21,787 matches
-
delegații ortodoxe române în vizitele făcute altor Biserici: Anglia (1958), Biserica siriană din Malabar (1961), S.U.A. (1970), Biserica luterană din Danemarca (1971), Patriarhia Ecumenică (1974). A făcut parte din câteva delegații sinodale conduse de patriarhul Justinian și a primit numeroase delegații străine la Iași sau în cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor. Ca membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1961-1977), a participat la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1969), Nairobi (1975) și la sesiunile anuale ale Comitetului Central la
Iustin Moisescu () [Corola-website/Science/310820_a_312149]
-
Berlin (1974) ș.a. A făcut parte din Prezidiul Conferinței Bisericilor Europene și din Comitetul Consultativ, participând la Adunările generale Nyborg IV (1964), Nyborg V (1966), Nyborg VI (1971) și Engelberg (1974), precum și la sesiunile Prezidiului și Comitetului Consultativ. A condus delegațiile Bisericii Ortodoxe Române la Conferințele panortodoxe de la Rodos (1961, 1963, 1964) și Chambesy (1968), la prima Conferință pregătitoare a Sfântului și marelui Sinod panortodox (Chambesy 1971). Ca ierarh a publicat numeroase articole, pastorale, cuvântări, dări de seamă, mai ales în
Iustin Moisescu () [Corola-website/Science/310820_a_312149]
-
La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte. Ca patriarh, a condus câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici: Patriarhia Ecumenică (1978), Arhiepiscopia misionară ortodoxă română din Statele Unite și Canada (1979), Biserica Ortodoxă Rusă (1980), Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), Biserica luterană din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva (1981), Biserica
Iustin Moisescu () [Corola-website/Science/310820_a_312149]
-
1894, pe parcursul desfășurării "procesului memorandiștilor", împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista "Telegraful Român". Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895
Miron Cristea () [Corola-website/Science/310821_a_312150]
-
de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă: Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii
Miron Cristea () [Corola-website/Science/310821_a_312150]
-
două Institute teologice cu grad universitar (București și Sibiu) și șase Seminarii teologice (București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș). A întreținut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine. A făcut vizite, în fruntea unor delegații sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori: Rusă (de mai multe ori), Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 și 1971), Patriarhiile Ecumenică (1968), de Alexandria (1971) și Ierusalim (1975) și Biserica Greciei (1963, 1971 și 197). A inițiat relații cu bisericile
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
din Ecimiadzin (1958 și 1966), Biserica etiopiană (1969 și 1971), Biserica coptă (1969 și 1971), Biserica siriană din Malabar-India (1969). S-au inițiat și întreținut relații cu o serie de arhiepiscopii romano-catolice, unele vizitate de patriarhul Justinian în fruntea unor delegații sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica Veterocatolică și cu Biserica Anglicană (1966). Între ierarhii catolici cu care a întreținut relații de prietenie s-a numărat arhiepiscopul Vienei, cardinalul Franz König. La rândul lor, delegații ai tuturor acestor
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
în fruntea unor delegații sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica Veterocatolică și cu Biserica Anglicană (1966). Între ierarhii catolici cu care a întreținut relații de prietenie s-a numărat arhiepiscopul Vienei, cardinalul Franz König. La rândul lor, delegații ai tuturor acestor biserici au vizitat pe patriarhul Justinian și Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1961 Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Mondial al Bisericilor și a participat la toate acțiunile desfășurate în cadrul mișcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei. Nicodim și-a primit numele de monah la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, unde a ajuns în fruntea obștei. A făcut parte din delegația care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea anatemei asupra Patriarhiei sârbești, misiune îndeplinită cu un succes așa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei. Urmându-și chemarea, în anul 1369 a traversat Dunărea înot în dreptul
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
Nicodim ajunge în Țara Românească, trecând Dunărea înot (sau plutind pe rasa călugărească, după cum este istorisită una dintre minunile sale), unde întemeiază în 1371, ca urmare a unei viziuni, Mănăstirea Vodița. În 1375 Nicodim este solicitat să facă parte din delegația care urma să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbești. Deși Nicodim îndeplinea formal doar rolul de „tălmaci de cuvinte”, Patriarhul Filotei al
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana, și l-a făcut arhimandrit. Misiunea delegației sârbe a fost încununată de succes, întrucât patriarhul a ridicat anatema aruncată asupra bisericii sârbe. Se întoarce în Țara Românească unde va întemeia Mănăstirea Tismana, la 1378. Între 1399 și 1405 se va retrage la mănăstirea Prislop din Transilvania ca
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
Iuliu Maniu și de Ion Mihalache, devine un membru marcant al Partidului Național Țărănesc. În anul 1937 este ales din nou ca deputat de Baia. Era în acest timp și președinte al organizatiei PNȚ pentru județul Baia, precum și membru al delegației permanente a partidului. În 1940 este, împreună cu Virgil Solomon, secretar general adjunct al PNȚ, secretar General fiind Ghiță Popp. Este membru, în 1944, al comitetului de acțiune pentru răsturnarea regimului Antonescu, ca delegat, împreună cu Ghiță Popp, al PNȚ. În casa
Ion Hudiță () [Corola-website/Science/308848_a_310177]
-
Berlin și Zürich. Cariera sa politică a început în anul 1918, an crucial pentru soarta viitoare a Transilvaniei și României. În calitate de secretar al Comitetului Central Săsesc a susținut aderarea sașilor la unirea Transilvaniei cu România și a făcut parte din delegația săsească care a predat Guvernului român și regelui Ferdinand I al României hotărârea adunării reprezentanților sași de la Mediaș care, la 8 ianuarie 1919, proclamaseră unirea "poporului sas din Transilvania" cu Regatul României. A fost deputat între anii 1919-1938, iar din
Hans Otto Roth () [Corola-website/Science/308857_a_310186]
-
unul împotriva idealului național român. După Marea Unire de la 1918 și sfârșitul războiului mondial, lupta voluntarilor va înceta și aceștia se vor repatria, încetul cu încetul, în România. Voicu Nițescu, repatriat, prin Vladivostok, încă din 1919, va face parte din delegația românilor ardeleni la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Ultimii voluntari români vor fi repatriați, tot prin Vladivostok, în 1920. Voicu Nițescu a fost francmason, unul dintre venerabilii Lojei „Dreptatea”, care s-a înființat, în 1923 la Brașov, sub
Voicu Nițescu () [Corola-website/Science/308849_a_310178]
-
ocupație ale Puterilor Centrale, acțiunile lor balansând între datoria de militar al armatei prusace și dorinta de a fi de folos culturii române și României în general. Georg-Titus Kremnitz, ofițer al Statului Major al armatei germane, a făcut parte din delegația care i-a propus lui Titu Maiorescu să formeze un guvern antidinastic, de ocupație, propunere declinată de acesta. Pe de altă parte, el a permis recuperarea manuscriselor Fondului de Slavistică al Bibliotecii Academiei, documente rechiziționate de armata bulgară și în
Mite Kremnitz () [Corola-website/Science/308894_a_310223]
-
țările comuniste erau similare iar o acțiune comună a tuturor organizațiilor avea o greutate mult mai mare decât o acțiune izolată a Comitetului român. După doi ani de eforturi, tratativele lui Vișoianu erau aproape de finalizare și o declarația comună a delegațiilor "națiunilor captive" era pe punctul de a fi finalizată. Această declarație a și fost dată publicității la scurt timp după aceea. Desființarea comitetului ar fi însemnat că România nu mai avea un organism care să semneze declarația comună și, în lipsa
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
menționat erau cele de natură diplomatică. În acest domeniu Comitetul s-a concentrat asupra a trei tipuri de acțiuni: După 1948, principala cale de a fugi din România era prin Iugoslavia. La 17 octombrie 1950, comitetul a adresat șefilor de delegații ale țărilor membre ale ONU un memoriu privind problema refugiaților români, prin care solicita extinderea mandatului Comisariatului ONU pentru refugiați astfel încât să includă diferite măsuri printre care: La 1 octombrie 1950 comitetul a adresat un memoriu elaborat de Constantin Vișoianu
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
ale ONU un memoriu privind problema refugiaților români, prin care solicita extinderea mandatului Comisariatului ONU pentru refugiați astfel încât să includă diferite măsuri printre care: La 1 octombrie 1950 comitetul a adresat un memoriu elaborat de Constantin Vișoianu, adresat șefilor de delegații din ONU referitor la problema foștilor prizonieri de război reținuți în URSS, arătând că, dintr-un total de 420.000 prizonieri, Uniunea Sovietică repatriase doar 190.000 prizonieri. La 6 ani după semnarea armistițiului cu Uniunea Sovietică mai erau în
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
a fost contactat arhiereul Galaction Cordun din București, care își exprimase mai demult afinitățile pentru stilul vechi, fapt ce îi adusese și o condamnare pe timpul ocupației germane din primul război mondial. În anul 1955, a fost trimisă la București o delegație din preoți care făceau parte din conducere și cunoscuți de către P.S. Galaction: părintele Dionisie Hugeanu, Evloghie Oța și Silvestru Onofrei (viitorul mitropolit), care l-au convins pe înaltul ierarh să vină la Mănăstirea Slătioara. Prea Sfinția Sa (PS), Galaction, a acceptat să
Evloghie Oța () [Corola-website/Science/308887_a_310216]
-
Kräuter și l-a numit pe Martin Roos episcop diecezan de Timișoara. În perioada 27-30 august 2005 Sebastian Kräuter, episcop emerit de Timișoara, a făcut parte alături de mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu și de Martin Roos, episcopul diecezan de Timișoara, din delegația care l-a primit pe Heinz Josef Algermissen, episcop diecezan de Fulda (Germania), cu ocazia inaugurării unui parteneriat între cele două dieceze, prin intermediul căruia mai mulți tineri studenți teologi din Banat au avut posibilitatea să-și continue studiile la Institutul
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
Wehrmacht, armata germană). După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, în 1950, Eichmann a fost ajutat să fugă în Argentina, devenită țară de refugiu al criminalilor naziști, cu un pașaport fals pe numele de "Ricardo Klement", emis de șeful delegației italiene a Crucii Roșii din Geneva, dr. Leo Biaggi de Blasis, pașaport care poartă viza consulară argentineană Termenul „Soluția finală a problemei evreiești în Europa” (în ), care se referă la planul nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni
Adolf Eichmann () [Corola-website/Science/309866_a_311195]
-
programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă și rurală la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă - CICDA în cooperare cu Asociația Națională de Dezvoltare Agricolă - ANDA, Franța (noiembrie 1999 - decembrie 2001). Între anii 2002-2003 a lucrat la Comisia Europeană, Delegația CE în România, ca manager în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale SAPARD. Începând din ianuarie 2005 a activat în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, mai întâi pe postul de consilier al ministrului Decebal Traian Remeș, ca reprezentant în Comitetul
Dacian Cioloș () [Corola-website/Science/309870_a_311199]
-
din Morea, îmbarcându-se la Karystos, în Eubeea, la 1 sept. Printre tovarășii săi de călătorie se afla un cleric venețian, Marco Condulmer, cu care se întâlnise ultima oară la capitularea Patras-ului, în 1429. Împăratul a condus în Italia o delegație impresionantă. Erau cu el patriarhul Constantinopolului, Iosif al II-lea, împuterniciți ai patriarhilor de Alexandria și Ierusalim, mitropoliți, călugări și cler secular-între ei, învățatul Bessarion de Niceea, Marcu Eugenikos de Efes și călugărul Isidor, mitropolit de Kiev. Între laici, cel
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
s-a întors la Constantinopol abia la 1 februarie, în anul următor. Într-o mare demonstrație de fast și protocol, a fost însoțit la palat de către frații săi, Constantin și Dimitrie - plecat din Italia înaintea lui. Până atunci, știrea că delegația grecească la conciliu ar fi fost intimidată să semneze documentul de unire cu papa stârnise un val de amărăciune și indignare printre bizantini. Ei i-au făcut împăratului o primire rece. Mulți au crezut că-i trădase. Tristețea împăratului a
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
credința părinților de dragul răsplăților materiale aveau să piardă, în mod sigur, binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu. Gheorghe Scholarios, fost elev al lui Marcu Eugenikos, era de departe cel mai cult membru al sinodului antiunionist.El fusese un membru proeminent al delegației bizantine la Conciliul de la Florența și se dovedise el însuși un sprijinitor elocvent al unirii Bisericilor, redactând tratate în favoarea teologiei și doctrinei latine. După conciliu, a continuat să-l slujească pe împăratul Ioan al VIII-lea ca secretar și, timp
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]