2,942 matches
-
sentiment de stranietate, de nesiguranță metafizică, de parcă aș fi coborât pe celălalt tărâm. Pentru nimic în lume mama n-ar fi mers la un film în centru. Până și azi evită să iasă din fieful ei. Acel triunghi "curat" de angoasă era tot ce cunoșteam din univers, era un neuron, era ca și cum, ca să cunosc lumea, aș fi fost dotat cu un singur neuron, care mai avea două sinapse relativ sigure: drumul până la Tanti Sica (devenită Tanti Aura în REM), sora mamei
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fără cultură - să exprime această telescopare (cam prea simetrică și coerentă ca să fie și cu totul verosimilă) una dintre cele mai importante "megatendințe" ale noosferei actuale? Eticismul nostru, reflex inconștient al omului de cultură, ne face să respingem cu oarecare angoasă teza aceasta, dar dezavuînd-o pe criterii etice - e bine sau nu e bine să fie așa - nu înseamnă că o și exorcizăm, ci doar că ne situăm prin însăși formația noastră intelectuală de partea lirismului, poeziei, literaturii și culturii, că
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a conștiinței de sine, exacerbate de contextul, traumatic în sine, al intrării în postmodernitate. Refuzul noii lumi, integrate, plurale, mediatice, ultraperformante dar mult mai puțin consolatoare și calde decât cea a "frățiilor de sînge" naționale, reprezintă, în ambele cazuri, o angoasă acută în fața viitorului, o nevoie patologică de refugiere în trecut. Astăzi eu, omul matur, vin zilnic în contact cu evenimentele prin intermediul mediilor de comunicare în masă. Urmăresc știrile la televizor consternat și îngrijorat. Cât de departe sânt acum de mine
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
realizat după două săptămâni pariziene: n-am întâlnit absolut nici un român stabilit în Occident - indiferent de cât timp era acolo, de minunatele lui condițiile materiale, de perfecțiunea accentului în care vorbea limba țării de adopție - la care să nu întrevăd angoasa de a nu fi acasă. POVEȘTI DE ADORMIT P|RINȚII Am cravata mea, sunt pionier Diana SOARE Uneori, poveștile sescriu pentru că așa visează cineva. Alteori, pentru că ele se cer spuse și altor prichindei decât cei care te așteaptă sub plapumă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
m-am lovit de propriul meu schelet, de secundul care zăcea pe covor, nedumerit și gârbovit. (Hop-la!) Această disociere este recognoscibilă și în starea cuvântului, mereu oscilantă, schimbătoare, prins într-o larmă insuportabilă și mereu în căutarea tăcerii. Se simte angoasa opțiunii. Dar, să nu uităm, prin cuvânt se evită orice exacerbare a lipsei lui, orice orgoliu al muțeniei. Cuvântul este măsura omului. Și totuși, există cuvinte lipsite de tăcere, așa cum există religii lipsite de Dumnezeu. De aici gălăgia, agitația, strigătele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
incognita) Fereastra este o ieșire din oglindă, o deschidere spre lumea cu adevărat sensibilă, o recuperare, regăsire, o trecere spre uman și suprauman (în timp ce oglinda coboară în infra-uman). Fereastra este un drum spre singular. Am notat deja teama de Unul, angoasă și idiosincrasie ce stăruie în scrierile lui Emil Botta. Dar această teamă de Unul este și dorul de el (Sehnsucht). Misteriosul dor metamorfozează fereastra, transformând-o în negativul ei. Din geometrie explozivă, aceasta devine geometrie devorantă. Deschidere în prăpastie, scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mulți reușesc să scoată aerul din subsoluri fără să reușească să scoată capul. Mesajele, mascate în strigăt, cânt și lamentație vorbesc de la sine, provoacă și descriu o privire atentă de jur împrejur, cu accente subtile și controverse despre religie, identitate, angoase și țara în care trăim. Au fost suficiente două albume pentru a crea un act artistic așteptat cu interes în toată țara de un public fidel. Au reușit să-și promoveze albumul Loc Lipsă printr-un turneu național de cluburi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
vivandieră“. Poemul confruntarea numește din nou, cu o violență de-acum caracteristică, splendoarea și mizeria scrisului: „poezia nu e măgarul care cacă aur./ poezia e o locomotivă“. De astă dată, poezia servește drept refugiu față de o interioritate sufocantă, față de o angoasă nelocalizabilă, îngropată „mai adânc în piept decât mine“. Nici acum „ultima patrie“ nu se arată mai primitoare: „draga de ea, poezia, mă sapă, mă smulge,/ din adâncuri și îmi cară ea leșul sus,/ pe platou, depunându-l în poala ierbii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
ea și spunând cu o voce din străfundul trupului: - Dragii mei, vă amintesc de tânărul Iosif care a interpretat visul Faraonului. Faraonul visase cei șapte ani de foamete care vor năpăstui țara, distrugând-o. Azi trăim și noi în aceeași angoasă, timpul e nesigur și mâncarea și apa se vor sfârși în curând. Trebuie să supraviețuim noi, „Aleșii Domnului“. Într-un cuvânt: să ne aprovizionăm cu toate cele necesare supraviețuirii. Totul își are timpul său: iubirea își are timpul său, ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
leneș, crud, egoist și imoral - și să trăiești mai departe cu tine însuți admițând asta despre tine. E.C.: La ieșirea din sală, un prieten mi-a spus că un lucru care i-a plăcut este că, dincolo de tensiunea extremă, de angoasă, de dramă, 432 este un film cu happy end: avortul reușește în ultimă instanță, în ciuda prețului plătit. Nu moare nimeni, viața merge mai departe. Cum comentați? C.M.: Dacă i s-a părut că nu moare nimeni, cred că a văzut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
continuare. Nu-i puneam nici o întrebare, căci nu mă interesa. Dar știam că toate fetele nu voiau decât un lucru. Și eu trebuia să selectez, nu puteam să mă încurc cu oricine, oriunde și oricând. Eram într-o stare de angoasă din care nu știu cum aș fi putut ieși. Toate se încurcaseră, nimic nu-mi mai mergea bine. Am început să frecventez cinematografele. O luam de dimineața la 9, la 11, apoi după-amiaza până seara. Ieșeam de la un film, intram la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Bergson intuiția este o capacitate umană irațională superioară inteligenței, de a sesiza esența realității și, mai ales, a trăirilor omenești. Husserl afirmă că obiectul cunoașterii reprezintă formele ideale suprasensibile ce alcătuiesc domeniul subiectiv al „conștiinței pure”. Importantă este și teoria angoasei a lui Kierkegaard, la fel ca ideile lui Nietzsche despre transcendentul gol și agonia lumii. În plan psihologic și psihanalitic sunt relevante notațiile lui Freud despre rolul subconștientului în definirea personalității umane. În acest context, autenticitatea capătă accepții mai nuanțate
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
privit încântat.” Autentica tragedie a modernității este moartea, ținta finală a existenței noastre. Soren Kierkegaard în The Sickness Unto Death credea că bolile întotdeauna sfârșesc în moarte, iar dincolo de aceste experiențe nu există nimic. Pentru Heidegger numai moartea poate atrage angoasa, care este singura modalitate de a declanșa groaza spiritului, care contemplă moartea, și de a înăbuși plictiseala. În nuvela Bunica se pregătește să moară, sentimentul morții organizează textul. Moartea apare aici mai abstract, nu e nimic patetic ca în nuvelele
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de transcendent, cum ar fi o viziune creștină asupra vieții de apoi. Sfârșitul apare ca o fatalitate: ”e fatal ca trupul bunicii sa găsească pretextul unei boli și să se destrame.” Frica de moarte e prezentată de narator ca o angoasă, ca o apăsare conștientizată lucid: „Eu știu că bunica se teme de moarte , cu toate că ceilalți se prefac că nu pricep, sau nu le place să facă asemenea observații, căci ar fi obligați la consolări anevoioase.” În nuvelă narațiunea trece de la
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
dat că prezența celuilalt ar fi imaginară, iar cu altă ocazie îi mărturisește lui Sandu un adevăr crud: „Vă iubesc pe amîndoi, sunteți complet diferiți, dar egali.” Naratorul are spaimă de privirea ironică a Celuilalt și din această frică vine angoasa, boala și, în final, moartea. În romanul O moarte care nu dovedește nimic tema morții se repetă obsesiv cu variațiuni care nu fac decât să potențeze sepulcralul. O influență a prozei lui Rainer Maria Rilke e identificată de Eugen Ionescu
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
pe Roland Barthes în Întoarcearea autorului: “Telefonul, prozaicul, torturantul telefon? Telefonul cheamă figura fading-ului: nu este un fir inert, el este încărcat de sens, care nu este acela al joncțiunii, ci acela al distanței; este fading-ul în toată angoasa lui etc.”<footnote Eugen Simion, op.cit., p. 164 footnote> Roland Barthes definea fading-ul textual ca mărturie dureroasă potrivit căreia persoana iubită pare că se retrage fără ca această indiferență enigmatică să fie îndreptată către îndrăgostit. În text, fading-ul vocilor
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
gust de a fi antipatic fără motiv, interes - gelozie.” Între stăpân și pasăre se dezvoltă legături greu de explicat, păsărica dezvoltând ca și stăpânul său o teamă irațională, căci „ se temea de oameni, de muște , de umbre”și suferea de angoase. Colecția plăcilor de patefon nu are doar o simplă valoare sentimentală. Fiecare dintre ele este legată de destinul unui om ca și cum un personaj real s- ar fi metamorfozat în fiecare placă. Plăcile acestea sunt madeleinele lui Holban. Ela i-a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de ziua mea, zgârii și arunc venin. Alegerea unui octombrie Ana-Maria Onisei Trei femei. Un bărbat. Și toamna. Acest frame simplu înglobează însă tot ce poate fi trecut la capitolul „dileme“ în viața amoroasă a cuiva. Despărțiri, reveniri, blazări, pasiuni, angoase, duplicități, tandrețuri, gelozii, lentori, gâfâieli, minciuni, adevăruri, tristeți, fericiri, îndoieli, atingeri, îndepărtări... O plasă introspectivă ne întinde unul dintre cei mai importanți autori danezi contemporani, Jens Christian Grondahl, și noi ne aruncăm în plin, așteptând să fim salvați. Cumva, zbuciumul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
târziu și, firește, multe din cele spuse aveau săi dea analistului fiori reci. Citește acolo cu uimire că nu prea știm ce înseamnă nimicul pe carel rostim adesea, că negarea și nuul există doar întrucât există nimicul (das Nichts), că angoasa revelează nimicul și că, în cele din urmă, nimicul însuși este deja aici. Când citește așa ceva, vede cum șiruri APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 101 92. lungi de cuvinte vin să lezeze intenționat inocenta noastră sintaxă logică. Simte o adevărată agresiune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
insistă asupra faptului că unele nonsensuri, precum cele etice APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 105 96. 97. sau religioase, devin semnificative cu privire la modul nostru de existență. Întro discuție cu Moritz Schlick din decembrie 1929, el face observația că termenii „ființă“ și „angoasă“, din pa ginile lui Heidegger, aduc în atenție tocmai limitele limbajului nostru. Cu aceasta, ele descoperă limitele care ne sunt proprii și ne constituie ca atare. Doar că asemenea limite nu pot fi formulate și descrise în „enunțuri cu sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca ființă care privește ființa noastră de altădată și se deplasează către acea ființă în care nu ne-am prefăcut încă („hotărâre radicală”). Majoritatea oamenilor ignoră Libertatea, din spaima de neant - unde nu există nimic, orice este posibil -, generatoare de angoasă, de anxietate, tocmai pentru că existența pare lipsită de sens, absurdă. Eludarea Libertății implică anularea responsabilității, a „grijii” care ne rostuiește devenirea, ne personalizează, ne definește ca „Dasein” (cf. Martin Heidegger). Marin Sorescu reușește să realizeze, sub forma poemului filosofic dramatizat
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
află în toți și în toate, trebuie doar să privim în lăuntrul FIINȚEI, pentru ca să-L regăsim (omul este făcut după chipul și asemănarea Lui). Adevărata mântuire se află în noi, în puterea de a ne elibera spiritul de conveniențe, de angoase, de monștrii misticismului. Divinul concretizat, substanțializat, este supus umanului: Persiflarea mitului reînvierii descoperă sub zâmbetul sarcastic al autorului o meditație tulburătoare asupra naivității cu care ne pregătim pentru moarte, lăsând responsabilitatea faptelor noastre în grija unei forțe exterioare: . Personajul are
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
a oamenilor „organizați“ în ceea ce ei numesc viață, te lovește atât de puternic, încât tu, în numele a ceea ce înțelegi tu despre viață, te simți aruncat în afară, pe altă orbită, pe altă lume. Nu ești doar surprins sau cuprins de angoasă la gândul că specia umană trăiește fără să știe de ce trăiește, ci ești îngrozit și prins în spasmul panicii că cei care trăiesc așa de trepidant ritmul vieții sociale sunt excluși, eliminați și destituiți din sensul vieții. Când simți asta
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
altfel. Mai ales că nu sunt un om prea norocos. Amărăciunea lui Kierkegaard, aproape fără seamăn în scriptele umanității, n-avea cum să nu treacă prin tăișurile de brici ale marii neliniști care a primit numele, cu sonoritate pântecoasă, de angoasă. Ea are, în stratul ei superficial, și o realitate generală, ușoară, care frământă pe orice om - până și pe burghezii din născare. Heidegger de ea ține seama când vorbește de o teamă fără obiect; el n-a intrat în măruntaiele
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
folos totuși! I s-a umplut sufletul cu imaginea țării, delegațiile de atunci au fost benefice, dar nu l-au vindecat de Teona. Mai mult: o dată cu plecarea ei, s-a simțit total debusolat. Apoi, din zi în zi, stări de angoasă îl cercau tot mai des. Nici măcar prieteni apropiați nu mai avea. Dinu plecase profesor la el în sat, iar Vlad, cînd toți îi așteptau numirea de inginer-șef, și-a dat demisia. Unii spuneau că s-a reîntors la circ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]