KorAP: Find »[drukola/base=amabil & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...117 >

2,910 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

depuneți o plângere pentru agresiune și tâlhărie, vă stăm la dispoziție. Doar să vă scoateți medico-legalul. Și cine ziceți că v-a făcut asta?“ Nu i-am mai răspuns; de mulțumit, nici atât. N-aveam pentru ce. Era ca toți polițiștii: amabil și conștiincios ca o conopidă. Am sărit din nou în mașină și-am luat-o spre casă, cu Brutus mieunând discret. Îmi asortase bancheta, parcă evadasem dintr-un depozit de făină. Ideea bună era însă alta, nu aia cu secția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
spatele de mine, mirosul cald al nopții. Nu era de-ajuns. Ne trebuia o altă țară, mai înțelegătoare cu noi, în care Cezar să se poată bâlbâi liniștit, iar Cătălin să-și găsească ultimul model de șurubelniță. O patrie simplă, amabilă, primitoare, nu una de operetă. Dacă pui mâna pe-o istorie, te întâmpină doar omoruri și scandal: când nu s-a rățoit la vecini, țărișoara noastră și-a căsăpit oamenii. Domnitori contra boieri, oșteni contra țărani, munteni contra moldoveni, părinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Pe urmă îți semna aprobarea de concediu. De mine îi plăcea mult de tot: mă vedea toată ziua cu băieții, pe terenul de fotbal. În anul următor, am aterizat în liceul „German“, cu detașare. Aici, școala curgea diferit: de la portăreasa amabilă, până la copiii care îmi fumau sub bancă și cântau „Hey, Jude“ (chitară și muzicuță, bineînțeles). Îi iubeam, primisem și-o clasă pe mână, a X-a D, care pleca zilnic în Piața Universității, să protesteze. Directorul, un tip cu barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și Chitila. Într-un târziu, după aproape un an de anchete, l-am găsit pe tip. Mai exact, nu pe el, ci pe maică-sa. El se stabilise în Austria, undeva la periferia Vienei, prin Kagran. Cucoana a fost extrem de amabilă și, după ce și-a dat seama că nu sunt nici electrician, nici hoț de buzunare (dar nici profesor de literatură: asta n-ar fi ghicit în vecii vecilor!), a scos dulceața de vișine din dulap și-o adresă din agenda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lua de la gară cu mașina și, la plecare, nu te mai ducea înapoi. La telefon nu suna, dar nici tu: telefonul purta rozetă și, pe cifra 9, un lăcățel care imobiliza discul. Poștașul habar n-avea, vecinii nici atât, le zâmbeai amabil și răspundeai „Grüss Gott!“ indiferent ce-ar fi zis, și totul era în ordine. Oricum, puțini ajungeau la ultimul etaj, scara cotea violent, în rampă și imprudenții se sufocau după primele șaptezeci de trepte. Parcă urcai la noi la Litere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
apar pe colțurile plicurilor.“ „Lasă-mă să ghicesc: doamna T.?“ „Nu, dar ești pe-aproape. Inițialele sunt: V.RO. Iar scrisorile sunt adresate unui anume Lou Chian.“ S-a lăsat un moment de tăcere. Doar chelnerul se rotea în jurul nostru, amabil și încărcat cu fursecuri, ca o mașinuță chinezească: „Mehr Kuchen, bitte?“ În clipa aia, mi-a bipăit mobilul. Îmi luasem cu mine 6210-le, îmi făcusem și roaming: mă simțeam ca o antenă vie, conectată la toate telefoanele din lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

că eu aș fi eu. „Din partea lui Parfion, cică, a lui Rogojin, zice Zaliojev, drept amintire pentru întâlnirea de ieri, binevoiți să-i primiți“. A deschis cutia, s-a uitat, a zâmbit: „Mulțumiți-i, zice, prietenului dumneavoastră, domnului Rogojin, pentru amabila lui atenție“; s-a înclinat și a plecat. Asta-i, de ce n-am murit atunci pe loc! Căci, dacă m-am dus la ea, am făcut-o pentru că îmi spusesem: „Oricum, viu nu mă mai întorc!“. Și cel mai jignitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul nu auzi, pentru că valetul continuă în șoaptă. Gavrila Ardalionovici asculta atent și îl privea pe prinț cu mare curiozitate. În sfârșit, încetă să mai asculte și se apropie nerăbdător de el. — Sunteți prințul Mâșkin? întrebă el extrem de politicos și amabil. Era un tânăr frumos, tot de vreo douăzeci și opt de ani, blond, zvelt, de înălțime mijlocie, cu bărbuță à la Napoleon 11, cu fața inteligentă și foarte frumoasă. Numai zâmbetul, cu toată amabilitatea pe care încerca s-o afișeze, era cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
foarte bun prieten. În urma recomandării amănunțite, dar sacadate a lui Ganea (care își salutase destul de rece mama, pe soră-sa n-o salutase deloc și-l luase imediat în altă cameră pe Ptițân), Nina Alexandrovna îi spuse prințului câteva cuvinte amabile și îi porunci lui Kolea, care își băgase capul pe ușă, să-l conducă în camera din mijloc. Kolea era un băiat cu fața zâmbitoare și destul de simpatică, cu o fire încrezătoare și naivă. — Dar unde vă e bagajul? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu le spuneți mai târziu alor mei că v-am adus biletul! De-o mie de ori m-am jurat să nu mai transmit asemenea bilete, dar mi-e milă de el; și încă ceva: vă rog, nu fiți prea amabil cu el, dați-i acolo ceva mărunțiș și gata. — Kolea, și eu m-am gândit la el; trebuie să-l văd pe tatăl tău... într-o chestiune... Să mergem... XIItc "XII" Kolea îl conduse în apropiere, înainte de Liteinaia, într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Filippovna era alcătuită din cunoștințele ei obișnuite, care o vizitau de regulă. Oaspeții erau chiar destul de puțini în comparație cu aniversările din anii precedenți. În primul și cel mai important rând, erau prezenți Afanasi Ivanovici Toțki și Ivan Feodorovici Epancin; amândoi erau amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care și-o ascundeau destul de prost, cu privire la anunțul promis despre Ganea. Pe lângă ei, firește, era de față și Ganea - tot foarte posac, foarte îngândurat și chiar aproape deloc „amabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care și-o ascundeau destul de prost, cu privire la anunțul promis despre Ganea. Pe lângă ei, firește, era de față și Ganea - tot foarte posac, foarte îngândurat și chiar aproape deloc „amabil“; se ținea mai mult deoparte, izolat, tăcând. Nu se putuse hotărî s-o aducă pe Varia, iar Nastasia Filippovna nici nu pomenise de ea; în schimb, de îndată ce se salutase cu Ganea, adusese vorba despre scena petrecută între acesta și prinț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și să vă laud pentru fermitatea de care ați dat dovadă. Spunând aceste cuvinte, îl studia cu atenție pe prinț, încercând să-și explice măcar cât de cât venirea acestuia. Poate că prințul ar fi răspuns ceva la vorbele ei amabile, însă era atât de orbit și impresionat, încât nu putea deschide gura. Nastasia Filippovna remarcă cu plăcere acest lucru. În această seară era îmbrăcată cu mare pompă și producea o impresie neobișnuită. Îl luă de braț și îl conduse spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
una dintre faptele bune; l-ați păcălit pe Ferdâșcenko! conchise Ferdâșcenko. — Într-adevăr, generale, nu credeam că aveți totuși inima bună; chiar îmi pare rău, spuse într-o doară Nastasia Filippovna. — Vă pare rău? De ce? întrebă generalul cu un zâmbet amabil și, cu un aer satisfăcut, sorbi din cupa cu șampanie. Însă îi venise rândul lui Afanasi Ivanovici, care se pregătise și el. Ghiciseră cu toții că el nu va refuza, cum făcuse Ivan Petrovici, și, din anumite motive, îi așteptau povestirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prietenii mei și credeți-mă... — Prieteni... puteți avea câți doriți, totuși, permiteți-ne, îl întrerupse nepotul lui Lebedev pe un ton foarte moralizator, însă, neridicând încă vocea, permiteți-ne și nouă să declarăm că v-ați fi putut purta mai amabil cu noi, neobligându-ne să așteptăm două ore în camera servitorilor... — Și desigur... și eu... și așa fac prinții! Și asta... dumneavoastră, deci, sunteți general! Și eu nu vă sunt lacheu! Și eu, eu... bâigui pe neașteptate, neobișnuit de tulburat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se apropiară și o înconjurară plini de solicitudine. Imediat, prințul se apucă să-i roage pe toți să rămână la ceai, scuzându-se că până acum nu s-a gândit singur să-i trateze. Până și generalul era atât de amabil, încât mormăi ceva liniștitor și o întrebă amabil pe Lizaveta Prokofievna „dacă, totuși, nu îi e rece pe terasă“. Mai că nu-l întrebă pe Ippolit „dacă studiază de mult la universitate“, dar nu-l întrebă. Evgheni Pavlovici și prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Imediat, prințul se apucă să-i roage pe toți să rămână la ceai, scuzându-se că până acum nu s-a gândit singur să-i trateze. Până și generalul era atât de amabil, încât mormăi ceva liniștitor și o întrebă amabil pe Lizaveta Prokofievna „dacă, totuși, nu îi e rece pe terasă“. Mai că nu-l întrebă pe Ippolit „dacă studiază de mult la universitate“, dar nu-l întrebă. Evgheni Pavlovici și prințul Ș. deveniră brusc foarte amabili și veseli, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și o întrebă amabil pe Lizaveta Prokofievna „dacă, totuși, nu îi e rece pe terasă“. Mai că nu-l întrebă pe Ippolit „dacă studiază de mult la universitate“, dar nu-l întrebă. Evgheni Pavlovici și prințul Ș. deveniră brusc foarte amabili și veseli, pe chipurile Adelaidei și Alexandrei, de sub uimirea continuă, răzbătea chiar o expresie de plăcere, într-un cuvânt, toți erau mulțumiți că Lizavetei Prokofievna îi trecuse criza. Numai Aglaia era încruntată și se așeză tăcută deoparte. Rămaseră și ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
crengile lungi și strâmbe acoperite de frunze tinere, cu o scorbură și o crăpătură; își pusese în gând să-l picteze neapărat, neapărat! Așa că aproape numai de asta vorbi în jumătatea de oră cât ținu vizita ei. Prințul Ș. era amabil și simpatic ca de obicei, îl întrebă pe prinț despre trecut, își aminti cum se cunoscuseră prima oară, așa că despre cele petrecute în ajun nu spuseră mai nimic. În sfârșit, Adelaida nu se mai putu abține, pufni în râs și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se așeză pe scaune puțin într-o parte, chiar lângă ieșirea din stânga a gării. Mulțimea, muzica o înviorară întrucâtva pe Lizaveta Prokofievna și le distrară pe domnișoare; apucară să facă schimburi de priviri cu câteva cunoștințe și să se salute amabil cu câte cineva de la distanță; apucară să studieze, să observe anume ciudățenii, să discute despre acestea, să zâmbească ironic. Și Evgheni Pavlovici se înclina foarte des. Aglaia și prințul, care încă erau împreună, atraseră atenția câtorva persoane. Curând, de domnișoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
s-ar pomeni tribunalul, având în vedere sorocul de două-trei săptămâni care mi-au mai rămas, în condițiile când au fost desființate torturile și caznele? Aș muri confortabil în spitalul lor, înconjurat de căldura tuturor și vegheat de un doctor amabil, poate mai confortabil decât la mine acasă. Nu înțeleg cum de oamenilor aflați în situația mea nu le trece prin cap această idee, cel puțin în glumă? De altfel, poate că le trece; și la noi există mulți oameni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
are dreptul să-și discrediteze ideea, prezentându-și-o singur. Aproape numai el vorbise în toată seara aceea, povestise mult; clar, cu bucurie și în amănunțime, răspundea la întrebări. Dar nimic din ceea ce spunea nu semăna, de altminteri, a discuție amabilă. Ideile lui erau serioase, uneori chiar enigmatice. Prințul enunțase chiar câteva din opiniile sale, câteva din propriile sale observații tăinuite, așa că totul ar fi putut părea comic dacă „relatarea n-ar fi fost excelentă“, cum au fost apoi de acord

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la dumneata? Cum pot să te respect în cazul ăsta? Citește mai departe. De altfel, nu-i nevoie, nu mai citi. Și iarăși, în seara aceea, ea păru ciudată în ochii celorlalți. Se întoarse prințul Ș. Aglaia a fost foarte amabilă cu el, i-a pus multe întrebări despre Evgheni Pavlovici. (Prințul Lev Nikolaevici încă nu venise.) Deodată, prințul Ș. își permise să facă o aluzie la „apropiata și noua cotitură din familie“, în legătură cu câteva cuvinte, pe care Lizaveta Prokofievna le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca vârstă, i-ar fi putut fi bunic, chiar își întrerupe conversația ca să-l asculte pe el, un om atât de tânăr și lipsit de experiență, și nu doar îl ascultă, dar îi prețuiește pe față părerea, e atât de amabil cu el, atât de bun cu el, când de fapt sunt total străini și se văd pentru prima dată. Poate că receptivitatea înflăcărată a prințului fusese influențată mai mult de rafinamentul acestei politeți. Poate că era dinainte prea dispus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să plictisească prin toate saloanele și că numai la inocenții Epancini putea trece iarăși drept o noutate, drept o amintire subită, sinceră și strălucitoare a unui om strălucit și extraordinar! În sfârșit, până și nemțoteiul-poetastru, deși se comporta neobișnuit de amabil și modest, mai că nu considera și el că vizita lui e o onoare pentru amfitrioni. Însă prințul nu observa reversul, nu remarca falsul. Tocmai o asemenea năpastă nu prevăzuse Aglaia, care, în seara aceasta, era uimitor de frumoasă. Toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]