2,862 matches
-
și cu decorațiile precum acelea ale unei catedrale. Am vrut să le strig ceva oamenilor, dar n-am știut ce. Arătau atît de frumoși și de mulțumiți de ei și de mersul prin oraș. Puțin mai tîrziu am văzut soarele apunînd de pe bacul de dincolo de gară care traversa apa către docuri și depozite. Îmi imaginez că puteam adulmeca aerul mării. Nu mai fusesem aici și nici nu aveam vreo treabă; am rămas lîngă balustradă pînă cînd puntea s-a golit și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
unei asemenea politici de legitimare nu ținea seama că lumea intrase într-o schimbare majoră, că suveranitatea și independența nu mai erau nelimitate, că principiul neamestecului în treburile interne, care a permis regimurilor dictatoriale să nu dea socoteală nimănui, a apus, cel puțin în Europa. Prin urmare, la o săptămână după mitingul de lansare a Proclamației, conducerea Societății Timișoara a fost invitată, prin Claudiu Iordache, președintele de atunci al Frontului Salvării Naționale și un apropiat al Societății căreia îi fusese membru
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
strămută după aceea către Nistru și Pont și mai târziu, tocmai pe timpul împăraților romani, trec o parte din ei peste Carpații moldovenești în Dacia și se așează aici sub numele de Iazigi Metanasti, locuind chiar atunci cel mai departe spre apus până la Tisa. Prin urmare cum s-ar putea că Iazigii să fi respins pe Daci din cîmpia Tisei către munții Carpați, când se constată că ei singuri nu au locuit niciodată în vecinătatea acestui râu dinspre apus ? Apoi Plinius spune
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
vîrf nu era un simplu con, ci mai multe creste laolaltă, despărțite prin văi. Una din văi avea multe lacuri și pășuni, alta era acoperită cu păduri dese, iar prin a treia pătrundea un ocean verde-auriu cu un soare care apunea dincolo de el. Actul privirii deveni unul al zborului. își ridică ochii spre orizont, dar deasupra întinderii fiecărei mări sau cîmpii se aflau insule, munți, nori de furtună, orașe și sori care apuneau sau răsăreau. încercă să scape de această depresiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pătrundea un ocean verde-auriu cu un soare care apunea dincolo de el. Actul privirii deveni unul al zborului. își ridică ochii spre orizont, dar deasupra întinderii fiecărei mări sau cîmpii se aflau insule, munți, nori de furtună, orașe și sori care apuneau sau răsăreau. încercă să scape de această depresiune uitîndu-se la un sătuc de pe un delușor scăldat în razele luminii matinale. Trecu un nor pe deasupra lui, și nu mai zări decît scînteierea ferestrelor și acoperișurilor, apoi scînteile plutiră pieziș ca fulgii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să se mărească pînă cînd pastorul dispăru în spatele unui bolovan; apoi o luă la stînga și se cățără în jurul muntelui, pînă cînd între ei se întindea un ocol îndeajuns de mare un spațiu suficient, și apoi porni spre cămin. Soarele apusese cînd ajunse la drum, dar mai rămăsese crepusculul, un crepuscul amînat de vară, în care pămîntul era întunecat și cerul o explozie de culori. Trecu șchiopătînd de poarta căminului, asfaltul tare rănindu-i picioarele, și se duse spre bungalow-ul administratorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-o în față! Hai, scuip-o în față! Macbeth își coborî privirea spre țigară și, cu un zîmbet abia schițat, zise: — în regulă. — O, Jimmy, ești o dulceață. Thaw se ridică în picioare și se duse acasă pe jos. Soarele apusese. îi era frig și își simțea corpul ușor, iar străzile păreau că se revarsă prin el într-un flux de aer întunecat. Cadranele ceasurilor străluceau ca niște lune de carton pe turnuri invizibile. Pe Alexandra Parade, lîngă necropolă, un bețiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
niște minciuni. Iluzionistul oftă și-și frecă falca. Vrei să-ți spun sfîrșitul pe care-l dorești? zise el. Imaginează-ți că atunci cînd vei părăsi această încăpere și te vei întoarce în salonul mare, o să descoperi că soarele a apus și dincolo de marile ferestre se vede un foc de artificii deasupra grădinii Tuileries. — E un stadion, spuse Lanark. — Nu mă întrerupe. Are loc o petrecere și toți delegații fac lobby. — Ce înseamnă lobby? Nu mă-ntrerupe, te rog. Tu mergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ei, mai singură decât orice voce de om prizonier în țară străină, vorbește chiar acum cu ființe pe care n-aveți cum să le vedeți. Sau poate că eu, izvorul vocii, m-am stins deja, ca soarele care tocmai a apus, dar voi mă auziți încă, acolo, în lumea voastră cu soare la zenit, acolo, în camera voastră caldă, sau afară, într-un parc verde sau alb, pe o bancă. Sau poate că, tocmai când nu mă puteți auzi, când dormiți
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ce puteau să însemne cuvintele băiatului, șaradă cu care se culcase și se trezise în minte. Trebuia să profite, din păcate, de durerea proaspătă, când oamenii nu-și pun lacăt la gură. Ajunse la ora patru și jumătate, exact când apunea soarele. 4 Un tânăr aristocrat ucis lângă pădurea Băneasa. Primul redactor de la Universul își pierduse obișnuința scrisului. Era capul limpede al gazetei, controla, îndrepta, dar rareori mai lua tocul să scrie, și numai în cazuri excepționale. De aceea se bucură
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
opiu. Nu mai exista îndoială: bărbații Iranului se împărțeau în martiri, în dezavuați și în îmbătați de putere, iar aceasta din urmă era tagma cea mai primejdioasă. Propovăduitorii căminului și ai moralității islamice picoteau, cu scobitori între dinți, așteptând să apună soarele. Omar îi părăsea printre primii, deodată cu paznicii purtători de banduliere. Ca și cerberii ordinii, trebuia să se întoarcă la muncă. Teheranul fierbea, ca o oală așezată pe flacără. Peste tot era zăpușeală și, odată întors, trebuia să își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai simțea brațele și nici degetele, uitase de foame și de Eleonor. Când deschise ochii, se văzu stând călare pe scărița din labirint, cu bărbia în piept, ca un spânzurat. Plouase, frunzele erau grele de apă și, din soarele care apunea, mai văzu doar o unghie de văpaie. Timpul lor, în câmp, era altfel. Orașul se schimbase cu totul în toți acești ani de când el venise și, de câte ori se ducea până în capitală, Omar nu înceta să se mire de cum se transformau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
astfel de sentimente se schimbau în ceva încă netradus pentru tot omenetul. Fiul lui, ca și alții de-aceeași vârstă se mutaseră în teritoriul artificial al rețelelor de socializare, unde inventaseră reguli noi, dar acolo nici nu răsărea, nici nu apunea soarele, iar locatarii acelor aglomerări erau niște avataruri întristătoare. Pe de altă parte, de ce ar fi trebuit el să-i judece, tocmai el, care nu-și pusese ancora nicăieri, și, în plus, dacă lumea întreagă nu se făcuse decât unul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mașina. Se duceau adesea din Teheran, când Armin era mic, în această așezare de munte, cu cer curat și plină de stânci printre care se înălțau sicomori și leandri, iar oglinda lacului Latyan arăta ca o monedă de aur, când apunea soarele. Mai erau barajul hidrocentralei și undele râurilor Karaj și Jajrud, care înlesneau locului o îndestulare ca a oricărui ținut cu surse de apă. Stejarii bătrâni și stradelele în pantă dădeau încă zonei un aer vetust, iar averile îmbogățiților de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
până ce chipul Sf. Petrea se risipi în depărtare, și nu se vedea decât chipul strălucit al Domnului aruncând o dungă de lumină pe luciul apei, astfel încît dacă soarele n-ar fi fost în amiazi, ar fi crezut că soarele apune! - El înțelesese minunea învierii sale și îngenunchiă înspre apusul acelui soare dumnezeiesc. Dar apoi își aduse aminte, că făgăduise a răpi pe fata Genarului, și ceea ce făgăduește voinicul anevoie o lasă nefăcută. Deci se porni și înspre sară ajunse la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
moarte Pentr-un lucru eughenist. 6 Ale firei daruri toate Pre tine te-au covârșit Ș-a te-ntrece nu se poate Alta până în sfârșit. Erisa cea prea frumoasă Care norii revărsând Se ivea vremea frumoasă Ș-acum se vede - apuind. Prin lacrimile credinței Chipului tău mă închin Și spre jertfă aduc ție Ne-ncetatul meu suspin. Sufletu-mi pun zălogire Câtă vreme viu voi fi, 390 {EminescuOpVI 391} Cu jertfirea cea mai vie Numele tău voi slăvi. 7 Taci privighetoare Cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
un ceas să vorbesc Să-ți spun a mele dureri Și-mmiite suspinări. Simte, soro, iarăși zic, Nu-i simțire, nu-i nimic - 397 {EminescuOpVI 398} Simte și tu pentru mine Un minut de chinuire. 19 În zadar răsare, în zadar apune Soarele și luna, ah! făr-a-nceta, Sufletu-mi putere în credință n-are Pe tine, slăvito, a te mai uita. Ziua vine, trece, vîrsta-mi naintează - Cu ele-mpreună tinereța mea, Dar sufletu-ți rece nu vrea să mă crează Când îți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
truda astor gânduri Când eu mă rătăceam, Îi adusei aminte 467 {EminescuOpVI 468} Că tot mai sunt iubit De-o singură ființă, De-al cărui braț doream - Și astfel al meu suflet Acum s-au liniștit. No. 79 În zădar apune, în zădar răsare Soarele și luna fără de a-nceta, Sufletu-mi putere în credință n-are Pe tine, iubito, a te mai uita. Ziua-mi vine, trece, vrâsta naintează, Cu ele-mpreună tinerețea mea, Dar sufletu-ți rece nu vrea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pustiul adevărat. Te-ai întrebat, poate, de ce nu ies de aici niciodată?" "Sigur", m-am grăbit eu. "Ei bine, domnule sculptor, mi-a zis, în deșert înveți să fii înțelept până la cruzime. Acolo soarele verifică în fiecare seară, înainte de a apune, că nimeni nu i-a supraviețuit. Stând nemișcat în acest fotoliu de răchită, eu merg în fiecare noapte zeci de kilometri prin pustiu. Îmi ajunge. Nu mai vreau să văd altceva. Un proverb arab zice că deșertul îi întărește pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dacă era rănită sau tristă, trupul ei n-ar trebui să știe lucrul ăsta? Ea n-ar trebui să știe? S-a auzit un ciocănit și fără să mai aștepte răspunsul, Banu a băgat capul pe ușă. Era pe cale să apună ceva, Însă gura i s-a deschis și s-a Închis la loc, fără nici un cuvânt, pe când stătea Împietrită, holbându-se la soră-sa mai mică. — Ce s-a-ntâmplat cu fața ta? a Întrebat Banu Îngrijorată. Zeliha știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lase purtați de curent? Matthew o privi atunci cu o dorință copleșitoare. Era acolo, În brațele lui, fericită, vibrantă și Înnebunită după el. O duse sus, În dormitor, și făcură dragoste Încă o dată, și Încă o dată, și Încă o dată. Când apuse soarele, erau Încă În patul lui supradimensionat, răvășit. — În seara asta mergem la un restaurant italienesc, o anunță el cu o solemnitate prefăcută. Nu crezi că a venit momentul să avem și noi o Întâlnire adevărată? Chicotiră amândoi. — Nu! Urăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
jos de nori. Același soare pe care Îl privea și ea acum. Oare la ce se gândea În călătoria lui singuratică? La faptul că femeilor le place ideea asta naivă din finalul filmelor western de-a călări către soarele care apune Împreună cu bărbatul iubit, iar el prefera să plece singur, la răsărit? Sau poate la faptul că Își schimbase de-atâtea ori cursul vieții, nemailăsând nici o cale de Întoarcere cu atât de multe femei, mereu dornic să cucerească noi teritorii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
veni la olărie și-l va întreba pe Cipriano Algor cât costă figura, iar Cipriano Algor va spune că nu e de vânzare, și când va fi întrebat de ce, el va răspunde, Pentru că sunt eu. Se însera, în curând va apune soarele, când Marta veni în olărie și spuse, Am terminat, le-am pus la uscat pe masa de bucătărie. Imediat, observând lucrarea executată de tată, două figuri neterminate de aproape două palme înălțime, în picioare, una masculină, alta feminină, amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pustiul adevărat. Te-ai întrebat, poate, de ce nu ies de aici niciodată?” „Sigur”, m-am grăbit eu. „Ei bine, domnule sculptor, mi-a zis, în deșert înveți să fii înțelept până la cruzime. Acolo soarele verifică în fiecare seară, înainte de a apune, că nimeni nu i-a supraviețuit. Stând nemișcat în acest fotoliu de răchită, eu merg în fiecare noapte zeci de kilometri prin pustiu. Îmi ajunge. Nu mai vreau să văd altceva. Un proverb arab zice că deșertul îi întărește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sergent nici urmă, trebuia mers și căutat cineva de la protecția animalelor sau de la spitalul din satul vecin, poate că animalul scapă. Soarele bătea asupra lui Belbo, a Lorenzei, a mașinii, asupra câinelui și a celor de față și nu mai apunea odată. Belbo avea impresia că ieșise din casă În chiloți, dar nu reușea să se trezească, doamna nu se dădea Învinsă, sergentul era de negăsit, câinele continua să sângereze și gâfâia cu scâncete slabe. Chelăiăie, zisese Belbo, academic, și doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]