2,446 matches
-
păstrându-și un mic avantaj asupra urmăritorilor care o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad să putreziți, bastarzilor! Doi dintre mercenari se străduiau să se repună pe picioare, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
decât el, se gândi cu disperare. Și totuși, cu orice preț, trebuia să scape, pentru a nu trăda speranțele Florenței. Cu siguranță, acea răzvrătire era doar primul act al unei revolte generale Împotriva facțiunii Albilor, așa cum profețise Giannetto, cobea aceea blestemată. Cerșetorul avea să fie făcut bucățele, În temnița de la Stinche. La naiba cu făptura aceea netrebnică! Câțiva pași mai În față, exista o crăpătură În zidul de cărămizi care Îi Închidea calea de fugă dinspre partea dreaptă. Sări Înăuntru, sperând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
soare, catolicismul, îmi spunea, e ca soarele de pe cer, și mă punea să citesc, îmi băga latina cu de-a sila în blestemata asta de căpățână: "Băiatul nu e prost, dar e îndărătnic ca un catâr", da, în căpățâna asta blestemată, cu care m-am izbit de toți pereții, dar care, de când mă știu, n-a sângerat niciodată: "Ce mai căpățână de bivol", spunea porcul de taică-meu. La seminar nu-și mai încăpeau în piele de mândrie, aduseseră la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să mai aștept, eram gata să mă supun acelei pregătiri și acelor încercări de care îmi vorbeau, de vreme ce ele se făceau la Alger, apropiindu-mă de locul mult râvnit, dar de altceva nu voiam să aud. Dădeam din căpățâna asta blestemată spunând întruna același lucru, că vreau să mă duc printre oamenii cei mai sălbatici și să duc viața lor, să le arăt acolo, în orașul lor, în casa idolului lor, prin pilda purtării mele, că învățătura Dumnezeului meu este atotbiruitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aprins de focul dragostei. Străinătate Poți să mă acuzi de tot ce-nsemn, la acest subjug de clipe moarte și-n bătaia focului când gem, să mă ngenunchezi, străinătate! Poți să-mi spânzuri tălpile uscate de păcatul nevăzutei lumi, până la apusuri blestemate, unde nici un gând nu mai sugrumi. Printre oaze sparte de-ntunerici, să mă cauți și să nu mă știi, ca un val de umbre-ntre biserici, să gonești prin scrum de stări pustii. Poți să mă condamni la Adevăr și să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Voievod. Rupeți legile străine ce-au schimbat vorbire, port Și în țara ta obligă, să faci uz de pașaport. Epurați sângele țării de venetici și de hoți, Care-n vârf de piramidă, se declară patrioți. Ridicați spre Înalt privirea, arzând blestematul jug, La căldura întregirii și la flacără de rug, Iar cenușa, ca ofrandă pentru Ștefan, îngropați, în mormântul de la Putna și la poale de Carpați. Bătrâni... -Salut... -Salut! -Ce faci? Cum îți mai umpli timpul? Mă-ntreabă un amic pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
din timp ce mișcări plănuiau Curistul și Părințelul, m-am supus, ca să ne iasă bine planul, odiosule, gata cu palavrele, n-avea pic de inimă, nu mai știa ce să creadă, Dendé, mă întreb dacă era prostuță sau doar naivă. — Blestemată revoluție, dom’ Roja, că nici n-a început încă, că n-a fost nimic, nici spontană, nici lovitură de stat, nici film artistic, au murit degeaba, în cine să mai ai încredere? Baliverne, vrăjeală, scîrnă, Gulie. întrerupt pe neașteptate din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și gata, spune Dendé în timp ce îi tamponează fruntea Curistului, ce-ar fi să-l întindem înăuntru la umbră? îi vine lui Gulie ideea. Numai să nu moară, nu-l poate scoate nimeni din ale lui pe Tîrnăcop, de la cîinele ăla blestemat a plecat totul, își aduce aminte, termină cu prostiile, mai bine pune și tu mîna, spune Dendé, și toți trei îl apucă ca pe un sac și se fac nevăzuți în dugheană, încuind ușa după ei. Unde să-l întindem
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
turta lor, uite de-asta n-o să fiu eu niciodată dispus să mă compromit cu ei, zicea. Era convins că erau toți o apă și un pămînt, că sînt făcuți din același aluat, clasa politică în România a fost parcă blestemată să fie formată doar din oameni fără căpătîi, țepari și derbedei, fie că aveau educație pe hîrtie sau nu știau nici să citească bine. Nu-l interesa dacă se numeau Carp, Iorga, Maiorescu, Maniu, Groza, Pauker, Bodnăraș, dacă erau profesori
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Roja, fiecare are drumul său propriu în viață, n-oi fi tu singurul care s-a ales doar cu praful de pe tobă după ce s-a întîmplat în decembrie. Îi vine să pună mîna pe ceva să arunce în becurile alea blestemate care îi înțeapă ochii ca niște ace, o bucată de asfalt, un colț de clădire, o piatră de pe caldarîm. Fla min-go, Snow-White, Glo-bus, silabisește în continuare. — Gelozie, asta era, se dezmeticește Roja, ia fă-te-ncoa’, îi zice lui Patru
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ăsta, că ne lasă pe drumuri. Nebun? Eu, nebun? N-ați spus voi că fata mea e aici? Vreau s-o văd! E copilul meu! Singurul meu copil! Voi l-ați alungat! Voi și minerii voștri! Nu mai am nimic! Blestemaților! Sleit de puteri, se lăsă În genunchi și Își rezemă fruntea palidă de lemnul răcoros al ușii. Rămase acolo, dus pe gânduri, până când o voce bărbătească, binevoitoare, Îl invită să se ridice. Se supuse fără rezistență și se Îndreptă șovăitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
spre ușă. Stați, dom' profesor, unde plecați? Vă Încasez imediat. Nu-i nevoie, Șușu, și luni e o zi fără penalizări. Ascunse factura În buzunar. Îi zâmbi și trase ușa după el În timp ce oficianta se trezi Întrebând: Care or fi blestemații ăștia? Cum care? se miră Șușu. Fu gata să-i numească, dar se abținu. Știu eu? Era zdruncinată de acest final. Își reveni Însă căci mai avea câteva avize. În căștile fetelor de la masă, din nou frumos aliniate pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
matematicienilor. Cine a spus că suntem un popor vegetal? Suntem un popor de matematicieni nomazi și, parțial, de poeți sedentari, care se adună o dată pe an În jurul porcului de Crăciun, mirați și Înfricoșați În același timp ca troienii În jurul darului blestemat al aheilor. În urechile lor răsună de fiecare dată același strigăt de mercato: Un porc! Regatul meu pentru un porc! Prelegerea aceasta zglobie, dezinhibată, frivolă aproape, atât de diferită de vechile sale discursuri și dări de seamă mobilizatoare și autocritice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe o... ca pe o... Pah! Rebeca a scuipat la picioarele nurorii ei. - N-am cuvinte! Mi-e scârbă! Vocea i s-a făcut de gheață și a pus punct: - Destul! Nu meriți să calci în cortul meu. Ieși afară! Blestemată să fii, pleacă și să nu te mai văd niciodată! Bunica s-a ridicat în toată înălțimea ei și a pleznit-o pe Ada cu putere. Biata femeie s-a făcut grămadă la pământ, tânguindu-se de frica blestemului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
au luat de mâini și de picioare ca pe un țap ispășitor, m-au urcat pe spatele unui măgar și m-au trimis la corturile tatălui meu înainte ca eu să pot alerta vreun suflet încă viu din acel oraș blestemat. Cuțitele fraților mei au lucrat până când zorii au arătat ticăloșia făcută de fiii lui Iacob. Au omorât fiecare bărbat pe care l-au găsit viu. Dar eu nu știam nimic despre asta. Știam doar că vreau să mor. Nimic în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără suflare unul în brațele celuilalt, iubindu-se pe câmp, sub cerul liber, chiar și în cortul Bilhei. Au fost cei mai sinceri amanți, imaginea însăși a Reginei Cerului și a Stăpânului-Frate al ei, făcuți unul pentru altul și totuși blestemați. Când Iacob a dat peste ei, l-a dezmoștenit pe cel mai bun dintre fiii lui și l-a trimis la o pășune îndepărtată, acolo unde el n-a mai putut să-l protejeze pe Iosif. Iacob a lovit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lăsase nimic la întâmplare. Încât, aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încet. Apoi se întinse pe iarba uscată și, gîndindu-se puțin la copiii săi pe care nu-i văzuse de atâta timp, adormi. Somnul era trebuincios: în zori aveau să pornească și să meargă sub arșița soarelui cumplit din această țară blestemată, unde razele cad drepte ca firul cu plumb al zidarilor. Nu apucă să doarmă însă mult, căci i se înfipse în urechi, ca o săgeată otrăvită, țipătul trâmbiței de aramă. Soldatul sări numaidecât în picioare. Se frecă la ochi și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în șoaptă, pentru scurtarea timpului de mers, felurite pățanii și întîmplări. Iar în cele din urmă, nimeni nu mai cântă și nu mai vorbi. Acum tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de apă abia izbutind să se prelingă prin nisip. Dar apa era bună. Iahuben văzu după ochii sclavului că nici el nu bănuise izvorul. Asta nu-i plăcu. Va să zică mai erau lucruri neștiute chiar și de Auta în aceste ținuturi blestemate! Își întinseră cortul și se culcară. Din nou umbra neîncrederii îl acoperi. Știa că merg spre răsărit, dar dacă abătîndu-se din drumul drept mergeau tot spre răsărit, însă către vreo altă țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sau să-și încordeze auzul ca să nu scape comenzile căpitanilor, sau silit de iureșul obștesc să stea cu ochii încordați ca să vadă primejdia ori prada. În celelalte drumuri rareori își lăsase gândurile să-i umble în voie. Numai drumul acesta blestemat îi aducea sute de întrebări. Se gândea chiar și la lucruri despre care altă dată nici nu auzise. Acum, la cel dintâi popas mai lung din singurătate, stând lângă focul care mistuia lemnul închircit și ierburile uscate ca să nu lase
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Când ne duce de-aici? - Când se vor întoarce soldații dinspre miazăzi, din munții de piatră. Cred că peste trei, poate peste patru zile. Mai stătură o vreme în tăcere. De departe îi iscodeau ochii lui Tela. În sat, dincolo de blestematul țarc, femeile se adunaseră în fața câtorva colibe și își boceau bărbații. Cu inima strânsă, fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl aștepta Iahuben. CAPITOLUL VI Noaptea era pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cum ai aflat? De unde știi că o iubesc? Ai citit în inima mea?... Dar Ntombi nu va mai putea fi niciodată a celui care o iubește. Chiar dacă s-ar întoarce, Mai-Baka va fi atunci foarte departe, rob în țara voastră blestemată. - Totuși mai sunt câteva zile până plecăm. Cine știe! murmură Auta, însă și glasul lui era acum nehotărât. Cerul începea să-și topească și bezna și stelele în spuza apoasă a dimineții. Încă puțin și steaua străină nu se mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venirii noastre aici nu este de a ierta pe cei de care are nevoie pentru mărețele lui planuri zeul și regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic? Cred că ajunge mărinimia pe care am arătat-o față de acești blestemați: cei câțiva care rămân în satul lor nu vor fi uciși. Ai aflat? - Am aflat, stăpâne. Tefnaht îi iscodi ochii: păreau să arate respect nemărginit, dar privirii preotului știutor de oameni nu-i scăpă o luminiță tăioasă ce se alegea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâniei. Prea obosit ca să se mai gândească și acum la steaua necunoscută, Auta nu-i răspunse nimic. Dar vrăjitorul Tela nu se lăsă: - Vino să vezi, Auta! Acum va începe sfârșitul lumii. Nici voi nu mai ajungeți vii în țara blestemată în care plecați. Auta socoti că vrăjitorul urmărește să-l sperie pentru a-i stoarce vreo făgăduială sau vreun hatâr. Totuși, își ridică ochii spre fața lui și i-o urmări: arăta într-adevăr îngrozită. Tela urmă cu glas tulburat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]