KorAP: Find »[drukola/base=cătun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De obicei se repetau lucruri vechi. Domnul Andrei se mai jura o dată că dăduse cândva mâna cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să lucrez. Numai politețea mă împiedică deocamdată să mă duc din proprie inițiativă, dar află, scumpul meu Dinu, că nu sunt deloc dispus să aștept la nesfârșit. Nu neg, îmi place marea, îmi place să fac câte o escapadă în cătun, dar... dacă vreau să rup o floare de scaieți o rup, nu-mi pasă de ghimpii ei...” Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu am prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-o, eu o duc”. Și a intrat în camera Moașei, extrem de mândru de trofeul lui, sub privirile pline de ură ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care și-l ascundea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sub o piatră funerară, mi-am zis. Când m-am întors, l-am descoperit în același loc. Se juca rupând flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dinainte legume, brânză și pâine, după care se așeza deoparte și aștepta să mănânc. La sfârșit, strângea totul cu aceeași liniște. Discutam puțin și numai dacă eu aveam chef de vorbă. Atunci îmi povestea întâmplări din viața ei și a cătunului și abia în astfel de ocazii mi-am dat seama ce fire aprigă se ascundea sub simplitatea ei lipsită de mofturi și de gesturi exagerate. Cu trei zile înainte de nuntă, fugise cu altul. Un marinar frumos și bețiv care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în astfel de ocazii mi-am dat seama ce fire aprigă se ascundea sub simplitatea ei lipsită de mofturi și de gesturi exagerate. Cu trei zile înainte de nuntă, fugise cu altul. Un marinar frumos și bețiv care se aciuise prin cătun. Părinții au căutat-o, au găsit-o, dar în noaptea nunții, în timpul petrecerii, marinarul a apărut din nou. A fost prins de rudele mirelui și stâlcit în bătaie, după care nunta a continuat. „Ce să facem, au zis rudele mirelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vite deasupra sânului stâng. Avea, într-adevăr, acolo o cicatrice destul de neplăcută pe care și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei cu miros de busuioc, dar după ce o iubeam, în timp ce stăteam întins în pat mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
până la urmă. Dealtfel, tot ce se lega de pescari părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și tăceam și eu. O vreme am crezut că totul se lega de muțenia Profetului. Istoria era foarte veche și aproape la fel de cețoasă ca a Bătrânului; trecuseră mulți ani de când un căpitan de cursă lungă s-ar fi aciuit în cătun și, la o beție, Profetul, foarte tânăr pe vremea aceea, i-ar fi batjocorit iubita. În loc să sară la bătaie, căpitanul ar fi înjurat-o și el, l-ar fi sărutat pe Profet în semn că nu se socotea deloc jignit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ține pe picioare. Atunci, povestea Marta, care auzise și ea istoria de la alții, l-a trântit în țărână și, cu cuțitul, i-a tăiat limba. După care ar fi făcut câțiva ani de închisoare. De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
tăcere tăioasă. Mi-a trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea miros puturos de noroi dospit. Nu era departe până acolo. Din locul unde ulița își vărsa praful în iarba măruntă de la marginea cătunului mai era foarte puțin. N-am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea miros puturos de noroi dospit. Nu era departe până acolo. Din locul unde ulița își vărsa praful în iarba măruntă de la marginea cătunului mai era foarte puțin. N-am mai putut să-mi beau cafeaua. M-am ridicat grăbit și am plecat. 15 Sunt ca un șarpe boa care a înghițit viață și abia acum o digeră și care simte că propria lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
intrat astfel într-un conflict surd pe care l-am ascuns cu grijă, dar care a avut urmări. Într-o după-amiază, de cum am văzut norii bulucindu-se deasupra mării și fulgerele spintecându-i, am luat barca și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe umăr, mi-a strigat de la distanță, făcându-mă să presimt că ziua aceea care începuse atât de bine se va termina rău: „Domnule sculptor, am auzit că Marta are necazuri”. Am lăsat totul baltă și m-am dus în cătun unde am găsit-o pe Marta plină de vânătăi. Doi veri ai fraților izgoniți din cătun se îmbătaseră și veniseră noaptea. Se luptase cu amândoi din răsputeri, dar izbutiseră, porcii, s-o biruie. Dinu îmi încredințase mie una din puști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atât de bine se va termina rău: „Domnule sculptor, am auzit că Marta are necazuri”. Am lăsat totul baltă și m-am dus în cătun unde am găsit-o pe Marta plină de vânătăi. Doi veri ai fraților izgoniți din cătun se îmbătaseră și veniseră noaptea. Se luptase cu amândoi din răsputeri, dar izbutiseră, porcii, s-o biruie. Dinu îmi încredințase mie una din puști. I-am cerut Martei ceva de băut, am golit sticla aproape pe nerăsuflate, m-am îmbătat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtându-mă ca o cârpă la cafenea. Avea de ce râde cătunul. A fost prima oară când Marta n-a mai venit cu mine până la poartă. Îmi trecuse beția când m-am întors la azil în zori. Mai aveam doar o oboseală mahmură și o senzație rea, grețoasă, de umilință nedigerată. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
măselele și pentru că de foarte tânăr am fost nevoit să-mi umplu gura cu dinți de viplă, dar atunci am urât dantura perfectă a Laurei. — Fiecare își petrece noaptea cum vrea, a râs ea înfruntându-mă mai departe. Tu în cătun, eu... — Tu unde? Și m-am aprins amintindu-mi de răutățile colportate pe seama ei. Tu unde, curvă? Trăsăturile i s-au înăsprit brusc. Și-a smuls mâna și m-a plesnit peste obraz, după care mi-a întors spatele furioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ieși de-acolo acum i-ar arde ochii ca la bufnițe. Eu pot să aleg în fiecare dimineață între mai multe posibilități: să mă culc, să mă plimb, să înot, s-o caut pe Laura ori să mă duc în cătun. Pe când el e condamnat. Sala cu oglinzi e imperiul lui, dar și mormântul lui. Poate nici pe Moașa n-a iubit-o. Într-un deșert, iubirea e la fel de rară ca apa”. La ce-i servea puterea Bătrânului dacă nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sufletul și trupul, tocmai din această pricină; mi se părea că în ochii ei zăream de fiecare dată o întrebare ironică: „Tot nu ți-ai revenit?” Când mă încolțea nevoia de dragoste, mă suiam uneori în barcă și treceam în cătun, cu toate că Marta, din ziua când, beat, mă făcusem de râs în fața pescarilor și, plin de noroi, aproape o violasem, se purta din ce în ce mai rece cu mine; preferam uneori să înfrunt această răceală din ce în ce mai evidentă decât să mă uit în ochii Laurei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
prin azil și avertizându-l că dacă le șoptea cuiva risca o pedeapsă drastică. Pe Dodo l-aș fi obligat să dea concerte după-amiaza când m-aș fi plictisit, iar pe Dominic l-aș fi putut lua cu mine în cătun, să stea la poarta Martei câtă vreme făceam dragoste cu ea. Toate acestea mi-au trecut prin minte ca niște descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-ar fi displăcut, nu ele mă făceau să dau înapoi și, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-l întâlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am luat o barcă și am început să vâslesc în direcția cătunului. Eram aproape convins acum, datorită surescitării în care mă găseam, că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. „Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig pe coridor: «Vino

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
femeie sigură, blândă, credincioasă, devotată, crezând în tot ce credeam eu, dar inima are rațiunile ei, nu ascultă de rațiunile obișnuite. „Cu câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?” o întrebasem odată pe Laura. „Eu te întreb ce cauți în cătun?” îmi replicase ea tăios, aruncându-mi o privire neagră, pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]