2,199 matches
-
premisele demersului ar fi fost kantiene, tocmai la o imagine "cosmologică" a omului ar fi trebuit să se ajungă; altfel spus, ar fi trebuit precizate pozițiile omului față de cele două instanțe care mărginesc orice topos uman: condiționatul natural și Necondiționatul (Absolutul). Re-construcția lumii și omului pare a fi, la Renouvier, insuficientă sieși. Trebuie însă reținută ideea personalizării ca un fel de cale proprie recâștigării de către om a condiției "persoanei primitive", perfectă în situarea sa "cosmică". Așezarea alături a personalismului în varianta
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
n. C.) este primul demers al oricărei vieți personale"295. Personalismul lui Em. Mounier și personalismul energetic construiesc modele teoretice asemănătoare și prin alte trăsături decât cele menționate deja. Astfel, sensul personalizării dacă în cazul lui Mounier facem abstracție de Absolutul care cheamă la identitatea cu sine este acela al realizării unei unități personale ce impune armonie în întregul univers. Cultura, de asemenea, nu este un simplu ambient, ci legea vieții personale, mediul interior al personalizării, "funcție globală a vieții personale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cheamă. Mișcarea sa este către afară-de-sine. "Personalitatea" lui C. Rădulescu-Motru, deși se raportează la Absolut, nu țintește o identificare cu el, ci o continuă afirmare de sine întru identitatea propriei unități. Ea nu se identifică nici cu natura, nici cu Absolutul. Deși sunt prezente în structura sa existențială, acestea doar dimensionează mișcarea "cosmică" a persoanei. Transpersonalul spre care se îndreaptă persoana mounieristă "anunță deodată experiența comunicării și pe cea a valorizării"296. Mișcarea persoanei în spațiul social este în sensul opțiunilor
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
realității exterioare (în scopul ameliorării condiției în mediu a persoanei) și unul mediat: crearea valorilor (în scopul îmbogățirii universului de valori, dar și pentru cauza finalității absolute, anume identificarea cu transpersonalul). Nu este posibilă o identificare totală a persoanei cu Absolutul, ar spune Em. Mounier, dar ținta spre care neîncetat ea se îndreaptă este aceasta: pierderea întru Absolut; sau, poate, regăsirea în absolut. Istoria umanității este impregnată de "istoria sacră": "așadar, istoria sacră și istoria nu sunt străine una de alta
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
pentru că libertatea și omul nu sunt privite în sine, ci numai prin rostul lor în ordinea lumii. Viziunea aceasta "ecumenică", sub raport cosmologic, nu poate pune omul în dezacord cu alți constituenți ai lumii. De aici, desigur, și acordul cu Absolutul. Viziunea asupra omului este, totuși, prinsă în cadre diferite la cei doi filosofi. C. Rădulescu-Motru reconstruiește filosofic, pornind de la datele științei experimentale, ajungând la o reconstrucție de ontologie a umanului prelungită într-o teorie a educației. Em. Mounier reconstruiește filosofic
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
omul" personalist energetic se află la cumpăna dintre condiționatul natural și Necondiționat (Absolut); el nu este în identitate cu nici unul dintre cei doi poli ai existenței (cum este în energetism, cu condiționatul natural, sau în personalismul renouvierist și mounieris, cu Absolutul), nici cu ambii deodată (cum este "omul" lui Nietzsche, de exemplu). Așadar, omul este element de ordine care cumpănește starea și evoluția existenței-ca-totalitate, a "lumii". Acest tablou în care omul își are locul stabilit prin funcția sa cosmologic-ordonatoare nu este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a "lumii". Acest tablou în care omul își are locul stabilit prin funcția sa cosmologic-ordonatoare nu este nici "naturalist" (nu identifică omul cu natura, cu condiționatul natural), nici "absolutist" (nu afirmă natura pur necondiționată a omului, nu identifică omul cu Absolutul)303. Într-un fel, "naturalismul" semnalează riscul pierderii de sine a umanului prin necondi-ționarea și nelimitatea sa, prin trecerea lui în absolut; de aici o funcție "predictivă" a naturalismului, îndeplinită însă indirect. "Absolutismul", pe de altă parte, dezvăluie riscul pierderii
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
privind statutul său ca ființă sensibilă și totodată inteligibilă; de aceea, cred, ele (naturalismele și absolutismele contemporane) dizolvă existența umană fie în sensibil, fie în inteligibil; de fapt, fie constrâng umanul la o identitate cu natura, fie la una cu Absolutul (înțeles ca spirit pur). Pentru a nu se crede că pun sub condiția filosofiei kantiene "calitatea" unor construcții filosofice contemporane, am putea conta pe ideile ca atare, cele două formulate, fără a face trimitere directă la teoria care le consacră
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
invers); ele sunt acte de reflexivitate umană încadrate unor "episteme" diferite. În general, viziunea antropologică prekantiană are statutul unei cunoașteri-de-sine. În unele reconstrucții filosofice regăsim chiar modelele "naturalist" și "absolutist", universalitatea umană fiind în identitate cu condiționatul natural sau cu Absolutul (divin). "Omul" lui Kant face pasul desprinderii de o cunoaștere în care își apărea sieși fie ca stăpânul absolut al existenței naturale, fie ca supusul vreunei voințe mai presus de fire. Acest pas către re-cunoașterea de sine este reprezentat de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de sine. Iar ca realizare a modelului de explicație antropologică, ea întrupează o formulă izbutită. Echilibrul ontologic pe care îl pune în act prezența omului în lume este, în personalismul energetic, rezultatul unei viziuni ecumenice asupra condiționatului natural, omului și Absolutului, articulată într-un veritabil sistem filosofic. Fiecare lucrare din alcătuirea personalisnului energetic (mai larg, fiecare lucrare a lui C. Rădulescu-Motru) desfășoară, pe lângă tema principală, alte concepte, interogații, argumente ale unor idei, pe registre diferite, care merg de la un discurs cu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fie ca o variantă a modelului personalist, fie în ordinea istorică a filosofiei românești, personalismul energetic are propria "personalitate", care, ca orice creație umană, este absolută în sine, dar relativă, condiționată, așezată alături de alte reconstrucții filosofice. Privită în sine, în absolutul ei, această filosofie are ca fapt definitor modelul de ontologie a umanului, potrivit căruia omul, dimensionat cosmic și istoric, se află la cumpăna între condiționatul natural și Necondiționat. Privit în contextul filosofiei românești sau, mai larg, în cel al filosofiei
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
energetic vizat antropologic realitatea originară (ca energie), evoluția, finalitatea și personalitatea -, interpretarea de față scoate la iveală și ideea prezenței omului în structura lumii, în centrul de echilibru între condiționatul natural și Necondiționat. Pe măsură ce omul se apropie de idealul (analogonul absolutului) personalității energetice, el se apropie și de natură. Nici o personalitate, prin urmare, nici vocația, cea care aduce noul în viața socială, nu are în structura sa doar determinări culturale, ci, de asemenea, condiționări naturale, dispozițiile care fac posibil exercițiul muncii
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
filosofia istoriei, p. 143. 128 C. Rădulescu-Motru, Vocația..., p. 656. 129 Relativ la ideea locului omului în ordinea universală, se cuvine o observație: în filosofia contemporană există și realizări sistematice ale identității omului cu natura (energetismul) și ale identificării omului cu Absolutul (personalismul), și, de asemenea, încercări ce experimentează structura formală a finalității kantiene și care ajung la rezultate asemănătoare celor obținute de C. Rădulescu-Motru (de exemplu, filosofia lui Nietzsche). 130 C. Rădulescu-Motru, Vocația..., p. 689. 131 Idem, Timp și destin, București
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
p. 52. 302 Ibidem, cap. VII. 303 Termenii "naturalism" și "absolutism" sunt folosiți în contextul de față într-un mod convențional. Ei se referă la acele reconstrucții antropologice care fie identifică omul cu condiționatul natural (reconstrucții naturaliste), fie cu Necondiționatul, Absolutul (reconstrucții absolutiste). 304 Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996, p. 13. 305 "Trebuia să fie mai multe (începuturi ale filosofiei n.n.), exact trei, pentru că tipologic vorbind, trei erau posibilitățile
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
poate mai puțin strâmb cu ideea și cu condeiul” într-o lume literară care abundă în „publicațiuni cu firmă” nerespectată sau „prost reprezentată”. Nota polemică și chiar dinamitardă vizează balastul convențiilor, care „într-o climă mai relativă și brutală” copleșesc absolutul artistic ideal. „Noi dăm Artei în concepțiune universală și multiplă zona superioară” - e afirmația definitorie care opune concepția echipei de la L. d. celei localiste, etnocentriste și teziste a sămănătorismului în plină afirmare. Iar „convențiunile” contingente, făcute să „încurce condeiul ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
mănânci un alt iaurt în afară de Activia, existența ta devine demnă de pana unui Cioran. Se poate menționa și o remarcabilă excepție care confirmă regula : „Carlsberg, probably the best beer in the world”. Acest „probably”, care într- o lume publicitară a absolutului totalitar relativizează surprinzător, realizează un efect de superioritate absolută mai puternic decât simplul „the best”. Secundum non datur poate fi deviza stăpânilor tărâmului propagandei. Propaganda este sistematică, ceea ce înseamnă că este repetată identic, puternic și regulat de un număr considerabil
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
de finalitate care operează în lumea viețuitoare diferențiind-o de materia brută, întrucât nu o poate explica, în plus acceptând-o “și-ar dărâma propria dogmă”, ceea ce era imposibil pentru o doctrină care are pretenția că este în posesia adevărului absolut; - generalizează fenomenele naturii, reducând ceea ce se petrece în lumea viețuitoare la cele din lumea neînsuflețită, prin negarea unicului caracter distinctiv, finalitatea, cu alte cuvinte - spune Paulescu - materialiștii confundă ființa vie cu cadavrul său; - doctrina materialistă consideră că în natură nimic
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de cunoaștere ce neagă subiectivitatea autorului ("liberă de figură umană") - este singura posibilitate ("sperata poartă") ce ne permite să trecem pragul, ce separă lumea vizibilă de cea invizibilă ("[p]ana la marginile celebrelor, incineratelor umbre"), să cunoaștem, cu alte cuvinte, Absolutul / Divinitatea, în aspectul lui /ei cel mai pur, aceea de creator al unui univers, ca o operă de artă, si sa ne ofere o experiență temporală a desfătării celești, sub forma, imperfecta, a plăcerii estetice. Pentru Poe, existentă umană este
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de integrare (conștient sau subliminal) [s.n.] chemat să corecteze ceea ce viața cuprinde în ea diferențiator schematic"40. Cand sufletul Omului, ne spune tradiția gnostica 41, de care nici Poe și nici Barbu nu sunt străini 42, devine conștient de prezență Absolutului și pare să se miște odată cu sferele cerești, iar întreaga natură pare să îi răspundă, invizibilul vorbește prin glasul lui, iar cuvintele lui devin, atunci, "adevărate" și se transformă într-o laudă adusă Creației. Nu întâmplător, în parafrază barbiana, "imnul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
drept motto povestirii poești: "Son coeur est un luth suspendu; /Sitot qu'on le touche îl resonne"43 "[Inima lui este o lăuta suspendată; Deândată ce o atingi, răsună]- , un act teurgic, prin care poetul recuperează esență transcendență, retrasând semnăturile Absolutului, prin diferitele nivele ale existenței - , este înlesnit de acordurile harpei (ghitara, în apologul poesc), pe care anticii o înțelegeau ca parte a ordinii cosmice, o punte între cer și pământ, expresie a uniunii armonioase a forțelor ce le controlau existența
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
participare la Creația continuă caracteristică vieții ("neistovit spectacol") se prelungește în actul lecturii și se exprimă printr-un "catharsis liric"55 ("calmă participare"), care traduce, astfel, exhilarația Sufletului individual ce își regăsește Unitatea pierdută ("arce protectoare 56 în cer") cu Absolutul. Reîntâlnim, în paragraful de mai sus, o expresie - "calmă participare" - , ce ne trimite cu gândul la formulă foarte apropiată din articolul "Opera de artă că integrare" (1920), punctul liminar al acestui studiu (vezi mai sus) și care pune în lumina
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
altminteri aproape total atrofiat în timpul vieții terestre, poate să dezvăluie Omului, treptat, identitatea propriei ființei cu cea a cosmosului divin. Prin aneantizare fizică a personajelor sale, Poe dizolva, figurativ, nimicnicia lumii materiale, tocmai, pentru a înlesni, astfel, aproximări imaginative ale Absolutului. Conștiința, așa cum o știm în condiția noastră divizată, și materia dispar. Numai că moartea eului individual înseamnă, de fapt, renașterea eului divin. În loc să piară, eul se exalta pe masura ce personalitățile individuale se unesc cu Inima Divină: Închipuiți-vă că sensul identității
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în evoluția spirituală schițata de Edgar Poe în Eureka se integrează în Ființă Divină - sau, cum spune Ion Barbu, cu referință strictă la arta însă, "pe linia de adâncire a misterului individual"28 sfârșește prin a vibră la unison cu Absolutul, descoperind astfel "fondul nostru de identitate generală"29, într-o ordine superioară, unde "spiritele" creatorilor pot conversa: În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurență încă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
s.n.], la fel și formele, culorile și sunetele lumii materiale, precum și cele mai subtile mișcări ale vietii interioare 43. Și, într-adevăr, nu numai că filozoful francez atribuie artei capacitatea de depăși abisul ce separă cunoașterea noastră și durata, i.e. absolutul, dar chiar vede în arta un exemplu al depășirii, ca și cum practică artistului a rezolvat deja, fără ca acesta să știe însă cum, aceasta dificultate: Astfel, fie că este pictură, sculptură, poezie sau muzică, arta nu are alt obiectiv, decât să îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Noaptea întunecată a sufletului]75, a cărei metaforă centrală, sugerând privațiunile și dificultățile ("noaptea obscură a simțurilor"), cărora sufletul trebuie să le facă față în efortul lui de a se detașă de lume pentru a ajunge, astfel, la uniunea cu Absolutul / Divinul, este subtil evocat de Ion Barbu, în poemul "Poartă", din Joc secund: "Suflete-n pătratul zilei se conjuga. / Pașii lor sunt muzici, imnurile - ruga. / Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare, / Vindeca de noapte steaua-n tremurare. // Pe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]