea (pe trei voci) by Ilie Constantin () [Corola-website/Journalistic/7211_a_8536]
-
pat adânc, anume. Tot ce e frumos în lume luându-ți ochii și chemându-i poți vedea că-n ea, le rându-i spre-acel mare, unic lucru. 2) Eu nu știu mai dulce lucru ca ascunsa-mi încăpere, s-o tot văd e o plăcere goală ca o pușcărie. Și puținul ei doar mie îmi e bun, ființei mele. Ale vieții zvonuri grele îmi sosesc, dar de departe. Tot ce-n lume-i vană parte, rău la mers și la schimbare
Un poem de Umberto Saba: Fuga a șasea (pe trei voci) by Ilie Constantin () [Corola-website/Journalistic/7211_a_8536]
-
Eu nu știu mai dulce lucru ca ascunsa-mi încăpere, s-o tot văd e o plăcere goală ca o pușcărie. Și puținul ei doar mie îmi e bun, ființei mele. Ale vieții zvonuri grele îmi sosesc, dar de departe. Tot ce-n lume-i vană parte, rău la mers și la schimbare, loc prieten în ea are, cum polenul stă pe gene. În culcuș mă-ntind alene, ca ostașu-n aspre pături. Gândul meu îmi zace-alături, al meu mare, unic lucru
Un poem de Umberto Saba: Fuga a șasea (pe trei voci) by Ilie Constantin () [Corola-website/Journalistic/7211_a_8536]
-
nu știu mai dulce lucru. 3) Eu nu știu mai vesel lucru ca seninu-mi, iubit mult. Totuși, când vorbind v-ascult în discuții aiurând, pacea mea v-aș da curând, pentru-a voastră, oh, să pot! Dar din limite de tot să ieșim nu ne e dat. Nu-s de mine-amor turbat, paradis, trufii de ură. De i-ar fi permis pe gură muritor să mă sărute, ar simți acele mute stări, cum e al morții ger: atât am azur din
Un poem de Umberto Saba: Fuga a șasea (pe trei voci) by Ilie Constantin () [Corola-website/Journalistic/7211_a_8536]
-
ea scârba lui, dezgustul. M-a născut tocmai dezgustul lui, și chinul ce-l sfâșie: și atât mă simt de vie pe cât traiul meu vi-i drag. Dar dacă tăceți, mă trag retopindu-mă-n văzduh; liberă cu voi prind duh, mor tot liberă cu voi. (din culegerea Umberto Saba, Canțonierul, în curs de apariție la Editura Paralela 45)
Un poem de Umberto Saba: Fuga a șasea (pe trei voci) by Ilie Constantin () [Corola-website/Journalistic/7211_a_8536]
-
indică precis acest lucru. Din nefericire, traducerea românească a titlului banalizează sau chiar alungă acest detaliu de esență, ratând cu totul faptul că opusul muzical „face” povestea fundamentală a dramei filmate, ori cel puțin îi fundamentează, adâncește, susține și potențează tot spiritul. Titlul românesc subliniază doar stratul extrinsec, povestea „vulgară”, omenescul banal/comun al acțiunii, și anume faptul că Cvartetul „The Fugue”, a cărui climax, destrămare, ceartă și reînviere o vedem preț de aproape două ceasuri, își pregătește o ultimă reprezentație
A Late Quartet/ Un Ultim concert by Marin MARIAN [Corola-website/Journalistic/83461_a_84786]
-
mult fum când picuri apă peste el. Întrebare: Dar, de bună seamă, recunoști că piesele tale recente degajă o răscolitoare notă de duritate, de răceală, de violență și furie? Răspuns: Cred că, în mod nedeliberat, am mers pe linia tensiunilor tot mai încordate, pe linia furiei și a violenței societății și timpurilor în care trăiesc. Și le-am redat prin propriile mele tensiuni tot mai încordate de scriitor și de om. Întrebare: Deci recunoști că această „tensiune tot mai încordată", cum
Tennessee Williams: Lumea în care trăiesc by Antoaneta Ralian () [Corola-website/Journalistic/6362_a_7687]
-
de răceală, de violență și furie? Răspuns: Cred că, în mod nedeliberat, am mers pe linia tensiunilor tot mai încordate, pe linia furiei și a violenței societății și timpurilor în care trăiesc. Și le-am redat prin propriile mele tensiuni tot mai încordate de scriitor și de om. Întrebare: Deci recunoști că această „tensiune tot mai încordată", cum îți place să o numești, e reflectarea unei condiții lăuntrice personale? Răspuns: Da. Întrebare: O condiție morbidă? Răspuns: Da. Întrebare: Poate o condiție
Tennessee Williams: Lumea în care trăiesc by Antoaneta Ralian () [Corola-website/Journalistic/6362_a_7687]
-
pe linia tensiunilor tot mai încordate, pe linia furiei și a violenței societății și timpurilor în care trăiesc. Și le-am redat prin propriile mele tensiuni tot mai încordate de scriitor și de om. Întrebare: Deci recunoști că această „tensiune tot mai încordată", cum îți place să o numești, e reflectarea unei condiții lăuntrice personale? Răspuns: Da. Întrebare: O condiție morbidă? Răspuns: Da. Întrebare: Poate o condiție care frizează psihopatia? Răspuns: Cred că scrierile mele au constituit pentru mine întotdeauna un
Tennessee Williams: Lumea în care trăiesc by Antoaneta Ralian () [Corola-website/Journalistic/6362_a_7687]
-
te aștepți ca publicul să fie impresionat de niște piese și de niște scrieri care reprezintă o relaxare, o eliberare a tensiunilor unui posibil nebun incipient? Răspuns: Le eliberează și pe ale lor. Întrebare: Ce ale lor? Răspuns: Tensiunile lor tot mai încordate care frizează psihopatia. Întrebare: Gândești că lumea e pe cale să înnebunească? Răspuns: Pe cale? Aș spune că a înnebunit de tot. Așa cum afirmă Țiganul din piesa mea. Camino Real, lumea e un soi de prelegere pe care o citești
Tennessee Williams: Lumea în care trăiesc by Antoaneta Ralian () [Corola-website/Journalistic/6362_a_7687]
-
înghesuiam în autocar. Era cu noi și bustul dictatorului împachetat în hârtie de ziar. Trecea o sticlă de la o gură la alta. Moartea, această pată de naștere, creștea mai mult sau mai puțin repede la fiecare dintre noi. Sus de tot, în munți, albastrul mării se agăța de albastrul cerului. În martie - 79 Sătul de toți cei care îmi aduc cuvinte, cuvinte și nu un limbaj, plec spre insula acoperită de zăpadă. Îndărătnicul nu are cuvinte. Paginile lui albe se întind
Tomas Tranströmer - Premiul Nobel pentru Literatură () [Corola-website/Journalistic/5207_a_6532]
-
rareori. Dar într-o zi, morții și viii vor schimba locul între ei. Atunci o va lua și pădurea din loc. Noi nu ne-am pierdut speranța. Cele mai mari crime rămân neexplicate, cu toată strădania tuturor polițiilor. Mai există, tot așa, undeva-n viața noastră, o imensă iubire ce rămâne neexplicată. Am moștenit o pădure întunecată, dar mă duc astăzi într-o altă pădure inundată de lumină. Tot ceea ce trăiește, cântă, se mișcă, se cocoață și se furișează! E primăvară
Tomas Tranströmer - Premiul Nobel pentru Literatură () [Corola-website/Journalistic/5207_a_6532]
-
de vel agă. Lupu trece în Moldova, iar în timpul lui Gaspar Gratiani (1575/1580;1620) ajunge vistiernic. Dibaci în mânuirea și sporirea banului, este prețuit de domn care îl și cunună, ca naș, cu Tudosca, fiica marelui vornic Bucioc. Dar tot arginții îi aduc și primele neplăceri: din pricină că îi lipsesc „o samă de bani a visteriei” e pus în închisoare, ba chiar și „muncit” și chinuit spre a recunoaște, fiind „ars pe piept cu fierul roșu”. Trece și de această prigoană
Vasile Lupu, întemeitorul bisericii Trei ierarhi, avea un adevărat harem. Domnitorul a decis că dragostea poate fi circumstanţă atenuantă () [Corola-website/Journalistic/70620_a_71945]
-
altele, avea pe el o haină împodobită așa de măreață de nu s-ar vedea una ca aceia nici la sultanul turcesc, nici la vreun alt monarh. Era croită, mi se pare, din brocat de aur pe care erau cusute tot din aur flori înalte de un deget; avea două perechi de nasturi de diamante splendide. Veșmântul era căptușit cu soboli”. Numai nasturii dulamei prețuiesc mai mult de 100.000 de galbeni, iar giuvaierurile Doamnei trec de 400.000. Toți dregătorii
Vasile Lupu, întemeitorul bisericii Trei ierarhi, avea un adevărat harem. Domnitorul a decis că dragostea poate fi circumstanţă atenuantă () [Corola-website/Journalistic/70620_a_71945]
-
pre drum, zicându-i acest cuvânt: cum de vreme ce, pre ceia ce ne iubesc și ne sărută, tu zici să-i omorâm, dară încă ce învățătură vor da să facem celora, ce ne vor ură și ne vor fi cu vrășmășie”. Tot așa: „când să vor iubi amândoi, răpitorul cu fata cea răpită, și ne putând în alt chip să se împreune, pentru dragostea ce au la mijlocul lor, să vor sfătui să să răpească atuncea cum zic o samă de dascăli nu
Vasile Lupu, întemeitorul bisericii Trei ierarhi, avea un adevărat harem. Domnitorul a decis că dragostea poate fi circumstanţă atenuantă () [Corola-website/Journalistic/70620_a_71945]