2,408 matches
-
sunt... Aveți vreun regret pentru cele Întâmplate? Eu am fost achitat de Tribunalul Suprem În timpul lui Ceaușescu absolut ca nevinovat. Deci au Întors-o la 180 de grade... Eu am fost ultimul care am aflat. Ăilalți colegi de lot, fiind bucureșteni, au aflat și s-au dus, că nu ne-a făcut o reabilitare colectivă, cum ne-a făcut un colectiv când ne-a condamnat, ci ne-a făcut o reabilitare individuală... Deci ei și-au recunoscut vina... Dar după ce-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
asta bilet... Și așa am ajuns În București... E, da’ am scurtat povestea și nu v-am spus... În colonie la noi, În brigadă cu mine, am avut un băiat, cel mai deștept băiat care l-am cunoscut eu, un bucureștean arestat În lotu’ de elevi de la Liceu’ „Matei Basarab”. Se numea Ică Olteanu... Am Înțeles că e prin America acum... Era un tip extraordinar, o enciclopedie. Vorbea șapte limbi străine... Și orice Îl Întrebai, de orice țară, faună, floră, program
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
că e mama lui. Zâc: „Săru-mâna! Mâine vine șî el... E strigat În lotu’ de mâine”. Am Început să plâng... Și-acum Îmi vine... Și-a plecat... Iar eu am schimbat banii acolo În Gara de Nord și-am dat la toți bucureștenii câte 50 de bani, că mi se pare că 25 era tramvaiu’, să aibă de telefoane și de tramvai... Și eu am intrat Într-o cabină telefonică cu unu’ Titus Sima, care era coleg cu mine, un băiat tot de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
sala ateneului Societatea Filarmonică Română Anul allu II-lea Duminică la 18 Aprilie 1871 5-lea Concertu Symphonicu 104 bucureștii de altădată 82. Afiș reprodus după: TRC., an. IX, nr. 896, 4/16 martie 1871, p. 3. În stagiunea 1870-1871 bucureștenii au fost lipsiți de spectacole în limba română, cu excepția unor reprezentații întâmplătoare datorate unor trupe cu existență efemeră sau a acelora asigurate de trupa teatrului craiovean de sub conducerea lui Teodor Theodorini, începând din luna ianuarie 1871. Criza pe care o
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pe Phedra, pe Phedra pe care a mânzălit-o Racine manieratul și etichetosul de pe cum a creat-o Europides în Hyppolit; a se vedea teatrul nostru gol când Ristori ridică pe Phedra la creațiunea ei etc. etc., este a dovedi că bucureștenii nu sunt pentru altceva decât pentru farse din vodeviluri și pentru bastarda teatrului: opera, pe care n-o înțeleg în limbajul său cel metafizic, dar fac haz când văd pe scenă, între machinării și costume, că-și dau oamenii bună
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Massoff, Teatrul românesc, vol. II, p. 421). Trompeta Carpaților anunța, la 28 septembrie/8 octombrie 1871 că trupa italiană angajată de B. Franchetti sosise în Capitală, printre cântăreții cunoscuți publicului românesc aflându se Patierno, „renumitul tenor care a făcut deliciile bucureștenilor în două ierni succesive“ și Pietro Milesi, „simpaticul bas de acum doi ani“. târgul moșilor Cei cari au scris despre Târgul Moșilor spun că este răspândit prin toată România, de la Nistru și până la Mureș, fiind mai slab peste Cerna și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
1825-1900), despre care amintește Bacalbașa, era nepotul baronului Dumitru Bellu, fiul lui Ștefan Bellu. Casa există și astăzi (1987), lângă fostul ma gazin Sora (Calea Victoriei 9) (v. Potra, „Casa poetului Văcărescu“, în Bucureștii, pp. 318-336). 102. Magazinul universal Sora, familiar bucureștenilor între cele două războaie mondiale. 103. Pe locul unde se află astăzi palatul CEC.-ului a fost biserica Sf. Ion cel Mare, demolată în 1875, și un han; clădirea Casei de Economii și Consemnațiuni a fost construită în 1896-1902 (Calea Victoriei
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Banca Agricolă, nu exista. Clădirea pasagiului Villacrosse și Macca 132, precum și pasagiile nu erau făcute, căci pe acest teren era o mare cafenea, restaurant și café-chantant cu grădină la fațadă, purtând numele de „Stadt Pesth“. La „Stadt Pesth“ petreceau mult bucureștenii și au petrecut ascultând cântărețele germane, până ce a fost dărâmat localul.133 Toate celelalte case până în strada Doamnei, astăzi Paris 134, sunt ne schimbate. În colțul de peste drum s-a clădit Palatul Nifon 135, înlocuind oarecari cocioabe. În colțul bulevardului
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
București, cuprinsă între Calea Victoriei și strada Nicolae Golescu (ulița Poșta Veche); grădina fusese proprietatea familiei Văcărescu („livedea Văcărescului“), apoi a Episcopiei de Râmnic care avea aici un metoc; grădina a fost modernizată prin 1872, devenind, după cum ne asigura un inimos bucureștean prin adopțiune, francezul Ulysse 122 bucureștii de altădată Pe locul Casei Episcopiei s-au săpat temeliile circului despre care voi vorbi la timp. Multă vreme s-au văzut în București fundațiile foarte solid zidite până ce, prin marea stăruință a lui
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
promenada preferată a oamenilor liniștiți și a copiilor“ (Marsillac, Bucarest, p. 59). 152. Construcția Ateneului Român, ridicat din inițiativa lui Constantin Esarcu, a durat din 1883 până în 1888; fondurile necesare terminării construcției au fost adunate prin subscripție publică și loterii (bucureștenii fiind îndemnați prin apelul devenit popular și auzit până prin anii copilăriei noastre: „Dați un leu pentru Ateneu“). 153. În 1912-1914, pe locul unde se aflase la începutul secolului trecut hanul lui Ivanciu Gherasim; pe la 1870 proprietarul acestor locuri era boierul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
binevoitor: „Grădina d-lui Hhrthskwscka - citiți Rașca, dacă puteți - s-a deschis și ea...“ (Ghimpele, an. XIII, nr. 13, 14 mai 1872, p. 3). 172. În 1872 în grădina Rașca puteau fi ascultate două „muzici“: fanfara militară și orchestra operei. Bucureștenii frecventau numai grădina de vară Rașca; restaurantul, care era deschis și iarna, avea pe atunci o clientelă aproape exclusiv germană. Casele Carapatti 173 de alături erau până la Hotel Union 174 tot ce mai avem din vechime. Strada Regală 175 era
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
era din lumea bună, sau cu Giaferul 245, Grădina cu cai246, „Leul și cârnatul“, dacă era de a doua mână.247 Din când în când câte un circ de vară care-și instala baraca pe un maidan central distra pe bucureșteni. Alteori cuteza câte o trupă de comedii sau de operetă franceză să debarce la București. Dar altceva nimic. O trupă de teatru român n-ar fi îndrăznit să anunțe o stagiune de vară la București. De altfel nici nu era
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
1885- 1886. trupe de operetă franceză, care ne-a adus de la Paris muzica și teatrul lui Offenbach.250 Marii tragediani Rossi și Salvini au venit mai târziu.251 Dacă nu erau cabareturile de noapte, erau grădinile de vară.* Incontestabil că bucureșteanul jertfește prea mult pe altarul mâncării, bău turii și petrecerilor, iată de ce viața de noapte cu vin bun și cu lăutari a cultivat-o cu sfințenie. Herăstrăul vechi era grădina de predilecție a bucureștenilor. Mai târziu s-a deschis și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
erau grădinile de vară.* Incontestabil că bucureșteanul jertfește prea mult pe altarul mâncării, bău turii și petrecerilor, iată de ce viața de noapte cu vin bun și cu lăutari a cultivat-o cu sfințenie. Herăstrăul vechi era grădina de predilecție a bucureștenilor. Mai târziu s-a deschis și Herăstrăul nou, dar fără prea mare succes. Și mai era și Teiul 252, unde se făceau petrecerile ziua și unde chefliii se scăldau când se încălzeau prea tare. Dar Teiul era un lac periculos
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
numai un om, dar și localul. Bordeiul era grădina populară de vară.* Aspectul stradelor era cu totul altul cu 50 de ani în urmă. Iarna erau, parcă, mai multe căderi de zăpezi, iar primăria nu le ridica. Una din plăcerile bucureșteanului era să se plimbe cu sania. De cum se așeza zăpada în straturi groase și se făcea pârtie, apăreau săniile cu sutele. Nici o birjă nu mai circula și nici o trăsură particulară. Pe lângă numeroasele sănii birjărești erau multe sănii particulare, toate luxoase
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Sala Franzelaru, situată în mahalaua Antim, pe strada Bateriilor (fostă Cazărmii), în apropiere de strada Sfinții Apostoli era amenajată atât pentru dans, cât și pentru conferințe; aici s-au inaugurat la 9/21 decembrie 1884 conferințele Cercului de studii sociale bucureștean; în anii 1980; după o masivă acțiune de rapidă demolare s-a ridicat aici imensul Palat al Parlamentului (zis și Casa Poporului) de pe Calea 13 Septembrie. 256. Sala Ziepser de pe strada Sf. Constantin, în apropierea grădinii Cișmigiu. 257. Sala de la
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Mogoșoaiei la nr. 7 (v. p. 114, nota 105). În 1885, Socec „librărie franceză și străină, hârtie en gros și en detail, furnituri de birou etc.“, func ționa pe Calea Victoriei la nr. 7. 280. Frații Theodosiu și Constantin Ionnițiu (Ioanițiu), bucureșteni prin naștere, primul fost vânzător în librăria lui G. Ioanid, au devenit proprietari de librărie în 1866, asociați „la parte“ cu G. Ioanid; din 1887 Theodosiu Ionnițiu s-a ocupat singur de co merțul cu cartea; librăriile Th. Ionnițiu și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Laboratorilor Români); după câteva luni ceilalți asociați s au retras, tipografia rămânând numai în proprietatea lui Ispirescu și Gorjan, până în 1879, când se retrage și acesta din urmă. În 1873 tipografia funcționa pe strada Academiei la nr. 19. 286. Tipograful bucureștean C. Petrescu Conduratu (1844-1900) era, în 1871, proprietar al unei tipografii (în asociație cu I.G. Costescu) situată pe Calea Mogoșoaiei la nr. 7, acolo unde se afla și librăria Socec; prin 1872, împreună cu D.A. Laurian, el a pre luat tipografia
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
am spus că am plătit 6 lei nu v-am arătat decât piciorul drept. O gheată costă 6 lei. Un alt „tip“ era „Chimiță“. Chimiță nu era numele lui. Chimiță era numai o poreclă pe care i-o pusese[ră] bucureștenii din cauză că omul, fiind un maniac, și chiar foarte ușor dement, circula pe străzi îmbrăcat cu o eleganță extravagantă, ridicolă și cu aere de grandoare. Porecla Chimiță a rămas în limba bucureștenilor foarte multă vreme. Orice om care se îmbrăca pretențios
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
numai o poreclă pe care i-o pusese[ră] bucureștenii din cauză că omul, fiind un maniac, și chiar foarte ușor dement, circula pe străzi îmbrăcat cu o eleganță extravagantă, ridicolă și cu aere de grandoare. Porecla Chimiță a rămas în limba bucureștenilor foarte multă vreme. Orice om care se îmbrăca pretențios și lua aere afectate era un Chimiță. Astăzi vorba nu se mai întrebuințează și nu mai are înțeles. „Sânge-rece“ era un alt tip bucureștean. Era dement de-a binelea. Era neamț
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Când au fost descoperite apele feruginoase de la Văcărești 299, glumeții i-au spus că dacă se va spăla cu apa aceasta se va întări ca fierul. Rezultatul a fost că barba lui Bărbucică s-a înroșit, pentru marea veselie a bucureștenilor. „Ibric“ era un tip foarte cunoscut pentru un viciu rușinos pe care îl practica. Fusese de foarte multe ori surprins chiar în locuri publice, fusese arestat, bucureștiul în 1871 155 299. V. mai departe, pp. 200-201. dar, bineînțeles, fără urmări
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
prin București, avea „o statură de Hercul și niște picioare enorme“, în: Amintiri din trecutul negustoresc, industrial, al profesiunilor libere și meseriilor din România de dincoace de Milcov de Dimitrie Hagi Theodoraky, București, [1927], pp. 128-130, precum și în București și bucureșteni de ieri și de azi de Victor Bilciurescu, București, 1945, pp. 35-37 (în care se menționează că doctorul Drasch ducea o viață austeră exemplară: dormea iarna în camere neîncălzite, nu fuma, nu bea alcool, nu consuma carne; încălțămin tea, pentru
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fracționiștilor“ ieșeni (fondat la 6/18 iunie 1871), Uniunea liberală, al cărui redactor era A.D. Holban; în numărul din 12/24 august 1871 bisăptămânalul ieșean - aflat sub influența unuia dintre fruntașii „fracțiunii libere și independente“, Gh. Mârzescu - se adresa confraților bucureșteni precum și publicațiilor din întreaga țară în vederea convocării unui „congres“ al presei române „pe tărâmul naționalității“, precizând: „Situațiunea este prea gravă pentru ca să poată fi salvată prin guerillas și franctirori, fără o organizare sistematică și o disciplină înțeleaptă care să utilizeze toate
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
căci așa era prescripția medicală. Duminicile venea să cânte și o muzică militară, tramvaiele cu imperială pline de lume se succedau, în frunte vagonul cu muzica și în urmă trei sau patru vagoane cu public. Până la ora 12 dimineața, petrecerea bucureștenilor era la apele de la Văcărești.2 În vremea aceea trăia în București un bătrân cam ramolit și căzut în senilitate, numit Bărbucică. Am mai vorbit de el. Glumeții l-au convins că, dacă își va muia de trei ori în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
apărută în volum în același an. apele de la văcărești cu un nou adaos creditul funciar sau sângele bere nu se face Autorul piesei fiind clasicul nostru artist Millo și titlul noului adaos fiind destul de expresiv și de semnificativ, credem că bucureștenilor li s-a asigurat petrecerea pentru un interval mai îndelungat de acum înainte. Această piesă, precum se vede, era un soi de revistă în care autorul adăoga scene și cuplete noi privitoare la evenimentele zilei. Piesa în general era slabă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]