17,154 matches
-
apăra cuibul de prădători, la care Margaret a zis: Aha, pricep, pasărea Își iubește așa de tare puii, că asta Îi dă curaj să atace un animal mult mai mare decât ea. Iar săteanul a zis: Nu, nu iubirea o Împinge să facă ce face. E sminteala. Pasărea chiar crede că e mai puternică decât șarpele și că nu i se poate Întâmpla nimic. E o pasăre tare prostuță. Margaret Înțelegea acum că nu dragostea o Împinsese să-l ajute pe
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Nu, nu iubirea o Împinge să facă ce face. E sminteala. Pasărea chiar crede că e mai puternică decât șarpele și că nu i se poate Întâmpla nimic. E o pasăre tare prostuță. Margaret Înțelegea acum că nu dragostea o Împinsese să-l ajute pe Adam, ci o zadarnică și nechibzuită pornire eroică. Fusese măgu lită la gândul că ar fi fost În stare să-i schimbe cursul vieții, ba și pe al ei. — Adam, a zis ea, străduindu-se să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
dificultate să dea de mica adâncitură unde era cheița. L-a descuiat și a pipăit teancul gros de foi al tezei. S-a Întrebat la ce bun o păstrase atâta vreme. I se părea penibilă, ceva mort, o piedică. A Împins o și a căutat pe pipăite pașaportul. În drum Îi trecuse prin minte că s-ar fi putut să dispară. Îi dăduse atât de puțină importanță, fusese atât de neglijentă, iar acum se ruga să-l găsească la locul lui
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
galben-arămie, la fel și buza de sus și nările, încrâncenarea săpase în el ca într-o marmură. Ședeau unul în fața altuia pe terasa cafenelei, ea mesteca mecanic în ceașca cu smalțul albastru, privea în gol, lichidul maroniu se rotea alene, împins de căușul linguriței. Vântul mâna pe asfalt câteva frunze. Cafeaua avea un gust sălciu, Carmina împinse dezgustată ceașca către mijlocul mesei după prima înghițitură. Pentru o cafea ca asta, gândi Carmina aproape amuzată, chiar n-are nici o obligație profesorul Alexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
marmură. Ședeau unul în fața altuia pe terasa cafenelei, ea mesteca mecanic în ceașca cu smalțul albastru, privea în gol, lichidul maroniu se rotea alene, împins de căușul linguriței. Vântul mâna pe asfalt câteva frunze. Cafeaua avea un gust sălciu, Carmina împinse dezgustată ceașca către mijlocul mesei după prima înghițitură. Pentru o cafea ca asta, gândi Carmina aproape amuzată, chiar n-are nici o obligație profesorul Alexe să fie politicos și să converseze, chiar nici o obligație, ce naiba! De altfel nici ea nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de la uscător și surâdea la gândul că un asemenea reflex, o asemenea precizie o au și vacile care se întorc de la cireadă și se opresc fără greș la poarta stăpânului lor, așteaptă să li se deschidă sau pur și simplu împing poarta cu cornul și intră în ogradă, traversează curtea și se opresc la iesle, caută cu botul acolo, știind că vor găsi brațul de iarbă. Acum, de câte ori se gândea la perioada aceea, se năștea imediat, prin asociație, imaginea unui tunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
amuzant pentru ei. Ai să-l descoperi singură, o asigură în cele din urmă Alexe și ochii lui clar-albaștri parcă îi întăreau spusele. Altfel n-ar avea nici un farmec, întări și soția. Pe urmă Alexe își încrucișă pe piept brațele, împinse buza de jos în față și rămase mut. Contempla răbdător încăperea. Nina și ea, după ce-l cercetă atentă de câteva ori, se pleoști moale pe canapea și înțepeni cu privirile în gol. Secundele se scurgeau lent, chinuitoare. Bang, bang, bang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ușă. Ridică un deget maroniu în sus, zâmbi chiar. A, gângania drăgălașă, ghici el și-i făcu un semn larg cu mâna. Hai poftește, poftește! Primirea de zile mari îi insuflă un și mai mare curaj. Nina îi mângâia brațele împingând-o către colțul canapelei. Era îmbrăcată cu un tricou decolorat pus peste sânii goi și un pantalon subțire, supraelastic, mulat. Carmina observă, fără să vrea, că avea coapsele frumoase deși cam plinuțe. Poate se mai îngrășase, cine știe. Nina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
schimbase, de unde oare atâta apatie. De dimineață o văzuse pe Ioana, femeia de serviciu de la birouri, o brunetă mică și foarte vorbăreață, picotea pe un hârb de scaun, la WC-uri. Ședea cu tâmpla rezemată de perete, cu un picior împins în față, cu genunchiul dezgolit, cu celălalt flexat sub scaun, cu laba întoarsă, lăsând să se vadă o gaură în talpa ghetelor cutate și jerpelite de atâta purtat, cu mâinile atârnând moi în poale. Nu se trezi decât atunci când apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
putea! Își simțea stomacul ca un balon. Cei doi soți, comesenii ei, își mâncaseră și brioșele și plecaseră. Venise o femeie cu părul coafat, cu obrazul încărcat de pudră. Nu e bună? O întrebase alarmată, când o văzuse pe Carmina împingând cana cu ciorbă. Ba da, e bună, dar eu nu mai pot. Mazărea nu-i plăcuse niciodată Carminei, consumă numai cârnatul. Ei, n-am făcut excese, aprecie la sfârșit. O mâncare caldă și la ore fixe înseamnă foarte mult. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
răspândise vestea că, în vară, când s-au dus cu toții la legatul viei, în pauza de masă a fost văzut mâncând frunze de urzici crude și lăstari de vie, le mesteca îndelung, până făcea un bol potrivit de mare, îl împingea cu limba către cerul gurii și înghițea ajutat de iaurt. În pauza de masă nu se ducea la cantină, consuma un măr sau două, avea un sistem special de a mesteca, nu făcea absolut nici un zgomot, de parcă mânca paste făinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sac, înnădită cu ace, părea a fi un plic albastru, unul dintre plicurile lor, scos cine știe cum din sertare, poate chiar plicul pe care ea refuzase să-l citească, se aplecă apoi renunță să-și mai ducă gestul până la capăt și împinse plicul cu piciorul dedesubt. O igienizare periodică este mai mult decât sănătoasă, spuse. După ce scapi de tot balamucul, și le vezi pe toate, toate puse la locul lor... Dacă mai scapi... se arătă sceptic Alexe. El se plimba de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se dau la bacalaureat. Se sunase de recreație, profesorii intrau și ieșeau cu cataloagele în mână, era gălăgie, agitație, oboseală. Bărbatul plecă puțin amețit, fără să poată concluziona ceva. Un singur lucru i se întipărise bine în minte: Carmina trebuia împinsă de la spate, nu trebuia lăsată să viseze, avea nevoie de putere de convingere. Seara când pătrunse în camera Carminei se simțea stingherit. Spune-mi, tu după ce termini liceul ce-ai de gând? Fata îl privi curioasă. Era prima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea, avea un talent deosebit de a sesiza grotescul din miezul întâmplărilor mărunte ale vieții, cărora nu le-ai fi acordat nici o importanță dacă nu apărea ea să le readucă în centrul atenției, să le dilate fantastic. Reușea de minune să împingă umorul către marginea lui era imposibil să nu-ți descrețească fruntea. Dar în afara intervențiilor ei însuflețite, a ciripitului sprințar, cu greu se mai urnea din loc o discuție interesantă, dar și atunci, exact când nu te așteptai, rămânea în suspensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai strecura câte o șopârlă, aparent imparțială, de dragul diversiunii, de obicei oaspetele o lua de bună, se agăța ca înecatul de fraza ei care părea să-i vină în sprijin, ea îl încuraja, îi mai servea o replică, parcă îl împingea cu umărul către locul dorit. Alexe para, amuzat că rivalul mușcase din nadă, nu exista nici o problemă la care să nu găsească o ripostă caustică, se mai hărțuiau fără vlagă o vreme, parcă în silă apoi se despărțeau, convins, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi spun: mă, băiete, mă, vezi ce faci viața asta a ta, mă. M-am săturat până în gât de el, am crescut atâția copii dar ăsta mi-a pus capătul... Era atâta asprime și amărăciune în glasul lui, atâta aversiune împinsă până în pragul urii, încât inginerul se încruntase. Lasă, nene, i-a spus într-un târziu, că o să vedem noi ce o să facem cu el. N-o fi nici primul, nici ultimul tânăr care a venit aici la noi și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
oferit pe tarabă: asta sunt nu am nimic de ascuns. Și totuși, pe cât posibil, Sidoniei îi plăcea să joace rolul de "Coană mare" din umbră, era o adevărată maestră în a-și camufla participarea, făcea în așa fel încât să împingă relațiile dintre tineri către un făgaș satisfăcător după care, oricum, tot i-ar fi furat curentul și când socotea că porumbeii sunt destul de prinși în jocul propus de ea, se retrăgea în umbră și savura în taină roadele însămânțate, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tocul ușii, studiindu-i pe cei doi îi veni deodată ideea, că ar face foarte bine să i-l paseze Carminei, nu-i de familie bună fata, nu-i ruptă din soare dar e numai ambiție toată și-l poate împinge pe plăvan mai departe, nu l-ar lăsa în nici un caz să abandoneze, chiar de-ar fi să învețe ea cursurile în locul lui, chiar de-ar fi să repete de o mie de ori episodul trăit de ea în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi oprit cu adevărat timpul, să se fi creat un univers aparte, condensat într-o oră, uriaș, plin, reactiv. Acum se afla lângă ea Ovidiu, el poate o ferea de contaminare, fuma o țigară, alene, ședea pe canapea cu pântecele împins în față, plin până la refuz, în fața lui, într-o ceașcă de porțelan bun, aștepta cuminte cafeaua, aromată, aburind dens, exista acolo el și propunerea lui de a fi împreună pe viață, legați de aceeași monotonie, reușind cu greu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încât ți se părea imposibil că stratul minuscul de tegument poate opri acel flux continuu ce părea ilogic, să poată fi stopat și reîntors către interioare, încărcat cu aluviuni, într-un reflux mai greoi, mânat de aceeași pulsație ce-l împinsese către exterior. Le-a văzut circumferințele creierelor, străbătute de vinișoare roșiatice, ascunzișurile, stufărișul, labirintul de nedescifrat, o întreagă babilonie și zumzetul surd l-a auzit, zumzetul ca de aparat aflat sub tensiune, creat de celulele moi, umede, cleioase, captând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
noi să fim departe unul de celălalt... Tu, cu poveștile tale, hm, nu înțeleg de unde le tot scoți, mormăi Ovidiu Apoi a privit-o, poate mai atent ca niciodată și a plecat scurt capul în semn de aprobare, deși își împinsese buza de jos în față, a nemulțumire. Cum vrei, i-a mai spus, încercând să-și ascundă răceala din voce, dacă e așa de important pentru tine eu nu mă pot împotrivi. Pe urmă și-a luat din cuier trenciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de plecare, coboară scările în pripă, balustrada se balansează sub mâna ei, tocurile îi bat pe aleea de ciment din curte, o salută portarul, îi răspunde și ea, aleargă, zboară spre stație, se urcă în primul autobuz, coboară cu greu împingând, strecurându-se cu violență printre oameni, la aprozar sunt struguri negri, dar ea nu mai are timp să aștepte, pornește ca un bolid către blocul ei. Pe scări, între etaje își mai trage sufletul, se sprijină epuizată de balustradă. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să scape din brațele lui, se zbate. Nici nu are timp să-și cauterizeze rănile sufletului. El râde flegmatic, respirația lui fierbinte o înfioră. O poartă pe sus către dormitor. Amețește în timp ce simte că o ia în stăpânire, o plăcere împinsă până la paroxism. Acum îl știe lepădat de toate, curat, singur cu ea, aflat dincolo de puterea voinței, un ghem de reflexe. De stări primare mute, cu fiecare clipă își mai leapădă o greutate, un clișeu, o interdicție, o îndatorire, prestanța, statura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ducea de umăr. Pietricelele scrâșneau sub tălpile lor, făceau un zgomot asurzitor în liniștea nopții. Mirosea plăcut a beznă și a apă. Urcară trei trepte sub formă de semicerc. Acum erau sub cupola de lumină, punctată de gâze de noapte, împingeau ușa grea din stejar. În hol îi aștepta un bărbat scund și voinic, cu fața umflată de somn, Carmina își spuse că, desigur, omul acela avea probleme serioase cu rinichii, un început de chelie se arăta în creștetul capului, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cățărase o plantă, ajunsese până la acoperiș, era plină de flori albastre, rotunde. Pentru ce ne sunt date florile? Mai întâi trebuie să știi ce vrei, mă, auzi vocea inflexibilă a lui Alexe și văzu cum buza de jos i se împinge în față, a nemulțumire, mucoasa bucală îi era afumată, maronie, pătrunsă până în profunzime. Asta în primul rând, vezi. Da, era adevărat și asta, perfect adevărat, ea habar nu avea ce dorește, pe ce lume se află, încotro s-o pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]