2,791 matches
-
reale obiectivități, vom face precizarea care se impune. În cursul acestui incredibil interogatoriu, celălalt organ de anchetă a avut câteva altercații cu superiorul său în grad, manifestându-și în mod categoric, vizibil și sonor dezaprobarea față de metodele sălbatice practicate de camaradul său. Tovarășe sergent-major, eu cred că exagerați. Sunt, totuși, doar niște copii. Și-apoi, ce-au furat până la urma urmelor? Ăsta-i doar un pui de salcâm uscat. Ce crimă au făcut, în definitiv?! Cum vă permiteți să-i bateți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fără a avea habar de ceea ce înseamnă comunismul real, fiind de fapt niște puștani imberbi sau tineri refuzând maturizarea. Poliția nu se poate ocupa de ei așa cum ar trebui, pentru că la Geneva departamentul de poliție este condus de socialiști, iar camarazii nu se trădează între ei, nu-i așa ? Iar dacă unii dintre ei mai primesc un "pulan" pe spate, totul este filmat cu atenție la detalii, pentru ca lumea să afle cât de brutale sunt forțele de ordine. Magazinele din centrul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
o familie cu șapte copii. Școală primară a făcut-o în localitatea natală iar după absolvirea acesteia a dat examen de admitere și a reușit la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. A fost un elev bun, fiind și foarte bun camarad, gata să-și ajute la nevoie semenii, era o fire mucalita, tăcea, tăcea și când spunea câte una ne distra pe toți. Locuia la internat în mod obișnuit dar mai făcea și neveta de la Dornesti și de multe ori cobora
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93324]
-
str. Horia din orașul Rădăuți după care a dat examen de admitere și a intrat elev în clasa I la Liceul “Eudoxiu Hurmuzachi, când aceasta prestigioasa școală avea mulți profesori deosebiți. A fost un coleg mai deosebit, era liniștit, bun camarad, învață bine și era un foarte bun sportiv. Atunci liceul din Rădăuți s-a remarcat, printro activitate sportivă de excepție pe care o realizau mai mulți elevi talentați, sub îndrumarea competența a profesorului Victor Botocan, deși le cerea multă pregătire
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93333]
-
prima clasa de liceu. În anul 1946 am venit prin transfer, ca elev în clasa ÎI la Liceul de băieți “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, deoarece tata a fost numit șeful Gării mici din Rădăuți. Am fost un elev isteț, bun camarad, dar cu o dorință mai mare spre libertate și de multe ori pus pe șotii, care uneori nu era în concordanță cu vederile unor profesori care cereau o disciplină mai cazona. Nu am fost un “tocilar” nici că elev și
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93312]
-
și să le salut. Deci noi eram egali. Adică ne bucuram de unul dintre elementele glorioasei triade; libertatea și fraternitatea nu ajunseseră încă până la noi, le-am primit după. Nu mai eram domnișoare și, mai târziu, doamne și domni, ci camarazi, „tovarăși“. Numai femeia de serviciu era „doamnă“ - n-am înțeles niciodată de ce. De fapt, era evident că asta nu era nicidecum expresia vreunei egalități, fie ea și utopice, pentru că nu eram politicoși. Eram însă egali, după cum spuneam, în mizerie. În
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
direct proporțională cu înălțimea gradului militar, dar existau și grade mai mici, plutonierii de exemplu care pe motiv că descindeau din familii nobiliare consumau cât zece grade înalte. Ba ofițerii încartiruiți în această zonă mai primeau și vizita a diverși camarazi, ocazii cu care se încingeau adevărate orgii, punând întregul sat în fierbere cu căratul băuturii și pregătirea alimentelor la bucătărie. Iată ce ne spun la acea anchetă din iulie 1726, iobagii din Ucea de Sus despre unul din acești «viteji
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
tratative demne, benefice poporului care-i alesese în fruntea sa. Dar să nu lungim vorba, în 22 iunie 1941, armata română sub comanda generalului Antonescu, alături de trupele germane ale lui Hitler atacă colosul sovietic, în speranța că luptând alături de acești «camarazi» ce ne batjocoriseră în 30 august 1940 la Viena, vom recăpăta brazda ce ni se furase. Dar zodiile ne sunt potrivnice. Războiul a fost un adevărat dezastru nu numai pentru țara noastră, dar și pentru restul omenirii. Nici douăzeci de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
de parcurs un drum comun, se întreținuse cu ea (la început cu întrebările de cuviință, mai ales că fata se uita, așa cum era și nor mal, în pămînt, pe urmă, cum însuflețirea le creștea puțin cîte puțin, cu povestiri despre camarazii de școală). Bunica vorbea și acum cu plăcere despre fostele ei colege, precizînd unde a ajuns fiecare învățătoare după aceea. Lenuța Duminică la Fințești, Despina Petrescu la Costești, Lorica și Tanțy, amîndouă la Găești, Puia Georgescu la Valea Mărului. Păstra
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de cititori (dintre care ne mândream de a face parte și noi) se obstinează s-o considere o capodoperă de artă și de adevăr, adică tocmai drept o operă eminamente morală... Dacă-mi aduc aminte! Oho!... îmi răspunde fostul meu camarad. Cum s-ar putea să fi uitat asemenea întâmplare? Decât un lucru: asta nu s-a întâmplat în ora de desen, ci în ora de franceză. Așa că profesorul care m-a prins citind n-a fost Penel, ci Atanasiu... Ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe colegul adversar peste soba enormă, cu stâlpii albi, veche și slabă ca o măsea stricată, aceasta s-a prăbușit cu zgomot în uimirea și entuziasmul clasei. Amețit de lovitura primită, plin de moluz, de var, de funingine, bietul meu camarad se uită cu spaimă în jurul său, percepând intuitiv, pentru prima oară, sensul dureros al cuvintelor pe care le auzea câteodată în ora de Istorie sau de Latină: vae victis! Victoria aceasta însă a făcut din mine un învins. Căci conferința
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și nervos reușea totuși să ne transmită mai totdeauna căldura generoasă a entuziasmului său, iată un lucru pe care la depărtarea la care mă găsesc mi-ar fi greu să-l explic... Nu cred, astfel, că, atât eu cât și camarazii mei, datorim puțin lucru educatorilor noștri, atât în cultura pe care ne-am format-o, cât chiar în ce privește formațiunea personalității noastre morale. E drept că nu ei ne-au învățat să fim îngăduitori și drepți (dacă-mi e permis să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
acesteia. Dar un lucru știu că l-am simțit, că vestea pe care o primisem, însemna un lucru trist, o nenorocire, o mare nenorocire. Într-o zi iarăși, tot dimineața, pe când treceam prin fața Otelului "România", vechiul "Petrea Bacalul", unul dintre camarazii mei mi-a spus: Știi cine a trecut pe lângă noi? Uite colo... Și-mi arătă, cu mâna, silueta unui om care se îndepărta fără grabă, în direcția opusă. Cine? Eminescu... Mi-am întors numaidecât capul. Era însă târziu; se-ndepărtase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ținută de om frământat de gânduri, care trece cu ochii în pământ. E sigura dată când pașii mei s-au încrucișat cu cei ai marelui poet, când ochii mei au putut privi umbra lui pământească. Și încă, dacă în adevăr camaradul meu mi-a arătat pe Eminescu și nu pe cine știe ce străin, care-i semăna la înfățișare. Porumbeii lui Petre Carp Răsfoind zilele acestea colecțiunea ziarului "Era Nouă", am dat peste un articol al cărui cuprins mi-a amintit o seamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dureros decât ne-am fi putut închipui. * Începuturile socializmului român N-am avut legături prea strânse cu mișcarea socialistă (vorbesc de vechea mișcare, de cea dintâi). Voi explica îndată, de ce n-am avut asemenea legături când mai toți prietenii și camarazii mei se găseau în rândurile "democrației-sociale". Totuși i-am aparținut sufletește. Și dacă, într-o mișcare de felul acesteia, factorul principal e sufletul, pot spune că i-am aparținut pe deplin, cu unele rezerve numai. Dar legat sau nu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
desăvârșire în această privință sentimentele și aprecierile mele vechi, cu toate că, de atunci până acum, ideea socialistă a evoluat și ea, împreună cu metodele ei, cu tendințele ei, cu iluziile ei. Mi-aduc bine aminte că, discutând într-o zi, cu un camarad de seama mea, lucruri în legătură cu societatea viitoare, spuneam, parafrazând versul lui Eminescu din Scrisoarea a patra "oare nu-i în lumea asta vr-un ungher pentru iubit?": "va exista oare-n societatea socialistă un ungher pentru a visa?" Ciudat lucru. Dup-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
știința, până chiar la curentele elementare, din adâncimile ființei noastre, până la vis. Și aici citează rândurile acestea datorite fostului șef al Uniunii republicei sovietice: "Chiar visul... Fac însă bine că vorbesc despre vis? Parcă mă văd la Congresul Partidului, în fața camarazilor mei... Și iată că, iritat și amenințător, camaradul "Cutare" se scoală și-mi spune: Permiteți-mi să vă-ntreb, dacă redacția autonomă a partidului are dreptul de a visa, fără să fi cerut în prealabil autorizația Comitetelor? Și îndată după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ființei noastre, până la vis. Și aici citează rândurile acestea datorite fostului șef al Uniunii republicei sovietice: "Chiar visul... Fac însă bine că vorbesc despre vis? Parcă mă văd la Congresul Partidului, în fața camarazilor mei... Și iată că, iritat și amenințător, camaradul "Cutare" se scoală și-mi spune: Permiteți-mi să vă-ntreb, dacă redacția autonomă a partidului are dreptul de a visa, fără să fi cerut în prealabil autorizația Comitetelor? Și îndată după el, pe un ton mai amenințător, camaradul "Altcineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
amenințător, camaradul "Cutare" se scoală și-mi spune: Permiteți-mi să vă-ntreb, dacă redacția autonomă a partidului are dreptul de a visa, fără să fi cerut în prealabil autorizația Comitetelor? Și îndată după el, pe un ton mai amenințător, camaradul "Altcineva": Eu merg mai departe, și mă-ntreb, dacă un marxist are în principiu dreptul de a visa; dacă nu cumva, după Marx, visul... etc." Sunt două feluri de a visa, adaogă însă Lenin, trecând de la ironie la tonul grav
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cher à nous deux" și de bucuria pe care i-o procurase reușita mea la examen ("en souvenir de la joie que m'a procuré ton titre de bachelier"). Un an sau doi mai târziu, mă găseam la Galați, cu câțiva camarazi ai mei, între alții Liatris și Cădere, astăzi profesori la universitatea din Iași, pe atunci membri, ca și mine, ai "Comitetului național studențesc" din Iași, veniți pentru o întrunire publică. În dimineața sosirii noastre, luam ceaiul în hallul otelului Bristol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mai bine dac-aș fi fost altfel. În judecata mea, cred contrariul; dar ce preț are judecata mea despre mine însumi? Așadar, n-am putut fi altfel. Căci ce anume m-a determinat, când eram copil, să mă despart de camarazii mei, în cruciadele naive care mă tulburau și mă umpleau de dezgust? Ce m-a îndemnat mai târziu să iau partea omului pe care justiția franceză îl declarase trădător și să cred că descopăr proba nevinovăției lui în chiar înverșunarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
celor care, dezonorând trecutul orașului meu, loviseră, fără dreptate și fără motiv, oameni nevinovați și lipsiți de apărare? Și iarăși, de ce am cultivat fără nici o rezervă, în școală, în carieră și oriunde am avut de îndeplinit datorii împreună cu alții, societatea camarazilor mei evrei (în rândul cărora mi-am făcut prietenii devotate și prețioase), fără nici o deosebire de toți ceilalți? Atitudinea mea în fața problemei pe care am pus-o a fost dar și ea, la origine, de natură afectivă; mai târziu numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
arunca o ultimă privire-nduioșată câtorva încă din ele, care-mi fac semn și mă cheamă? Iată pe tovarășul adolescenței și tinereței mele, Virgil Cișman, visător incorigibil, spirit refractar și inadaptabil, prieten neprețuit însă, înainte de toate. Iată-l pe bunul meu camarad de școală Adrian Verea, care în ciuda vârstei și a circumstanțelor și-a păstrat intactă marea-i putere de a visa și de a crede? Iată-l pe nefericitul Ioan Adam, inimă prodigioasă, fantezie luxuriantă, suflet straniu însă, format din elanuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dintre cei al căror nume figurează în paginile acestei cărți, care s-au stins din viață în timpul pe când eu îmi pregăteam cartea. La câtva timp după moartea lui, s-a stins, în plină vigoare și activitate, vechiul meu prieten și camarad de școală Const. Botez, autorul uneia dintre cele mai bune culegeri critice a operei lui Eminescu. Și cam la același timp, de la Berlin, ne-a venit vestea morții filologului H. Tiktin, al cărui modest colaborator am fost, în anii când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
un om dedat deșertăciunilor lumii 1 și își găsise plăcerea mai ales în mânuirea armelor, cu o mare și deșartă dorință de a dobândi faimă.2 Astfel, într-o zi, se găsea într-un castel asediat de francezi 3. Toți camarazii lui, văzând limpede că le era cu neputință să se mai apere, erau de părere că trebuie să se predea, în schimbul făgăduinței că li se va cruța viața; dar el i-a adus atâtea argumente comandantului castelului, încât l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]