KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

sergentul. Mi-o țin! — Îți vine și ție rându’ îndată. — De ce? Eu n-am făc’ pe nimeni comnis’, spuse Jones. A cășunat degeaba pe mine paznicu’ ăla de la Woolsworth. Și mie nici nu-mi plac alunele. — Taci din gură! — Bine, încuviință vesel Jones și scoase un val gros de fum, ca un nor aducător de furtună. — N-am vrut să spun nimic din ce-am spus, îi explică domnul Robichaux sergentului. M-am enervat și m-a luat gura pe dinainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
omul cu formularul de curse acceptă o pricomigdală. — Da’ unde-ai găsit prăjiturelele astea pentru vin, doamnă? o întrebă Darlene pe doamna Reilly. Sunt bune și fragede. La Holmes, păpușo. Ai de unde-alege. Au de toate felurile. Sunt destul de gustoase, încuviință Ignatius, trecându-și limba moale și roz peste mustață ca să vâneze firimiturile. Cred că am să iau și o pricomigdală, două. Totdeauna am considerat nuca de cocos un aliment fibros bun. Își alese cu atenție o prăjitură din cutie. — Mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
era zarvă în juru’ tarabei noastre. — Mamii tale-i sărea iute muștaru’? — Biata fată! Stătea acolo-n ploaie și frig și fără să-nțeleagă nici pe jumate ce spun ăilalți. Era greu pe atunci, Irene. Viață aspră, fetițo. — Ai mare dreptate, încuviință doamna Reilly. Și noi o duceam de multe ori greu acolo, pe Dauphine Street. Taică-meu era foarte sărac. Își găsise de lucru la un atelier de căruțe, dar apoi au început automobilele și și-a prins mâna într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
duce la toaleta autogării. Ieși din nou la soare, pe stradă. Da’ ascultă ce-ți spun. Îți dau două săptămâni. Dacă nu-mi arestezi pe nimeni pân-atunci, te dau afară din poliție. Ai înțeles, Mancuso? Agentul de stradă Mancuso încuviință din cap, suflându-și nasul. — Bot să-ncerc. Boate-ți aduc be cineva. — Nu te mai apleca spre mine, țipă sergentul. Nu vreau să-mi dai și mie răceala! Ridică-te! Cară-te de-aici! Du-te și ia niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

r și, ca pentru a compensa acea lipsă, se chinuia foarte mult accentuând sunetul, ridicând vocea și adăugând un zâmbet În plus de fiecare dată când limba i se poticnea În litera nefastă. Pentru a o scuti de efort, Zeliha Încuviință imediat din cap, poate chiar cu prea multă Însuflețire. — Și pentru ce anume veniserăți, domnișoară pacientă de la ora trei? Zeliha reuși să ignore absurditatea Întrebării. Știa deja prea bine că tocmai acea veselie feminină necondiționată, debordantă Îi lipsea teribil În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
și intestine umplute. Armanoush Își amintea că Rose i se plânsese o dată doamnei Grinnell, vecina de alături. — E strigător la cer, a exclamat doamna Grinnell cu o urmă de dezgust În glas. Și chiar mănâncă intestinele alea? — O, da, a Încuviințat Rose din cap cu multă Însuflețire. Le mănâncă, credeți-mă pe cuvânt. Le condimentează cu usturoi și ierburi aromate, le umplu cu orez și le Înfulecă imediat. Cele două femei au chicotit condescendent și probabil că ar mai fi râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
o greșeală imensă. Așa cum o casă avea nevoie de un acoperiș deasupra, oamenii aveau și ei nevoie de o piele suplimentară care să stea Între ei și restul lumii, ca să simtă că le era cald și bine. După ce Armanoush a Încuviințat să-și pună cardiganul și au terminat cu Îmbrăcatul, au venit cu o altă rugăminte, una fundamental paradoxală, Însă nu și pentru cei din familia Tchakhmakhchian. Voiau să stea cu ei la masă și să mănânce, astfel Încât să fie pregătită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
roșit, Armanoush a zâmbit. Au achitat rapid nota și au ieșit din nou afară, În stradă. — Ce titlu de film conține cuvântul „portocală“? a Întrebat Armanoush când au ajuns pe aleea de lângă țărmul mării. — Portocala Mecanică... presupun. — A, da! a Încuviințat Armanoush dând din cap. Ascultă, În ceea ce privește fascinația mea pentru istorie, a spus punându-și gândurile În ordine, trebuie să Înțelegi că, În ciuda Întregii dureri Întrupate În ea, istoria e cea care ne ține În viață, care ne ține uniți. — Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
științific marja de eroare a fiecărei divinații, i-a spus Asya lui Armanoush În engleză, Însă apoi a trecut din nou la un ton serios În turcă: atunci, citește-ne În cafea. — Ei, asta e cu totul altă treabă, a Încuviințat mătușa Banu, incapabilă să refuze ceștile de cafea. În astea pot citi oricând. Cafelele au fost făcute, a lui Armanoush fără zahăr, a Asyei cu o groază, deși cea din urmă nu voia să i se citească. Lucrul care-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
nouă utilitate vinului de la masă. Caricaturistul pare amuzant, scrie Anti-Khavurma. Spui deci că ar putea face pușcărie pentru că l-a desenat pe prim-ministru În chip de lup? Umorul e o afacere serioasă În Turcia! Mda, pare un tip tare, Încuviințează doamna Peacock/Siramark. Spune-ne mai multe despre el. Însă se pare că cineva dă incidentului o interpretare cu totul diferită. Haideți, oameni buni, nu e nimic grozav sau interesant În ceea ce-l privește pe el sau pe orice alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
fără să știe de ce, Un suspin de dor Înăbușit și totuși nesfârșit Ce nu poate fi mângâiat Astfel tânjesc după tine,... — E o poezie, l-a Întrerupt sergentul, accentuând ultimul cuvânt cu o intonație ce aducea a dezamăgire. — Da, a Încuviințat din cap Hovhannes Stamboulian, deși nu era sigur dacă ăsta era un lucru bun sau rău. Însă lucirea pe care a zărit-o În ochii sergentului nu părea atât de ostilă. Poate că-i plăcuse. Poate că avea să plece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
din partea oricui din lumea de afară. — Lasă-mă să preiau tura de noapte, a zâmbit mătușa Banu. Du-te și te culcă. Nu uita că noaptea propria ta minte Îți e străină. Nu vorbi cu străinii. — Da. Mătușa Feride a Încuviințat din cap și pentru o clipă a părut o fată emoționată de o poveste. Acum vizibil liniștită, s-a Îndreptat târșâindu-și picioarele spre camera ei. De Îndată ce s-au deconectat de la internet, Armanoush s-a uitat la ceas. Era timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
vocea ca să-l acopere pe vânzător. Sunt sigură că mama ta e bine. Gândește-te puțin, dacă n-ar fi fost bine, cum ar fi putut face călătoria asta tocmai din Arizona până-n Istanbul? — Cred că ai dreptate. Armanoush a Încuviințat din cap și a rostogolit zarul. „Șase șase“ din nou! — Oho, ai de gând să dai șase șase la nesfârșit? Zarurile astea sunt măsluite sau ce? i-a aruncat-o Asya bănuitoare. Nu cumva trișezi, domnișoară? Armanoush a chicotit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
diverși oameni, probabil ei Înșiși păcătoși, hârtiile Împăturite de pe ziduri În care vizitatorii Își mărturiseau și Își ascundeau păcatele - toate i se păreau atrăgătoare În momentul de față. — Vă simțiți bine, domnule? Era stewardesa cu ochi de culoarea safirului. A Încuviințat scurt din cap și a răspuns, de data asta În engleză: Da, mulțumesc. Sunt bine. Am doar rău de avion... În lumina catifelată a felinarelor care pătrundea prin perdele, mătușa Zeliha zăcea prăbușită cu telefonul Încă În mână, cu sticla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
prăjituri pe cutii de carton preschimbate În mese imaginare, spunându-i povești În care fata cea frumoasă se căsătorea Întotdeauna cu prințul la final, alintând-o și gâdilând-o, sora care o făcea să râdă ca nimeni alta. — Bine! a Încuviințat mătușa Zeliha. Să mergem, atunci. Așa că s-au Îndreptat agale spre living, cele patru mătuși În față, Armanoush și Asya mergând În spatele lor. Cu pași sincronizați, au intrat În Încăperea plină de oaspeți, Încăperea În care se afla mortul. Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

le debitam fetelor de la Bazooka Bar. Versurile mele le făceau să rîdă și-mi dădeau dreptul la languroase sărutări nefacturate, dar niciodată pe gură. Mi-amintesc de următorul distih: Amorul În natură se plătește, Cum oare? Făcînd sex, firește! Tata Încuviințase cu căldură decizia mea de a mă logodi și era gata s-o adopte pe Tina, al cărei tată avea să moară totuși abia În anul următor. — Am terminat cumva cu animatoarele de la Bruxelles? se Încumetă să mă Întrebe dr.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Mă vedea că sînt pe punctul de a Înțelege ceva și dădeam Înapoi, speriat de propriile mele descoperiri. Faptul că voiam să fac filme nu-l stimula prea tare. Faptul că eram Însurat cu Tina, nici atît. Tot ce tata Încuviința, doctorului Zscharnack Îi trezea neîncrederea. Îi povesteam scenariile mele și nu se jena să-mi spună: „E un mod de a Încerca s-o scoți la capăt, dar nimic nu arată că asta ar fi calea cea mai nimerită“. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
că Își Închipuia că eram de acord cu el. O fi bănuit oare vreodată că Înțelegerea noastră era doar de fațadă? Nici măcar nu-și imagina că aș putea fi de altă părere decît el. Se obișnuise să mă vadă că Încuviințez tot ce spunea. Dacă i-aș fi fost prieten În loc de fiu, i-aș fi spus: „Gata cu emfaza. Nu te mai refugia În spatele certitudinilor care nu sînt ale tale, ci ale unei religii căreia Îi ceri să rezolve problemele În locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
era teamă că-l voi vedea prăbușindu-se. Era atît de puțin obișnuit să i se țină piept! Doar evitînd să-l Înfrunt am dobîndit convingerea că cel mai dăunător lucru pe care-l poți face cuiva este să-l Încuviințezi cînd nu ești de acord cu el, o Încuviințare pe care o dai din lene sau din frică, din indiferență sau chiar din dispreț. În cartea În care tata ni se adresează nouă, copiilor, ne gratifică astfel: „Ce curaj mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

citit. Doamnă, vreți să veniți cu mine? și cu aceasta o conduse în apartamentul său. § ă Prin urmare, ce să ne facem cu dumneata? începu Porfiri, pe un ton ușor și indulgent. Să te băgăm la zdup, Iecaterina Romanovna? Femeia încuviință pe loc, cu lacrimi în ochi. Neîndoindu-se de sinceritatea femeii, Porfiri deschise un sertar din care scoase afară o batistă curată pe care o ținea la îndemână pentru astfel de ocazii. I-o întinse, însă ea îl răsplăti cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
de inima neagră, pereche a șaptelui de inimă roșie de pe grămada din partea stângă. ă Am câștiat, cred, spsue Porfiri. Era precum se așteptase - bucuria câștigului fiind umbrită de regretul că întrecerea se sfârșise. Voia să continue jocul. Însă celălalt bărbat încuviință și își admise înfrângerea. ă La stânga, pe acolo, dincolo de femeia care tușeșete. Este o ușă. Duce la dependințe. Virginski locuiește acolo, la parter, cu meșterul de cabineți Kezel. După tensiunea confruntării, atmosfera reveni la amuzamentul vulgar de dinainte. Râsetele acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
spre locul unde arăta ea. ă E veche? ă Secolul șaptesprezece. ă Nu este cea mai veche pe care am văzut-o. Ochii Zoiei se îngustară și mai mult. Informația părea că o descurajează. A fost într-o biserică? Tânărul încuviință. ă Cât face? ă Este foarte scumpă. Bijuteriile sunt extrem de valoroase. ă Cât? ă O sută de ruble. ă Nu îmi pasă de bijuterii, spuse Zoia lipăind din buze. Negustorul ridică din umeri, ca și cum ar spune: Atunci nu o cumpăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
toate și le ierta pe toate. și în același timp îi promitea mântuire și speranță, privindu-i sufeltul fără tăgadă. ă Asta este din secolul al doisprezecele. Este veche de mai bine de șase sute de ani. Vă dați seama. Zoia încuviință în timp ce își ștergea lacrimile. ă Vă dați seama cât amar de lume s-a aruncat dinainte ei și câte rugăciuni i-ai fost închinate. șase sute de ani. Vă dați seama câte miracole a înfăptuit. ă O iau, spuse Zoia. Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
cu dosul mâinii. ă Dar nu-i acasă, spuse Vera simplu. Porfiri tresări la inocența sa încrezătoare. ă Va să zică nu e nimeni acasă? ă Mama-i acasă! rostit Vera cu indulgența jovială pe care copii o rezervă prostiei adulților. Porfiri încuviință gânditor și îi dădu moneda. Ceilalți copii începură să se îndepărteze. ă Mama-i acasă? Foarte bine. Pe mama ta o cheamă Lilia, fetițo? Fetița aprobă cu energie. ă Haide să mergem să o vedem, nu vrei? Fetița deveni serioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
ea. Vera alerga printre lumânări, se aruncă pe jos și, în genunchi, recita rugăciuni, imitând ceea ce văzuse fără îndoială de multe ori: ă Preamiloasă Maică a lui Dumnezeu, fie-ți milă de noi păcătoșii... ă Zoia Nicolaevna? sugeră Porfiri. Lilia încuviință. Dar cum așa? Vreau să spun, de unde a avut atîția bani? Iartă-mă, dar ceea ce vreau să spun, eu nu îmi pot imagina ca ea să dea atîția bani pe asemenea... Porfiri gesticulă evaziv. Se abținu de la a considera cheltuiala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]