KorAP: Find »[drukola/base=crimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...824 825 826 ...835 >

20,856 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

și până la procesele gardienilor de la Auschwitz desfășurate la Frankfurt Între decembrie 1963 și august 1965, aceste proceduri judiciare au constituit totodată prima ocazie pentru supraviețuitorii lagărelor de a relata În public ce Înduraseră. În același timp, termenul de prescripție pentru crime a fost extins (deși nu abrogat, cel puțin deocamdată). Această schimbare de atmosferă a fost cauzată În mare măsură de un val de vandalism antisemit de la sfârșitul anilor ’50 și de dovezile tot mai numeoase că tinerii germani erau complet

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
subiect de studiu obligatoriu În toate școlile. Presupoziția emisă de Konrad Adenauer după război s-a văzut infirmată: pentru sănătatea democrației germane, amintirea nazismului trebuia nu Îngropată, ci menținută trează. Iar atenția se Îndrepta tot mai mult asupra genocidului și „crimelor Împotriva umanității”, În locul „crimelor de război”, cu care fusese asociat până atunci național-socialismul. O nouă generație Începea să descopere natura și amploarea atrocităților naziste. Revistele populare ca Stern și Quick nu mai aveau cum să minimalizeze importanța lagărelor, așa cum o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În toate școlile. Presupoziția emisă de Konrad Adenauer după război s-a văzut infirmată: pentru sănătatea democrației germane, amintirea nazismului trebuia nu Îngropată, ci menținută trează. Iar atenția se Îndrepta tot mai mult asupra genocidului și „crimelor Împotriva umanității”, În locul „crimelor de război”, cu care fusese asociat până atunci național-socialismul. O nouă generație Începea să descopere natura și amploarea atrocităților naziste. Revistele populare ca Stern și Quick nu mai aveau cum să minimalizeze importanța lagărelor, așa cum o făcuseră În anii ’50

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lui să coincidă cu un alt proces, cel al foștilor gardieni din lagărul morții de la Maidanek, reamintind publicului că subiectul era foarte actual. Impactul public a fost enorm. Cinci luni mai târziu, Bundestagul a votat abrogarea termenului de prescripție pentru crimă (Însă trebuie menționat că printre cei care au votat Împotrivă se afla și viitorul cancelar Helmut Kohl). Din acel moment, germanii au fost printre europenii cel mai bine informați despre Shoah și s-au străduit să mențină crima singulară a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prescripție pentru crimă (Însă trebuie menționat că printre cei care au votat Împotrivă se afla și viitorul cancelar Helmut Kohl). Din acel moment, germanii au fost printre europenii cel mai bine informați despre Shoah și s-au străduit să mențină crima singulară a țării lor În conștiința publică. Dacă În anul 1968 numai 471 de grupuri de elevi au vizitat Dachau, până la sfârșitul anilor ’70 numărul anual al acestor vizite trecuse cu mult peste 5.000. A ști - și a recunoaște

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
evenimente În istoria germană și europeană rămânea Însă o dilemă cruntă și nerezolvată, după cum a demonstrat „ciocnirea dintre istorici” din anii ’80. Unii savanți conservatori, printre care venerabilul (până atunci) istoric Ernst Nolte, au contestat faptul că Hitler, mișcarea și crimele lui trebuie tratate drept fenomene unice și sui generis. Pentru a putea Înțelege nazismul, insistau ei, trebuie să Îl plasăm În contextul său temporal și spațial. Conform lui Nolte, ascensiunea național-socialismului și manifestările lui cele mai grotești erau În primul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Conform lui Nolte, ascensiunea național-socialismului și manifestările lui cele mai grotești erau În primul rând o replică la bolșevism: ele urmau și, Într-o anumită măsură, imitau exemplul și amenințarea reprezentate de Lenin și urmașii săi. Acest lucru nu șterge crimele nazismului, argumenta Nolte Într-un articol celebru publicat În Frankfurter Allgemeine Zeitung În iunie 1986, Însă fără precedentul bolșevic ele nu pot fi explicate complet. Sosise momentul ca epoca nazistă să fie reconsiderată, situând Holocaustul În contextul mai larg al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de a „limita” responsabilitatea germanilor. E un nonsens, i-a răspuns Habermas lui Nolte: esența nazismului este că el nu poate fi „situat” sau „istoricizat” - exact asta este tentația căreia nici un german nu mai are dreptul să Îi cedeze vreodată. Crima nazistă - crima germană - era unică: unică prin amploare, unică prin ambiție, unică prin profunzimea răului. Contextualizarea ei În sensul propus de Nolte, care antrena inevitabil o relativizare implicită a răspunderii germanilor, era pur și simplu proscrisă. Poziția intransigentă a lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
limita” responsabilitatea germanilor. E un nonsens, i-a răspuns Habermas lui Nolte: esența nazismului este că el nu poate fi „situat” sau „istoricizat” - exact asta este tentația căreia nici un german nu mai are dreptul să Îi cedeze vreodată. Crima nazistă - crima germană - era unică: unică prin amploare, unică prin ambiție, unică prin profunzimea răului. Contextualizarea ei În sensul propus de Nolte, care antrena inevitabil o relativizare implicită a răspunderii germanilor, era pur și simplu proscrisă. Poziția intransigentă a lui Habermas impunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fiindcă francezii au Închis „Vichy” Într-un colț al memoriei naționale și l-au pus la naftalină. Ei pur și simplu nu făceau legătura Între Vichy și Auschwitz. Regimul de la Vichy trădase Franța. Colaboraționiștii se făcuseră vinovați de trădare și crime de război. Dar „crimele Împotriva umanității” nu făceau parte din lexiconul juridic francez. Ele erau treaba nemților. Această situație s-a menținut timp de 20 de ani. Când autorul cărții de față studia istoria Franței la sfârșitul anilor ’60 În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Vichy” Într-un colț al memoriei naționale și l-au pus la naftalină. Ei pur și simplu nu făceau legătura Între Vichy și Auschwitz. Regimul de la Vichy trădase Franța. Colaboraționiștii se făcuseră vinovați de trădare și crime de război. Dar „crimele Împotriva umanității” nu făceau parte din lexiconul juridic francez. Ele erau treaba nemților. Această situație s-a menținut timp de 20 de ani. Când autorul cărții de față studia istoria Franței la sfârșitul anilor ’60 În Anglia, literatura de specialitate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai mic dubiu asupra rezistenței eroice a francezilor din toată țara. Singura concesie făcută În acei ani de autoritățile franceze noilor tendințe din străinătate a venit În decembrie 1964, când Adunarea Națională a inclus, Într-un târziu, În legislația franceză „crimele Împotriva umanității” (definite inițial În Acordurile de la Londra din 8 august 1945) și le-a declarat imprescriptibile. Dar nici aceasta nu avea legătură cu regimul de la Vichy. Era o reacție la Procesul Auschwitz, aflat atunci În desfășurare la Frankfurt și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
onestă a istoriei războiului a Început cu opera unor istorici străini. Germanul Eberhard Jäckel și americanul Robert Paxton, ale căror lucrări majore au apărut Între 1966 și 1975, au fost primii care au folosit surse germane pentru a demonstra În ce măsură crimele regimului de la Vichy au fost comise din proprie inițiativă. Cercetătorii autohtoni nu Îndrăzneau Încă să abordeze astfel de subiecte: la 30 de ani de la Eliberare, sensibilitatea națională era la fel de acută. În 1976, aflând detaliile unei expoziții ce comemora victimele franceze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aibă după război o carieră de succes În administrația publică. Însă la Bordeaux Papon fusese direct responsabil de arestarea și trimiterea evreilor din regiune la Paris, de unde urmau să fie deportați. Pentru acest act - considerat acum, conform legislației franceze, o crimă Împotriva umanității -, el a fost adus În 1997 În fața tribunalului. Procesul Papon, care a durat șase luni, nu a adus revelații, cu excepția protagonistului Însuși, care a demonstrat o lipsă stupefiantă de compasiune sau remușcări. Bineînțeles, procesul avea loc prea târziu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Procesul Papon, care a durat șase luni, nu a adus revelații, cu excepția protagonistului Însuși, care a demonstrat o lipsă stupefiantă de compasiune sau remușcări. Bineînțeles, procesul avea loc prea târziu: prea târziu pentru a-l pedepsi pe octogenarul Papon pentru crimele săvârșite; prea târziu pentru a le răzbuna pe victime; prea târziu pentru a salva onoarea țării. Un număr de istorici francezi chemați În instanță ca experți au refuzat să depună mărturie, susținând că sarcina lor era să evoce și să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decât În Europa) care stăruiau În Încercarea de a demonstra că exterminarea În masă a evreilor nu a putut avea loc. Dar „revizioniștii” erau izolați la periferiile spectrului politic, iar stăruința lor asupra imposibilității tehnice a genocidului confirma involuntar monstruozitatea crimei naziste. Dar ubicuitatea zelului compensatoriu În Europa, unde dispariția evreilor era recunoscută, comemorată și predată În școli, nu era nici ea lipsită de riscuri. În primul rând, exista pericolul unui recul. Până și politicienii germani răbufneau ocazional cu privire la povara vinovăției

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germania evreilor? Dar am vorbit despre asta decenii de-a rândul; a devenit o rutină, un obicei. Republica Federală este una dintre cele mai declarat filosemite națiuni ale lumii. Câtă vreme trebuie să mai privim În urmă? Cărțile nou-apărute despre „crimele aliaților” - bombardarea Dresdei, incendierea Hamburgului și scufundarea vaselor cu refugiați germani (subiectul romanului Im Krebsgang șîn mers de racț de Günter Grass, apărut În 2002) - aveau tiraje uriașe. În al doilea rând, importanța acordată mai nou Holocaustului În versiunea oficială

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au desfășurat În această regiune și la ele au participat activ mai mulți localnici. Pe de altă parte, autoritățile postbelice din estul Europei au șters Însă cu măiestrie orice urmă a Holocaustului din memoria colectivă. Nu prin minimalizarea ororilor și crimelor războiului - dimpotrivă, ele erau amintite permanent În retorica oficială și păstrate cu sfințenie În memoriale și cărți de istorie. Doar că evreii erau omiși. În Germania de Est, unde povara responsabilității pentru nazism era pusă integral În cârca urmașilor lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fără vreo cezură perceptibilă? De ce atât de puțin interes din partea Occidentului? Dorința de a nivela trecutul comunist și de a-l inculpa În bloc - făcând din tot ce se Întâmplase de la Lenin la Gorbaciov o poveste monolitică despre dictatură și crimă, o narațiune fără salturi despre regimuri și represiuni impuse de străini sau comise În numele poporului de guverne nereprezentative - aducea cu sine alte riscuri. Este, În primul rând, un mod greșit de a scrie istoria, care elimină din poveste entuziasmul și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și regimul comunist instalat după război. Membrilor „Crucilor cu săgeți” (care au contribuit activ la exterminarea a 600.000 de evrei maghiari) le sunt destinate doar trei Încăperi. Restul spațioasei clădiri este un catalog amplu ilustrat și, evident, tendențios al crimelor comunismului. Mesajul nu tocmai subliminal este că fascismul și comunismul sunt echivalente. De fapt, nu sunt: prezentarea și conținutul Casei Terorii din Budapesta arată că, În ochii curatorilor muzeului, comunismul nu numai că a durat mai mult, ci a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aprilie 2005 Jorge Semprun, În vârstă de 81 de ani, altor supraviețuitori reuniți cu ocazia aniversării a 60 de ani de la eliberarea din lagărul de la Buchenwald. Chiar dacă Europa ar putea cumva să se agațe la nesfârșit de memoria vie a crimelor trecute (numeroasele muzee și memoriale, oricât de necorespunzătoare, au fost gândite exact cu acest scop) nu are rost. Memoria este, prin natura ei, părtinitoare și discutabilă: ce e pentru unul mențiune este pentru altul omisiune. Ea nu reprezintă un ghid

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
istoria, În ambele sensuri ale cuvântului: ca trecere a timpului și ca studiu științific al trecutului - Îndeosebi cel din urmă. Răul - și mai ales un rău de amploarea celui practicat de Germania nazistă - nu este niciodată amintit Îndeajuns. Însăși enormitatea crimei face ca orice memorializare să fie incompletă 20. Neverosimilul ei inerent - imposibilitatea de a concepe cu mintea limpede un astfel de lucru - o expune la minimalizare și chiar la negare. Cu neputință de rememorat așa cum a fost, ea riscă, inevitabil

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
54; definire 54; epurări postbelice 52-60; pedepsirea 59; tratamentul după căderea comunismului 637 colectivizare 164-165 colonialism; decolonizare 257-259; importanța 257; sfârșitul 258-259 comerț internațional, creșterea 301-302 Comisariatul de Control al SUA 50 Comisariatul General al Planului (Franța) 77 Comisia pentru Crime de Război a Națiunilor Unite 62 Comisiile Aliate de Control 110, 122, 126; acțiuni franceze 116 Comitetul Antifascist Evreiesc 176-177, 182 Comitetul Internațional pentru o Uniune Vamală Europeană 150 „Comitetul Lublin” 105 Comitetul Mixt de Distribuție Americano-Evreiesc 180 Comitetul Permanent

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Germania postbelică 67-68; Însușirea proprietății 750; moștenirea economică 625-639; obiectivul stabilit 131; opoziția Europei 577; planurile cincinale 74, 163; politica (În 1948) 132-133; poluarea 523; prăbușirea 536-580; prăbușirea economiilor 393-394; proasta administrație 186; proletariatul - clasă revoluționară 374; responsabilitatea pentru crimele comise 750; rezultatele 186-187; rolul lui Gorbaciov În căderea Î 579-580; rolul media În căderea Î 575-576; sfârșitul iluziei consimțământului popular 410; sistemul economic 393-396; strategia presiunii ascunse 131-132; tactici de confruntare 142; tranziția către ieșirea din Î 625-639; tranziția

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În perioada postbelică 214-222; viitorul statelor-națiuni 723-727; xenofobia 676-677 Europa Centrală; acceptarea națiunilor În Uniunea Europeană (UE) 655-660; disidenți 528-529; musulmani 676 Europa de Est; accentul pe industrie 304; acceptarea națiunilor În Uniunea Europeană (UE) 654-660; acțiunile sub acoperire ale Statelor Unite 295; amintiri ale crimelor comise 750; amintiri chinuitoare 750; antipatia față de Uniunea Europeană 667; antisemitism 399-400; ca destinație ieftină 695; cenzura 524; colaboraționiștii 45; colaboraționiștii În perioada postbelică 53; controlul În perioada postbelică 105; datoria valutară 534; deosebirea față de Europa Occidentală 186; dorința de a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]