6,513 matches
-
ajuns azi-dimineață și am văzut șanțurile i-am spus lui Leopold: Îmi place satul, că e în marginea crângului. Îmi place și biserica, și ar fi mare păcat daca va trebit s-o zvârlim în aer. Dar nu-mi plac șanțurile. Au ceva sinistru și inutil, și poate chiar ceva diavolesc. Nu mi-ar plăcea să mor aici. Sânt prea multe șanțuri proaspete... Noroc că mi-ați spus de comoară, adăugă. Și atunci m-am liniștit. Zâmbea, cu ochii în ochii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și biserica, și ar fi mare păcat daca va trebit s-o zvârlim în aer. Dar nu-mi plac șanțurile. Au ceva sinistru și inutil, și poate chiar ceva diavolesc. Nu mi-ar plăcea să mor aici. Sânt prea multe șanțuri proaspete... Noroc că mi-ați spus de comoară, adăugă. Și atunci m-am liniștit. Zâmbea, cu ochii în ochii Ilariei. Se întunecase bine când l-am adus în biserică. De cealaltă parte, spre vale, cerul se aprinsese și pâlpâia. - Numai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și pâlpâia. - Numai de-ar începe să plouă, spuse dascălul. Să nu se întindă focul. Obuzele cădeau acolo dincolo de crâng, pe șoseaua spre Dumbrăvi. Ieșeam mereu din biserică să văd ce se întîmplă. Mă duceam până la cimitir, mă întorcea printre șanțuri, să nu mă atingă schijele dac-or fi să schimbe tirul pe neașteptate. - Credeam c-ai rămas cu ceilalți, să-l priveghezi, i-am spus când am zărit-o așezată pe o piatră pe marginea șoselei. - O să-L priveghem toți
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu multă blândețe, apoi ridică din umeri. - Îmi pare totuși rău că nu pot scrie poezii în românește. Mi-ar fi plăcut să mă ascultați și să mă cunoașteți. Dacă am să mor aici, o să mă îngropați într-unul din șanțurile acestea gata făcute. N-are importanță. Dar mi-ar părea rău. - Marin spune că n-au să te omoare, repetă Ilaria. N-au să te omoare. - Mi-ar părea rău, continuă von Balthasar visător. Mi-ar părea rău, pentru că n-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Am oftat amândoi, și von Balthasar întoarse repede capul spre noi. - Într-o mie de ani, copiii voștri au să-și amintească de comoara pe care ați căutat-o și au s-o caute din nou. Au să sape alte șanțuri. Și au să-și amintească și de mine și de Leopold, cum am intrat într-o dimineață în satul vostru și v-am pus să săpați din nou. Alte șanțuri. Șanțuri adânci, în care să se înglodească tancurile. Au să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
au s-o caute din nou. Au să sape alte șanțuri. Și au să-și amintească și de mine și de Leopold, cum am intrat într-o dimineață în satul vostru și v-am pus să săpați din nou. Alte șanțuri. Șanțuri adânci, în care să se înglodească tancurile. Au să-și amintească de mine și de tot răul pe care vi l-am făcut și au să mă blesteme. Numai voi mai știți să blestemați. Și n-am să mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
s-o caute din nou. Au să sape alte șanțuri. Și au să-și amintească și de mine și de Leopold, cum am intrat într-o dimineață în satul vostru și v-am pus să săpați din nou. Alte șanțuri. Șanțuri adânci, în care să se înglodească tancurile. Au să-și amintească de mine și de tot răul pe care vi l-am făcut și au să mă blesteme. Numai voi mai știți să blestemați. Și n-am să mă pot
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lui Lixandru că parcă s-ar fi auzit un tanc, n-am înțeles de la început. Dacă aș fi înțeles, aș fi alergat și le-aș fi strigat că șoseaua e desfundată. L-am auzit însă când s-a împotmolit în șanțuri și am început să fug. - Să nu se aprindă tancul și să ardă de vii! le-am spus trecând pe lângă ei. Îi auzeam pe amândoi, în urma mea, alergând. Apoi am auzit și pe alții. Veneau și Lixandru cu nepoții, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și să ardă de vii! le-am spus trecând pe lângă ei. Îi auzeam pe amândoi, în urma mea, alergând. Apoi am auzit și pe alții. Veneau și Lixandru cu nepoții, și dascălul, și popa. Tancul se smucea orbește să iasă din șanțuri. La vreo zece metri în urma lui, pe șosea, se oprise un alt tanc. Zărisem și plutonul înaintînd pe marginea șoselei. Voiam să le strigi "Așteptați-ne, să vă ajutăm, și noi!", când am auzit mitalierele din clopotniță. Am întors speriat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu capul întors spre biserică, și lângă el, Ilaria, ca și cum n-ar fi auzit nimic, ci și cum n-ar fi înțeles ce se întîmplă. - La pământ, le-am strigat. Apoi i-am văzut pe amândoi prăvălindu-se, foarte aproape de șanțuri. M-am târât ținîndu-mi răsuflarea. - Ilaria! am strigat apucîndu-i mâna. Ilaria! - Spunea că nu scapă, a șoptit. Spunea că ăsta e locul. Era caldă și mă privea cu ochii deschiși. Dar eu știam. [1977) Mircea Eliade TINEREȚE FĂRĂ DE TINEREȚE... Pentru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o să mai râdem ! Că Niculaie, pân la Stalingrad a ajuns, unde erea urgia pământului ! Și știe el ce știe când zice de Rusiia ! Și-ntr-un timp, povestea el, și-a scos mâna în ger, afară. Că sta ei în șanțuri, sta ei sub pământ, ei știe cum sta, ca șobolanii... Și-afară, un ger de crăpa pietrele, și Niculaie, cum a fost el toată viața drăcos, și-a scos singur mâna afară, să-i degere. Că doar-doar l-o trimite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Îmbia cu un vin acru. La al treilea pahar te-ai auzit spunîndu-i: Să trăiești, tataie, iar el ți-a răspuns că ar vrea să mai trăiască, dar că acum l-au pus În pămînt. Avea o față scofîlcită, prin șanțurile ei luceau lacrimi, care atîrnau apoi În mustața albă, mare, răsucită. N-ai mai apucat să te simți prost pentru gafa ta, pentru că nu mai aveai În cap decît ciorapii negri, prost făcuți, ai Monei, mai precis forma lor suplă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
plin de vise de preamărire și de onoruri militare și chinuit de fiori lirici și peste toate suferind de o acută vocație metafizică, Încearcă să ne omoare alergîndu-ne peste movile de pămînt și trîntindu-ne și ordonîndu-ne să ne tîrÎm prin șanțuri, pe sub nasul santinelelor de la gardul unității. Zelul caporalului e greu de Înțeles chiar și pentru niște veterani. Și, deși cei care sînt prinși În serviciul de gardă au aura unor legende și În general cuvîntul lor contează, Portocală nu-și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se pare că zgîlțîiturile nu se produc degeaba. Fără să ne dăm seama, am intrat Într-un zid de ceață. E foarte greu să spui dacă mergem Înainte sau Înapoi, dacă mergem de-a curmezișul pistei sau pe lîngă, prin șanțuri, ori dacă urmăm traseul obișnuit, pe aleea de siguranță de lîngă pistă. Mai mult, Între timp, În jurul nostru toate se animă, se aud trecînd camioane (se văd sub formă de globuri de lumină care plutesc la mai puțin de un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trans misiuni e Închisă, poate că e un comando de parașutiști În păpușoi? Nu știu, se auzea de peste tot, din pămînt, din mine, din Patrana dormind ca un porc - patru patruzeci patruzeci și patru pfiiiiuuuuiiiiuuuu. Sau: ora trei noaptea, sar șanțul luminat ca În vis de Calea Lactee și ies În cîmp, noaptea Încremenită pare de sticlă (nu dezertez, vreau doar să-mi iau o floare cu bomboane agricole din lan), undeva, la vreo 200 de metri, s-a ridicat un ghem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mult. Se îngrășase, mișcările îi deveniseră mai lente și înțepenite de artrită. Neglijența și delăsarea țineau acum, evident, de bătrânețe. În timp ce vorbea, un firicel de salivă i se aduna în colțurile buzelor proeminente. Fruntea, pe vremuri netedă, era brăzdată de șanțuri adânci, orizontale, între care se strângeau bulbuci de carne moale. Peri țepoși îi ieșeau din nări și din urechi. Niște bretele cenușii, vizibile pe sub haina lăbărțată, îi susțineau pantalonii pe la jumătatea pântecelui. Totdeauna păruse cam murdar, acum, însă, părea soios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu era calmă. Buzele umede întredeschise, printre care se strecura bulbuceala sforăitului, erau proiectate în acea expresie botoasă, dominatoare, care-l caracteriza. Ochii închiși, în orbitele lor pătate, erau ușor încrețiți. Pomeții înalți se afirmau la fel de imperativ în fața flască, iar șanțurile adânci, de o parte și de alta a nasului mare, încovoiat, păreau două văiugi create prin eroziunea apelor. Pe fruntea la marginea căreia părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dubiu că Rozanov îl văzuse și observase că o ținea pe Anthea de mână. Tom se întoarse și făcu un pas, de parcă ar fi vrut să alerge după el, apoi se răzgândi. Anthea împingea cu vârful piciorului cioburile sticlei în șanț. O altă persoană își făcea drum prin bara turnantă. Era Dominic Wiggins. — Hello, Dominic! — Hello, Anthea, hello, Tom. Dacă vă duceți la bâlci, să știți că s-a terminat. Cineva spunea că se dansează în jurul Inelului. — S-a terminat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a fi harta în relief a unei întregi țări. Se uită la capul teșit, la fruntea adânc brăzdată, cu bulbucii ei de carne moale, la părul foarte scurt, creț, electric, la nasul ca un cioc de pasăre, îngrădit de două șanțuri adânci în care creșteau perișori cărunți, la gura proeminentă, hulpavă, cu buzele-i roșii și umede, și bășicuțele de salivă la colțuri, la ochii gălbui, dreptunghiulari, aprigi, care se străduiau din greu să-i transmită un semnal. Movilițele moi de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Alex și se gândea: „Ce-a mai îmbătrânit, și-i țeapănă și parcă bolnăvicioasă. Și i s-a încovoiat spatele și pielea-i atârnă, pătată și uscată, de parc-ar fi murdară, și colțurile gurii îi cad în cele două șanțuri de pe margini, și pleoapele-i sunt maronii și buhăite și de ce naiba și le-o fi boind așa! Arată patetică, îți face milă, niciodată până acum n-am văzut-o în halul ăsta!“. George zâmbi, își încreți nasul ca Zet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zărea dealul Măgurii. „Sub poala lui trebuie să ajung până nu pică noaptea”. Privea depărtarea în timp ce mergea din ce în ce mai anevoie din pricina durerii din picior. Fiecare pas era însoțit de un geamăt surd... În cele din urmă, s-a așezat pe marginea șanțului. A scos fularul și cu el a înfășurat strâns fluierul piciorului rănit, cu speranța că vor mai trece durerile. Soarele nu aștepta însă. El a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat cu greu din cenușă... Nu se putea desprinde de imaginea calului căzut... După o vreme a oftat și a vorbit ca din altă lume: Dusu-te-ai și te-ai tot
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cuprinzându-i capul în palme și l-a apăsat pe piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii înegriți de tăciune șiroiau lacrimile care lăsau în urmă șanțuri șerpuitoare... Geana roșie a răsăritului se profila deja pe creasta dealului când cei doi, împleticindu-se, au pornit către casă. Drumul până în ogradă li s-a părut nesfârșit. Când au ajuns, s-au oprit să-și tragă sufletul. Marandă, Marandă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am de unde să știu adevărul. Du-te, Toadere! Du-te! Poate ai noroc și om mai ieși și noi din nevoi... În zori de zi, Toaibă a pornit spre târg. După o bucată de cale, s-a așezat pe marginea șanțului, să-și mai domolească durerea din picior... Abia către prânz a ajuns în gară. Bună ziua, om bun! - a dat el binețe unui frânar. Bună ziua. Da’ cu ce treabă pe aici? Apoi caut și eu pe cineva care să-mi spună
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
alergat la căpiță și a început să adune omătul moale din jur, aruncându-l peste foc. Între timp, smulgându-și părul din cap și bocind în gura mare, a ieșit și Dochița. Lasă bocitul! Ia o găleată, adu apă din șanț și arunc-o peste foc! ... Când în locul căpiței a rămas doar un morman de cenușă fumegândă, Toaibă s-a așezat pe o buturugă din apropiere, ca să-și revină cât de cât. Cine ți-a pus foc la căpiță, Dochiță? De unde
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]