25,038 matches
-
de riguroase În enigmatica lor aparență de fortuit, atât. Vocea profesorului nu mai era la fel de amuzată și de jucăușă cum Îmi păruse la Început, o undă de melancolie ostenită se simțea dincolo de curgerea sa egală, modelată În ore lungi de catedră. Nu se schimbase foarte mult față de anii În care umplea amfiteatrele cu elocința, umorul și știința sa de carte. Îl știam bine pentru că, de vreo câteva ori, asistasem incognito la cursuri, atras de entuziasmul cu care refereau despre prestațiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Jacques Saunière, custodele Muzeului Luvru din Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown. A trebuit să-i mărturisesc profesorului Adam că eram cel mai mizerabil absolvent al unei facultăți de istorie din lume: după Revoluția din decembrie `89, părăsisem catedra de la liceul rural unde funcționam, intrând În presa bucureșteană care, Într-un avânt fără precedent, se deschisese atunci puzderiei de veleitari amatori de notorietate ieftină și imediată. Prins În vâltoarea senzaționalistă a tot felul de evenimente - fiindcă, slavă Domnului, România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
apoi fluieră scurt și sticleții zburară de pe umărul lui pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se înclină adânc, lăsă scaunele și se depărtă în vârful picioarelor. Trecu un răstimp și de după unul din colțurile catedrei, însoțiți de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Îmi primeam Înghețata bătrînul Halunga În pragul clasei cureaua pantalonilor atîrnată după gît hă hă hă toată clasa În cor ce bă golanilor n-are voie omul să se ducă În pauză la WC catalogul zboară din ușă drept pe catedră poftească la tăbliță... Acasandrei Eugen tăcere eu Întreb eu răspund eu pun nota zece pentru Dumnezeu nouă pentru magistru opt pentru elevul eminent patru pentru Acasandrei marș În bancă un foșnet scurt șobolanul gras negru Îmi taie calea și dispare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
profesiei, nu mișca unul la ora lui, Îi sorbeam cuvintele și el scanda infandum regina jubes renovare dolore... na, c-am uitat cum era mai departe țdupă atîția ani parcă nici nu eram eu acolo În banca Întîi chiar În fața catedrei auzi cavalerul tristei figuri și ei nu știau habar nu aveau ce meditații vesele făceam eu cu profesoara după ore mă credeau cumintele tocilarul atuul meu) — S-a terminat. Nu mai ie decît trei navete, stați de pomană! țo mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu voi întârzia. Fața îmi era roșie toată și mi se tăiase respirația când am ajuns la ora doamnei Watkins. Mi-am ocupat locul ultimul, iar banca mea era în primul rând, „chiar sub ochii ei“. A coborât de pe podiumul catedrei și a venit spre mine. Nu m-am uitat la ea, dar ochii mei îi urmăreau modelul rochiei, un buchet de flori decolorat. — Așadar, copii, avem pe cineva aici care abia a ajuns la timp astăzi. Cred că reușisem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pronunța „Sșșștein“, cu ochii în catalog, toată clasa amuțea. Ridicându-se din bancă atât de zgomotos de parcă îl priponise cineva de ea, Stein ieșea dintre bănci cu pas rapid, gata-gata să se răstoarne pe picioroangele lui. Se oprea departe de catedră într-o poziție oblică față de podea. De s-ar fi dus o linie de la vârful pantofilor în sus, aceasta ar fi ieșit prin unghiul pe care-l făcea umărul lui slăbuț spre care își ridica rugător mâinile enorme, albe. Stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și, ceea ce-i mai straniu, virgulă cu virgulă. După ce spuse proverbul său preferat - pe șoim îl cunoști după zbor, iar pe voinic după muci -, Semionov îi înmână lui Takadjiev caietul de teză. Deși primise caietul, Takadjiev nu se urnea de lângă catedră. Îl întrebă pe Semionov cum de e posibil să coincidă tocmai virgulele incorect puse. Primind de la profesor caietul lui Eisenberg pentru comparație, el îl răsfoi mult timp cu o figură mirată. Într-un sfârșit, complet aiurit, își ridică ochii spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Iag, doamne ferește, mai trebuie să și mâncăm pe ziua de astăzi. - Aașșa o coincidență, se minună Takadjiev. Clasa întreagă se prăpădea de râs, în timp ce Burkeviț, pierdut și jalnic, ieși în fugă din clasă. Volkman urla, bătând cu creionul în catedră - Reeuhe! Dar, în vacarmul general, nu se auzea decât primul sunet, care aducea cu un mârâit. Acest sunet se armoniza în mod uimitor cu expresia ochilor săi ieșiți din orbite în așa hal, încât ne prinse frica nu numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
așa va fi în veci, cât timp va exista omul pe pământ. Clasa își ținea respirația. În sală eram aproape treizeci de elevi, dar auzeam clar cum în buzunarul vecinului țăcăne ceasul interzis de direcție. Profesorul de istorie stătea la catedră, uitându-se cu ochii mijiți într-o revistă, încruntându-se când și când și pieptănându-și barba cu toate cele cinci degete, de parcă ar fi spus: „zi înainte, rățușca mea urâtă“. Burkeviț își termina răspunsul, referindu-se la boala care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a opta. A făcut-o cu atâta hotărâre și grabă, încât toți s-au ridicat în picioare, luându-l drept un profesor. S-au auzit totuși niște înjurături foarte îndrăznețe, dar ele sunau atât de prietenos, încât elevul urcă la catedră și, cu mâinile în lături, spuse: — Iertați-mă, domnilor, nu înțeleg ce-i aici - o celulă pentru deținuți de drept comun care l-au luat pe unul de-al lor drept directorul închisorii sau clasa a șasea de la liceul clasic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
trebuie să participe astă seară la un mic consiliu, urmând ca mâine să vă transmită hotărârea generală căreia fiecare dintre dumneavoastră urmează să i se supună fără crâcnire, dacă dorește să păstreze nepătat prestigiul liceului nostru. Spunând acestea, elevul de la catedră își ridică spre ochii, probabil foarte miopi, un carnețel deschis. Fixând vârful creionului pe hârtie și clipind, în așteptarea răspunsului nostru, acesta adăugă: - Deci, cum îl cheamă? Iar clasa, într-un singur glas, urlă atât de tare, încât zăngăniră geamurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
numele, mulțumi și plecă grăbit. Jocurile erau făcute. Lupta se terminase. Burkeviț era primul. Și, parcă știind că întrecerea s-a terminat (sau poate și pentru alte motive), profesorul de istorie, care între timp intrase în clasă, se așeză la catedră și, după ce tropăi pe postament, îl scoase la lecție pe Burkeviț. Cerându-i să spună lecția curentă, profesorul adăugă: - Vă rog să vă mențineți în limitele cursului liceal. Și Burkeviț înțelese. Începu să spună lecția după manualul de liceu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
obligatorii de competiție și de totală neproductivitate“. Ciungii, chiorii, strâmbii urlă sălbatic „mai departe“, “încă, încă“, „mai departe“. O femeie învățată, cu un singur ochi, lovește figurile cu coatele și scuzându-se cu un „iertați, colega“, își face loc spre catedra mea. Ridic mâna. Liniște. Pentru noi, domnilor, șoptesc eu, e important nu sportul, nu esența acestuia, ci gradul lui de influență, acțiunea lui asupra societății și, dacă-mi dați voie, asupra statului. Iată de ce, pentru a contura tema dată, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
profesoara de chimie. Era o femeie mărunțică, grăsuță și cu o voce pătrunzătoare. Deformație profesională, își spuse Cristian, trebuie să o audă copiii când vorbește. Se mișca repede prin laborator scoțând un microscop mare din dulap și așezându-l pe catedră. Un vas Petri și un bisturiu deocamdată. Apoi am nevoie de niște sare gemă și puțin acid acetic glacial, spuse Toma. Văd că lamele de sticlă aveți aici, sub cutia microscopului. Imediat, se auzi vocea puternică a doamnei profesoare. Dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
anexă, ca și cum vorbea de lângă el. Un bec Bunsen nu aveți? întrebă polițistul. Avem, bubui glasul doamnei, dar s-a terminat gazul din butelie. O spirtieră nu e bună? Ba da, se declară Toma de acord. Femeia corpolentă trase sertarul de la catedră de unde scoase o spirtieră mare cât o lampă cu petrol, pe care o așeză lângă microscop. Eu vă las, mai am niște treburi de făcut acasă. Dacă vă mai trebuie ceva, te descurci tu, spuse brusc profesoara de chimie, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
am pus laboratorul la dispoziție! Sunt curioasă să văd ce faci. Imediat ne apucăm de treabă, o liniști Toma. O pereche de mănuși ar fi fost bune, dar am uitat să-i cer doamnei. Poftim! deschise Ileana celălalt sertar de sub catedră și întinzându-i o cutie cu mănuși de cauciuc. Cristi scoase din buzunar pachețelul în care pusese frunzele din pădure și îl desfăcu cu grijă. Își puse mănușile și apoi începu să radă cu bisturiul petele maronii de pe acestea. Pulberea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a-l așeza sub obiectiv. După cinci minute, timp în care Cristian agitase lamela în aer, se apropie de microscop și o fixă pe masa de examinare. Privi prin ocular și ajustă distanțele. E sânge! declară el îndepărtându-se de catedră. Poftim, uită-te și tu! o îndemnă el pe Ileana să privească. Ce trebuie să văd? întrebă ea. S-au format niște cristale brun-închis, de formă romboidală, alungite. Nu se poate să nu le vezi. Urmărește în special granulele nedizolvate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decît verde-Închis (cum fusese cîndva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într-o hîrtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta era gimnaziul de fete! Deci nici urmă de chiotele de entuziasm În care se treziseră În zorii zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Prima școală din Lunca a funcționat în casa locuitorului Neculai Curteanu (Frunză), acolo unde funcționase crâșma lui Solomon Feibesch (Faibeș). Mobilierul a fost improvizat: niște țăruși bătuți în pământ țineau scândurele care erau pe post de bănci, o masă în loc de catedră, două scânduri încleiate și vopsite cu negru țineau loc de tablă. Cu greu se putea găsi un local mai nepotrivit pentru școală; nu numai că lipseau cele mai elementare lucruri care țin de ceea ce numim școală (material didactic), dar era
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
I primară Toader Gh. Miron Boca, agronomul, „un bărbat cam la 32-35 ani, înalt, bine legat, roșcovan, punea la genunchi și folosea nuiaua de bătut.” Avea, ca om, păcatele lui, însă nu și se putea reproșa nimică în legătură cu activitatea la catedră; era devotat școlii și a intrat în conflict cu organele locale, care nu înțelegeau să sprijine școala. Despre locul în care funcționa școala din Lunca avem mărturia unui revizor școlar, care a inspectat școala și a încheiat un proces-verbal la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Normală din Bacău, fără însă să se oprească din învățătură, urmând și Facultatea de Pedagogie a Universității din București. După o scurtă ucenicie ca învățător la școala din Slobozia, este chemat de directorul școlii din Lunca, Gh. Vraciu, să ocupe catedra de fizică de la ciclul II (clasele VVII), cum se numea atunci gimnaziul. Lecțiile de fizică ale profesorului Vasile Totolea se distingeau prin ținuta științifică și metodică, nu puteai spune că nu ai înțelesă explicațiile profesorului, care, în absența laboratorului, făcea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
urmat, cu învățătorul Gheorghe Postoi, primele clase primare ca premiant, și premiant a fost și la Liceul Comercial din București și la Academia Comercială. A dovedit aptitudini deosebite la matematică, încât, la sfârșitul liceului, a fost oprit ca suplinitor la catedra de matematică. În paralele cu Academia Comercială a urmat cursurile Facultății de Drept Comercial. A fost bursier în toți anii studenției, beneficiind și de o bursă de la Uzinele Reșița, cu condiția ca la absolvire să se angajeze ca funcționar la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
acest pretext, m-am oferit eu să-i duc cărțile. — Individul ăsta e un pedant, un depravat și un pupincurist fascist, proclamă Fermín, ridicîndu-și pumnul În modul inechivoc În care o făcea cînd Îl apuca mîncărimea justițiară. Cu povestea cu catedra și cu examenul final, ăsta ar profita pînă și de pasionaria, dacă i s-ar oferi prilejul. — Nu te enerva, Fermín. Velázquez plătește foarte bine, Întotdeauna În avans, și ne recomandă În stînga și-n dreapta, Îi aminti tata. — ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
domnia ta ai Încercat să pătrunzi În tainele Naturii, când ne-am cunoscut la Paris. Imaginile scurtului răstimp petrecut la Facultatea de Arte străbătură cu repeziciune mintea poetului. Și, printre ele, chipul acestui bărbat, Arrigo da Jesi, care pe atunci ținea catedra de filosofie naturală. - De când ai părăsit Parisul? Întrebă poetul. - Timpurile s-au schimbat pe meleagurile Franței. După atacurile adepților papei, devenise imposibil să mai predai cu seninătate. Așa că am traversat Alpii și m-am oprit pentru o vreme În mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]