4,058 matches
-
mult. Nu aveam deloc vacanță. Făceam ore suplimentare, nu dormeam nopțile și, în plus, mergeam la serviciu și în ziua mea liberă, sâmbăta. Parcă aș fi fost responsabil cu producția fabricii. Nu puteam să fac ce voiam. Nu am avut încotro și, după un an și jumătate, am renunțat. Apoi, am lucrat o vreme la o firmă de muzică și imagine care, după câțiva ani, s-a desființat. După aceea mi-am făcut propria companie. Nu intenționam să-mi deschid o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Anul trecut am avut senzația asta de câteva ori. N-am altă soluție decât să iau metoul. Dacă nu merg cu metroul, nu am cu ce ajunge la firmă. Nu mi-e frică și nu mă doare nimic. Nu am încotro. Totuși nu o să mă mai urc a doua oară în al treilea vagon. La șaizeci de ani ies la pensie și apoi vreau să devin voluntar într-un loc în care se folosește engleza. Vreau să continui să schiez, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trecut la linia Hibiya. Aici este «criminal» de aglomerat. Îmi zic mereu că o să apară victime. Am auzit că sunt persoane care și-au rupt coastele. Chiar aș vrea să mă mut de aici cândva. Toți cred că nu au încotro și se străduiesc să reziste, însă, dacă aș putea să aleg, eu n-aș trăi în această zonă. Câteodată mai sunt și perverși. În ultimul timp și femeile au devenit mai puternice, așa că nu tac din gură. Mai aud câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu m-am putut scula. Probabil că nu aș fi ajuns la timp. Metroul s-a oprit la Kodemmachō și s-a anunțat: «Din cauză că la Tsukiji a avut loc o explozie, trenul acesta se retrage la depou.» Nu am avut încotro, am coborât și am așteptat în stație. Toată lumea se plângea. După aceea a mai venit un metrou din care au coborât toți călătorii. În stație era mare înghesuială. Mă gândeam că, dacă mai stau, poate mă urc în următorul. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de la firmă pe la 16.00, 16.30. Sâmbăta și duminica stăteam întins în pat și moțăiam. Am ținut-o așa până în iulie. După ce am venit acasă de la spital, nu puteam să dorm prea bine noaptea. Pentru că nu adormeam, nu aveam încotro și beam. Mă culcam amețit. Starea de insomnie a durat până în iunie, când am terminat tratamentul. Mă culcam și mă trezeam devreme. Mi-a fost foarte greu. Am stat o săptămână în spital și duminică m-am întors acasă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă simt rău: aveam o senzație de greață și eram amețit. Nu mai vedeam bine. Cu sau fără ochelari, nu era nici o diferență. Nu mă puteam concentra. Totul era în ceață. Mă durea capul. Îmi pierdusem simțul orientării, nu știam încotro să mă îndrept. M-am gândit că, dacă mergeam în aceeași direcție cu toți ceilalți, aveam să ajung undeva, așa că m-am pierdut în mulțime. M-am oprit de nu știu câte ori din mers ca să stau jos. Îmi era rău. Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
inima. Vând de toate. Curățenia, ce să zic, bărbații de vârsta mea nu se ocupă cu așa ceva. Îmi e foarte greu de când a decedat soția. La șaizeci de ani am ieșit la pensie, dar, după decesul ei nu am avut încotro și m-am angajat cu jumătate de normă la o firmă care se ocupă de clădiri. M-au trimis la un muzeu care se află în districtul Kōtō. Acest muzeu s-a înființat chiar în martie anul trecut, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai mic rău... Metroul s-a oprit între stațiile Akihabara și Kodemmachō. Apoi s-a dat un anunț: «La Tsukiji a avut loc o explozie.» La scurt timp după ce am ajuns la Kodemmachō, ne-au pus să coborâm. Nu aveam încotro și am ieșit și eu din metrou. Mă aflam în al doilea vagon din spate. M-am întors ca să ies la suprafață. Brusc, două persoane, aflate la vreo cinci metri distanță de mine, au căzut ca secerate la pământ. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am culcat devreme. Dimineața m-am trezit, m-am spălat pe față. Brusc am simțit o greutate în cap. Într-o clipă mi s-a făcut rău. Parcă îmi era greață. Nu pot defini cu exactitate starea. Nu am avut încotro și m-am întins din nou în pat. Așa mă simțeam mai bine. Toată ziua am lenevit în pat. «E imposibil. Îmi iau liber de la muncă.» Tot mă mai dureau ochii când îi închideam. M-am uitat la un concurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a însoțit la spital. Mai întâi mi-a spus: «Fiți calmă! Vă rog să vă liniștiți!» Le-am spus și vecinilor: «Plec, deoarece soțul meu a avut un accident.» Nu era nici o problemă să plec de-acasă, dar nu știam încotro să mă duc. Nu aveam idee în ce metrou să mă urc. Linia Hibiya și Marunouchi erau oprite. La stația de taxi deja așteptau cincizeci de persoane. Era imposibil. Am alergat până la compania de taxiuri din apropiere. Toate mașinile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dacă se întâmplă ceva și rămâneam doar noi două? Dacă o să stau mereu cu ea, probabil că o să ajung exact ca mama. Așa se plictisește și copilul. După ce începe școala, o voi învăța cum să ia decizii singură.“ COȘMARUL ORB ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ JAPONEZII? 1 Ce s-a întâmplat pe 20 martie 1995 la metroul din Tokio? În dimineața zilei de 20 martie mă aflam în casa mea din Ōiso, prefecture Kanagawa. Atunci locuiam în Massachusetts, dar mă întorsesem in Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai bine Japonia? În linii mari știam cam ce anume căutam. Trebuia să-mi golesc mintea de sentimente și, pentru a face pasul acesta spre cunoașterea profundă, să învăț ce înseamnă „conștiința“ japonezilor. De fapt, cine suntem noi ca oameni? Încotro ne îndreptăm? Mai concret, oare ce aveam de făcut? Nu știam. Trebuia să iau atitudine. Ultimul an petrecut în străinătate a fost unul crunt. Cutremurul devastator din Hanshin și atacul cu sarin de la metrou - două atacuri asupra Japoniei, care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alte cuvinte, unde puteau fi depozitate sentimentele de ură și de furie? În ce direcție să o ia? Victimele erau descumpănite din cauza faptului că nu știau cine era de vină pentru violența comisă. În acest sens - victimele nu au avut încotro să-și direcționeze sentimentele de furie și ură - atacul cu sarin de la metrou și cutremul devastator sunt aproape identice. După o analiză mai profundă am ajuns la concluzia că cele două evenimente pot fi considerate fațetele unei violențe sângeroase. Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pe pompieri sau polițiști, nici pe spitale. Dăm din cap și ne întrebăm: „De ce iarăși?“. Vă repet că nu a fost în intenția mea să critic pe cineva sau să evidențiez lacunele sistemului nostru. Nu spun că nu am avem încotro; nici nu sugerez că ar trebui făcută o verificare amănunțită a faptelor. Nu trebuie să disecăm fiecare greșeală, ci lucrul cel mai important este să recunoaștem și să ne asumăm totul: „Sistemul societății japoneze de gestionare a situațiilor de criză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Chiar dacă era vorba de poliție, eram mulțumit că am putut comunica. Nici cu cei de la firmă (cea de transporturi) nu vorbeam, nu prea îmi făceam prieteni. Toți prietenii din Aum dispăruseră, domnișoara Takahashi se integrase în societatea Aum, nu știam încotro s-o apuc. Mă gândeam că va fi în regulă pentru o scurtă periodă de timp. Le-am spus: «Pentru puțin timp, sunt de acord!» Nu a fost bine. - Ați avut ceva de câștigat din experiența de spion al Poliției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
După ce terminam școala mă duceam să mă uit la haine de firmă, să fac cumpărături. Nu făceam nimic ieșit din comun. Îmi plăceau hainele. Am absolvit liceul și am mers la colegiu. Nu prea mă interesa, dar nu am avut încotro și am urmat colegiul. Apoi m-am angajat la o firmă din Shibuya. De ce am lucrat acolo? Aveam multe zile libere și m-am gândit că era bine pentru mine. Nu-mi doream să fac ceva anume. După ce am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
economii, mi-am luat permisul de conducere și mi-am cumpărat mașină. Aici (într-o prefectură din apropiere de Tokio) nu poți trăi dacă nu ai mașină. - Mi se pare că sunteți o persoană optimistă, cu simț practic. Nu aveam încotro. Am făcut ce trebuia să fac. Dacă stau să mă analizez, chiar mi-am făcut treaba de menajeră cu seriozitate. Acum lucrez la un salon de cosmetică. Și aici a venit poliția o dată. Atunci am relizat că și eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-l aduc în discuție pe tatăl lui. Nu pot să-l întreb: „Mă scuzați, dar tatăl dumneavoastră ce fel de persoană era?“ Nu e nevoie. Mai degrabă sunt interesat de „onestitatea“ persoanei în cauză. Când întâlnirile sunt limitate, nu am încotro și-l întreb despre tatăl lui. Se poate să nu am răbdare să aștept prea mult să ajung la subiect. În general mă abțin să deschid discuția, dar dacă nu pot, întreb. Pe cei care au comis infracțiuni deosebite sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am înțeles în mod corect punctele lor de vedere religioase. În astfel de operații mă întreb până în ce punct poți să-ți asumi responsabilitatea finală în mod subiectiv? Noi înșine le acceptăm sub formă de opere, de fapt, nu avem încotro, iar ei lasă totul în mâinile gurului și ale dogmelor. Mai simplu spus, aceasta este distincția definitivă. Chiar dacă vorbim despre religie, nu susțin cauza lor. M-am tot întrebat de ce au făcut asta. Am ajuns la următoarea concluzie: în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
opreau sfârâind în apa râului, ademenind magic stingerea focului solar în apele ploilor dorite. Câinii speriați și întărâtați de zgomote și vrăji rupeau hămăind lanțurile prin ogrăzi. Procesiunea porni spre râu ca și roțile în flăcări. Bătrânul nu mai avea încotro. Trebuia și vroia să participe la ceremonie. Ca să nu fie recunoscut se gheboși, își schimonosi cât putu fața și, ajutat de întuneric, intră în trupul de șarpe al procesiunii. Dacă cineva l-ar fi recunoscut, mulțimea l-ar fi sfâșiat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din răsputeri, dar nu aud nici un sunet. Alerg din nou. Mici obiecte tăioase îmi sângerează tălpile. Sunt scoici. Marea e pe aproape. Câinii m-au ajuns. Mă sfâșie. Nu-i văd. Îi simt doar și îi aud. Alerg. Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert de apă după deșert de nisip. Arată la fel, dar știu că e altceva. De unde știu? E prima oară când văd marea, dar o recunosc. Răcoarea și aromele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fi pus la curent cu tot ceea ce ați discutat. Succes! Domnul director răsuflă adânc după ce plecă președintele CAP-ului, de parcă scăpase de o povară, apoi strigă prin deschizătura ușii:Moș Petrache! Vino-ncoace! Du-te și vezi așa cu grijă, încotro a luat-o președintele și vii șimi spui! După vreo câteva secunde, moș Petrache îi șușoti ceva la ureche directorului, iar acesta continuă: - Da! Hai să ne vedem de ale noastre. Profesorul Velișcu ridică mâna. - Spune dom' Velișcu, e ceva
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
plătite din fonduri europene. Ioan Mititelu 2011 La început de 2011 Deși am o teamă grozavă de acest an în care sunt întemeiate semne că ne va termina Bocul cel mic și Bețivanul cel mare, nu am avut până la urmă încotro și cu tot cu arme (???) și bagaje am trecut și eu târâș-grăpiș, deși cu foarte multă reticență, pragul în noul an care cred că va rămâne de pomină în istoria acestui modern Papură Vodă. Deja am aflat ce ne așteaptă încă de la
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
în felul acesta. Când te gândești că viitorul tău bărbat, adică acela care va fi mai important în viața ta, în toate obiceiurile tale, se găsește undeva... Acela care trebuie să te facă pe tine fericită! Iar tu nu știi încotro să te îndrepți, pe cine să alegi, și se poate să te înșeli chiar dacă ai fi sfătuită de oameni pricepuți. Căci cum poți cunoaște pe un om în amănunt când îi încredințezi o ființă scumpă sau cum poți să fii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am trecut înainte. După ce ne-am depărtat câțiva pași, m-a strigat. Mai târziu mi-a spus că a visat în noaptea aceea că o să mă întîlnească și înconjura pe cât putea străzile principale spre a mă evita. Am întrebat-o încotro se duce: "La biserică". Ce ciudat, ce să caute Ioana la biserică, unde mu mergea niciodată? Purta însă acum cu ea o viață atât de străină, că orice mi-ar fi spus iar fi părut posibil. Acum, când știu că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]