2,778 matches
-
cit când am văzut că înota cineva în mare, pe frigul ăla. Era o fată, țin minte, ne-am crucit cu toții, normal, când am văzut-o. O inconștientă! Clara își simțea obrajii arzând și capul bubuind. Se uita de jur împrejur, nemaiștiind unde se află. Vedea un bărbat rumen care-și zornăia înfiorător gheața în pahar, sfredelind-o cu o privire bădărană, un alt bărbat care își mișca întruna maxilarele și pe bărbia căruia se prelingeau grețos un strop de salivă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lui o putea salva din scufundarea în mlaștină. De ce-și dorea atunci să n-o atingă? De ce îi venea pe buze o chemare, o chemare mută și deznădăjduită, căreia nu-i putea da glas? Clara se uită de jur împrejur în noapte, disperată. Peste tot vedea umbre, numai umbre. Se duse la baie aproape în fugă, scotocind prin cutiile cu pastile. Somniferele pe care le luă pe nerăsuflate își făcură numaidecât efectul. 5. Dormi până spre prânz și se trezi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
prin aer. Clara se ridică de pe scaun și o porni somnambulic pe urmele siluetei familiare. Mergea pe coridor, printre oameni adormiți, cu ochii aninați de si lueta subțire, iar coridorul parcă nu se mai termina. Când își aruncă privirea mirată împrejur, văzu că urca pe o potecă jilavă de munte. Crengile copacilor o loveau înțepător, le simțea împunsătura ascuțită în tot corpul. Pășea din ce în ce mai anevoios și mai nesigur. Urca simțind cum aerul se rarefiază în jurul ei. Răsufla din ce în ce mai adânc, inspirând cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
l-am bătut cu palmele peste obraz Iar după atâta intervenție medicală, nu fără de iscusință din partea noastră, Pamfil Duran a oftat din greu și începând să tragă oxigen pe nas și pe gură, a deschis ochii, uitându-se foarte nedumerit împrejur Carevasăzică, noi nu l-am mustrat și nici nu l-am întrebat de ce a făcut ce a dat să facă, socotind noi că mai priincioși îi suntem, dacă îl lăsăm în pace Atunci, fără să mai tragem la sorți, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
manufacturării: 1938), se roti, scârțâind neunsă. Nici nu merită osteneala să o mai gresezi. Soarta îi e pecetluită, de parcă o și văd sub șenilele nemiloase ale buldozerelor, care zdrobesc, delaolaltă, orașul, stabili Mircea, în gând, înainte de a o face la stânga-mprejur, printre ruine și molozuri. Impetuoasă, construcția noului, în străvechiul oraș, începuse, ca și Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, într-o zi de 7 noiembrie, umed și rece, cu doi ani în urmă, prin fierberea apocaliptică a demolărilor din somptuoasele cartiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai multe enumerări, o rimă oarecare, apelând la un înspăimântător termen argotic al pușcăriașilor, bumbăcirea. Zicând așa, explodă într-un râs de comă, avea să considere, mai încolo, Mircea. Atunci, pe loc, în aceeași secundă, el privise, însă, disperat, jur împrejur, căutând vreun martor la scenă, înspăimântat fiind de cataleptica pauză a convivului, care după hohote stranii și lovituri peste șoldurile grăsulii, aplicate cu violență, se oprise din respirație, cam peste două minute, ca să râdă năprasnic, devenind mai stacojiu decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în marș către Țara Sfântă, noian de umbre solitare și necunoscute îi împăienjeneau filmul amintirilor. Începând, însă, cu acele clipe când prima negură i se luă de pe ochi, sesiză uluit caracterul eclectic al peisajului, care, probabil, îl împresura de jur împrejur. Acaparat de o senzație de neînțeles, părându-i-se că fusese introdus pe de-a întregul într-un bloc de marmură, nu reuși altă tresărire decât să-și rotească puțintel ochii în cap... Ansamblul ființei sale rămânea încremenit. Pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dar frigul nu are putere asupra ei. Și ceea ce este mai ciudat, observă că picioarele ei goale nu lasă nici o urmă pe covorul alb al omătului. Ce se întâmplă cu ea? De ce se află aici și unde duce acest drum? Împrejur, nimeni. Doar stânci uriașe și piscuri modelate în forme ciudate acoperite cu brazi înalți, îmbrăcați în promoroacă. Printre ei aude cum se fugăresc numeroase șoapte care-și răspund la fel de tainic, dar simte că prezența invizibilă din spatele lor nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
face decât noaptea, când sunt mai puțin vulnerabil în fața atacurilor aviației. Oricum, nu pornim decât atunci când se potolește agitația. Hai înapoi! Se retrag târâș până la o distanță sigură și atunci când se ridică pornesc grăbiți, scrutând cu priviri atente înainte sau împrejur. Zăpada înaltă până la genunchi este neatinsă. Nici o urmă de om sau animal, cât vedeau cu ochii. Totuși, asta nu-i face mai puțin prudenți. Nu își permit să fie luați prin surprindere, iar pădurea poate oferi destule surprize. Nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
energie contra politicii guvernului d-lui Brătianu, cel mai energic, ce-i drept, era organul marelui om de stat și al marelui partid. Dar ce e și mai drept este că, îndată ce marele om de stat a făcut la dreapta-mprejur și a trecut la stânga, bugetul a primit cu căldură în brațele sale părintești pe marele partid și agurida s-a făcut miere. A încetat dar și marele om de stat și marele partid și organul respectiv d-a mai face
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ban roșu. Se cere să fii războtezat în numele tatălui C. A. Rosetti, a fiului Ioan Brătianu, a sfântului duh Carada și ai atuncea toate cu de prisos, și merit și știință și avere. {EminescuOpX 427} {EminescuOpX 428} Uitîndu-te de jur împrejur - ce vezi? Așa bunăoară cine-i director la Interne? D. Simeon Mihălescu. Suntem siguri că d. Simeon Mihălescu nici nu știe ce va să zică un director la Interne, pentru că în genere nu știe nimic decât poate a traduce rău piese de
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
distrată paginile albumului, în timp ce genunchii i se răsuciseră cu totul spre mine. "Aici ce e?" o oprii. Se uită și ea curioasă. Fotografie de grup pe fond de mare cu plajă... o fată singură în centru cu șapte, opt bărbați împrejur, toți cu capetele îndreptate spre ea. "Cine e?", zisei, scrutând atent un chip necunoscut cu păr ridicat într-o claie mițoasă. "Eu", zise. Mă uitai mai aproape. Nu era ea. "Și cine sânt ceilalți?" "De la șantier, zise. Eram într-o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Știam că e mai în vârstă decât el, dar nu într-atît: părea să aibă cincizeci de ani... Se îngrășase (prietenul meu nu-mi spusese niciodată că ea avea această predispoziție) și îi îmbătrîniseră mai ales ochii, care aveau imense cearcăne împrejur. Era însă plină de viață, ceea ce, trebuie s-o spun, nu-i stătea bine deloc... Probabil această poftă de viață îi rămăsese intactă ca odinioară, când o cunoscuse Petrini, dar corpul i-o luase înainte și se ruinase. De aceea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
centrul de exploatare să ne aștepte. Venim. Le făcu semn cu capul însoțitorilor lui. ― Să mergem.. Când intrară, Hicks se uită la silueta singuratică din pragul blindatului. Nu spuse nimic și o observă până când se închise tambuchiul. Apoi făcu stânga împrejur pentru a-i urma pe Gorman și ceilalați. Ripley rămase singură. 6 Ea reveni la postul de operații: bunul simț era în conflict cu sentimentele. Nu-l avea nici pe Jones pentru alinare. Motanul era în siguranță, la ani-lumină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
va fi perfect. Spunkmeyer purcese la descărcare. ― Altceva? Bishop făcu un gest fără semnificație precisă. ― Bun, atunci mă duc în navetă. Dacă mai e nevoie de ceva, oricând. O nouă mișcare a mâinii. Spunkmeyer dădu din umeri și făcu stânga-mprejur. Bishop, ce om ciudat, își zise omul care pleca spre terenul de aterizare, împingând căruciorul prin culoarele pustii. Ce robot ciudat, Se corectă el zâmbind. Începu să fluiere și-și ridică gulerul. Vântul era moderat dar îi simțea mușcătura. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
deschidea cavități mari în podea, ceea ce mărea pericolul. ― Secțiunea medicală! strigă Ripley, bătând ușor în retragere împreună cu Newt. Retragerea în secțiunea medicală! Se răsuci și se năpusti în culoarul care lega cele două părți ale clădirii. Spectacolul ce se desfășura împrejur era neclar dar, deasupra ei, tavanul era intact. Reuși să-și concentreze atenția asupra culoarului dinainte-i: îl văzu pe Burke trecând pragul celeilalte încăperi și închizând după el ușa grea de separare. Ripley se aruncă peste panou când zăvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mâinile așa cum se procedează de obicei pentru a pune sângele în circulație. Peisajul era mereu la fel de minunat. Din nefericire, faptul că încă mai vedeau zăpadă și gheață în mii de forme fantastice. Încântătoare, atât în față cât și de jur împrejur. Însemna că mai aveau mult de mers. Gosseyn, nefericit, socoti că se aflau încă la patru sute de iarzi deasupra nivelului râului. Stând acolo, neștiind prea bine ce avea să urmeze, își aminti - din memoria lui Gosseyn Doi - că în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
în curând va fi întuneric. Așa că..." 13 Pământul! Se aflau în curtea din spate a unei case mici. Mica locuință era așezată pe o pantă, așa încât, parțial vizibil sub ei, se afla un oraș. Pe o distanță bună, de jur împrejur, Gosseyn putea vedea acoperișuri și verdeață care înconjura aproape fiecare casă. Acolo, stând în picioare, simți o căldură exterioară - aerul era cald, văratic - dar și-o căldură interioară. Senzația plăcută din interior părea instalată acolo atât de natural încât îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
acestui punct căzuse de acord cu Yona, liderul Troog, Gosseyn făcu o fotografie cu ajutorul super-creierului într-una din colțurile laboratorului și execută transferul. Puțin mai târziu, un corp uriaș și făcu apariția în locul acela. Enro cel Roșu se ridică, privi împrejur, nu spuse nimic: dar își făcu repede socoteala asupra a ceea ce urma să se întâmple. - Ai de gând să-i trimiți pe Troog acasă? În pofida luptei pe care o dăduse cu sine însuși puțin mai devreme Gosseyn Trei spuse: - Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
prin Regie, înțesată de sublinieri și comentarii. Pentru mine, traseul părea mai simplu. Odată ajuns la porțile mausoleului, mă simțeam calm, deștept și ignorat. Combinația dădea întotdeauna roade: mergeam la ore motivat ca un ștrudel. Puteam oricând să fac stânga-mprejur și să mă opresc într-o cafenea, scutindu-mă de urcatul scărilor. Și totuși, intram conștiincios, cu o bucurie (amestecată cu puțină mândrie) pe care, după atâția ani, nici eu nu mi-o puteam explica și pe care o păstram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
naturii, atunci el ar fi trebuit pus cap de listă, înaintea dropiilor, a operei lui Eminescu și-a castrului de la Adamclisi. Acum arăta de-a dreptul delicios, cu bronzul pielii pe care sticleau două picături de apă. M-am uitat împrejur. Nimeni. Nici n-ar fi avut cine, trecusem și de nudiști, și de pescari. Între noi și tabăra de copii de la Năvodari se întindea doar nisipul, spart ici-colo de tufe țepoase și necunoscute. Doi kilometri de scoici, cranii miniaturale pisate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Serai, lampa lui Aladdin, partida de poker dintre căței. Prin materialul plușat, buldogul îi pasa cu laba un as de treflă șoricarului pe sub masă. În rest, pereții arătau normal: albi, coșcoviți, cu floricele verzui pictate pe tavan. M-am uitat împrejur. Camera nu-ți oferea decât o fereastră, lată și joasă. Puteai s-o încaleci și săreai în grădină. Mihnea a acoperit-o cu un fel de draperie sau de perdea opacă, nu-ți dădeai seama. Era bleumarin-violet (culoarea carpetelor) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâini invizibile. Acolo unde se formau mici șiroaie de apă, unghiurile străzii le ghidau direct în locurile de evacuare: cădeau toate sub bordură, în cascadă, prin grătarele aerisite. Canalizarea mirosea frumos, a hazna și șampon cu vanilie. M-am uitat împrejur, din mers, cu mâinile în buzunare. Nu se zărea nimic, cerul de marmură și granit pâlpâia după câte-o cotitură. Arhitectura imperială zdrobea norii, pleoapele nu mai primeau decât strânsoarea dimensiunilor: clădiri înalte și late, fără curți și grădini, lipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păstra gravat în programul cerebral care dirija gesturile. Doar cui nu i s-a șterpelit un fular de la Atheneu sau o pereche de mănuși dintr-un restaurant nu știe despre ce-i vorba. Între timp, mi-am mișcat discret privirea împrejur, căutând un detaliu care să mă apropie de inginerul Grosescu. Cafeneaua părea doar pe jumătate plină. Lângă geam picoteau doi bătrâni, cu un labrador întins sub masă. Trei mese mai încolo, sprijiniți de banchetă, se sărutau niște puști în jachete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unei furtuni. Starea lui contemplativă de acum conținea un fel de momeală pentru el. Se agăța cu amintirile și mintea de fiecare obiect exterior și asta îi plăcea; tot voia să uite ceva veritabil, esențial, dar la prima privire aruncată împrejur își recunoștea din nou imediat gândul întunecat, gândul de care voia atât de mult să se descotorosească. Își aminti că, la birt, când luase masa de prânz, a stat de vorbă cu ospătarul despre un omor recent, neobișnuit de ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]