20,976 matches
-
care se baza pe zeci de mii de luptători autohtoni, cazaci și tătari, în loc de câteva mii de mercenari și militari profesioniști, cum procedau adversarii săi. Campania lui Ivan a ajuns la apogeu în 1576 când alți 30.000 de soldați ruși au trecut în Livonia în 1577 și au devastat pământurile daneze ca represalii pentru cumpărarea Hapsalului, Lealului și Lodei de către Danemarca. Influența daneză în Livonia a încetat, după ce Frederick a acceptat înțelegeri cu Suedia și cu Polonia pentru oprirea implicării
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Pernau (Pärnu), Dorpat și Novgorod printre altele. În septembrie, Ivan a răspuns trimițând o armată de 18.000 de oameni, care au recucerit Oberpahlen (Põltsamaa) de la Suedia și s-au îndreptat apoi către Wenden. La sosirea lor la Wenden, armata rusă a asediat orașul, dar a fost întâmpinată de o forță de despresurare cu 6.000 de soldați germani, polonezi și suedezi. În , care a urmat, rușii au suferit pierderi grele, pierzând cai și arme, Ivan fiind pentru prima oară învins
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
conflictul s-a extins asupra Livoniei, unde Sigismund încercase să incorporeze în Ducatul Livoniei. Carol a izgonit apoi forțele poloneze din Estonia și a , declanșând o serie de . În același timp, Rusia era cuprinsă de un război civil pentru tronul rus rămas neocupat („Timpurile Tulburi”) când niciunul din numeroșii pretendenți nu se impusese. Acest conflict s-a împletit cu campaniile livoniene când forțele suedeze și cele polono-lituaniene au intervenit de partea diferitelor tabere, cea din urmă declanșând Războiul Polono-Moscovit. Forțele lui
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
acțiune a forțelor române pe frontul din Transilvania, prin apărarea aliniamentului fluviului Dunărea și deswfășurarea unei acțiuni ofensive cu caracter limitat pentru atingerea aliniamentului Rusciuk - Șumla - Varna. La acțiunile militare, pe lângă forțele române a participat și un corp de armată rus comandat de generalul Andrei Zaioncikovski. Operația strategică a inclus o operație de nivel operativ - Operația de la Flămânda, precum și o serie de bătălii, cea mai importantă prin efectele sale fiind Bătălia de la Turtucaia. Înfrângerile de pe frontul de sud în Bătălia de la
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
frontul de sud următorul dispozitiv de luptă: Armata 3, cu un efectiv total de 142.523 de oameni, ocupa dispozitiv de luptă de-a lungul frontierei, astfel: Totodată, trupele române din Dobrogea urmau să fie sprijinite de Corpul 47 Armată rus (comandant - generalul A.M. Zaloncicovski), format din o divizie de infanterie și o divizie de cavalerie rusești și Divizia sârbă, cu un efectiv total de circa 30.000 de oameni. Concentrarea trupelor rusești s-a realizat în raionul Medgidia-Peștera, însă cu
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
prevedea Planul deoperații român prevedea ca pe frontul de sud Armata României să ducă o operație defensivă strategică. Inițial forțele Armatei 3 urmau să asigure acoperirea frontierei sudice de la Calafat la Marea Neagră urmând ca ulterior, după sosirea Corpului 47 Armată rus să desfășoare o operație ofensivă limitată în vederea scurtării liniei frontului pe linia Rusciuc - Șumla - Varna. Obiectivul acestor două operații era acela de a asigura libertatea de acțiune a forțelor principale ale Armatei României care operau în Transilvania. Modul de organizarea
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o lună de pregătiri atente, și trupele amestecate de sub comanda sa au reușit să le învingă pe cele ruse. Rușii au fost forțați să se retragă din Constanța spre Delta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar și cu proviziile pe sfârșite. Mackensen a ales să transfere în mare secret o jumătate din armata sa lângă orașul Sviștov (Sistova) din Bulgaria, pregătindu-se să forțeze cursul Dunării.
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
în cele din urmă asimilați de germani, cu excepția câtorva care încă își mai păstrează identitatea în cordonul litoral al Curlandei. Kuršininkai au fost considerați letoni pe considerente lingvistice până după Primul Război Mondial, când Letonia a obținut independența față de Imperiul Rus. Pe aceste baze, Letonia a și revendicat cordonul litoral al Curlandei, Memelul și alte teritorii ale Prusiei Orientale, revendicări la care ulterior a renunțat. Cordonul litoral al Curlandei găzduiește cele mai înalte dune de nisip mișcătoare din Europa. Înălțimea lor
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
opresc aici pentru odihnă sau reproducere. Ambele părți ale cordonului litoral, rusă și lituaniană, sunt parcuri naționale. Așezările de pe cordonul litoral al Curlandei sunt, de la nord la sud: Primele șase sunt pe partea lituaniană, în timp ce ultimele trei sunt pe partea rusă. Partea rusă a cordonului litoral al Curlandei aparține al regiunii Kaliningrad, în timp ce partea lituaniană este împărțită între municipiul Klaipėda și . Există un singur drum ce traversează întreaga lungime a cordonului litoral al Curlandei. De partea rusă, el duce la , iar
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
pentru odihnă sau reproducere. Ambele părți ale cordonului litoral, rusă și lituaniană, sunt parcuri naționale. Așezările de pe cordonul litoral al Curlandei sunt, de la nord la sud: Primele șase sunt pe partea lituaniană, în timp ce ultimele trei sunt pe partea rusă. Partea rusă a cordonului litoral al Curlandei aparține al regiunii Kaliningrad, în timp ce partea lituaniană este împărțită între municipiul Klaipėda și . Există un singur drum ce traversează întreaga lungime a cordonului litoral al Curlandei. De partea rusă, el duce la , iar pe cea
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
trei sunt pe partea rusă. Partea rusă a cordonului litoral al Curlandei aparține al regiunii Kaliningrad, în timp ce partea lituaniană este împărțită între municipiul Klaipėda și . Există un singur drum ce traversează întreaga lungime a cordonului litoral al Curlandei. De partea rusă, el duce la , iar pe cea lituaniană duce la . Cordonul litoral nu este conectat de partea continentală a Lituaniei, trecerea de la Smiltynė, pe cordon, și orașul Klaipėda făcându-se cu bacul. Din 2000, cordonul litoral al Curlandei se află pe
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
Friedrich Joseph Ludwig Carl August a fost fiul cel mare al Landgrafului Frederic al V-lea de Hesse-Homburg și a soției acestuia, Caroline de Hesse-Darmstadt, fiica Landgrafului de Hesse-Darmstadt, Ludovic al IX-lea. Frederic a fost numit căpitan al cavaleriei ruse în 1783 și general austriac în timpul Războaielor Napoleoniene. Pentru serviciile sale în aceste conflicte, a fost numit comandor al Ordinului Maria Terezia. În ciuda obiecțiilor mamei sale, Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, la 7 aprilie 1818, Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta
Frederic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335888_a_337217]
-
Kura sau Kurkosa (în ), cunoscută și sub numele de "Kurinskiy" în limba rusă, este o insulă din Marea Caspică aflată în largul coastelor Azerbaidjanului. Ea se află la 33 km sud de Neftchala și la aproximativ 150 km sud-sud-est de Baku, în regiunea Aran. Insula a fost anterior legată de continent printr-un
Insula Kura () [Corola-website/Science/335903_a_337232]
-
de către Fedor I. Soimonov, exploratorul pionier al Mării Caspice în timpul lui Petru I cel Mare. Soimonov a scris "Pilot of the Caspian Sea", primul raport cu privire la această mare puțin cunoscută până atunci, care a fost publicat în 1720 de către Academia Rusă de Științe. este situată la 7,5 km de cordonul litoral Kura, cel mai apropiat punct, și la 10 km est de malurile Golfului Kyzylagach (Golful Qızılağac). Deși localizată geografic destul de departe de el, este considerată ca fiind cea mai
Insula Kura () [Corola-website/Science/335903_a_337232]
-
tatăl său, Zdeněk Svěrák, care a scris și scenariul după o povestire a lui Pavel Taussig. Subiectul filmului îl reprezintă schimbarea într-un mod neașteptat a vieții unui bărbat celibatar, ca urmare a luării în grija sa a unui băiețel rus. "" a atras aprecierea criticilor de film și a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Filmul începe în 1988 înainte ca blocul răsăritean să
Kolja () [Corola-website/Science/335906_a_337235]
-
se îmbolnăvește de meningită și trebuie să fie îngrijit cu atenție pe bază de antibiotice. Louka este amenințat apoi de autorități cu închisoarea pentru că a încheiat o căsătorie suspectă, iar copilul urmează să fie deportat și plasat într-un orfelinat rus. Revoluția de catifea intervine însă, iar mama lui Kolja revine în Cehoslovacia și își ia fiul înapoi. Louka și Kolja se despart. Burlacul Louka are un copil cu iubita lui - poate un înlocuitor pentru băiețelul pierdut Kolja - și își recâștigă
Kolja () [Corola-website/Science/335906_a_337235]
-
pe echipe. La seniori a trecut printr-o perioadă grea. A fost selecționat la echipa națională a Rusiei numai în 2009 și în 2010, după ce marele campion Stanislav Pozdniakov s-a retras, dar nu a putut urca pe podium: echipa rusă s-a clasat pe locul 4 la Campionatul Mondial din 2009 și la Campionatul European din 2010. În sezonul 2012-2013 a dobândit cetățenia kazahă. Sub noile culori a cucerit medalia de bronz pe echipe la Campionatul Asiatic din 2013. În
Iliia Mokrețov () [Corola-website/Science/335925_a_337254]
-
a fost un colegiu (echivalent cu o școală secundară) din orașul Poloțk, care a făcut parte pe atunci din Marele Ducat al Lituaniei și mai târziu din Imperiul Rus. Regele polonez Ștefan Báthory a capturat orașul Poloțk în 1579, în timpul Războiului Livonian și i-a invitat pe iezuiți în oraș, cu speranța de a reduce influența Bisericii Ortodoxe. Iezuiții au fondat în 1580 un colegiu, după modelul Academiei Iezuite
Colegiul iezuit din Poloțk () [Corola-website/Science/335967_a_337296]
-
Vilnius. Primul rector a fost Piotr Skarga. Acestuia i s-a adăugat o facultate de filozofie în 1649 și o facultate de teologie în 1737. După prima împărțire a Uniunii polono-lituaniene din 1772, orașul Poloțk a devenit parte a Imperiului Rus. Colegiul a fost salvat de împărăteasa rusă Ecaterina cea Mare care nu a respectat decretele papale prin care Ordinul Iezuit era desființat. Ca urmare a solicitării lui Joseph de Maistre, colegiul a fost ridicat la rangul de academie (echivalent cu
Colegiul iezuit din Poloțk () [Corola-website/Science/335967_a_337296]
-
Acestuia i s-a adăugat o facultate de filozofie în 1649 și o facultate de teologie în 1737. După prima împărțire a Uniunii polono-lituaniene din 1772, orașul Poloțk a devenit parte a Imperiului Rus. Colegiul a fost salvat de împărăteasa rusă Ecaterina cea Mare care nu a respectat decretele papale prin care Ordinul Iezuit era desființat. Ca urmare a solicitării lui Joseph de Maistre, colegiul a fost ridicat la rangul de academie (echivalent cu o universitate) în 1812 de către țarul Alexandru
Colegiul iezuit din Poloțk () [Corola-website/Science/335967_a_337296]
-
de Maistre, colegiul a fost ridicat la rangul de academie (echivalent cu o universitate) în 1812 de către țarul Alexandru I al Rusiei, dar a fost închis opt ani mai târziu, când Alexandru I I-a izgonit pe iezuiți din Imperiul Rus și a închis școlile lor. Biblioteca Academiei, care avea până la 60.000 de volume, a fost dispersată între diferite instituții din Europa de Est. Facultatea Pontificală de Teologie din Varșovia, înființată în 1998, revendică patrimoniul istoric al Colegiului iezuit din Poloțk. În
Colegiul iezuit din Poloțk () [Corola-website/Science/335967_a_337296]
-
mai bună unitate a forțelor poloneze. În timpul asprei ierni dintre anii 1581-1582 restul armatei asediatoare s-ar fi răsculat dacă nu ar fi fost ținută în frâu prin voința de fier a cancelarului Zamoyski. Cancelarul a continuat blocada, cu toate că partizanii ruși partizanii ruși au fost activi în zona Pskov, atacând comunicațiile inamice. Garnizoana Pskovului a efectuat incursiuni frecvente (aproximativ 46), mai ales în noiembrie și decembrie 1581. Au fost 31 de atacuri ale trupelor poloneze în timpul asediului de cinci luni. Asediul
Asediul Pskovului () [Corola-website/Science/335955_a_337284]
-
unitate a forțelor poloneze. În timpul asprei ierni dintre anii 1581-1582 restul armatei asediatoare s-ar fi răsculat dacă nu ar fi fost ținută în frâu prin voința de fier a cancelarului Zamoyski. Cancelarul a continuat blocada, cu toate că partizanii ruși partizanii ruși au fost activi în zona Pskov, atacând comunicațiile inamice. Garnizoana Pskovului a efectuat incursiuni frecvente (aproximativ 46), mai ales în noiembrie și decembrie 1581. Au fost 31 de atacuri ale trupelor poloneze în timpul asediului de cinci luni. Asediul a continuat
Asediul Pskovului () [Corola-website/Science/335955_a_337284]
-
înainte de a deveni director la Fabryka Broni. În ciuda faptului că era considerat de multă lume ca o extravaganță (printre opozanții construcției se numărau primarul Varșoviei și scriitorul Bolesław Prus), el a fost deschis la 6 ianuarie 1914 de către guvernatorul general rus, Georgi Skalon, ca cel de-"al treilea" pod din Varșovia (el era cronologic al patrulea pod permanent din Varșovia, dar podul rutier și cel feroviar al Citadelei (inaugurate în 1875 și, respectiv, în 1908) erau considerate ca fiind unul singur
Podul Poniatowski () [Corola-website/Science/335940_a_337269]
-
erau considerate ca fiind unul singur);. prin urmare, a fost poreclit „al treilea pod” (în ) de către locuitorii orașului, deși numele său oficial a fost „Podul conducătorului nostru cel milostiv, Țarul Nicolae al II-lea” (Varșovia făcea parte atunci din Imperiul Rus, în urma împărțirii Poloniei din secolul al XVIII-lea). Podul a fost redenumit în aprilie 1917 după prințul Józef Poniatowski și a dobândit o nouă poreclă — „"Poniatoszczak"” — pe care o păstrează și în ziua de azi.. Podul a suferit multe avarii
Podul Poniatowski () [Corola-website/Science/335940_a_337269]