2,486 matches
-
cu romanița și ciuboțica-cucului, cu trifoiul și patlagina, cu loboda și măselarița, cu traista-ciobanului și țâța-oii, cu sângele-voinicului și creasta-cocoșului, de-un exemplu, și scrijelesc și io, inspirat cât se poate atunci, vreo doi tei cu câte trei-patru cuiburi de cioară pe crăci, poate și unul de guguștiuci, mai scorburoși săracii, mai jumuliți din cauza Floriilor, mai cu viermi sub scoarță, mai ciuntiți ca să-ncapă liniile de tramvai și de troleu, asta înseamnă că mai bine aș fi crescut într-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
îs farmece pe capu’ tău, ți-au legat cununiile... pune-un ban în mână la baba, nu te zgârci... să-ți dau busuioc descântat, să-ți meargă bine, să se-ntoarcă norocu’... dau cu ghiocu’... Sunt din nou în stradă. Ciorile croncănesc. Încotro? Tot drumul nu mă gândesc la altceva decât la gaura din șosetă. Nu prea ține la mine povestea cu vânătorul care prinde căprioara dintr-un salt, cuprinzându-i grumazul subțire și acoperindu-i boticul umed cu palma. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu mai are coadă și picioare, seamănă c-o rădașcă turtită... Am stat și-am zugrăvit ieri literele, am suflat aureolele, am terminat aripile, le-am făcut conturul... azi nu mai sunt, s-au ciuciulit, parcă-s niște pui de cioară pe gard... Pe vitralii s-au întins, s-au amestecat toate culorile, niște mâzgăleli, unde erau heruvimii îs ca niște cai de mare îmbârligați sau ca niște muțunachi care joacă fripta... Își face o cruce mare. - Pedeapsa lui Dumnezeu... E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vreți predicator mai ratat decât unul care, în pustiu fiind, nu poate vorbi cu pustiul și are nevoie de oameni? Și care, neputând ajunge la oameni, le vorbește ca și cum ar fi în fața lor? Între mine și dumneavoastră trec cârdurile de ciori care zboară peste câmpul din fața gării și, odată cu umbra lor, se rotesc amintirile întîmplărilor care m-au adus pe acest peron; sânt apoi săptămânile sau lunile, nici eu nu mai știu bine, cât am stat împreună cu Eleonora aici, drumurile prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Cea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămân dacă alung amintirile? Nu rămân cu nimic. Rămân cu pereții scorojiți ai gării, cu ciorile, cu tufele de oțetari care cresc lângă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc. Cineva mi-a povestit odată că se întorcea din alt oraș într-un autobuz
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
după apă. Tânjeam după o ploaie care să calmeze aerul surescitat, dar n-aveam noroc. Când se înnegura puțin, norii se dovedeau sterili. Se risipeau repede și cerul redevenea sticlos. Apoi, zile întregi, singura umbră care-l traversa era a ciorilor ce vin în răstimpuri ca un nor de scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sticlos. Apoi, zile întregi, singura umbră care-l traversa era a ciorilor ce vin în răstimpuri ca un nor de scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat, în zigzaguri bezmetice. Parcă le sperie sau le îmbată ceva de jos. E un mister pentru mine ce se întîmplă, de ce păsările simt mlaștina și se feresc să-i
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-vă, vă rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e că am la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă așteptarea cei care n-au trăit-o decât în rații
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am avut chiar o clipă de fericire. Cerul era limpede și, deasupra pădurii, se ridicase un soare inflamat și roșu. Așezați pe banca de pe peron, priveam câmpul. Iarba, udă de rouă, strălucea. Până și scaieții fulgerau în răstimpuri. Cârduri de ciori se îndreptau prin aerul dimineții spre mlaștină de unde făceau cale întoarsă. Acesta era imperiul în care domneam noi, singurii săi locuitori. Probabil nu era trecut pe nici o hartă și n-avea nici un nume. 9. Astăzi, în schimb, n-ar trebui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au dispărut la rândul lor în colibă. Am profitat de asta ca să mă retrag prin stufăriș. Am rătăcit printre bălți până ce am auzit niște țipete în spate. M-am întors și am văzut că nu foarte departe un stol de ciori care zburaseră spre mine făceau un ocol brusc, îndepărtîndu-se. Mi-am amintit că văzusem de multe ori, din gară, aceeași scenă, dar răsturnată: ciorile lovindu-se parcă de o barieră invizibilă și revenind spre gară. Prin urmare acolo era marginea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
țipete în spate. M-am întors și am văzut că nu foarte departe un stol de ciori care zburaseră spre mine făceau un ocol brusc, îndepărtîndu-se. Mi-am amintit că văzusem de multe ori, din gară, aceeași scenă, dar răsturnată: ciorile lovindu-se parcă de o barieră invizibilă și revenind spre gară. Prin urmare acolo era marginea mlaștinilor, prima barieră de stuf. Am pornit și era gata-gata să mă încurc din nou când, din fericire, alt cârd de ciori apăru și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dar răsturnată: ciorile lovindu-se parcă de o barieră invizibilă și revenind spre gară. Prin urmare acolo era marginea mlaștinilor, prima barieră de stuf. Am pornit și era gata-gata să mă încurc din nou când, din fericire, alt cârd de ciori apăru și făcu cale întoarsă Continuând să merg în direcția aceea, am reușit în cele din urmă să ies la liman. Am trecut din nou pe lângă scheletul înnămolit în prima baltă și am răsuflat ușurat când am ajuns la capătul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mult. Pe deasupra, mă dureau și ochii, ca atunci când privești mult o lumină prea dură. M-am așezat pe o movilă și cred că am ațipit imediat. Dar și în vis continuam să aud țipetele păsărilor. Și parcă un cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
anume. În schimb, sîntem frați cu alte viețuitoare care ne seamănă. E curios numai că a trebuit să ajung într-o mlaștină ca să aflu că dragostea e și luptă sau chiar luptă. Am ieșit dintre bălți orientîndu-mă, bineînțeles, după zborul ciorilor și cu gândul să mă reîntorc, poate, într-o altă zi. 12. Eleonora a fost de părere că nu mai puteam amâna, trebuia să ne ducem să vedem ce era dincolo de pădure. I-am dat dreptate, hotărîndu-mă pe loc. În
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eram chiar în anul cu pricina, anul de cumpănă. Pierdusem însă șirul zilelor și nu mai știam dacă fusese ziua mea sau nu... Am încercat să alung acest gând urmărind în traiectoria ei pata neagră a unei păsări. Era o cioară, poate. Iar de la cioara asta sau ce va fi fost am ajuns la alte lucruri. Cum mi se întîmplă de obicei. Mi-am zis atunci că lumea e plină de hieroglife. Ne uităm la o bucată de cer, la o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu pricina, anul de cumpănă. Pierdusem însă șirul zilelor și nu mai știam dacă fusese ziua mea sau nu... Am încercat să alung acest gând urmărind în traiectoria ei pata neagră a unei păsări. Era o cioară, poate. Iar de la cioara asta sau ce va fi fost am ajuns la alte lucruri. Cum mi se întîmplă de obicei. Mi-am zis atunci că lumea e plină de hieroglife. Ne uităm la o bucată de cer, la o pasăre, ascultăm un cuc
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
format din hieroglife. Ele există și așteaptă un Champollion care să le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef să devină Champollion, Lor le e mult mai simplu să spună despre un nor că e un nor și despre o cioară că e o cioară. De ce să se mai complice? La ce folosește? Ca să dezlegi hieroglife, trebuie să renunți la o parte din viață. Și trebuie să alegi. Îți trăiești viața sau o înțelegi? Una din două. Nu poți, se pare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
există și așteaptă un Champollion care să le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef să devină Champollion, Lor le e mult mai simplu să spună despre un nor că e un nor și despre o cioară că e o cioară. De ce să se mai complice? La ce folosește? Ca să dezlegi hieroglife, trebuie să renunți la o parte din viață. Și trebuie să alegi. Îți trăiești viața sau o înțelegi? Una din două. Nu poți, se pare, să le ai pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
irascibil. Mă enervau țânțarii care veneau în număr din ce în ce mai mare și care, noaptea, ne trezeau din somn înțepîndu-ne. Mai ales pe mine, căci de bine de rău ea se mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum să adormim decât cu greu și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fluturii", mi-am spus. Și scuturîndu-mă de silă, m-am hotărât să încerc să fug. Mă puteam strecura până în stufăriș. Apoi... N-aveam să găsesc, desigur, drumul de întoarcere, dar mă puteam ascunde până dimineața și atunci, uitîndu-mă la zborul ciorilor... Eram gata să trec la acțiune când am înghețat. "Așadar, de aceea..." Atât am fost în stare să bâigui. Pe urmă, parcă totul mi s-a ars în minte și nu mai aveam în cap decât cenușă. În fața mea, la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zadarnic, în grote totdeauna e totul zadarnic... Acolo vin păsările și ploile și vântul. Dar oamenii nu vin. Oamenii se opresc undeva la o graniță invizibilă dincolo de mlaștini și dincolo de pădurile care îți limitează orizontul... Se opresc cum se opresc ciorile... Și totuși, ce valoare are tristețea? Ea n-a împiedicat o singură crimă. N-a anulat o singură sentință de condamnare la moarte și n-a oprit niciodată mâna călăului. Din păcate, grotele nu sânt de partea celor înfricoșați. Au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fascinat, așteptând. În clipa următoare, mai întîi becul din sala de așteptare și apoi cel de pe peron s-au stins cu un zgomot sec și peste întreaga gară s-a așternut o noapte neagră, sfâșiată când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii sau, poate, speriate de ea. Mi-e cu neputință să vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai e nici o speranță. Oricum, aici nu se mai întîmplă nimic în afară de faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat singur și acum nu mă mai pot reuni. Așa au apărut cele două părți ale mele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lindic de fată mare, a mânuit lin trăgaciul; sub foișor, două mucuri decupate dintr-o manta soldățească fumegau cerul, soarele deasupra bisericii evanghelice se vedea ca prin sticlă; comandantul gărzii scrijelea cu baioneta o scoică până țâșnea apă; deasupra Rășinarilor, ciorile, precum niște litere strâmbe, scriau legi pentru cer; praful de pușcă tămâia văzduhul; pe Calea Poplăcii, câteva frunze împușcate sângerau. S-a făcut toamnă! Soldat Petru, iar ai dormit în post! A trecut Dumnezeu pe lângă tine, nu i-ai prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]