22,212 matches
-
cameră de student, În imobilul 106, de pe Kluckstraße. În martie 1905, Încheia prima sa carte: Rătăcirile elevului Törless, salutată cu elogii de presa literară și socotită de Alfred Kerr, În Tag, drept „o carte care va rămâne”. Curând după acest fericit debut, Berlinul prilejuiește alt eveniment care va marca viața și opera sa. În semestrul de iarnă 1906/1907, studentul În filosofie de 26 de ani o cunoaște pe aceea care avea să fie, de la Început până la sfârșit, ceea ce se poate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
topaz, ar fi semnul stabilității În care se cumpănește, durabil, iubirea. Exteriorul discordant nu Întârzie să intre, Însă, În dialogul dintre soți. Forța sa disturbatoare luminează instantaneu zone sufletești ambigue, mutațiile lor potențiale. După momentul de pace tăcută a ceaiului, fericiții soți simt nevoia să-și vorbească. Ei revin la un subiect deja atins, anume personajul unei cărți citite recent: un bolnav psihic, se pare, corupe copii, ispitește femeile spre depravare și rămâne, mereu, zâmbitor, Încântat de erotismul care licărește, pentru
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
la un rol secundar și efemer, În periferia profană a existenței. Printr-o substituire de polarități, tocmai el, cuceritorul, se vede Încărcat cu inconștiența și umilințele „Înșelatului”, rezervate Încornoraților precum bietul soț al Emmei Bovary sau aristocratul conte Karenin. Căsnicia fericită o eliberase pe Claudine din trecutul În care doar hazardul venea În Întâmpinarea pasionalității ei obediente și haotice. Subordonarea la această violentă, răvășitoare și adesea umilitoare pasionalitate nu părea să afecteze, totuși, fundamentala ei integritate. Trecutul dinaintea trecutului care devenise
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mediul din jur, de care Încearcă să se protejeze prin mijlocul validat de milenii? Tot ce Întreprinde, ulterior, Schlemihl arată că el nu este un arivist imoral și crud, ci doar un biet străin, dornic să-și organizeze o viață „fericită” În noul domiciliu. Pierderea umbrei, adică ceea ce au, În mod firesc, cei din jur, Îl transformă, cu adevărat, acum, Într-un suspectat, respins, „Schlamassel”, un August Prostul ghinionist și caraghios, dar și urât, de data asta. Când alogenul Încearcă, disperat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
comuniști italieni din Monfalcone, lângă Trieste - evocat În altă carte a sa. După război, aceștia au trecut În Iugoslavia, de unde soseau, În sens invers, zeci de mii de italieni, fugind de comuniști și de persecuțiile iugoslave. Vroiau să construiască viitorul fericit al lumii și, În momentul când Tito s-a opus lui Stalin, „disidenții”, credincioși până la capăt crezului stalinist, fuseseră Încarcerați În două insule ale represiunii titoiste. Ignorați de Kremlin, dar și de anglo-americani, care nu vroiau să irite iugoslavii ostili
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
strada Justiției traversând Calea Rahovei (acum George Georgescu!). Cella mi-a spus că nu a mai rămas nimic - dar trage cu ochiul, dacă ai timp. Bon Voyage. Cu drag, Saul”. De la Milano, Saul nu s-a Întors Într-o stare mai fericită decât am venit eu din București. Nu, nu regăsise orașul tinereții, ci o aglomerație urbană vulgară, zgomotoasă, pe care nici hotelul mic, scump și avantajos situat nu o atenuase. Copleșit de dificultățile cărții cu care mă luptam În primăvara ’99
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Nu poți fi bine. Bine, nu! Știu asta... noi purtăm un blestem. Locul din care venim. Îl purtăm În noi. Asta nu se vindecă ușor. Poate, niciodată.” Am fost surprins de această cvasimărturisire. Era de peste jumătate de veac În America, fericit că ajunsese aici, unde Își găsise rostul și renumele. Rana românească nu se vindecase, Însă, se pare. Nu conținea, aveam să descopăr ulterior, doar oroare, resentiment și dispreț, cum lăsa să se bănuiască grosolana interpelare din acea seară de confruntări
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trăit într-o continuă tensiune. La 1 Octombrie 1936, cartea iese, în sfârșit, din tipografie. Când, grație excelentului „Serviciu de colportaj” al Mișcării, ea a fost expediată, în valuri succesive, în întreaga țară, legionarii de la Sibiu au trăit cele mai fericite momente din viața lor. într-o săptămână, cartea ajunsese în toate regiunile țării noastre. Ediția se epuiză rapid, și, după puțin timp, nevoia se simțea pentru a doua ediție, spre a face față cererilor. Ce putea întreprinde guvernul? Cartea apăruse
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pentru compoziția modernă de Ion Cubicec. Cuvântul înainte al acestui caiet este splendid și se pare că autorul său este Pavel-Costin Deleanu. „în locurile noastre, europene, în vatra lumii, 24 Iunie, ziua întemeierii Legiunii, este ziua soarelui, a luminii. Coincidență fericită, sincronizare instinctivă ori vizionară sau alegere voită, fapt este că ziua „nașterii” Legiunii este unică între toate zilele anului, ziua prin excelență. în noaptea Sfântului Ion -Legiunea a fost înființată la ora 22 când ieri trece fără graniță în astăzi
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
aplicare. Astfel, tentativa de asasinat la Berkenbrück și la Rostock, pusă la cale de Eugen Cristescu a eșuat definitiv. Horia Sima relatează la pagina 98 din Prozonieri ai Puterilor Axei, o altă încercare, care eșuase printr-un concurs de întâmplări fericite: „O întâmplare asemănătoare am pățit-o și eu la Berkenbrück. Făceam plimbări lungi în fiecare zi la Fürstenwald. Erau cărări și drumuri de pământ, care tăiau pădurea în toate direcțiile. Mergeam însoțit de camarazi tineri, de obicei Smultea și Borobaru
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mea de început trei momente pe care le rețin destul de bine, care s-au întipărit în mintea mea de copil. în toamna anului 1946, în septembrie mi-am început viața de școlar; aveam 7 ani împliniți din primăvară. Tata, coincidență fericită, era acasă la Sibiu în locuința unde stăteam noi, pe Str. Morilor nr. 39 (atunci) în orașul de Jos, lângă Piața Cibin, m-a luat de mână și amândoi am plecat spre instituția pe care dânsul o slujise, iar eu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în casă. N-am mai mâncat de mult asemenea bunătăți. Ți le-a făcut nepoata mea. Pe ea trebuie să o lauzi. Se pricepe, nu? — Sunt grozave. Nici specialiștii nu reușesc întotdeauna asemenea minuni! — Mă bucur nespus. O să fie tare fericită când o să afle părerea ta. La noi nu prea vine lume, așa că nu are cine o lăuda. Ea face mâncare și de obicei suntem doar noi doi la masă. — Locuiți împreună? — Da, de multă vreme. Pe mine nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întrebă el. — Da. — Dar ți-a luat ceva timp. — Plec acum acasă și mă culc. Mâine sau poimâine mă ocup de permutări și răspoimâine până-n prânz mă prezint cu ele. E bine așa? Foarte bine, spuse bătrânul, dând din cap fericit. Ai grijă să-ți respecți promisiunea. Dacă nu ajungi până-n prânz, e jale mare. — Am înțeles. — Și fii atent ca nu cumva să-ți fure cineva datele sau să vadă lista aceea. Dacă se-ntâmplă așa ceva, o încurcăm amândoi. Stați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o mâncare specială din cârnăciori, dar nu mai aveam din ce. Am mai pus pe masă o salată de cartofi cu alge și ton. A topit-o cât ai zice pește. După aceea, a mai acceptat o bere. — Sunt foarte fericită și mă declar satisfăcută, zise ea. O, Doamne! Abia am apucat să ciugulesc ceva și eram deja la al treilea pahar de whisky cu gheață. Mă uitam la ea stupefiat și nu-mi venea să-mi cred ochilor. Unde a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înainte. Nu-i tot una dacă mesteci cu incisivii sau cu molarii, nu? Cu cât e masa mai mare, cu atât se asigură o stabilitate mai bună. La fel stau lucrurile și în cazul unicornului. Am înțeles. Explici grozav! Chicoti fericită și-și plimbă degetele pe pieptul meu. Dacă ne gândim logic, ar exista un singur lucru care ar fi putut salva unicornii de la dispariție. Ai idee despre ce e vorba? Mi-am încrucișat brațele și m-am gândit vreo două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
plante - inclusiv unicorni - descoperite în acest ținut. — Probabil nu s-a bucurat de multă popularitate, m-am grăbit eu să intervin. — Așa e, n-a fost deloc băgat în seamă. Și nici lucrarea nu a apărut într-un moment tocmai fericit. Rivalitatea dintre Universitatea Moscova și Universitatea Leningrad din cadrul Academiei și-a pus puternic amprenta. Universitatea din Leningrad, cu „viziuni nedialectice“, era tot timpul aspru criticată. Cu toate acestea, descoperirea unicornului de către Petrov nu a trecut chiar neobservată, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
grijă printre cioburile din chiuveta de la bucătărie și am găsit o sticlă de Chivas Regal pe jumătate intactă. Am analizat-o atent la lumina becului, ca să nu aibă cioburi. Am turnat într-un pahar și m-am întors în pat, fericit. Mi-am văzut mai departe de carte. O mai citisem cu vreo cincisprezece ani în urmă, în vremea studenției. Acum, așa bandajat cum eram și cu paharul de whisky la capul patului, aveam cu totul alte sentimente față de Rudin. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rapid viziunile de moment, am redeschis cartea. Dar nu mai eram capabil să mă concentrez. Viața mea nu înseamnă nimic, mi-am zis. E egală cu zero. Gol total. Ce-am făcut eu până acum? Nimic. Am făcut pe cineva fericit? Nu, pe nimeni. M-am ales cu ceva? Cu nimic. N-am casă, n-am familie, n-am prieteni. Nici măcar ușă n-am. Nici de erecție nu sunt capabil. În curând voi rămâne și fără slujbă. Până și lumea aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
prerii, norii de un alb imaculat pluteau pe cer de parcă fuseseră trasați cu pensula. Bizonii se adunaseră în vale, fetele apăreau în prag ștergându-și mâinile de șorțurile lor albe. Fluviul curgea liniștit, luminițele tremurau în bătaia vântului, cowboy-ii cântau fericiți. Ben Johnson trecea prin peisajul acela ca o săgeată. Camera de luat vederi îi surprindea silueta elegantă în diferite ipostaze. În timp ce încercam să-mi găsesc pe stâncă puncte de sprijin pentru picioare, Ben Johnson a fost cel care mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe ochi, precum și niște supă caldă sau lapte rece. N-aveau nici un gust și parcă îmi amorțea limba. După ce mă mai obișnuiam puțin, eram în stare să le beau fără să mai strâmb din nas. În clipele acelea ea zâmbea fericită. — Vezi? Te obișnuiești încet-încet cu orașul ăsta. Mâncarea de aici e diferită de mâncarea din alte părți. Noi reușim să preparăm multe lucruri cu ingrediente extrem de puține. Ceea ce crezi tu că e carne, de fapt nu-i carne, ouăle nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zis cam în același timp - am simțit o durere înfiorătoare la cap. Am văzut stele verzi în fața ochilor de parcă ar fi explodat întunericul. M-am chircit pur și simplu de durere. Sigur mi-am spart capul sau în cel mai fericit caz mi-am făcut un cucui. Mi s-or fi împrăștiat creierii? Nu știu. Poate era vorba de moarte clinică și doar amintirile își mai trăiau, în scoarța cerebrală, ultimele clipe de agonie. Precum coada șopârlei. În următoarele clipe mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Somerset Maugham, realitate. Indiferent de nume, eu simțeam că e vorba de mine însumi. Nu eram capabil să-mi imaginez o lume eternă, nemuritoare. Poate că-mi recuperam ceea ce pierdusem și-mi puteam crea un nou eu sau deveneam mai fericit. Sau chiar găseam ceva care să mi se potrivească perfect. Dar acel eu nu avea nici o legătură cu ceea ce eram acum - un adevăr istoric de necontestat. Oricum, nu-mi rămânea decât să accept ipoteza că viața mea pe Pământ se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de yeni și am plătit unghiera. Era așezată frumos într-o cutiuță de piele neagră. După ce mi-a dat restul, s-a întors la mixerul lui. M-au impresionat șuruburile aliniate frumos, după mărimi, pe mai multe tăvițe. Păreau tare fericite. M-am întors la mașină și-am ascultat Concertele Brandenburgice în așteptarea fetei. M-am gândit la șuruburi și la cum arătau pe tăvițe. Cred că erau fericite singure, fără să fie prinse în mixer. Șuruburi independente, lăfăindu-se pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ca o gaură neagră, adăugă ea. — Am înțeles, zise chelnerul. — La desert v-aș ruga înghețată de struguri, tartă de lămâie și o cafea espresso, comandă fata. — Și eu la fel. După ce-a plecat chelnerul, ea mi-a zâmbit fericită. — Nu ți-ai comandat atât de mult numai ca să nu rămâi mai prejos, nu? zise ea. — Chiar sunt lihnit. Nici nu țin minte de când nu mi-a mai fost așa o foame. — Grozav! Oamenii care mănâncă puțin nu-mi inspiră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de sex. Cum ți se pare planul meu? Nu-i rău, am zis. — Vreau să știi că nu mă culc cu un bărbat de îndată ce-l cunosc. — Știu. Până am spălat vasele din chiuvetă, ea a făcut duș și a cântat fericită. Avea un detergent de bucătărie din grăsimi vegetale, care nu făcea spumă multă, așa că le-am clătit ușor, le-am șters imediat și le-am pus la locul lor. M-am spălat pe mâini, am luat o periuță din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]