221,754 matches
-
în problemele estetice esențiale. În formația critică a lui Lovinescu au intrat insă și alte elemente. Contactul cu literatura franceză a fost, după acela cu opera critică a lui Maiorescu și scrierile antichității, decisiv pentru orientarea gustului său. Pînă a ajunge la Paris, pentru a face studii de specialitate, călătorește în Grecia (1902 — într-o excursie organizată de Gr. Tocilescu) și în Germania, la München. Îl atrăgea aici cursul lui Furtwangler și are în vedere un studiu asupra lui Horațiu în
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
sistem. El face operă de beletrist în critică, vehiculînd cîteva idei sănătoase. Impresionismul său se va structura în anii studiilor la Paris, rodnici pentru E. Lovinescu (publică la Convorbiri critice, Viața românească, incidental la Protestarea și Viața literară și artistică). Ajungînd la acest punct, să cădem de acord dimpreună cu criticul că biografia se confundă cu bibliografia operei. Documentele dinafară scrierilor nu relevă alte elemente în ceea ce privește viața omului, fixată la temelia construcțiilor critice. Aceasta nu înseamnă că omul nu interesează și
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
de confesiune amară. A dus adică o existență socială obscură (simplu profesor secundar de limba latină), n-a făcut politică și-nu s-a bucurat-de nici o favoare oficială. A scris articole în fiecare săptămînă și după război, cînd omul a ajuns la un echilibru moral mai durabil și situația materială i s-a consolidat, ritmul său de lucru e de trei-patru volume pe an. A creat astfel o operă întinsă, neegalată, ca volum, în critica romănească și rar egalată și în ce privește
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
se afla legea imitației, potrivit căreia societățile înapoiate suportă o fecundă influență din partea celor avansate. E vorba de un proces în doi timpi: mai întîi simularea și, în aldoilea rînd, stimularea. Tendința e ca popoarele mici să devină sincronice, să ajungă adică, din urmă, prin imitație, popoarele aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. Luată din sociologia lui Gabriel Tarde ("Les lois de l’imitation"), ideea imitației e aplicată la fenomenul românesc, și din cercetarea actelor politice și culturale Lovinescu deduce
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
numeroase colonii genoveze, acestea fiind ori emporii, ori colonii propriu-zise, în strânsă legătură cu Republică, cu "Banco di Sân Giorgio" (Bancă Sfanțului Gheorghe) sau cu cetățenii privați. În anul 411 este asediata, cucerita și prădata de Vizigoți, iar în 493 ajunge, odată cu toata Italia, în mâinile Ostrogoților. Românii (de Răsărit), conduși de generalul Velisarie, o recuceresc în anul 536 și se mențin până în 650 când orașul este cucerit de Lombarzi. În 774, intră în componență imperiului Francilor, apoi în cea a
Genova () [Corola-website/Science/297311_a_298640]
-
vărsare a râului Arno în Mediterana. Al șaselea oraș al Toscanei după populație, orașul face parte dintr-un teritoriu al provinciei Pisa cu caracteristici omogene (numit "zonă pisană"), care împreună cu orașele învecinate Călci, Cascina, Sân Giuliano Terme, Vecchiano și Vicopisano ajunge să numere circa 190.000 de locuitori cu o suprafață de circa 475 km². Reprezintă un vârf al așa zisului "triunghi industrial" constituit din orașele Livorno, Pisa și Collesalvetti, a cărui populație totală ajunge la pește 260.000 de locuitori
Pisa () [Corola-website/Science/297315_a_298644]
-
Sân Giuliano Terme, Vecchiano și Vicopisano ajunge să numere circa 190.000 de locuitori cu o suprafață de circa 475 km². Reprezintă un vârf al așa zisului "triunghi industrial" constituit din orașele Livorno, Pisa și Collesalvetti, a cărui populație totală ajunge la pește 260.000 de locuitori cu o suprafață de circa 400 km². În Pisa se gaseste cel mai mare aeroport din regiune, Aeroportul "Galileo Galilei". Pisa găzduiește trei dintre cele mai importante instituții universitare italiene și europene: "Universitatea din
Pisa () [Corola-website/Science/297315_a_298644]
-
speță: a domeniu de vânătoare regal. Rezervarea unor zone în acest scop a făcut să se păstreze, până azi, denumiri ca "Pădurea Crăiască" din Ocna Șugatag. De acest aspect e legată și vânătoarea lui Dragoș Vodă, în urma căreia ar fi ajuns, potrivit legendei, în Moldova. Ultimul zimbru de pe teritoriul românesc a fost vânat în Maramureș în anul 1852. Capra neagră a dispărut din Maramureș, cel mai probabil, în anul 1924, din cauza braconajului practicat după Primul Război Mondial, dar a fost readusă
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Muncaciului. A adus (la început în Bereg) mii de familii de ruteni de peste munți, apoi și în Maramureș, ca lucrători pe domeniile nobiliare. Blânzi și muncitori, ei au fost favorizați și de regalitate, iar, prin rutenizarea unor sate românești, au ajuns majoritari în anumite părți ale Maramureșului. Matia Corvin a avut relații strânse cu nobilimea maramureșană, din care și-a ales oșteni destoinici, dar și pentru garda regală. A conferit multor maramureșeni titlul de "baron liber", care însemna că aveau supunere
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
de pedeapsă în Maramureș, trecând prin foc și sabie orașele de "oaspeți regali", inclusiv puternica cetate a Hustului. Dupa victoria otomană de la Mohács (1526) asupra regatului ungar, Maramureșul a fost integrat în Voievodatul Transilvania (1538). În 1599, întregul Maramureș a ajuns în stăpânirea lui Mihai Viteazul, odată cu unirea celor trei principate. După 1688, Maramureșul a devenit parte a Imperiului Austriac, odată cu Transilvania. În Maramureș nu a avut loc o trecere la unirea religioasă cu Roma ca în Ardeal. Grecocatolicismul în Maramureș
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
niciodată dens populată, satele fiind mai rare și răsfirate pe văi. In perioadele cand populația a crescut, resursele limitate precum și evenimente naturale sau istorice au determinat treceri repetate spre zonele spre zonele învecinate mai prielnice: Moldova, Ardeal, Sătmar sau Polonia ajungând până în Moravia. Până în perioada medievală locuitorii Țării Maramureșului au fost români, urmașii dacilor romanizați. Organizarea satelor în obști a supraviețuit până târziu, cu folosirea în devălmășie a pădurior, apelor și pășunilor până în secolul XIX, dar cu atribuirea terenurior de șes
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
târziu, cu folosirea în devălmășie a pădurior, apelor și pășunilor până în secolul XIX, dar cu atribuirea terenurior de șes din lunca râurilor anumitor familii, la început în regim temporar. În timp, aceste suprafețe fertile, destul de puține în această regiune, au ajuns în proprietatea definitivă a familiilor care le dețineau, marcând începutul diferețierii sociale și apariția fomelor de feudalism românesc. Pentru secolele XI - XIV, populația Maramureșului este estimată la 8.000 - 10.000 de locuitori, densitatea fiind de 1 locuitor/km. Satele
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
feudalism românesc. Pentru secolele XI - XIV, populația Maramureșului este estimată la 8.000 - 10.000 de locuitori, densitatea fiind de 1 locuitor/km. Satele aveau 10-25 de case, ceea ce înseamna 50-100 de locuitori. În jurul anului 1530 populația Maramureșului ar fi ajuns la 33.570 de suflete (cu o medie teoretică de 336 locuitori pe așezare), marcând o creștere demografică importantă, de 13% in ultimul veac. Apoi stagnează până în secolul XVIII cand va începe din nou să crească, ajungând în secolul XX
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Maramureșului ar fi ajuns la 33.570 de suflete (cu o medie teoretică de 336 locuitori pe așezare), marcând o creștere demografică importantă, de 13% in ultimul veac. Apoi stagnează până în secolul XVIII cand va începe din nou să crească, ajungând în secolul XX la 350.000 de locuitori, cam 3.000 - 4.000 pentru un sat. Începând din secolul XIII în cnezatele de câmpie cu sol fertil din Valea Tisei se fac colonizări cu maghiari și sași, care vor dezvolta
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
și privilegii, păstrând organizarea tradițională dupa "lex vallachorum" până în secolul XVI iar în Moravia au avut autonomie până la în timpul Războiului de 30 de ani, în secolul XVII. Din acest moment începe și un proces de fărâmițare a nobilimii maramureșene care ajunge să se integreze în sânul țărănimii, menținând doar privilegile legate de scutirea de dări. Aceasta a avut drept cauza tradiția română a împărțirii moștenirii, alături de împrejurarea că geografia și economia zonei nu favoriza marea proprietate. În secolul al XVIII-lea
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Imperiului Habsburgic a urmat o perioadă grea din impozitelor și dărilor apăsătoare, precum și a rechizițiilor făcute de armată în timpul deselor războaie. În acest timp numărul rutenilor crescând, se slavizează și o parte din populația românească, astfel încât unele regiuni din dreapta Tisei ajung majoritar rutene. Populația a crescut mult în această epocă, iar suprafețele de teren s-au împărțit în loturi tot mai mici. În 1848 iobăgia a fost desființată definitiv, numărul mare al eliberaților din iobăgie și al imigranților târzii ducând la
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
comerț. Numărul lor a crescut de exemplu în satul Cuhea de la 15 persoane în 1771 la 320 în 1900. Pentru a impulsiona activitatea minieră, autoritățile imperiale au încurajat venirea lucrătorilor cu experiență din zone cu tradiție în minerit. Atunci au ajuns polonezi, slovaci și germani în localitățile cu activitate extractivă, mai întâi în cele cu saline, de unde denumirea "șugăi". La recensământul făcut în 1910 în Austro-Ungaria, din populația totală de 357.535 de locuitori, după limba maternă, în Maramureș se aflau
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
cursul și de aceea granița dintre aceste țări va fi retrasată. Belgia va ceda Olandei cele 14 hectare ale peninsulei Eijsder Beemden, care nu mai are legătură terestră decât cu Regatul Țărilor de Jos și în care autoritățile belgiene pot ajunge doar traversând cursul de apă și, implicit, teritoriul olandez. În schimbul acestei zone, total nelocuite, Belgia va primi patru hectare, tot fără locuitori, din actualul teritoriu al Olandei. Timp de multe decenii, terenurile din preajma râului Meuse, s-au remarcat printr-o
Meuse () [Corola-website/Science/297334_a_298663]
-
accelerări ale dinamicii demografice cauzate de evenimente politice si religioase. Astfel, din secolele IX- XII, la Metz se dezvoltă o importantă comunitate evreiască. Supuși persecuției, evreii părăsesc mai apoi regiunea, fiind acceptați din nou începând cu anul 1565. Comunitatea a ajuns să atingă 2400 de persoane în 1842. Protestanții mesini, al căror număr a crescut abrupt încă din anii 1520, au devenit majoritari, însă, după revocarea Edictului de la Nantes, au emigrat în Țările de jos și Germania, cu precădere motivați de
Metz () [Corola-website/Science/297312_a_298641]
-
Partidul Social Românesc, care crede într-o nouă regulă a jocului în politică, economie și societate. PSRO propune Noul Proiect de Țară, venind în întâmpinarea celor care împărtășesc alt crez ideologic. În 2009, Mircea Geoană a participat la alegerile prezidențiale, ajungând în turul 2 de scrutin în care a fost învins de Traian Băsescu. La 1 decembrie 2009, Mircea Geoană, candidatul PSD la președinție, împreună cu liderul PNL, Crin Antonescu, cu Klaus Johannis, primarul Sibiului și cu cel al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu
Mircea Geoană () [Corola-website/Science/297319_a_298648]
-
pentru egalitate reală între bărbați și femei. Principiile egalității de șanse și egalității de gen sunt principii transversale ale acestui program politic. Statele europene care încurajează egalitatea de șanse între femei și bărbați sunt state prospere. România nu va putea ajunge la nivelul de bunăstare sperat fără o îmbunătățire a situației femeilor. Mircea Geoană este căsătorit cu Mihaela Geoană (fostă Costea), de profesie arhitect, cu care are o fiică (Ana Maria) și un băiat (Alexandru). Fratele Mihaelei Geoană, Ionuț Costea, este
Mircea Geoană () [Corola-website/Science/297319_a_298648]
-
proprii, care au fost interpretate ca având legătură cu etnonimul „croat”: Χορούαθ[ος], Χοροάθος și Χορόαθος (Horoúathos, Horoáthos și Horóathos). Conform lucrării "De Administrando Imperio" scrisă de împăratul bizantin din secolul al X-lea Constantin al VII-lea, „croații albi” ajunseseră în Croația de astăzi la începutul secolului al VII-lea, dar afirmația aceasta este contestată și alte ipoteze datează evenimentul în secolele al VI-lea și al IX-lea. În cele din urmă, s-au înființat două ducate—Ducatul Panoniei
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
fost primul domnitor al Croației denumit rege într-o scrisoare de la Papa Ioan al X-lea, datând astfel regatul Croației în anul 925. Tomislav a oprit o invazie maghiară și una bulgară, mărind influența regilor croați. Regatul Croat medieval a ajuns la maxima expansiune în secolul al XI-lea, în timpul domniilor lui Petar Krešimir al IV-lea (1058-1074) și a lui Dmitar Zvonimir (1075-1089). Când Stjepan al II-lea a murit în 1091, stingându-se astfel dinastia Trpimirović, Ladislau I al
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
funciară și de corupție, pun probleme deosebite. În 2011, țara a fost clasată pe locul 66 de către Transparency International cu un indice al percepției corupției de 4,0. O altă problemă o constituie o datorie națională mare și în creștere, ajunsă la peste 34 miliarde de euro sau 89,1% din PIB. Turismul domină sectorul de servicii al economiei croate și produce până la 20% din PIB-ul țării. Venitul total al turismului pentru 2011 a fost estimat la 6,61 miliarde
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
structurile primare de producție a energiei din țară foloseau gaze naturale (47,7%), țiței (18%), lemne (8,4%), energie hidroelectrică (25,4%) și alte surse regenerabile de energie (0,5%). În 2009, producția netă totală de electricitate în Croația a ajuns la 12.725 GWh și Croația a importat 28,5% din necesarul de energie electrică. Grosul importurilor Croației sunt Centrala Nucleară de la Krško (Slovenia), aflată în proporție de 50% în proprietatea companiei Hrvatska elektroprivreda și care furnizează 15% din energia
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]