3,016 matches
-
ajută-mă să zbor sus, sus de tot, ca la Vorniceni. Ti-aduci aminte? Cu mâinile strânse pe frânghie în dreptul capului, cu mânecile căzute până la coate, trecea pe lângă mine repede, singură cu fericirea ei, trimițând din fluturarea îmbrăcămintei ușoare o adiere suavă, pe care o simțeam pe obraz, pe pleoape, pe buze. Când se ridica în sus, desenîndu-se întreagă pe albastrul cerului, zborul se încetinea, dar când trecea prin dreptul meu, repejunea devenea, simbolic, vertiginoasă. La un moment dat, aducîndu-și aminte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
obtuze nu le puteau culege și trimite sufletului. Am tras unul după altul două saltare ale scrinului, în care nu mai era nimic decât tristețea mocnită a saltarelor goale, apoi pe al treilea, din care s-a răspândit, ca o adiere din trecut, același parfum al ei, și apoi pe cel din urmă, unde am găsit un degetar stricat și o bucățică de dantelă albă. Am luat obiectele scumpe și le-am pus în portofoliu lângă mănușă, lângă biletele ei, lângă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o picătură, un strop infim de gin. Aproape deloc, dacă nu-i prea mare osteneala. Începuse să-și mai revină, chiar și în scurtul timp de când intrase în casă. Poate pentru că stătea în vecinătatea aparatului de aer condiționat și o adiere răcoroasă venea spre ea. I-am promis că o să am grijă de băutura ei și apoi am lăsat-o printre „celebritățile“ mai mici de la începutul anilor ’30 și sfârșitul anilor ’20, numeroasele chipuri din trecutul meu și al lui Seymour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
găsească neapărat un adăpost În caz contrar, risca să moară În chinuri groaznice suferind de sete În timp ce arsurile se propagau vertiginos În toată imensitatea organismului său, făcându-i tot mai anevoiasă Înaintarea. Deodată, șansa de supraviețuire Îi surâse simțind o adiere binefăcătoare a vântului, Încercând să iuțească mersul către presupusa, salvatoare oază a deșertului...! Fu nevoit Însă să suporte o totală decepție În momentul când o violentă furtună de nisip Îi bombarda Într’o așa manieră fața doborându-l și făcându
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o falșă frontieră care cum am văzut, duce direct În brațele schinguitorilor...! Ca să reușești totuși să ajungi la acea diabolică capcană, ai de trecut unele examene de ingeniozitate...! Grănicerii stau ascunși la pândă cu câini dresați ce ascultă până și adierea vântului, În timp ce copii și mai ales bătrânii contra unei sume de bani derizorii sunt ce-i mai temuți informatori...!” “Cum ați reușit totuși să Înșelați câinii special dresați...?” “Am stropit hainele și bocancii cu soluție de amoniac, neutralizând mirosul extrem de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a apărut în spate. Și tu ai făcut greșeli, i-a zis Alice. Irene s-a întors către ea. Alice le dezvăluise toate secretele, cu excepția unuia secretul despre care nimeni nu vorbea: toate patru erau de vânzare. Jina pentru o adiere din trecut, Mary pentru un alt fel de viitor. Există un preț pentru care orice om e dispus să-și vândă sufletul, iar în cazul lui Alice și Irene prețul acesta era sfâșietor de mic. Ele nu voiau decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tu nu vezi...eu nu aud... îți povestesc negura mării plasă de păianjen nemărginire îmi spui c-o știi prin ochii mei precum lacrima de fluture cad stele în departe zici că-i Chopin vântul foșnește prin tine îl simt adiere de pace e frig mă strângi cu aripile păsări albastre pe lună și-un țipăt de pescăruș orb tremură neclintirea un abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o ceașcă de cafea ca urmare a vizitei făcute de bătrâna doamnă cu fular albastru spălătorului de geamuri cu felinarul agățat de umeri Toamna ta a venit toamna iubito în brațele tale amiaza are gustul merelor roșii părul tău este adierea grânelor dezlegate privirea mi-o scalzi cu izvorul nesecat al miracolului de a fi femeie pe trup ai cerul și bolta stelară în glasul tău fântânile devin rostiri limpezi ale nopților împlinite Geneza în prima zi gândul devenit cuvânt a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
scaun stătea Întors cu spătarul la amplificator. Încercînd să se scuze, pe motiv că locuiește singură, femeia o luă spre bucătărie printr-o despărțitură a draperiei. Cred că s-a dus să pregătească ceaiul. CÎnd a trecut pe lîngă mine, adierea provocată de mișcarea ei risipi mirosul de petrol lampant, dar o mireasmă de cosmetice mai dăinuia În jur. Imaginea ei Însă Începuse să se mai șteargă și-mi deveni, oricum, neclară. Parcă mă simțeam stînjenit. Am mai respirat o dată adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe vreun post. Nenumărate degete zbîrcite zdrăngăneau pe rămurelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
gustul amar al sclaviei la alți români. Îi descopereau pe Goga, Blaga și Eliade. Nouă, toate acestea ne intrau firesc în metabolismul intelectual, erau istorie oficială și, tocmai de aceea, istorie banală, neinteresantă, nerevelatorie. În schimb, spre noi venea o adiere mult mai seducătoare. Ea n-avea nimic de-a face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Nouă, toate acestea ne intrau firesc în metabolismul intelectual, erau istorie oficială și, tocmai de aceea, istorie banală, neinteresantă, nerevelatorie. În schimb, spre noi venea o adiere mult mai seducătoare. Ea n-avea nimic de-a face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de generație. Un ritm ce răspundea celui interior și ne ademenea spre alte tărâmuri. Plecările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o adiere mult mai seducătoare. Ea n-avea nimic de-a face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de generație. Un ritm ce răspundea celui interior și ne ademenea spre alte tărâmuri. Plecările în Occident erau posibile. La chioșcuri se vindeau reviste franțuzești, nemțești și englezești. Am prins din plin generația în bluejeans și adidași. Generația care ciulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
începu să cânte părând nepăsător, „La donna è mobile”, la modă atunci. Era fericit că fusese ținta atenției tale de adolescentă. Tu l-ai visat toată noaptea. Toate s-au dus”. Fosta elevă de liceu din anul 1918 simți o adiere ușor răcoroasă, numai cât o clipă, întoarse capul nedumerită - era timpul care trecea pe lângă noi - dar nu întâlni decât prezența și zâmbetul neutru al uneia dintre mătuși, care, mai puțin sensibilă, nu sesizase nimic deosebit. Fericite firi. Veni peste câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe față. - „E adevărat, nu va îmbătrâni, o auzii din nou pe Keti, pentru că nu va apuca, lumea lui care a trecut prin două războaie va apune înainte de a îmbătrâni” - „De unde știi?” o întrebai. Nu răspunse, în schimb îi simții adierea rochiei albe atingându-mi brațul, apoi prezența i se șterse, în timp ce tatăl meu prinse un post de radio ce transmitea o muzică orientală, tărăgănată și tristă. 22. Condicile tribunalului erau îmbâcsite de procese, curgere fără sfârșit, sălile pline de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la nivelul podiumului, al mesei de judecată, pe gardul de vizavi, un rest al afișului rămas din iarnă „...Visarionovici Stalin”. Afișul devenise inestetic, însă nimeni nu îndrăznise inițiativa necum din cadrul municipalității să rupă restul. Bucata de hârtie mai flutura în adierea de aprilie, noi o priveam, avocatul vorbea ceva despre „libertățile garantate prin constituție”, clientul din boxă nu înțelegea nimic, procurorul vorbise înainte, acum răsfoia un carnet cu coperte maro, mai avea de susținut câteva rechizitorii, era plictisit. - Unde vă uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor în verde și stâlpii susținători din lemn, le privii uimit: erau nemișcate, cele două becuri tremurau, în adierea ușoară a serii, lumini înșelătoare, că în jurul capetelor celor trei femei se iviră aureole, ca altădată pe frunțile trimiselor lui Dumnezeu. În noaptea aceea dormii pe canapeaua largă din salonul casei învățătorului, visând zodiacul. A doua zi la orele 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și pe care nu-l mai îmbrăcase de atunci, păstrat de doamna Agripina, învelit în pânză albă, aerisit regulat și „ferit de molii”, și care - minunea, minunilor! - îi venea perfect și acum. Începuse, totuși, să bată, mai timid, mai netimid, adierea unei alte lumi, ușoară dorință de eliberare, nu „pe plan social” cum se spunea, căci vrând-nevrând, fiecare rămâne al grupului din care face parte, și pe care - într-o analiză atentă - îl determină nu averea, cum se crede, ci profesiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
minte, stătea lipit, retipărit de curând - același - aceeași propoziție, o știam pe dinafară - mă gândii deodată la domnul Pavel, la spusele lui... „E bine să nu te gândești!” - era vocea lui Keti. - „Și totuși...” am vrut să răspund, dar simții adierea mâinii ei calde pe obrazul stâng, spre care bătea începutul de viscol, apoi nu mai simții și nu mai auzii nimic. 28. După-amiază când am venit acasă - eram în camera de la față - simții pe umărul drept mâna lui Keti. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prezența ca altădată, și de asta ești derutat, te crezi uitat. Te înțeleg. Mi-e de atâtea ori milă de tine pentru singurătatea în care te afli”. Ne îmbrățișarăm pentru a doua oară, dar buzele ei calde le simții ca adierea unui vânt ușor de miazăzi. M-am întrebat dacă nu cumva ea nu este decât închipuirea mea, și ca orice închipuire poate fi oricând lângă mine. Totuși e ceva care unește lumea închipuirii mele cu lumea căreia îi aparține. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
apele-i adânci și limpezi, căci el avea ochii de o deschidere nefirească în care te puteai răsfrânge cât pofteai; ea se privi doar câteva secunde, aranjându-și părul prins deasupra capului: se bucură că-și păstra tinerețea, neatinsă încă de adierea marii câmpii, uitând în clipa aceea că trecuse abia un an de când se măritase, că era firesc să fie neschimbată. Înveselită la vederea propriului chip, făcu o piruetă și-mi vorbi, în aerul rece de primăvară: „Nu ne-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
comunale cât și de roadele pământului, pentru că străbătea câmpia în lung și în lat, pe toate drumurile ei, ca-ntr-o permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de câte aveau să vină; el îi simțea adierea în aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de câte aveau să vină; el îi simțea adierea în aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o oră ne despărțirăm de el îmbrățișându-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă îmbrățișă din nou. 20. Când ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși în curte, potrivi furtunul pe care-l ținea într-o ladă lângă cișmea și stropi asfaltul încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră în casă, își făcu un duș și la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar fiica, simțind asta, își ținea capul aplecat pe umărul meu, era în dreapta mea, preluată bărbăteștii mele puteri; ne aflam în Ierusalim desigur, acolo la interferența marilor religii din această parte a lumii, „Iudith!, spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățânii, în timp ce domnul Pavel ne căuta în vis lângă tufele de măslini, să venim să vedem fantasticul răsărit de soare dinspre Marea Roșie... În seara aceea - căci mă prinse înserarea acolo - soba bucătăriei iradia o dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]