3,362 matches
-
un nas frumos drept, ochii negri și ageri, o barbă scurtă, căruntă și, trasă pe ceafă, o kippah. - Suntem oameni buni, i-am spus surâzând. Cu cine am norocul să vorbesc? S-a îndreptat de spate și și-a ridicat bărbia. - Sunt Aronne, din tribul lui Levi, primul născut al lui Hiyya, rabin la fel ca el, ca bunicul meu, ca tatăl bunicului meu, și tot așa până-n negura veacurilor. L-am lămurit cine mă trimitea și, odată primiți în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o lectică purtată de doi servitori zdraveni. Era îmbrăcat cu veșmintele modeste ale benedictinilor și, mai tânăr ca mine, se simțea jenat de felul în care era silit să se prezinte. Sub tonsură, fața i se sfârșea printr-o lungă bărbie ascuțită, pe care barba i-o accentua și mai tare; ochii îi erau ficși, dar calmi, de un azuriu limpede. A ținut să precizeze pe loc, ca și cum s-ar fi scuzat, că biserica și parohia Quattro Santi Coronati in Celio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
stâng se afla în dreptul încheieturii nasului, și ochiul drept, spre vârful acestuia. În chip misterios, doar gura era în linie dreaptă. Pe fruntea largă avea două cucuie precum cele pe care le au vițeii, semn că le vor crește coarnele; bărbia, groasă și pronunțată, îi ieșea mult în afară, întrecând vârful nasului. Când mi s-a înfățișat dinainte prima dată, nu mi-am putut masca un gest de dezgust, la care el a spus: - Sunt cam urât, nu-i așa? Răbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dorit Împreună cu ea. Nici nu mai vreau s-o văd. — Fă cum vrei, spuse Maja jignită, și se strecură În Smart fără a privi Înapoi. Hoinărea cu scuterul În sus și În jos, pe strada Cavour, cu casca neîncheiată sub bărbie, ca să se simtă mai liberă, accelerând și Înclinându-se, pentru a-l depăși pe Fabrizio, care-și cabra mica sa motoretă, și claxonând, pentru a le speria pe Înfumuratele alea de Paola și Giorgia, care ling Înghețată pe gardul parcului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să-ți fac rău - și În același timp era totul adevărat și nu era, pentru că așa trebuia să se Întâmple. Emma primi șervețelul dacă nu din alt motiv, măcar pentru a-și tampona sângele care-i picura de pe buză pe bărbie și se prelingea pe gât și ar fi pătat cămașa - ar fi pătat-o, iar generalul și-ar fi dat seama, ce rușine. Închise ochii pentru a uita imaginea lui Antonio răsturnat deasupra ei, atât de aproape Încât greutatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și se lamenta că Încercase să-și blocheze cărțile de credit, dar la bancă o trimiseseră naibii și Între timp cine știe ce șmecher Îi Înghițea toate economiile. Un negru uriaș Învelit Într-o tunică albastră imperială părea să doarmă spăsit cu bărbia În piept. Emma se răsti la tânărul carabinier care făcea de planton În cabina de la intrare. — Ascultă, am așteptat destul, e o treabă urgentă. Sperase că vânătaia de pe obraz și cele trei puncte de sutură destul de vizibile și sângele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din piele de ren care se agita chiar lângă Antonio. Ei bine, nu era tocmai puști. Era o pălugă lungă de vreo doi metri, dar cu o față de copilaș, aproape imberbă - cele câteva fire de păr care-i răsăreau pe bărbie Îl făceau să semene cu un subraț. Pentru o clipă Antonio se gândi să-i spargă nasul, dar apoi Își dădu seama că acesta adresa complimentele echipei adverse. Tânărul acela deosebit de Înalt ținea cu echipa Valentinei, AS Esquilino. O echipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la Pampu. Evident voia să-i arate și rochia cea nouă. Stătea în foișorul de la poartă, gătită și nerăbdătoare. Abia ajungea cu bărbia la parapetul de sus. Era o ființă mărunțică și în mișcare permanentă. Pampu, de cum o auzise, grăbise pasul și din două-trei sărituri ajunsese la ea. O privea cu uimire și atent la toate emoțiile care veneau din sufletul omului peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lucreze la filmulețul ei, o scurtă poveste despre boema bucureșteană, pe care n-o definitivase încă. Imaginile erau neprelucrate și multe cadre erau luate prost. Pe la jumătatea filmului apărea Andrei Ionescu, mângâindu-și părul de la frunte și pe după ureche, până la bărbie. Avea privirea insolentă a lui Ioniță Bubosu și aroganța visătoare a Zugravului. Se mișca lent și povestea ceva, ținând țigara la distanță, în mâna stângă, sprijinită pe cot. Giulia îl privea cu ochii înfloriți, iar Zogru se uita peste umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
informații. Zogru s-a aruncat în el ca-ntr-o mașină și amândoi în Fiatul lui Bobo și-au luat-o spre KFC-ul din Romană, unde Giulia avea întâlnire cu niște colegi. A găsit-o privind pe sub sprâncene, cu bărbia sprijinită în palmă, ascultând ce povestea o fată care mărea ochii la fiecare trei cuvinte. La masă mai erau un băiat și o fată, care ascultau și ei, dar ceva mai plictisiți. Bobo s-a apropiat, făcând semne de la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
făcuse reverențe spre public. Zogru și-a găsit în cele din urmă un loc bun, într-o fată care stătea lângă Giulia. De-acolo putea să simtă o urmă de Bvlgari Aqva și îi vedea cu coada ochiului profilul, cu bărbia ușor aplecată și ochii ridicați spre sprâncene. Lui Andrei începuse să-i fie teamă să nu facă vreo gafă. Așa că încheiase într-un ton ipotetic: - Nu putem ști cu certitudine dacă este mormântul lui Vlad Țepeș, dar mi-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în care mi-am luat rămas bun de la locurile copilăriei mele. Am rămas singur lângă băncuța de lemn care se odihnește la umbra unui nuc falnic, cocoțat de încercările mele de a ajunge în vârf. M-am așezat ghemuit, cu bărbia sprijinită de genunchi. Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar. Obosită se așeză pe băncuță. Pe frunză văd cum o gărgăriță pictată cu un roșu intens se odihnea în bătaia lină a vântului. Am luat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vrea să rămân și eu cu tine sau s-o las pe Zilpa, dar Bunica nu ne vrea pe nici una. Te vrea doar pe tine. A fost o lungă tăcere înainte să continue: - E o mare cinste. Mi-a luat bărbia între mâinile el și a mai spus, cu multă blândețe: - O să fim din nou împreună la recolta grâului. N-am plâns. Eram speriată și furioasă, dar eram hotărâtă să nu plâng, așa că mi-am ținut gura strânsă, am respirat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când o să fiu un mare scrib ca Ba, o să-ți fac casa cu cea mai mare grădină din ținuturile de la sud. M-a îmbrățișat și m-a ținut de mână de multe ori în zilele de dinainte de plecare. Își purta bărbia ridicată ca nu cumva să cred eu că era înfricoșat sau nefericit, deși, bineînțeles, el era doar un băiețel, care își părăsea mama și casa pentru prima oară. L-am sărutat pentru ultima oară în grădină, lângă bazinul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în tineretul țării care e comoara cea mai de preț a țării și, sub nici o formă, partidul n-ar expune această comoară vreunui pericol. Atunci Janika s-a așezat pe o bancă, și-a luat prosopul de pe față, gura și bărbia îi erau mânjite de sânge, și ne-a spus în șoaptă că taică-su i-a spus lui că va veni sfârșitul lumii, care va începe cu un război atomic, și că știe el în mod sigur că nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de atâta frecuș, dar chipul i se vedea încă bine, mereu mi se spunea cât de mult îi semăn, m-am uitat odată într-o oglindă de buzunar, cu fotografia alături, și am văzut că, într-adevăr, aveam gura și bărbia exact ca ale lui. Stăteam deci și mă uitam la fotografie, când deodată unul dintre muncitori s-a oprit lângă mine, l-am recunoscut după șireturile de la bocanci că era ăla pe nume Feri, s-a aplecat și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cumva încetinit, nu mai era săltăreț, nea Miki s-a aplecat la urechea lui Prodan, șoptindu-i ceva, și atunci, pentru o clipă, acordeonul părea că a tăcut, ținând o singură notă, lungă și vibrândă, nea Miki și-a sprijinit bărbia de umărul lui Prodan, și am văzut cum Prodan își închide ochii, și atunci, împreună, au început să cânte o nouă melodie, pe care n-o mai auzisem niciodată, una extrem de complicată, plină de întorsături armonice, de parcă s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dulap centura din imitație de piele cu cele două pistoale de plastic cu capsule fumigene, apoi am scos și pălăria de cowboy din pai, ornată cu fâșii din piele de cerb, o țineam de inelul de cupru al curelușei de peste bărbie și mi-am adus aminte că unul dintre pistoale ar trebui să fie încă plin de pulberea roșie de fosfor ras de pe chibrituri, dar când să pun mâna pe pistol, am auzit de dincolo cum mama trântește capacul valizei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a scufundat cu totul, partea de sus a continuat să ardă, plutind spre mijlocul apei și oprindu-se apoi, în timp ce flăcările se răsfrângeau, roșii, în oglinda cenușie-a apei, de parcă însuși puțul ar fi ars, iar caporalul, nemișcat și cu bărbia-n palme, privea incendiul. Nici eu nu puteam să-mi desprind ochii de la foc, mă gândeam că poate luminează fundul apei, iar dacă ne-am duce acolo și ne-am uita în ea, am vedea poate ce se ascunde în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
băgam în mine linguriță după linguriță, în timp ce-l priveam pe Marius care înfuleca și el, lua cu lingurița bucăți atât de mari că de-abia îi încăpeau în gură, trebuia să se ajute de degetul mare să nu-i cadă, bărbia-i era toată mânjită de frișcă și piure de castane, iar când a terminat de mâncat, din nou s-a uitat la mama, și mama i-a mai tăiat o felie, între timp am primit și eu o a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
firea. Nu făcea parte din schema lui de viață, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, să-și creeze o legătură stabilă. De cînd era doar un puștan, nu visa decît la un singur lucru: să cutreiere mările. Văzîndu-i bărbia pe care și-o Înălța ca s-o Împiedice să tremure, Îi făcuse o făgăduială pe care ea n-o mai uitase niciodată: dacă avea să se Însoare odată și odată, cu ea avea să se Însoare, și cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare și se acuza considerîndu-se o veșnică nemulțumită. MÎinile bătătorite ale marinarului știau să devină atît de blînde ca s-o mîngîie Încît simți că o cuprinde amețeala. Ele Îi cercetară obrajii, Îi atinseră ușor curba dulce a buzelor, linia bărbiei voluntare, apoi i se afundară În plete, În timp ce gurile lor se regăseau. În sfîrșit, trupurile lor Înlănțuite se rostogoliră pe cușeta cabinei, picioarele li se Împletiră. Un ușor tangaj le accentuă plăcerea cînd deveniră o singură ființă. * * * Hotelul L’Iroise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ascuțite care Îi sfîșiau carnea, și izbuti să iasă la aer. Sub ochii ei holbați de spaimă, spuma se colora de sînge... Urlete stridente sfîșiară noaptea, ca un ecou la țipătul ei mut... Ghemuită În poziție fetală, cu genunchii sub bărbie, cu brațele adunate strîns În jurul trupului, cu gura deschisă de parcă ar fi Încercat să tragă cu disperare un pic de aer În piept, Marie se trezi din somn tresărind, cu un aer rătăcit și leoarcă de sudoare. Se năpusti pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întoarsă cu spatele la marginea falezei. - Nu ne cunoaștem, Însă Gildas mi-a vorbit mult de dumneata... Mă numesc Patrick Ryan. SÎnt... Cuvintele i se opriră pe buze cînd Marie se Întoarse cu fața spre el. Privirea aceea verde Înecată de durere, bărbia micuță pe care o Înălța curajoasă, fără să izbutească s-o Împiedice să tremure... Preț de o fracțiune de secundă, Ryan se crezu pradă unei iluzii, dar se scutură ca să alunge fragila fantezie și Își Încheie fraza : „Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sigură de asta. Dacă află ce s-a petrecut cu adevărat... Chantal Îi aruncă o privire neliniștită. Vocea Îi răsună Înăbușit. - Nu trebuie să afle niciodată. Niciodată. Privirea lui Nicolas deveni șovăielnică. Ea se apropie de el și, apucîndu-l de bărbie, Îi Înălță capul și Își cufundă privirea Într-a lui. - Făgăduiește-mi că nu vei spune nimic. El Încuviință moale. Ea Îi dezmierdă ușor obrazul. - Ar trebui să nu ne mai vedem cîtva timp. Să nu se mai apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]