78,666 matches
-
să dinamiteze, din interior, convenția narativă, drept care naratorul se "descompune", într-un monolog nervos, pe sine însuși... Naratorul (Edward Norton, cu figura lui de nevrotic timid) e un slujbaș al zilelor noastre, plantat în fața unui computer; un sclav cu guler alb; un individ cu un apartament pus la punct ("Apartamentul e viața mea!"), cu canapele Ikea, cu costume Armani, cu echipamente stereo de ultimă generație ș.a.m.d. Dar existența lui, oricît de high-tech, e lipsită de SENS. Viața se reduce
Cu cine te-ai bate? by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17305_a_18630]
-
un legionar deghizat în străjer trăsese, de la două sute de metri asupra regelui, fără să-l atingă - episod, de care, iată, până acum nu avusesem cunoștință - și doar eram pe atunci vajnic comandant de centurie cu fluier, ghilimeți galbeni și bască albă! Halucinant episodul în care, împlinindu-i-se reporterului dorința de a-l vedea pe Corneliu Zelea-Codreanu, în timpul procesului de dinaintea execuției, acesta, arestat, trece pe un coridor, între doi gardieni, zărind, la capătul culuarului un civil care nu avea ce căuta
Tinerețile romancierului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17302_a_18627]
-
haiducește din miezul unei bărbi-colier. Reverenda lui elegantă, peste care purta o bundiță cu margini îmblănite, privirea grea de o intensitate scrutătoare, vocea puternică, cătrănită de rrr-uri pronunțate viguros, și mîinile robuste, dintre care una prindea o țigară cu filtru alb, mi s-au impus din prima clipă." (p.233) Evocarea relației dintre cei doi compune o poveste-paradigmă, nu lipsită de probleme pentru că fiecare dintre cei doi își păstrează particularități puternice,disjuncția nu e doar consecința depărtării în timp și spațiu
Urbanitatea credinței by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17297_a_18622]
-
termenii lui T.S. Eliot, ea e corelativul obiectiv al iubirii-crimă. Ca și la cei doi Macbeth, ori Vronski și Anna Karenina, această iubire-crimă nu poate răscumpăra nestatornicia universului și singurătatea individului. Macbeth înnebunește singur, în vreme ce mîinile soției sale rămîn veșnic albe, nepătate de sîngele vărsat de el; Anna moare singură, în vreme ce Vronski continuă să trăiască. Înstrăinați unul de celălalt, acești îndrăgostiți sînt înainte de orice dezamăgiți de eșecul lor, răniți că au pierdut, nu atît sau nu doar unul pe celălalt, cît
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
mijloacelor întrutotul corespunzătoare scopului. Atari versuri, de-o frumusețe grea, narcotică, aidoma unui parfum de crini regali, sînt, după cum le apreciază Nicolae Manolescu, "cam prea frumoase", "mai caracteristice pentru o epocă decît pentru poeta înseși": "plîngi cu fruntea-n perna albă/ unde părul meu demult/ a crescut încet și singur/ din nesomn și din oftat/ plîngi în vise/ plîngi în crucea păsărilor călătoare/ plîngi în zborul lor de toamnă/ scuturat în mare". Calofilia triumfă aci precum o impersonalizare prin prozodie și
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
somnul, moartea, beatitudine. Ele aduc o aluviune romantică, mai exact spus un eminescianism corectiv al prezentului greu de îndurat, ca o magică plonjare într-o regiune ideală. În anii regimului opresiv, astfel de stihuri purtau o impenitentă încărcătură opoziționistă: "colb alb de penet/ gușă plină de vînt/ copil al cuvintelor mele/ în taină purtînd aripi nemărginite/ ți-e somn și ți-e milă de ele// eu mîna mi-o trec cu degete vii/ prin coama ta dulce de sare/ ții minte
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
tocite, fără lustru, cu cataramele uzate. Nu avea ciorapi și pe gleznă i se vedea o cicatrice măruntă pe care el o îndrăgea foarte mult. Din copilărie, spunea ea. O istorie cu o foarfecă ținută neîndemânatic. Carnea era acolo foarte albă, pufoasă, nu mai crescuse, se păstrase ca în copilărie." Al treilea text, Baia, conține povestea melodramatică a unei fete care rămâne însărcinată și este deposedată de copil printr-o intervenție chirurgicală: "Proasto, credeai că pântecul tău va crește încet, ca
Poezie cu unică folosință by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17328_a_18653]
-
veți plânge amândoi cu urechea lipită de burta ta?/ Ți-ai desfăcut picioarele, proasto, și ai crezut/ că acolo, înăuntru, îi va fi cald și bine/ și ai simțit două inimi în trupul tău/ le-au smuls doctorii în halate albe, verzi, albastre/ parcă era rochiile tale/ când ți-au băgat mâna între picioare/ și ți-au scos inimile și mustind de sânge/ ți-ai vomitat și sufletul din tine/ târându-te prin bălțile roșii." Și așa mai departe. Fugă de
Poezie cu unică folosință by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17328_a_18653]
-
cu el pe tema "direcției noi". Ne cunoșteam și personal. În cronică, remarcam, între altele, enorma cultură, propensiunea spre temeiurile filosofice ale literaturii, didacticismul superior, solemnitățile de stil și respectul aproape religios față de scris. Ca acel monah care sărută coala albă de hîrtie înainte de a începe să înșire cuvinte pe ea, după cum scriam. îi recunoșteam, cu onestitate, eseisticii lui Nicolae Balotă, însușirile principale, care nu mi se păreau a fi și ale generației mele. Și nu erau. Mai mult: nu puteau
Cîrtița și Hegel by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17346_a_18671]
-
celei din urmă protectoare cercuri arhimedice. Recitind Euphorion (în ediția adăugită de la Cartea Românească, 1999) și mai ales suta de pagină a Prologului, după ce am citit marea proză memorialistică din Caietul albastru, ca să nu mai vorbesc de fragmentele din Caietul alb publicate în Apostroful clujean, îmi dau seama de importanța pe care acest cult al cărții o avea pentru Balotă, în studenție, în detenție ori mai tîrziu și de faptul că el se cunoștea suficient de bine pe sine ca să facă
Cîrtița și Hegel by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17346_a_18671]
-
se simțea "exilat în deșert" sau "izgonit din lumea mea adevărată". Ca de pildă, în anii de închisoare, cînd zgîria nume proprii ori cuvinte pe bucăți de săpun. În domiciliul obligatoriu, a reînceput lecturile. Prima reluare de contact cu foaia albă este descrisă memorabil. Ca și neputința de a se mai despărți de cărți: plimbîndu-se pe cîmp cu Montaigne sub braț sau traversînd înot Borcea cu o Enziklopädie de filosofie ținută într-o mînă deasupra capului. (Eu însumi l-am zărit
Cîrtița și Hegel by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17346_a_18671]
-
zbor lin al începuturilor fără prihană. Aceeași soartă o avu și fusta care la rândul ei nu vroia să cadă și plutea în spațiul altarului, vaporoasă, angelică, desfăcându-se în câteva șuvițe, ca niște petale sau ca aripile unei păsări albe venite să ciugulească din potirul transsubstanțierii." (p. 187) Dincolo de reușitele și neajunsurile cărții rămâne esențială suprapunerea și amalgamarea planurilor (într-o asemenea măsură încât granițele dintre real și ireal, posibil și imposibil se șterg, lucrurile sunt împinse până la limita dincolo de
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
aceea neglijabilă, dar e o șansă autentică. "Primăvara la Fialta" e, poate, cea mai memorabilă dintre nuvelele din acest generos volum, printr-o suavă insinuare a tragicului epic în cadența regulată a unui descriptiv aproape de poezie. Fialta, cu cerul ei alb și încercănat, cu aburii ploii zăbovind în aer și pe pleoape, cu silueta încețoșată a muntelui St. George și opacitatea unei mări netulburate de vînturi, devine în această nuvelă toposul unor întîlniri fabuloase între un bărbat și o femeie. Cei
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
în cunoașterea celeilalte realități (căci, se știe prea bine, poezia prin chiar natura ei, mizează foarte mult pe o relație de tip special între text și destinatar, pe intimitatea care se stabilește între cei doi, în spațiul protector al foii albe, eventual la lumina veiozei de pe noptieră, ceea ce înseamnă până la urmă foarte mult.) Însă, deși reprezintă ea însăși un fel de limbă universală, un idiom sui generis, poezia spre deosebire de artele vizuale de pildă, are nevoie de intervenția unui mediator: traducătorul. Și
Poezie optzecistă și ritmuri anglo-saxone by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17390_a_18715]
-
dobitoacele cu lîna cu laptele./ Noi cu lumile ce aduc la lumină cuvintele.// Ei pe deal cu noaptea în cap./ Noi cu noaptea în sînge cu stele bolnave pe buze.// Ei cu mieii cu zarzavaturile cu lemnele./ Noi cu mîinile albe în mîlul vremelniciei.// Ei cu privirile și spinările cele mai umile./ Noi umilii umili de noi robii Lui.// Ei cîștigă pîinea noastră cea de toate zilele.// Cartea noastră cea de toate zilele/ dă-ne-o nouă astăzi..." (Tatălui meu). Iată
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
din când în când, cenușa de pe jar). Coloana infinită" se distruge, în fond, într-o magazie, Enescu este o bună afacere din timp în timp, dar zace în luxosul muzeu în aer liber, cimitirul "Père-Lachaise" din Paris, sub recea marmură albă, pe care străjuie imortelă o roză de porțelan (așa am văzut-o eu, în 1980), pusă de Academia Franceză (așa mi s-a spus, atunci, și așa am depistat lespedea, ghidată de foaia de vizită turistică vândută de paznic - pe
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
de vreme ce indicațiile șefului de orchestră nu pot fi surprinse decât pe micul ecran al unui televizor. Se joacă amănunt cu amănunt, episod cu episod. Decorul: două bănci roșii, un covor negru. Costumele: bărbații în alb (Don Giovanni poartă și pantofi albi ceea ce...), femeile în negru. Simbolul dualității contrastante. Două fulare. Unul roșu, schimbul viață-moarte între Seducătorul ucigaș care îl smulge Comandorului răpus, și îl pierde la sfârșit, când acesta îl duce în infern. Celălalt fular negru, conviețuire bună-rea cu Leporello. Ca
Destine incomparabile by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/17379_a_18704]
-
suspense tragicomic în rândurile asistenței, întrucât condamnatul reușește cu greu să respecte regulamentul. ș.a.m.d. Nu ești niciodată sigur, când începi să citești o nouă piesă, dacă autorul va scoate din jobenul lui o eșarfă de mătase, un porumbel alb sau o flacără. Această imprevizibilitate constituie un element de atracție în plus. Regizorii care se plâng că nu există piese de teatru românești demne de interes pe care să le pună în scenă sunt contraziși de existența unui volum ca
TEATRU SCURT... ȘI CUPRINZĂTOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17388_a_18713]
-
Mihai Chirilov Imaginați-vă că sunteți într-un multiplex (nu de alta, dar în cîteva luni chiar vi se va da ocazia să fiți într-unul). Oferta cuprinde patru titluri: Ce preferați? 1. sir Anthony Hopkins, cu pletele albe curgîndu-i rîu pe umeri, în mult-mediatizata-i penultimă apariție pe marele eran; 2. Drew Barrymore - într-unul dintre acele "teen movies" cărora le-am pierdut deja numărul și pe care, parafrazîndu-l pe cel mai recent, am ajuns să "le urîm"; 3
Ce vă place? by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/17396_a_18721]
-
trei scaune) împreună cu scenografa Andreea Mincic după reguli proprii genului teatru-dans (coregrafia Clara Flores) de care se apropie și prin muzica (Cristian Juncu) executată live la chitară (Daniel Albu). Deși se rezumă la un raport de forțe figurate exclusiv în alb și negru, eclerajul dă relief aparte partiturilor actoricești. Abisala complexitate a personajelor a fost tranșată net. Brândușa Mircea și Adrian Comaniciu sînt prezențe auxiliare denumite generic "medici psihiatri". Tudor Tăbăcaru schițează onctuozitatea unui părinte venal. Daniel Beșleagă topește noblețea de
Stil și manieră... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17394_a_18719]
-
ghinion planetei noastre, normal ar fi ca prăpădul posibil să ne privească doar pe noi, care sîntem - după unii sociologi, - și cei mai păcătoși și mai inventivi oameni în ale răutăților de pe tot globul răspîndite peste tot de civilizația noastră albă în plină și spectaculoasă desfășurare... * * * Să ciocnim paharul cu șampanie ascultînd orologiul ce numără ultimele secunde ale mileniului unu; (cînd, domnule, nu s-a întîmplat nimic!) și să ascultăm un moment vuetul, presupus, al începutului de cataclism, abătîndu-se peste tot
Nedemni de un potop by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17416_a_18741]
-
de ani), Draga Olteanu (22), Iurie Darie (26). Manuscrise eminesciene de Alexandru Sîrbu (1974) se derulează în sensul unei preocupări mai largi a regizorului pentru studiile grafologice (el va mai semna, cumva pe aceeași linie semiologizantă, filme ca: Pe câmpul alb, Desenele scriitorilor, Manuscrise, scrisori, amintiri, Limbajul calculatorului ș.a.). Demersul pare de-a dreptul subversiv într-un regim în care grafologia stă sub cheie în birourile poliției politice. Iată cu siguranță unul dintre motivele pentru care rigoarea aplicației va fi încă
Eminescu și posteritatea de celuloid by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17414_a_18739]
-
cu Telephassa. Din unirea acestora au rezultat patru progenituri, printre care și Europa. Într-una din zile, pe cînd Europa se juca laolaltă cu prietenele sale, Zeus, zărind-o și căzîndu-i față cu tronc, s-a transformat într-un taur alb și, cu prefăcătoria de rigoare, i s-a așternut Europei la picioare. Căpătînd curaj, fecioara i s-a urcat în spinare, iar zeul, în travestiul taurin, o rupse la fugă peste cîmpuri, apoi se azvîrli în mare și înota, în pofida
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
pentru a-l subjuga și, în cele din urmă, a-l diviza și diviniza. Așadar, scriind despre Erasm, Zweig e cu ochii pe Hitler și Mussolini, dictatorii Europei, somnambulici și perfizi, visînd să joace, fie ce-o fi, rolul taurului alb: "în fond, fanatismului îi este întotdeauna indiferent care este substanță inflamabila ce dezlănțuie focul; fanatismul nu dorește decît să ardă și să mistuie, să-și descarce forță de ură acumulată, și tocmai în astfel de momente istorice apocaliptice ale dementei
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
de destin în spațiul culturii române, ultragiate de samavolniciile comunismului. Blaga își rotunjise sistemul, Petrovici atinsese deplină autoritate, el, Călinescu atinsese doar pragul marilor înfăptuiri ce-i stăteau în puteri. În consecință, judecată trebuie ferita de simplificări maniheiste. Categoriile tranșante - alb sau negru - nu-l epuizează tipologic. Blamatul semnatar al "cronicilor optimistului" comitea, cu bună știință, "sacrilegii" unul după altul. În ședințele deschise ale Institutului, în plin proletcultism, își lua libertăți și o distanta superior-ironică vis-à-vis de directivele oficiale. Bunăoară, după ce
Un centenar oarecum prematur by Geo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/17912_a_19237]