4,649 matches
-
meu, și văd că Londra miroase urât, și e murdară, și oamenii arată, mai mult decât orice, puțin obosiți și chinuiți. Soarele nu se vede de nicăieri, în mers, parbrizul e lovit de niște picături de ploaie, și cerul se întunecă de nori aducători de ploaie. N-am văzut pe nimeni cu cea mai mică urmă de bronz, și pe toată autostrada Kilburn sunt oameni înfășurați în hanorace, oameni care se grăbesc să-și ducă acasă cumpărăturile înainte să le ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
sgîriet el v-a dat ghiară Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba? {EminescuOpI 49} Ii! ca în clondir se stinge căpețelul de lumina! Moșule, mergi de te culcă, nu vezi ca s-a-ntunecat? Sa visam favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat. De-aș putea sa dorm încalea. - Somn, a gândului odină, O, acopere ființa-mi cu-a ta muta armonie, Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e tot
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri vieața toată, Ați mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu vieața a stins toată plăcerea Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți. Minciuni și fraze
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
C-un pâlc întreg de pasări, pierzîndu-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visîndu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. Suntem tot mai departe deolaltă amândoi, Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți. {EminescuOpI 115} RUGĂCIUNEA UNUI DAC Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de vieață dătător, Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna, Căci unul erau toate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în loc - S-atîrnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. O vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zîmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. De-odată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. {EminescuOpI 118} Te duci, ș-am înțeles
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape, {EminescuOpI 128} Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum... Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum. Din zare depărtată răsar-un stol de corbi, Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi, Răsar-o vijelie din margini de pământ, Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt... Ci tu rămâi în floare ca luna lui April, Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând vieață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele". Și cum o privea Sultanul, ea se-ntunecă... dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește; Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde Și sub
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ajunge furtunosul Baiazid... La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; {EminescuOpI 145} {EminescuOpI 146} Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și Spahii Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; Răspîndindu-se în roiuri întind corturile mari... Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț. Baiazid privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! {EminescuOpI 202} VENEȚIA S-a stins vieața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
De-al genei tale gingaș tremur Atârnă vieața mea de veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. {EminescuOpI 212} Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. ......................................... Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai-nainte-mi ca marmura de clară, Când ochiul tău cel mândru străluce în afară, Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă Ce-adînc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă, Azi când a mea iubire e-atîta de curată Ca farmecul de care tu ești împresurată, Ca setea cea eternă ce-o au după
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
retrase, cei doi slujbași, arătându-și acum limpede nemulțumirea, îi indicară din cap o altă ieșire. Se lăsase deja noaptea. Misionarul se întoarse acasă în Asakusa cu lectica. Casa lui se afla îndărătul unui pâlc de copaci ce se proiecta întunecat pe cerul nopții. Prin părțile acelea își făcuseră sat un grup de leproși și pentru ei funcționase, până în urmă cu doi ani, un mic dispensar al Ordinului Sfântul Pavel de care aparținea și misionarul. Spitalul fusese dărâmat, dar misionarului i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cochilia sa. Poate... poate că am să pier în timpul acelei lungi călătorii și n-am să mă mai întorc niciodată aici în vale. Pe negândite, teama că s-ar putea să nu-și mai vadă niciodată copiii și soția îi întunecă sufletul. Apele liniștite ale golfului pe care pluteau puzderie de luntre oglindeau siluetele munților. Pe mal erau stive de cherestea. De pretutindeni se auzea nechezat de cai. Se găsea și ulm japonez tăiat de pe muntele Kenjō din spatele golfului pentru luntrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vârstnic dintre toți solii, privește cu ochi disprețuitori felul deschis al tânărului Nishi. Acest rotofei Tanaka se străduiește să se arate sobru orice s-ar întâmpla și să nu lase mândria japonezilor să se piardă în fața spaniolilor. Slab, cu umbre întunecate pe chip, acesta este Matsuki Chūsaku. N-am vorbit cu el decât de vreo trei-patru ori, dar mi-am dat seama că dintre toți patru el e, fără îndoială, cel mai deștept. Din când în când iese singur pe punte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care dădea ordine în locul lui Velasco: Atunci, hai să mergem! Curând o să apună soarele. Lăsând în urmă hambarul ce trosnea din toate încheieturile sub limbile mistuitoare ale flăcărilor, japonezii porniră di nou la drum, înaintând cu urechile ciulite prin crângul întunecat de bananieri. Printre trunchiurile albicioase, se zăreau petece de cer înăbușitor și dealuri de măslini ce păreau niște pisici încovrigate. După ce ieșiră din crâng, lumina soarelui îi lovi în moalele capului. Din umbra unui măslin zvâcniră câteva siluete zdrențuite. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și clopotul bătu ultimul ceas al acelei zile. Samuraiul își închise ochii și se gândi cum să le spună însoțitorilor săi, care încă nu știau nimic, că vor trebui să o pornească iarăși la drum. Samuraiul nu putea îndura chipurile întunecate cu privirile ațintite în pământ ale celor doi însoțitori ai săi, fără să-l mai pună la socoteală și pe Yozō. Îi era dor de priveliștea văii sale, de mirosul vetrei, de chipurile soției și ale copiilor. Toate se îndepărtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
casele nobililor daimyō sau ale războinicilor și mai multe rânduri de șanțuri negre înconjoară falnicul castel care te scrutează amenințător. Spre deosebire de palatul somptuos din Madrid, castelul Edo era pe dinăuntru o înșiruire de încețoșate fusuma aurii și de înșelătoare coridoare întunecate strălucind negru. După ce am străbătut câteva coridoare întortocheate ca într-un mușuroi de furnici, l-am văzut pentru prima dată pe bătrânul de vreo șaizeci de ani, potrivit de statură, care stătea așezat într-un scaun de catifea. Bătrânul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o să beau una. Să bem amândoi. Molo, letti dui whisky cu sifon! — Ar trebui să-ți pui cizmele, ca să nu te muște țânțarii. — Mai Încolo, după ce-o să fac o baie... Se-nsera și ei beau și chiar Înainte să se-ntunece complet, când nu mai era destulă lumină ca să poți trage după ceva, o hienă trecu pe câmp, Îndreptându-se spre deal. — Jigodia asta trece pe-aici În fiecare seară, spuse bărbatul. De două săptămâni, În fiecare seară. — Ea urlă așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
deasupra pământului, ca prima zăpadă adusă de un viscol venit din senin, și-și dădu seama că era un nor de lăcuste venite din sud. Apoi Începură să urce și părea că se vor Îndrepta spre est, dar deodată se Întunecă și intrară Într-o furtună, și ploaia cădea atât de deasă că i se părea că zboară printr-o cascadă; după ce depășiră furtuna, Compie Își Întoarse capul spre el și, rânjind, Îi arătă ceva cu degetul - și acolo, În fața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
opreau la fiecare doi pași, se lipeau unul de celălalt și Jim o săruta. Nu se vedea luna și umblau prin praful până la glezne, printre copaci, spre doc, spre depozitul din golf. Apa clipocea printre piloni și promontoriul se-ntindea Întunecat peste golf. Era frig, dar Liz era Înfierbântată pentru că era cu Jim. Se așezară la adăpost, În depozit, și Jim o trase pe Liz mai aproape. Era Înspăimântată. Se trezi cu una din mâinile lui Jim pe sub rochie, mângâindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În afară de fundația albă, arătându-se, printre mlaștinile care o cotropiseră, lui Nick și lui Marjorie, care vâsleau de-a lungul malului. Pescuiau pe marginea canalului, acolo unde albia cobora brusc și apa micuță cu fund nisipos ajungea deodată la adâncimi Întunecate de peste trei metri. Pescuiau la lingură, În drum spre promontoriul unde voiau să-și pună undițele pentru noapte, ca să pescuiască păstrăvi-curcubeu. — Uite, Nick, vechea noastră ruină. Vâslind, Nick privi fundația printre copaci. Da, uite-o, zise el. — Îți mai amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și lac. Marjorie se așeză pe pătură cu spatele la foc și-l așteptă pe Nick. El veni și se așeză lângă ea. În spatele lor erau pâlcurile de copaci tineri, și-n față aveau golful și gura râului Hortons. Încă nu se-ntunecase de tot. Lumina focului se Împrăștia până la malul apei. Cele două undițe Înclinate deasupra apei Întunecate se vedeau limpede. Flăcările sclipeau pe oțelul mulinetelor. Marjorie desfăcu coșulețul cu mâncare. — Nu prea mi-e foame, spuse Nick. — Hai, Nick, vino și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o vânătaie. Îl durea deja. Jegosu’ ăla de frânar. Își pipăi din nou umflătura. Ei, până la urmă, era doar o vânătaie. Asta e. Scăpase destul de ieftin. Ar fi vrut să vadă cum arată. Da’-n apă nu se vedea. Se-ntunecase și nici o așezare nu era aproape. Își șterse palmele pe pantaloni, se ridică-n picioare și urcă Înapoi pe șine. O porni Înainte, urmându-le. Nisipul și pietrișul fuseseră Îndesate bine și bătătorite Între traverse, așa că se mergea ușor. Terasamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
printre mlaștini ca un dig. Nick merse Înainte. Undeva tot trebuia s-ajungă. Când marfarul Încetinise, trecând prin fața depoului de la Walton Junction, Nick sărise-n el. Și trenul care-l ducea pe Nick trecea prin Kalkaska când Începuse să se Întunece. Acum ar trebui să fie aproape de Mancelona. Patru sau cinci kilometri de mlaștini. Mergea pe pietrișul dintre linii, mlaștina ivindu-se spectrală prin ceața care se lăsa. Îl durea ochiul și-i era foame. Mergea Înainte, lăsând În urmă kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]