21,085 matches
-
metric de către ele. De-a lungul timpului, în diferite țări livra avea diferite valori. Livra utilizată în prezent este cea din sistemul avoirdupois care are o valoare exactă de 0,45359237 kilograme, și este divizată în 16 uncii avoirdupois. Livra romană () valora 324 grame, și era divizată în 12 uncii de 27 gr. Pe lângă cele 12 uncii, livra conținea 24 demi-uncii, 36 "duelle", 48 "sicilique", 72 sextule, 96 drahme, 288 scrupule, 576 oboli, boabe. Este important de reținut că, raportate, în
Livră () [Corola-website/Science/331835_a_333164]
-
24 demi-uncii, 36 "duelle", 48 "sicilique", 72 sextule, 96 drahme, 288 scrupule, 576 oboli, boabe. Este important de reținut că, raportate, în greutățile din Atena, Roma și Franța, unciile sunt diferite, chiar dacă au aceleași diviziuni de greutate, și anume : uncia romană în 8 drahme, drahma în 3 scrupule, scrupula în 24 de boabe (grains). O altă unitate romană, mina () valora 432 grame și era divizată în 16 uncii (patru treimi dintr-o livră romană). Începând cu Evul Mediu, valoarea livrei în
Livră () [Corola-website/Science/331835_a_333164]
-
de reținut că, raportate, în greutățile din Atena, Roma și Franța, unciile sunt diferite, chiar dacă au aceleași diviziuni de greutate, și anume : uncia romană în 8 drahme, drahma în 3 scrupule, scrupula în 24 de boabe (grains). O altă unitate romană, mina () valora 432 grame și era divizată în 16 uncii (patru treimi dintr-o livră romană). Începând cu Evul Mediu, valoarea livrei în Franța în diferite provincii varia între 380 și 552 de grame. De notat că trebuie făcută diferență
Livră () [Corola-website/Science/331835_a_333164]
-
aceleași diviziuni de greutate, și anume : uncia romană în 8 drahme, drahma în 3 scrupule, scrupula în 24 de boabe (grains). O altă unitate romană, mina () valora 432 grame și era divizată în 16 uncii (patru treimi dintr-o livră romană). Începând cu Evul Mediu, valoarea livrei în Franța în diferite provincii varia între 380 și 552 de grame. De notat că trebuie făcută diferență între "livre de poids", divizată în 12 uncii "(cf. )", și "livre de poids de marc" (1
Livră () [Corola-website/Science/331835_a_333164]
-
orașului Plovdiv, situat la marginea de nord-est a acestuia. Este cunoscut prin procentul mare al populației de etnie roma: circa 20.000 de oameni din 45.000 de locuitori ai cartierului, dintre care 5.000 se consideră vorbitori de limba romani ("Dassikane Roma"), restul fiind musulmani, vorbitori de limbă turcă ("Xoraxane Roma"). Cartierul se bucură de o reputație negativă, fiind considerat de către buyagift.com cea mai nesigură destinație de vacanță din lume, printre criterii fiind considerate: numărul de vehicule furate, crime
Stolipinovo () [Corola-website/Science/331833_a_333162]
-
de amploare comparabilă celei care a existat în Orientul Apropiat. Singurele cazuri cunoscute se referă la zone de la periferia lumii grecești (Sicilia, Cipru, Regatul Pontului sau Capadocia). În Grecia propriu-zisă, Corintul constituie o excepție: într-o relatare târzie din epoca romană, Strabon arată că în Acrocorint (acropola Corintului) erau găzduite mai mult de o mie de sclave de templu ("ἱεροσοὐλος - hierodoulos"), prostituate ("ἑταίρας - hetairas"), văzute de cetățeni ca un fel de preotese, sursă de bogăție pentru oraș. De aici își are
Prostituția în Grecia Antică () [Corola-website/Science/331828_a_333157]
-
a vieții lor de zi cu zi. Astfel prostituatele sclave, pentru a putea produce venituri, trebuia să evite prin toate mijloacele să rămână însărcinate. Tehnicile contraceptive folosite de greci sunt puțin cunoscute, mult mai puțin cunoscute decât cele folosite de romani. Într-un tratat atribuit lui Hipocrate, autorul descrie cu precizie cazul unei dansatoare „care avea obiceiul de a merge cu bărbați”, căreia i-a recomandat să sară cu posteriorul lipit de călcâie pentru a face să cadă sperma și să
Prostituția în Grecia Antică () [Corola-website/Science/331828_a_333157]
-
au fost un mare trib roman Celtic, care a trăit în regiunea coastei Atlanticului de Nord în vechea Hispanie, din secolul al IV-lea î.Hr până la sfârșitul secolului I î.Hr. O analiză detaliată a toponimiei în vechea Cantabria prezintă un element Celtic puternic, împreună cu un
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
popoarele de nord-vest sacrificau caii în numele unui Zeu al războiului, iar Horace și Silius Italicus au adăugat că, Concanii aveau obieceiul de a bea sângele de cal în timpul ceremoniei. Considerați a fi alpiniști sălbatici și neîmblânziți, Cantabrii au sfidat legiunile romane și și-au făcut propriul nume, pentru spiritul lor indepedent și al libertății. Războinicii au fost considerați ca fiind luptători duri și violenți, potriviți pentru munca de mercenari, însă erau predispuși la acte de banditism. Cele mai timpurii referiri se
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
Cato cel Bătrân, în Celtiberia în 195 î.Hr, iar mai târziu, luptătorii cantabrii s-au luptat pentru Vaccaei și Celtiberi în Războaiele Celtiberilor, din secolul al II-lea î.Hr. Reputația lor era atât de măreață încât, atunci când o armată romană sub conducerea lui Gaius Hostilius Mancinus a atacat Numantia în 137 î.Hr, zvonul apropierii unei mari forțe Cantabri-Vaccaei a fost suficient pentru a-i determina pe cei 20.000 de legionari să intre în panică, forțându-l pe Mancinus
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
20.000 de legionari să intre în panică, forțându-l pe Mancinus să se predea în termeni de pace umilitori. De la începutul secolului 1 î. Hr, Cantabrii au început să joace un joc dublu prin împrumutarea serviciilor lor către generalii romani individuali, dar în acealși timp, îi susțineau pe rebeli în provinciile spaniole romane, efectuând raiduri. Această politică oportunistă i-a condus de partea lui Pompei în timpul fazei finale a războaielor Sertorianilor (82-72 î.Hr.) și au continuat să urmeze cauza lui
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
se predea în termeni de pace umilitori. De la începutul secolului 1 î. Hr, Cantabrii au început să joace un joc dublu prin împrumutarea serviciilor lor către generalii romani individuali, dar în acealși timp, îi susțineau pe rebeli în provinciile spaniole romane, efectuând raiduri. Această politică oportunistă i-a condus de partea lui Pompei în timpul fazei finale a războaielor Sertorianilor (82-72 î.Hr.) și au continuat să urmeze cauza lui Pompei, până la înfrângerea generalilor săi, Afranius și Petreius, în bătălia de la Ilerda (Lérida
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
și au stabilit garnizoane militare la Castra Legio Pisoraca (tabăra Legio IIII Macedonica - Palencia), Octaviolca (aproape de Valdeolea - Cantabria) și Iuliobriga (Retortillo - Reinosa), Cantabria nu a devenit pe deplin romanizată și oamenii săi și-au păstrat multe aspecte celtice, în perioada romană, precum limba, religia și cultura. Cantabrii nu și-au pierdut nici abilitățile războinice, oferind trupe auxiliare armatei romane imperiale timp de zeci de ani, iar aceste trupe au partricipat la cucerirea Britaniei de către împăratul Claudius în 43 d.Hr. Ca
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
bavareză a Boemiei și au migrat în Galia, unii continuând peste munți în Spania și Portugalia. Până în secolul al VI-lea î.Hr, au ocupat Castros, precum Coanna și Mohias lângă Navia de pe coasta Golgului Biscaya. Din punctul de vedere roman, exprimat în scurtele observații a istoricilor Florus, Titus Livius și Orosius, asturii au fost împărțiți în două facțiuni, în urma divizării naturale făcute de munții alpini castici din Picos: Transmontani (situați în Asturia modernă) și Cismontani (localizați în partea apropiată din
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
Transmontanii, situați între râul Navia și masivul central al Picos de Europa, a cuprins Cabarci, Iburri, Luggones, Paesici, Paenii, Saelini, Vinciani, Viromenici, Brigaentini și Baedunienses;Cismontani inclus Amaci, Cabruagenigi, Lancienses, Lougei, Tiburi, Orniaci, Superatii, Gigurri, Zoelae și Susarri. Înainte de cucerirea romană la sfârșitul secolului I d.Hr, ei s-au unit într-o federație tribală cu cetatea de munte Asturica (Astorga), care era capitala lor. Studii recente epigrafice sugerează că aceștia vorbeau limba celtică asemănătoare cu Gallaeci Lucenses și Braccarenses. Conform autorilor
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
zeul celtic Lugh, iar referințele altor zeități celtice, cum ar fi Taranis sau Belenos au rămas în zonele locuite de asturi. Este posibil ca aceștia să fi venerat divinitatea Busgosu. Asturii erau vânători și culegători viguroși care au percheziționat avanposturile romane în zona de câmpie, însă dovezile arheologice confirmă faptul că aceștia erau crescători de animale în pașunile montane și se ocupau de agricultură pe pantele și văile inferioare. Ei creșteau mai ales oi, capre, boi și o rasă locală de
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
III-lea î.Hr., fiind listați printre mercenarii spanioli ai armatei Hasdrubal Barca, în bătălia de la râul Metaurus, în 207 î.Hr. După al doilea război Punic, istoria lor este mai puțin clară. Menționați rareori în sursele Iustinienilor, Celtiberianilor sau a războaielor romane civile din secolele I și II î.Hr, asturii au reapărut dintr-o obscuritate relativă chiar înainte de izbucnirea primului război Astur-Cantabric de la sfârșitul secolului I. Conduși de ex - mercenarul general Gausón, asturii și-au unit forțele cu Cantabrii într-un
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
de succes în Vaccaei în 29 î.Hr. Campaniile împotriva triburilor asturilor și cantabrilor s-au dovedit atât de dificile încât a fost necesară prezența împăratului însuși pentru a susține curajul celor șapte legiuni și a unui escadron naval. Prima campanie romană împotriva asturilor (Bellum Asturicum), care a început în primăvara anului 26 î.Hr., a fost încheiată cu succes în 25 î.Hr., cu predarea ceremonială a lui Mons Medullus chiar împăratului Augustus însuși, permițându-i celui din urmă să se întoarcă la
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
de Lusitania, care, după ce a reușit să-l captureze pe generalul astur Gauson și a rămășitelor trupelor sale de la Hillfort de Lancia, i-a forțat ulterior să se predea după ce au amenințat să dea foc orașului. Asturii s-au supus romanilor dar nu au fost niciodată cuceriți pe deplin, iar modul lor tribal de viață s-a schimbat foarte puțin. În ceea ce privește istoria romană oficială, căderea acestora din urmă a marcat încheierea cuceririi teritoriilor din Asturia, care de acum erau incluse alături de
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
i-a forțat ulterior să se predea după ce au amenințat să dea foc orașului. Asturii s-au supus romanilor dar nu au fost niciodată cuceriți pe deplin, iar modul lor tribal de viață s-a schimbat foarte puțin. În ceea ce privește istoria romană oficială, căderea acestora din urmă a marcat încheierea cuceririi teritoriilor din Asturia, care de acum erau incluse alături de Galiția și Cantabria în noua provincie Transduriana. Acest lucru a fost urmat de stabilirea garnizoanelor militare de la Castra Legio VII Gemina (León
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
Asturum. În ciuda politicilor de pacificare dure puse în aplicare de către Augustus, țara asturilor a rămas o regiune instabilă, supusă la revolte sporadice, de multe ori efectuate în complicitate cu cantabrii, iar activitățile persistente de gherilă au ținut forțele de ocupație romană ocupate, până la mijlocul secolului I d.Hr. Au avut loc noi răscoale în 24-22 î.Hr. (Al doilea război Astur-Cantabria), în 20-18 î.Hr. (Al treilea război Astur-Cantabria), declanșate de sclavii fugari din Cantabria care s-au întors din Galiția. Alăturați în provincia
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
Au avut loc noi răscoale în 24-22 î.Hr. (Al doilea război Astur-Cantabria), în 20-18 î.Hr. (Al treilea război Astur-Cantabria), declanșate de sclavii fugari din Cantabria care s-au întors din Galiția. Alăturați în provincia Hispania Tarraconensis, asimilarea asturilor în lumea romană a fost un proces lent și periculos, cu oamenii săi parțial romanizați care au păstrat limba celtică, religia și o mare parte din cultura lor antică, de-a lungul perioadei imperiale romane. Aceasta a inclus tradițiile lor marțiale, care le-
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
în provincia Hispania Tarraconensis, asimilarea asturilor în lumea romană a fost un proces lent și periculos, cu oamenii săi parțial romanizați care au păstrat limba celtică, religia și o mare parte din cultura lor antică, de-a lungul perioadei imperiale romane. Aceasta a inclus tradițiile lor marțiale, care le-au permis să ofere armatei romane unități auxiliare de cavalerie, care au participat la invazia împăratului Claudius în Bretania în 43-60 d.Hr. Cu toate acestea, dovezile ephigraphice gravate în forma unei
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
și periculos, cu oamenii săi parțial romanizați care au păstrat limba celtică, religia și o mare parte din cultura lor antică, de-a lungul perioadei imperiale romane. Aceasta a inclus tradițiile lor marțiale, care le-au permis să ofere armatei romane unități auxiliare de cavalerie, care au participat la invazia împăratului Claudius în Bretania în 43-60 d.Hr. Cu toate acestea, dovezile ephigraphice gravate în forma unei stele înscrise cu "Centurio Primpilus de Legio VI Victrix", arătau că acestea erau decorații
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
comună a proporției. Din acest motiv mărimea edificiilor și cea a viețuitoarelor este identică, fără a ține seama de adâncime și perspectivă. Temele mozaicurilor sunt inspirate de descrierile Nilului și ale festivităților legate de Nil, care erau populare în arta romană și în arta primitivă bizantină din Levant în acea vreme. Alături de biserică a fost construită și o mănăstire. Ele au fost distruse de Sasanizi în anul 614. Terenul locului a fost achiziționat în anul 1888 de către Misiunea catolică germană din
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]