2,466 matches
-
bătrână femeie, vânzătoare adjunctă la chioșcul de ziare de lângă plajă, ai cărei ochi șterși m-au impresionat atât de neplăcut, Încât la nici două zile după ce venisem din București, a trebuit să mă Întorc, bolnav de nervi, și să mă Încui două săptămâni În casă. O femeie asemănătoare și-a Întâlnit zilele trecute fata fugită, pe Calea Victoriei, unde cea din urmă practica o meserie utilă și nerecomandabilă, și fata a refuzat, răcnind și trântindu-se În mijlocul străzii, să se Întoarcă În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ușurință de nedescris și a lăsat animalele să treacă. Am aflat că partea stângă nu se deschidea niciodată. Pe vremuri se deschideau ambele, dar Paznicul acesta a decis să folosească doar una. După ce au trecut toate animalele, până la ultimul, a încuiat-o cu lacătul. După câte știam eu, poarta de vest era singura cale de acces înspre și dinspre oraș. Acesta era împrejmuit de un zid înalt de șapte-opt metri, peste care doar păsările puteau trece. Dimineața, Paznicul deschidea iar poarta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
poarta de vest era singura cale de acces înspre și dinspre oraș. Acesta era împrejmuit de un zid înalt de șapte-opt metri, peste care doar păsările puteau trece. Dimineața, Paznicul deschidea iar poarta, sufla din goarnă și, după ce animalele intrau, încuia poarta la loc. — Adevărul e că n-ar fi nevoie de lacăt, îmi explică Paznicul. Chiar dacă nu este încuiată, în afară de mine nu o poate deschide nimeni. Nici măcar dacă pun umărul mai mulți. Dar regulamentul e regulament, ce să-i faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de șapte-opt metri, peste care doar păsările puteau trece. Dimineața, Paznicul deschidea iar poarta, sufla din goarnă și, după ce animalele intrau, încuia poarta la loc. — Adevărul e că n-ar fi nevoie de lacăt, îmi explică Paznicul. Chiar dacă nu este încuiată, în afară de mine nu o poate deschide nimeni. Nici măcar dacă pun umărul mai mulți. Dar regulamentul e regulament, ce să-i faci! Paznicul și-a tras apoi căciula de lână pe ochi și nu a mai scos o vorbă. E cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
uitat prin mine, fără urmă de expresie în priviri. Apoi a spus: — Asta e regula și pentru că asta e regula, procedez ca atare. Și soarele răsare la răsărit și apune la apus, nu? Pe lângă datoria de a descuia și a încuia Poarta, Paznicul mai trebuia să își ascută uneltele. În gheretă se aflau tot felul de obiecte - securi, tesle, cuțite - și el își petrecea fiecare clipă liberă ascuțindu-le. Acestea căpătau o strălucire ciudată, de gheață. Nu era o strălucire exterioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din buzunarul pelerinei un obiect ce semăna cu un calculator minuscul, l-a introdus într-o fantă, a apăsat niște butoane și ușa s-a deschis încet, spre interior. — Am ajuns. Te rog, intră. A pășit în urma mea și a încuiat poarta. — A fost greu? întrebă el. — Nu chiar atât de greu, am răspuns eu evaziv. Bărbatul izbucni în râs. Felinarul atârna de o sfoară, gluga și ochelarii erau la locul lor încă. Ce râs straniu! Încăperea în care am intrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de detectat. Cu puțin noroc, putea să scape de urmărire. — Vă mulțumesc din suflet! zise el ușurat. Vă rog să nu-mi faceți reclamație. L-am asigurat că n-am să spun nimănui nimic și l-am dat afară. Am încuiat ușa, am pus lanțul, m-am așezat pe scaunul din bucătărie, am pus briceagul pe masă și am scos craniul din sacoșa neagră. Măcar îmi era și mie clar ceva: Simbolatorii voiau să pună mâna pe craniu. Deci acest craniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
puțin ușa fără să scot lanțul și am întrebat-o dacă mai era cineva pe coridor. — Nu e nimeni, zise ea. Am scos lanțul, i-am deschis și am poftit-o înăuntru. Am închis imediat ușa după ea și am încuiat-o. — Miroase tare bine! exclamă ea. Pot să arunc o privire prin bucătărie? — Te rog. Dar ești sigură că nu era prin preajmă nici un individ dubios? Vreunul care se preface că repară strada sau care să aștepte în mașină... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă l-ar fi invadat, ar fi dat totul peste cap. E clar că urăsc din tot sufletul laboratorul ăsta. Așa și era. Când am ajuns, era închis. Dacă Întunegrii ar fi pătruns în el, nu l-ar mai fi încuiat la plecare. Urma să constatăm că dăduse altcineva un raid pe-acolo. Fata a introdus cartela de acces. I-a luat ceva timp să tasteze codul. M-au trecut fiori când am intrat. Era frig și întuneric. Mirosea a cafea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
introdus cartela de acces. I-a luat ceva timp să tasteze codul. M-au trecut fiori când am intrat. Era frig și întuneric. Mirosea a cafea. Fata a închis repede ușa și s-a asigurat de câteva ori că a încuiat-o bine. Apoi a aprins lumina. Laboratorul era în aceeași stare jalnică în care găsisem biroul și în care lăsasem apartamentul meu. Pe jos erau împrăștiate documente, mobila răsturnată, vesela spartă, covorul sfâșiat și pătat tot de cafea. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se operase cu discernământ. Craniile de pe rafturi nu fuseseră atinse, instrumentele necesare cercetării erau intacte. Distruseseră doar aparatele ieftine, care puteau fi oricând înlocuite fără probleme. Fata s-a îndreptat spre seiful din perete și a deschis ușița. Nu era încuiată. A băgat mâna și a scos vreo doi pumni de cenușă albă. — Incineratorul automat și-a făcut datoria. N-au reușit să pună mâna pe nici un document, nu-i așa? — Cine crezi că a putut devasta astfel? întrebă fata. — Ființe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aduce laboratorul în halul ăsta. Mai ales că au lucrat cu cap. Au lăsat neatins tot ce-i prețios ca să poată ei continua cercetarea bunicului tău. Pe Întunegri i-au lăsat afară ca să nu fie spionați. De aceea au și încuiat ușa de la intrare. — Sper să nu fi luat nimic de valoare cu ei. Poate că nu, am zis eu aruncând o privire prin încăpere. Dar l-au luat pe bunicul tău și el era mai prețios decât orice altceva pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
prea mai am chef de citit vise astăzi. Am trecut prin încăperea cu rafturi pe care erau aliniate craniile, am ieșit în alt coridor și am ajuns la o ușă cu geamul mat, ca și cea de la intrare. Nu era încuiată, dar pe mânerul de alamă se așternuseră tone de praf. A apăsat întrerupătorul și s-a aprins o lumină gălbuie, prăfuită. Oricum, lumina cât de cât încăperea aia lungă și îngustă. Pe jos era un morman de lucruri a cărui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atâta bătaie de cap? N-ar fi bine pentru nici unul din voi. Sper că înțelegeți ce vreau să zic. Am încuviințat. Poate că avea dreptate. Dacă ne lipeam la loc, iar o lua de la capăt cu ritualul despărțirii. Paznicul a încuiat portița cu cheia și s-a retras în gheretă. Eu și Umbra ne-am uitat după el. Imediat după aceea, Umbra s-a așezat lângă mine. Eu continuam să scormonesc pământul cu talpa ghetelor. Umbra purta un pulover grosolan, pantaloni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atunci părea să vină chiar din interiorul respectivei clădiri. La intrare erau uși duble din fier, iar pe zid se zăreau pe alocuri ferestre mici. Drumul se termina aici. Se pare că asta-i centrala electrică, am zis. Ușa era încuiată cu cheia și n-am reușit s-o urnim cu toate eforturile noastre unite. Am înconjurat clădirea. Era mai degrabă lungă decât lată și avea ferestre și pe partea asta. Dintr-acolo se auzeau niște zgomote asemănătoare cu vâjâitul vântului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vrea să trag un pui de somn înainte să mă întorc după bunicul. Nu mă deranjează, dar s-ar putea să te viziteze Simbolatorii sau cei din Sistem. Mă bucur de multă popularitate în ultima vreme. Și nici nu se încuie ușa. — Nu-ți bate tu capul cu fleacuri. Poate avea dreptate, mi-am zis. Fiecare știe mai bine ce are de făcut. Al treilea tren a venit dinspre Shibuya. A trecut chiar prin fața noastră. Am închis ochii și am numărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ceea ce înseamnă că Paznicul are de lucru, nu glumă. O vom întinde cât e el ocupat cu incinerarea în crângul cu meri. Îi iei cheile de pe perete, descui aici și fugim amândoi. — Pe poartă? — Nu se poate pe-acolo. O să încuie poarta pe dinafară, și chiar dacă reușim să o întindem, ne prinde imediat. Nici peste Zid. Doar păsările îl pot trece. Și-atunci? — Lasă totul în seama mea. Mi-am făcut un plan serios. Am strâns o mulțime de informații despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu nesiguranță și cerând sfatul prietenei pediatre despre o situație care se petrece în familia ei de câteva luni deja. Soțul doamnei, tatăl fetiței, o ia uneori pe aceasta și se joacă cu ea, apoi o duce în dormitor și încuie ușa nelăsându-o pe mamă să participe la jocul lor. Când povestește pediatrei acest lucru, mama este tulburată de ultimul eveniment de acest gen, după care dimineața, pe chiloțeii fetiței identificase urme de spermă. Mama cere părerea și sfatul prietenei
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
sosit acolo Mihail Schipor XE "Schipor, Mihail" , comandantul Legiunii de jandarmi din județul Prahova XE "Prahova" , trimis acolo din ordinul comandantului Diviziei 13, care era amplasată la Ploiești XE "Ploiești" . Vagoanele trenului, și-a amintit Schipor XE "Schipor, Mihail" , erau Încuiate cu lacăte. S-au scos cadavre din toate vagoanele și au fost Încărcate Într-un vagon separat, pentru a fi Îngropate mai târziu. În timpul opririi În stație (10-15 minute) „am auzit pe deportați cerând apă, dar comandantul trenului mi-a
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
dovedești că ești idiot? Se simțea cât se poate de mulțumit văzând că ușa camerei de zi era închisă. Își îndreptă privirea, înadins, în altă parte și deschise ușa de la intrare. Un vânt rece de aprilie îl izbi în față. Încuie ușa după el și se îndreptă spre poartă. Aceasta scârțâi când o deschise, dar balamalele ruginite nu-l mai deranjau de mult. Închise poarta, apoi, conform obiceiului, zăbovi o clipă să arunce o privire spre capătul străzii. Strada era lungă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
o mulțime de perturbări. Neregulile din acele stații au fost cercetate de ofițerii special trimiși de M.C.Gl. În vagoanele de transport nu au fost puși mai mulți de 50, pentru că nici nu ar fi încăput, iar ușile vagoanelor au fost încuiate numai pe o parte a trenului, lăsând libere numai ușile dintr-o parte pentru a se putea supraveghea mai ușor de către garda însoțitoare la opririle din stații. Din cauza grabei cu care s'a făcut evacuarea s'a mai petrecut un
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă () [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
incredibilul, stoarce posibilul și intră în fașa de artist stradal. Încă înfometat? Fum culcat și curățat cu Tabla Beat Science* înainte de zburat. Peste zidul din cap, peste bârna din ochi și cuibul din țarc. Mesaj: Can I leave a Masala*?! Încuie ușa cu cheia asta, dechide-o cu alta, trântește geamul și sperie animalul. Din ea, din maimuță, din sursă. Vei merge ca unsă, scursă. Atenție la cursă! Curăță-ți dinții zimțați, șterge praful colorat, desfă-ți rucsacul venerat. Namaste*, can I
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
l-au văzut pe Pimen îmbrăcat călugăr și l-au întrebat cum s-a petrecut aceasta în timpul nopții când ei dormeau. El a păstrat toată cuviincioasa smerenie spunând că probabil starețul și cine mai trebuia au făcut totul. Biserica fusese încuiată dar înăuntru au găsit părul lui într-o năframă neagră pe racla cuviosului Teodosie. Lumânarea a continuat să ardă timp 40 de zile după care s-a stins. Cuviosul Pimen i-a cucerit pe toți prin smerenie, blândețe și învățăturile
Editura PimEN CEL MARE de ION UNTARU în ediţia nr. 970 din 27 august 2013 by http://confluente.ro/27_august_Editura Pimen_cel_mare_ion_untaru_1377568741.html [Corola-publishinghouse/BlogPost/364948_a_366277]
-
la grădiniță, când copiii se pregăteau să-i ureze „La mulți ani”, să-1 sărute, Alexandru a fugit la bunici și nu a mai vrut să meargă o săptămână la grădiniță. La 7 ani, de ziua lui, a preferat să se încuie în camera lui și să se joace singur, până ce invitații au plecat. La 9 ani a devenit mai sociabil și acceptă mai ușor relații noi. Emoțional este în progres și-și stăpânește bine nervozitatea. Îi place să se joace singur
GHID PRIVIND CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITĂŢI ÎNALTE by Cristina Morăraşu, Loredana Stiuj () [Corola-publishinghouse/Journalistic/432_a_755]
-
are nevoie și să fie salvată când Barbu Dulgheru din mahalaua Popa Nan se întoarce beat acasă și o aleargă cu toporul la 4 dimineața. Or, atunci când descrie în jalbă tot ceea ce se întâmplă, chiar și spune că „mi-a încuiat ușa și n-am putut să ies și vecinii au încercat să spargă ușa și n-au putut”. Această ușă încuiată care se pune între ea și cei din afară, care trebuie să vină s-o salveze. Nu uitați că
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]