2,268 matches
-
mână. Gosseyn își mută privirea de la indivizii aliniați lângă perete și zâmbi acru spre Blayney: - Nu prea cred că se află vreun viitor venusian printre cei din grupul ăsta al tău, spuse el. Bărbatul care devenise egalul unui rege, se încruntă spre prizonier. - Asta este o încercare de discreditare față de niște bărbați care au jurat să-și facă datoria atunci când li se cere de către un comandant autorizat? Gosseyn privi în sus spre fața aspră, încruntată a celuilalt și clătină din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
descoperise o hârtie și un creion. Se apucă să facă o listă. Era primul său moment de liniște de când sosise. Stând acolo, pe scaun, simți o senzație ciudată în cap și în corp, Gosseyn se opri din scris și așteptă, încruntându-se... Vocea lui Enin se auzi de dincolo de ușă: - Chiar crezi c-o să facă asta? Chiar crezi c-o s-o facă? - Să facă ce? Senzația aceea groaznică se atenuă, atunci strigă întrebarea, apoi întrebă iar: - Și despre cine vorbești? - Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
mai e și asta? Bang! Receptorul de la celălalt capăt fu trântit. "...După telefonul acesta, analiză Gosseyn, sunt înclinat să trag concluzia că acesta este rezultatul faptului că paznicul nostru sfătuiește pe cineva care este dispus să plătească informațiile." Enin se încruntă. - Nu-mi dau seama care este presupunerea, spuse el. Gosseyn nu-și putu reține zâmbetul la auzul termenului din Semantica Generală - care nu era întrutotul aplicabil. Dar nu spuse decât: - După cum cred eu, grupuri, sau indivizi, care sunt împotriva reeducării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
bună: să-i scoatem din galaxia Căii Lactee cât mai curând posibil. - Așa e. Și acum, ce urmează? Gosseyn îi spuse despre întâlnirea care avea să aibă loc între două corpuri Gosseyn, ca un preliminar la finală. Bărbatul cel războinic se încruntă. - Sunteți sigur că laboratorul acesta n-o să sară în aer? Gosseyn Trei răspunse: - Suntem deja diferiți în multe privințe. - Dar încă puteți comunica telepatic? - Da. Prin gânduri, dar bănuiesc - continuă el - că, dacă are să existe telepatie între marea parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
treizeci de bărbați prin preajmă, ar fi întors toți capul după ea. Ar fi mers înainte, mândră, importantă, admirată, zâmbindu-mi doar mie. „Arăți nemaipomenit azi!“, i-am zis, și nu mințeam deloc. „Adică ieri nu arătam bine?“, s-a încruntat ea. Gafasem. Cu femeile, trebuie să-ți alegi complimentele, să învârți cuvintele de zece ori în gând, înainte să le scoți pe gură; cu Maria, puteai să le ai gata pregătite, câte-un set pentru fiecare impresie, și tot greșeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Penciu. Niște ciudați care te strâng de gât când vorbesc cu tine. Genul brută imbecilă: întâi lovesc, pe-urmă întreabă. Au motor de 1.8, ca și-al meu. Nu pot să scap așa ușor de ei.“ Maria s-a încruntat. Știa că-i ascund ceva. O zi frumoasă, rece, cu un soare splendid și mort. O începeam cum se cuvine: cu-o minciună. „Habar n-am ce vor de la noi.“ Nici eu nu credeam ce spuneam. Maria mi-a zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
25, ar fi avut loc un cutremur în Regat cu magnitudinea de 5.9 grade pe scara Richter. Durata seismului: 19 secunde. Epicentrul: nelocalizabil. Cutremurul nu s-ar fi simțit decât la Neptun și în București. „Stai puțin...“, m-am încruntat. „A fost sau n-a fost cutremur? Cine-a compus știrea? Cum adică epicentru nelocalizabil? Și, mai ales, ce-i cu bazaconia cu Regatul? Care Regat? E-o glumă, nu?“ „Ușor, Robane, nu te inflama. Ia fii atent aici.“ Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-ul și numele aluneca sub rotocoale, literele se scufundau în burțile pânzei. Toată imaginea tremura, umflată de vânt și apă. Am verificat ușile mașinii. Maria rămăsese în spate, lipită de banchetă. „Ești bine?“, am întrebat-o. „Aproape.“, a recunoscut ea, încruntându-se. „Ceva-n neregulă?“ „Exceptând faptul că am dormit singură azi-noapte, că ne pregătim să băgăm un om în portbagaj și că luni e posibil să fiu dată afară de la serviciu, nimic. Totul e-OK.“ „Nu e-un om oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apropiat cu șervetul în mână, pregătindu-se să curețe praful sau să-l plesnească pe Cezar. Am întâmpinat-o cu grijă, evitând conflictul: „Domnișoară, vroiam să vă rugăm să dați drumul la televizor.“ „Pe ce canal?“, ne-a zâmbit ea, încruntându-se la Cezar. „Pe-oricare.“, a zis Mihnea. „Un film simplu, comercial. De-ăla să nu ne punem întrebări.“ „Scuzați-l, e-un mitocan.“, am completat eu. Cezar s-a așezat cuminte la loc, rânjind blând și sincer. „Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Bandă Desenată Perpetuă din lume. În franceză, bineînțeles. Se zice că efectul de mișcare perpetuă e obținut nu-atât prin imagini și mișcarea căsuțelor, cât prin folosirea onomatopeelor. Ele ar direcționa deplasarea fără oprire a desenului.“ „Doar atât?“, s-a încruntat Grosescu, neîncrezător. „O-ntâlnire la Viena, pentru un procedeu tehnic? Pentru o bandă pe care o cunoști deja? Nu-i cam puțin?“ „O cunosc, dar n-am văzut-o.“, m-am apărat. Plusam la greu. R mas mai trăsese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
primii doi ani, avusese bănuiala că Nastasia Filippovna ar vrea să se mărite cu el, dar tace, împinsă de orgoliul ei neobișnuit, și așteaptă cu tenacitate ca el să-i ceară mâna. Pretenția ar fi fost ciudată; Afanasi Ivanovici se încrunta și cădea greu pe gânduri. Spre marea și (astfel e alcătuită inima omului!) întrucâtva neplăcuta lui uimire, în urma unei întâmplări neașteptate, s-a convins că se înșală și că o eventuală cerere în căsătorie i-ar fi refuzată. Mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
familia lor doar de două luni, spre marea nemulțumire a lui Ganea, la insistența și rugămințile Ninei Alexandrovna și Varvarei Ardalionovna, care doriseră la rândul lor să fie utile și să sporească măcar cât de cât veniturile familiei. Ganea se încrunta și spunea că închirierea e ceva revoltător; după aceea parcă începuse să-i fie rușine în societate, unde era obișnuit să apară ca un tânăr cu oarecare distincție și de viitor. Toate aceste concesii făcute sorții și toată această strâmtorare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ganea și Ptițân; Nina Alexandrovna tăcu imediat. Prințul rămase pe scaun, lângă ea, iar Varia se trase deoparte; portretul Nastasiei Filippovna era în locul cel mai vizibil, pe măsuța de lucru a Ninei Alexandrovna, chiar în fața ei. Văzându-l, Ganea se încruntă, îl luă cu ciudă și-l aruncă pe masa sa de scris, aflată în celălalt capăt al camerei. — Astăzi, Ganea? întrebă brusc Nina Alexandrovna. — Ce astăzi? tresări Ganea și, subit, se repezi la prinț. A, înțeleg, deci dumneavoastră și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu atenție. Ganea stătea posomorât și aștepta cu neliniște încă o scenă de familie. Nici nu se gândea să se scuze față de prinț. — Dacă totul s-a încheiat, atunci Ivan Petrovici are, desigur, dreptate, spuse Nina Alexandrovna. Nu te mai încrunta, te rog, și nu te enerva. Ganea, n-o să te întreb de nici un lucru pe care nu vrei să mi-l spui singur și te încredințez că m-am resemnat cu totul, așa că fii bun și nu te teme. Spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
amândouă femeile, înainte de a-și întinde mâna, făcură un ciudat schimb de priviri. Ce-i drept, Nastasia Filippovna râdea și se ascundea îndărătul unei măști de veselie; însă Varia nu voia să se prefacă și o fixa cu o privire încruntată; pe chipul ei nu se arăta nici măcar umbra zâmbetului pe care îl impunea simpla politețe. Ganea încremenise; nu mai avea nici rost, nici timp s-o convingă și îi aruncă Variei o privire atât de amenințătoare, încât aceasta, după intensitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu are rost să mai vorbim. — Bravo, tată! strigă entuziasmat Kolea. Excelent! Negreșit și eu aș fi făcut la fel! — Dar doamna ce-a făcut? întrebă nerăbdătoare Nastasia Filippovna. — Doamna? Ei bine, de la ea a început tot buclucul, continuă generalul, încruntându-se. Fără să scoată o vorbă și fără cel mai mic avertisment, pleosc! îmi arde o palmă. Era o femeie sălbatică, aflată într-o stare de desăvârșită sălbăticie! — Și dumneavoastră? Generalul își lăsă ochii în jos, ridică sprâncenele, strânse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce aveți de făcut; veți povesti fapta cea mai urâtă pe care ați făcut-o vreodată, e grozav de ușor, domnilor! O să vedeți! Dacă cineva va uita să povestească, o să-i aduc eu aminte! Ideea nu plăcuse nimănui. Unii se încruntau, alții zâmbeau cu subînțeles. Unii obiectară, dar nu foarte convingător, de pildă Ivan Feodorovici, care nu voia s-o contrazică pe Nastasia Filippovna, deoarece remarcase cât era de pasionată de această idee bizară. În dorințele ei, Nastasia Filippovna era întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
exact din momentul acesta Nastasia Filippovna și-a ieșit din minți. Continua să stea jos și îi învăluia pe toți într-o privire ciudată, mirată, parcă încercând și neputând înțelege cum stau lucrurile. Apoi, brusc, i se adresă prințului și, încruntându-și amenințător sprâncenele, îl privi cu atenție; dar nu dură decât o clipă; poate i s-o fi părut că e vorba de o glumă, de o bătaie de joc; însă înfățișarea prințului o făcuse să uite această bănuială. Căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cam începuse s-o alinte teribil; văzând acest lucru, generalul adoptă pentru un timp o ținută de om versat. Însă, iarăși, această bună dispoziție nu ținu mult. Trecură doar două săptămâni și din nou ceva se schimbă brusc, generăleasa se încruntă, iar generalul, ridicând din umeri, se supuse iarăși „gheții tăcerii“. Problema era că, doar cu două săptămâni în urmă, primise o știre care, deși scurtă și de aceea nu întru totul clară, era cât se poate de exactă; știrea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se adresă el unchiului. Prințe, chiar sunt bucuros că s-a întâmplat să fiți aici. — Vreau! strigă decis Lebedev și, fără voie, întoarse capul spre publicul care începuse iarăși să se apropie. — Și, mă rog, ce diferend aveți? întrebă prințul, încruntându-se. Într-adevăr, îl durea capul și, pe deasupra, era din ce în ce mai convins că Lebedev îl trage pe sfoară și se bucură că afacerea se amână. — Relatarea faptelor. Sunt nepotul lui, aici nu a mințit, deși minte mereu. N-am terminat gimnaziul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
miră și chiar era surprins de faptul că prințul se ridică deja. — Ați devenit foarte indiferent, he-he! îndrăzni el să observe cu slugărnicie. — Zău, nu mă simt prea bine, capul mi s-a făcut greu din pricina drumului, îi răspunse prințul încruntându-se. — Nu v-ar strica vreo câteva zile de vilegiatură, îngăimă sfios Lebedev. Prințul stătea în picioare, îngândurat. — Și eu, după ce mai rămân aici trei zile, plec cu toate odraslele la casa de vară, ca să nu-l pierd cumva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spus că pleacă în străinătate, observă el ca între paranteze și privindu-l cumva aparte pe prinț în ochi); câteodată, ce-i drept, vrea numai să mă sperie, nu știu ce i se tot pare caraghios la mine. Iar alteori chiar se încruntă de-adevăratelea, se îmbufnează, nu scoate o vorbă; tocmai de asta mă tem. Într-un rând mi-am zis: ia să nu mă duc eu cu mâna goală, dar n-am izbutit decât s-o fac să râdă, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cui? — Secretul dumneavoastră. Singur mi-ați interzis, luminate prinț, să vorbesc în prezența dumneavoastră... îngăimă Lebedev și, încântat de faptul că a împins curiozitatea interlocutorului până la o stare de nerăbdare bolnăvicioasă, încheie brusc: de Aglaia Ivanovna se teme. Prințul se încruntă și tăcu cam un minut. — Lebedev, zău că renunț la casa dumitale, spuse el deodată. Unde-s Gavrila Ardalionovici și soții Ptițân? La dumneata? Și pe ei i-ai atras de partea dumitale? — Vin, vin. Chiar și generalul le calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poate, naivitatea respectului ei față de ceea ce se apucase să transmită. Ochii îi străluceau, pe chipul ei frumos trecură de vreo două ori fiori abia vizibili de inspirație și încântare. Recită: A trecut cândva prin viață, Trist, sărman, un cavaler, Palid, încruntat la față, Curajos, tăcut, stingher. O vedenie-avusese Imposibil de-nțeles, Care-n inimă-i pusese O pecete de neșters. De atunci, priviri deșarte Spre femei n-a mai întors Și se spune: pân’ la moarte Nici o vorbă n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
rămăsese atât din curiozitate, cât și datorită bunătății inimii, sperând să ajute și în orice caz să fie de folos cu autoritatea lui; însă plecăciunea pe care, intrând, i-o făcu generalul Ivolghin de la distanță îl indignă din nou; se încruntă și se decise îndârjit să tacă. Dintre cei patru tineri vizitatori, unul avea, de fapt, vreo treizeci de ani și era „locotenentul în retragere din ceata lui Rogojin, boxerul, cel care dădea câte cincisprezece ruble celor care-i cereau“. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]