13,753 matches
-
generos braț de fân ce trebuia dovedit acum, căci altă oprire atât de importantă stăpânul său nu mai avea În cursul zilei. Când Între cei doi părea să nu fi rămas loc decât pentru un sărut grăbit, Eleonora scoase din buzunarul cojocului ei de oaie un Snickers pe care Îl plimbă mai Întâi, provocator, sub mustața poștașului, ca pe o țigară de foi Partagas, apoi, cu o Încetineală ce nu avea nimic de-a face cu frigul de afară, Îi scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
palton de lână cu revere lungi ascunse sub o blană bogată de nutrie din propria crescătorie, Încălțat cu pantofi de câteva milioane, pe care se așezau În două cute discrete manșetele pantalonilor săi marca Serousi, după cum se putea citi pe buzunarul interior al vestonului. Era un bărbat care se simțea peste tot acasă. Doar În propriile sale haine, acestea, părea că se afla Într-o vizită protocolară pentru care nu era pregătit. Îl urmau trei chelneri de Înălțimi diferite, dar, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nevoie de o diversiune pentru a-l alunga dintr-un loc care era doar al ei și În care el pătrunsese prin efracție. Cum altfel? În timp ce ea dădea probe pentru compania de dans a lui Teshigawara. Scăparea Îi venea din buzunarul stâng al cojocului pe care acum Îl ținea În brațe ca pe un partener adormit. Degetele ei pipăiau ambalajul inelului opalin În care ea Își punea de fiecare dată nădejdea În momentele ei tot mai dese de disperare, În timp ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Andrei, iar Înaintea lor bunicul ei, Szilard Morar, zis Vasi, care i-a cumpărat la Viena. El i-a purtat mereu la biserică În fiecare duminică. Acasă, doar când aveau musafiri de seamă la masă. Când mâncau, Îi punea În buzunarul de la piept al vestonului În loc de batistă. În felul ăsta era sigur că nu Îi mai cădeau În supă. Îi purtase și ea la câteva serate În Casa Lendvay. Lumea zicea că semăna cu Thinagel Szerafin tânără, cu care se mândrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trântit În iarbă. Era un cer senin, plin de stele. Nu lipsea niciuna din stelele importante. Eu le puteam admira doar cu un ochi și jumătate. Jumătatea care lipsea lumina la câțiva kilometri de noi, ca o stea polară de buzunar, somnul chinuit al unei femei despre care nu știam decât cum mănâncă și cum calcă pământul, mereu zâmbitoare și niciodată grăbită. Șeful a Început să râdă. Fără motiv. Durerea ia uneori forme neașteptate. Printre sughițuri de râs, a spus: Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
amicală adresată peste timp Mariei Magdalena care a lăsat să-i scape printre degete șansa vieții ei. După cum văd, nu ocolești subiectele tari, zise el. Dimpotrivă, pe cât pot mi le Însușesc, fără licitație, răspunse ea, strecurându-și mâna dreapta În buzunarul cu tăietură oblică a jeansului său pensat. El era incapabil să mai scoată vreun cuvânt. Ea Însă avea puterea să privească În jur și să Îndrepte lucrurile pe făgașul dorit: Gazdele și Brândușă pun la punct cu siguranță condițiile tranzacției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de peretele ăsta, gata să trec prin el sub apăsarea ta. Scara care duce la mansardă e liberă, iar lumina stinsă. Cu atât mai bine. Eu văd În Întuneric. Ca pisicile. Urcară scara fără ca ea să-și scoată mâna din buzunarul său. Un gest cu care Îl obișnuise Violeta. Ori de câte ori erau singuri În lifturi. Sau pe străduțe Întunecoase. De data asta Însă se simțea ca un câine de apartament scos afară la ore fixe ca să urineze, ținut strâns de zgardă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sorcova cum se obișnuiește de Anul Nou. Lipit de străin cum era, Îl simțea lipsit de orice ajutor. Își scoase mănușile de lână, mari ca două lopeți, și i le așeză sub cap. Apoi, cu batista mereu la Îndemână În buzunarul hanoracului său umplut cu puf de rață, cadou de la Flavius-Tiberius, șterse cu grijă picăturile de sudoare de pe fruntea străinului. Acesta deschise ochii și Îi zâmbi. I se părea chiar că Îl privește cu tandrețe și că astfel Îl Încuraja Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adineauri Eleonora, pe care le purta acum tatăl său și pe care le va purta Într-o zi... Cine știe? Numele Însă nu se făcu auzit pentru că era Încă prea Îndepărtat... Îi era Într-adevăr cald. Se simțea bine. În buzunarul pentru batistă al sacoului său pulsa, ca o perlă caldă, inelul opalin al durexului pe care Eleonora i-l Înapoiase spunându-i: După calendarul meu, azi e o zi norocoasă. Îl sărută prelung, Îi potrivi fularul În jurul gâtului, apoi urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ochi! Și ce buze! Dar văd că te-ai uitat bine la ea! Uiți că am fost și eu activ cîndva. Vă rog să mă iertați, tovarășe „colonel”, șopti Aladár, privind În jur cu precauție. I-am purtat fotografia În buzunarul de la piept ani În șir, chiar după trecerea mea În rezervă. Chiar așa de apropiată ți-a fost? Așa ceva nu se putea ține la distanță, mai ales cînd tot la al treilea cuvînt zicea „fuck you, securistule”. Nici un cetățean al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Atunci eu cine eram? Am luat jacheta din cuier și-am pescuit harta. Cheile de la casă erau agățate exact acolo unde se spunea în scrisoare. Am format numărul. — Randle, zise o voce. — Doctorița Randle? Am băgat cheile de la mașină în buzunar. — Aici Eric Sanderson. Doctorița Randle se întoarse în seră cu o tavă pe care adusese din nou ceai și biscuiți, dar și o cutie cu șervețele de hârtie. Câinele cafeniu de sub planta de filodendron ridică puțin capul, adulmecă somnoros, aprobativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să spun? — Da. — Întotdeauna? — Mda. — Oau, am exclamat. Ghici la ce mă gândesc acum. — Depravatule. — Oau, am exclamat din nou. Mă uluiești. Mă strânse de mână, apoi îi dădu drumul, cuprinzându-mi mijlocul cu brațul și vrându-și degetele în buzunarul din spate al pantalonilor mei scurți. Înclină capul spre mine. Fermoarul de la intrarea în cortul nostru era puțin stricat. Curând avea să se strice de tot, dar atunci încă îl mai puteai deschide dacă știai cum s-o faci, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
echipamentului: Fiecare dintre cele patru casete din dotare a fost înregistrată de o persoană diferită. Individul care face o înregistrare de felul acesta nu trebuie neapărat să vorbească; poate pur și simplu să-și vadă de treburile zilnice ținând în buzunar dictafonul pornit pe înregistrare vreme de câteva ore. Cu cât înregistrarea e mai lungă, cu atât persoana în cauză e mai clară și bucla mai sigură. Acum - iar asta e complicat, Eric, așa că recitește pasajul de câte ori crezi că e nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu Primul Eric Sanderson, dar întâmplătoarea ei descoperire m-a încurajat puțin. Cum nu e vorba, strict vorbind, de un obiect „găsit“, l-am împachetat în plastic transparent împreună cu două piese protectoare de corespondență și l-am depozitat separat, în buzunarul de sus al rucsacului meu. 10 Epave din larg și de pe uscat Ploaia căzu atât de tare că avu o greutate reală, lovindu-mă peste cap și umeri cât ai clipi, revărsându-se din abundență peste hainele mele ude leoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
colțul gurii. Imediat ce am încuiat ușa, Ian a sărit din cutie și s-a așezat pe scrin, cu spatele la calorifer, cu ochii întredeschiși ațintiți la mine, mișcând încet din urechea stângă pentru a cerceta micul spațiu din spatele lui. Am căutat prin buzunarele hainei îmbibate de apă. Era mai grav decât crezusem: scrisorile erau toate compromise. Din fiecare buzunar am scos câte un pumn de hârtie muiată, legată cu bandă elastică, fiecare pe punctul de-a se rupe ca un aluat și brăzdat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scrin, cu spatele la calorifer, cu ochii întredeschiși ațintiți la mine, mișcând încet din urechea stângă pentru a cerceta micul spațiu din spatele lui. Am căutat prin buzunarele hainei îmbibate de apă. Era mai grav decât crezusem: scrisorile erau toate compromise. Din fiecare buzunar am scos câte un pumn de hârtie muiată, legată cu bandă elastică, fiecare pe punctul de-a se rupe ca un aluat și brăzdat de petele negre ale literelor, de venele albastre ale cernelii. Nu stătusem în ploaie foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă făcuse să mă simt rece și pustiu. Voiam să mă concentrez asupra altor lucruri, să fac ceva, nu să zac nemișcat și tăcut într-o cameră impersonală. Am pus deoparte Fragmentul becului și caietul cu scheme decodificatoare și, din buzunarul stâng al rucsacului, am scos un carnețel de reporter și un binoclu. Haina îmi era în sfârșit uscată și caldă după o jumătate de zi petrecută pe calorifer (caloriferele funcționau neîncetat la hotelul Willows, lucru pe placul Tușii Ruth și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puteam veni și pleca după bunul meu plac, lucru folositor pentru genul acela de expediții matinale, de supraveghere, necesare colectării unei noi rezerve de corespondență. Știam deja de unde puteam vedea bine orașul. Am aruncat carnețelul, binoclul și telefonul mobil în buzunarele mari și goale ale pelerinei și am dus tava goală pe care fusese cina - „Se pare că ai pierdut noțiunea timpului, dragă, așa că ți-am adus ceva în cameră“ - jos, la recepție. Am ieșit din clădire cât de încet am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pantofului și crezând speriat o secundă că pachetul de la subsuoară mea scosese acel sunet, dar apoi am înțeles - aproape imediat, simțind cum surpriza îmi trimite un șoc electric spre țeastă - ce se întâmpla de fapt. Am scos telefonul mobil din buzunarul pelerinei și am mijit ochii la ecranul verde, luminat: <<Apel>> Răspunzi? 12 Fragmentul becului (Partea a doua) Clio își lăsă arătătorul și degetul mare să alunece în jurul piciorului paharului ei cu bere Amstel. — Întrebarea e, zise ea, de ce să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nemișcat și să nu mă gândesc la asta. — Ei, dacă vă răzgândiți... De fapt, la 2 trebuie să-mi iau pastilele pentru ochi. Uit mereu. Ați putea să-mi faceți o favoare și să-mi amintiți? Am scos mobilul din buzunar și am aruncat o privire la ecran: 13.32. — Nici o problemă, am zis, înghițind din nou pentru a scăpat de gustul din gură. Angajatorul dumneavoastră... lucrați cumva pentru Trey Fidorous? — Aaa! Marele doctor Fidorous. Nu, mă tem că nu. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mi va răspunde. Pentru că l-am văzut, zise el încet. Pe primul. Ludovicianul pe care angajatorul meu l-a capturat a fost rechinul meu. Se hrănea din mine. — N-a venit timpul să iau pastilele alea? Am scos mobilul din buzunarul hainei. — Mai sunt cam zece minute. — Cam? — Nouă minute, mai exact, am zis. Încuviință meditativ din cap. Schimbarea pe care o suferise era mică, dar perceptibilă. Ceva din încrederea lui de sine, din rafinamentul lui exagerat se ștersese. Părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute, am spus. N-am vrut să vă supăr. Îmi pare rău. El nu răspunse în nici un fel, stătu doar acolo, uitându-se la mâinile sale de pe genunchi, cu cămașa transpirată lipită de corp, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
câteva minute, acolo. Dar au. Cantitățile sunt perfect echilibrate. Ca secundele. Șaizeci de secunde perfect echilibrate într-un minut. Și împărțindu-l. Nu pot depăși nici măcar cu o secundă intervalul stabilit. Mi-am dat seama că am băgat mâna în buzunarul greșit al hainei și m-am întins spre celălalt. — O să veniți cu mine, nu-i așa? — Da, am spus, scoțând telefonul. Ceva aici nu e în ordine deloc. Chiar dacă detaliile continuau să-mi scape, instinctul avea grijă să nu uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ea. Am făcut un pas în lateral, iar ea scoase dintre frunze o veche motocicletă pentru teren accidentat. O întoarse și sări pe ea. Urcă! Am întins piciorul plin de noroi peste scaun, în spatele ei, iar ea scotoci într-un buzunar al pantalonilor după cheie. — Ești rănit? — Cum? Nu. Nu știu. Întâmplările deveniseră un vals nebun în care eu încercam să mă agăț de orice urmă de logică în vreme ce lumea gonea pe lângă mine în dungi colorate. — Rahat. Fata se uită înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să se ridice și să vălurească într-un V lung. Pe creasta valului, ceva se ivea din spumă - un semnificant curbat și crescător, o idee-înotătoare perfect evoluată. Mark Richardson. Mark Richardson. Mark Richardson. Mark Richardson. — Încă vine după noi. În buzunarul meu, strigă fata în spate. — Ce? — În buzunarul meu. Ambală motocicleta după ce ne-am lovit de o denivelare, am făcut un salt și-am aterizat cu un pleoscăit. — În haină, pe partea asta. Înclină capul spre stânga. Mi-am desprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]