2,376 matches
-
spălată. mânjii zvelți și lucitori, de abanos umed în soare, cresc sub limba mamei lor, tremurând strâmb pe picioare. urma lor o iau tiptil, înecată-n zerul vremii, suflec sufletul, subtil mi-l rostogolesc de-a lungul iernii, subțirică, temătoare, aurită, ca o geană de lumină dispărută-ntr-o clipită. caii din copilărie vin pe înseratul vieții, în trap tandru, îmi dau ocol, răscolesc țărâna curții, de rămâne-n urma lor semnul unui tâlc ascuns ce-i înscris adânc în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
de ce nu? -, să meargă și el la curvele de la Crucea de Piatră, unde rămăsese singurul din clasă care nu a pus piciorul. Sau poate singurul care avusese curajul să o mărturisească. Evita să-și zărească În imensa oglindă cu ramă aurită fața roșie, posacă, privind În jur, Încruntată. Singurul costum de ieșit În lume era plin de păr de la pisica roșcată, greoaie, cu burta umflată de pui pe care Încerca să o mângâie, stângaci, până când, nervoasă, ca orice femelă În starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Rabelais. în cartea mea ar sta scris așa: Pentru mulți tineri din acea generație care acum se veștejește în gheara necruțătoare a bătrâneții, numele lui Doré înseamnă doar amintirea unui volum infolio greu și dificil de manevrat, cu marginea filelor aurită - și legătura cărții adesea lipsită de gust, în conformitate cu gustul epocii -, zăcând cel mai adesea pe masa lustruită de mahon. Poate că lângă ea se mai aflau și cele mai importante fotografii de familie, ca și cum Gustave Doré ar fi fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
recunoaște cineva sau nu? Deschise cu curaj ușa de sticlă a cafenelei la care venea de obicei și se îndreptă, parcă în virtutea unui drept pe care-l avea, spre locul unde ședea întotdeauna: la capătul din dreapta al canapelei de sub oglinda aurită. Locul era ocupat. Pe locul acela ședea un soldat american: era tânăr, avea pomeții proeminenți și o candoare neșlefuită de copil; chelnerul se înclina în fața lui și îi zâmbea de parcă era cel mai vechi client al localului. Charlot se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ferestrele mari și intră în bar, observându-i pe frumoșii la modă de aici, și simțindu-se imediat superioare. Până la urmă, ele nu numai că sunt la modă, dar poartă și mărci la modă; amândouă se asigură că C-urile aurite și împletite de pe gențile lor Chanel sunt la vedere, pentru ca nimeni să nu aibă nici o îndoială. ― Aici trebuie să fie, spune Lisa, uitându-se pe îndelete la fiecare masă. ― Nu-i văd, zice Sophie, trecând pe lângă bar și în încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vorbit Todiriță. Au dat de dușcă rachiul și, după ce și-au achitat datoria, au pornit spre ușă cu grabă. ― Rămâi sănătos, jupâne, și mulțămim tare mult. Mâinepoimâine îți vine și feciorul - a vorbit Dumitru din ușă. ― Să-ți fie gura aurită. Mergeți sănătoși și să-i găsiți bine pe toți cei dragi - le-a urat crâșmarul. Când au ajuns în gară, o locomotivă obosită gâfâia în capul unei garnituri de tren. ― Todiriță dragă, frumos ne-ar fi stat să-i facem
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
împarți rațiile de carne tuturor slujitorilor Curții, ba chiar o să te înfățișezi și Domnului! Să fi avut eu norocul tău, puneam să se ridice și-o sfântă mănăstire, se jelui clucerul, îmbrățișându-și odrasla. Tătucă, și-o să am și paloș aurit? zise mândru Ilie. O să avem de toate, feciorașul tatei, suspină visător Grigore Iordache, care-și începuse slujba ca grăjdar la curtea unui han din Galați. Du-te să-ți pregătești hainele, ca să nu mă faci de râs! porunci cu asprime
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
îndurare și ceilalți boieri din Divan. Doamne, dar pe slugerul Ilie l-ai iertat, de ce pedepsești așa aspru pe sluga Domniei Tale, rosti temător spătarul Vasile. Catrina-i fată de domn și a fost juruită hatmanului Barnovschi! zise Domnul, strângând buzduganul aurit. Tată, strigă Catrina, omoară-ne pe-amândoi! Hotărârea mea-i luată: tu, Catrină, o să pleci la Galata, la sfânta mănăstire, să te rogi pentru păcatele noastre și pentru sufletul diacului Radu! Faptele tale rele o să-ți aducă blestemul oamenilor, rosti
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ridicat capetele, încercând să reînnoade o conversație compromisă, și a trebuit iar să se întrerupă când Francezul și-a aprins o țigară din pachetul albastru de Gauloises. Noul venit se poartă cu țeasta rasă ca-n palmă, ochelari cu rame aurite, iar buzele lui subțiri, printre care strecoară cafeaua îndoindu-le înăuntru, denotă un ins greu abordabil. În realitate nu vorbește ca să nu se vadă cât e de beat, cum i se limbă plimba-n... apucă să-mi șoptească Tanger. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Amsterdam să mă vadă tata, și mama, și surioara mea, și mama a plâns când l-a văzut. Lui Stroeve îi străluceau ochii: Iar acum pe toți pereții casei vechi e câte un tablou de-al meu în ramă frumoasă, aurită. Strălucea pur și simplu de mândrie și fericire. Mi-am amintit de scenele acelea reci pictate de el, cu țărani și măslini. Probabil că arătau ciudat în ramele lor strălucitoare pe pereții casei țărănești. — Drăguța de ea, socotea că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o copie a lui Venus din Milo, iar în altul a lui Venus de Medici. Ici-colo câte un dulăpior italienesc pe care odihneau porțelanuri de Delft și într-o parte și în alta câte un basorelief. Într-o ramă frumoasă, aurită, era portretul Papei Inocențiu al X-lea de Velásquez, într-o copie executată de Stroeve personal la Roma. Toate erau expuse în așa fel încât să scoată cât mai mult în evidență efectul lor decorativ. Se mai găseau și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai banală pe valurile lui îți dă sentimentul aventurii. Aerul pe care-l respiri e un elixir care te pregătește pentru lucruri neașteptate și omul în carne și oase nu are garanția de a afla ceva care să sugereze tărâmurile aurite ale fanteziei mai mult decât apropierea de Tahiti. Insula geamănă, Murea, se înfățișează privirilor în splendoarea ei stâncoasă ridicându-se misterios din marea pustie ca țesătura eterică pe care o creează o baghetă magică. Cu conturul ei colțuros seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
suprafață. Unele persoane spuneau despre dânsul că este poate prea mândru și chiar indiferent, dar asta numai fiindcă lui nu îi turuia gura într-una, ca altor tineri. Când vorbea, însă, dovedea mereu agerime în gândire prin replici rapide, 1 Aurită este calea de mijloc (în limba latină). Neașteptate și îndrăznețe, fiecare propoziție scoțându-i în evidență inteligența, gustul și buna creștere. Nu uita niciodată să se manifeste, iar acest lucru era la el întotdeauna o acțiune, nu o fanfaronadă fără
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nu e și el un romantic? Narcis nu e un romantic atunci când așează un mormânt în adâncul cunoașterii de sine? în stufoasa legendă a lui Empedocle apare, întîi, un personaj excentric ce se credea de origină divină, umbla cu sandale aurite, cu o mantie de purpură pe umeri și cu o ghirlandă de lauri pe cap, ghicea viitorul și împărțea rețete de însănătoșire, sugerate, pretindea el, de fratele său Apolo, scria poezii, valoroase, probabil, de vreme ce au stârnit admirația lui Aristotel și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cu cea a lui Parmenide, materia și spiritul, afirmând că totul se explică în lume prin "dragoste" și "ură", în funcție de care lucrurile se organizează și se dezorganizează; la bătrânețe, acest amestec de poet, mag, aventurier și filosof a descălțat sandalele aurite, a aruncat mantia de purpură și ghirlanda de lauri, predicând umilința, ca franciscanii mai târziu, și dispărând, dacă e să-l credem pe Diogene Laerțiu, în craterul vulcanului Etna; sinucidere care pare, prin misterele ci, o capodoperă romantică. Relațiile lui
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
că ni se deschide să vedem sala Operei din Odesa. Mulți nu vor să se întoarcă. Preferă să mai caște gura pe străzi. Sala Operei e de-a dreptul fastuoasă. Doamna devine aici contesă. Din umbra lojilor ornate cu nervuri aurite se aude, parcă, foșnet greu de mătăsuri vechi. După ce ies, mă izbește, însă, și mai tare amestecul de noblețe decrepită și de kitsch sovietic de pe străzile, pline de mâzgă, peste care coboară o seară pâcloasă. Inclusiv clădirile care au fost
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
temerile și slăbiciunile, să încerci să le tămăduiești, e liniște, e noapte, vietățile nu colcăie împrejurul tău, este momentul să îți transformi creierul într-un labirint de cristal, cu tobogane de apă, pe care să plu tească flotele tale fenomenale, aurite, cu amazoane decorând prorele de aur, labirint în care numai tu te descurci, în care gândurile oștirilor dușmane se vor rătăci și spionii oștirilor dușmane nu vor descoperi niciodată strategiile tale abile. șase în al doilea loc: în zare se
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
în ajuns, însă, fură nevoiți să facă vizite cotidiene la templul propriu-zis, întrucât acesta devenise cartierul general al Seniorului Nobunaga. Însemna că omul cel mai puternic din Japonia era acum vecinul lor. Purtând o mică pasăre tropicală într-o colivie aurită și câteva pateuri preparate de bucătarul pe care-l aduseseră din țara lor, cei trei misionari păreau să se afle acum în drum spre a-i oferi daruri Seniorului Nobunaga. — Misionarilor! Hei, misionarilor! — Ce fel de pasăre e aceea? Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
războiului rivali, care-și apărau propriile interese locale, puteau afunda țara în același haos din ultimii ani ai shogunatului. De la Templul Mii, Hideyoshi își deplasă toată armata pe o flotă de corăbii militare, încărcând de toate, de la cai până la paravane aurite. Era a optsprezecea zi din lună, iar obiectivul era acela de a se muta la Azuchi. O altă forță militară șerpuia și ea spre răsărit, pe drumul de uscat. Convoiul navelor care traversau lacul era împins de briza care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dată pornind spre miazănoapte. Hideyoshi își ducea armata principală la castelul său din Nagahama. Castelul era în siguranță. Nu se zărea nici urmă de inamic, iar trupele aliate intrau deja în curtea castelului. Când fu înălțat stindardul comandantului, cu tigvele aurite, oamenii din cetate nu-și mai încăpură în piele de bucurie. Umplură străzile pe unde trecea Hideyoshi, în drum spre castel. Femei, copii și bătrâni se prosternau în țărână ca să-l salute. Unii plângeau, alții nu puteau nici măcar să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oameni. Când auzi glasul lui Hideyoshi, termină repede și alergă spre el. — Sunteți gata? îl întrebă nerăbdător Hideyoshi, abia lăsându-i timp să îngenuncheze. Dacă sunteți pregătiți cu toții, porniți. — Da, stăpâne, suntem gata. Luând în grija lui stindardul cu tigve aurite al comandantului, care stătuse rezemat într-un colț al porții, îl duse în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
firesc al lui Nobunaga. Dintr-o dată, absolut pe neașteptate, o mică armată începu să se adune la poarta din față a Templului Sokoku. Soldații soseau din apus, din miazăzi și de la miazănoapte, pentru a se strânge sub stindardul cu tigve aurite, până când, în centrul orașului Kyoto, se adună o oștire destul de mare. Era a șaptea zi din Luna a Douăsprezecea. Soarele dimineții strălucea printr-un vânt puternic și uscat. Oamenii nu aveau idee ce se întâmpla. Marea slujbă funerară din timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la Nagahama, iar, în cea de-a șaptesprezecea, trupele sale porniră pe drumul șerpuitor de pe malul lacului, spre nordul provinciei Omi. El, unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui fiice. Când clădise Castelul Osaka, pusese să se construiască o incintă mică și luminoasă, anume pentru ele. Din când în când, le vizita și se jucau împreună de parcă ar fi avut grijă de niște păsări rare, într-o colivie aurită. — De ce râzi, Sakichi? îl provocă Hideyoshi. Însă și el însuși se simțea destul de amuzat. Era limpede că Sakichi înțelesese deja. — Nu, de nimic. M-am ocupat de alte treburi urgente și am revenit fără să trec să le văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jegul de pe piele. Începând de anul recut, degajase terenul din jurul orașului Osaka și pusese în mișcare construirea unui castel de o măreție fără precedent. Dar cele mai mari plăceri ale lui se găseau în locuri ca acesta, nu în camerele aurite și în turnurile cu giuvaeruri ale castelului. Îl cuprinse o neașteptată nostalgie după casa lui din Nakamura, unde mama sa îl spăla pe spate când era mic. De mult timp nu se mai simțise Hideyoshi atât de relaxat și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]