3,759 matches
-
osuar pe ai cărui pereți spânzură, atunci când înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un lucid aventurier al neantului. Pe care nu îl aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci neantul e leagănul și mormântul poetului, e partea de veșnicie care îi este dată, spațiul matrice în care își află rostul noile interogații aruncate Creatorului. O
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
toate/ se-adună cu-nveliș, îți jinduim toți clipa/ când goală-n fața noastră vei apărea lucind:/ o, urletul cu care te despicarăm, Moarte,/ o, sângele pe buze al primului hymen!" (Prima fecioară a omului). Prezență dominatoare în teritoriul poetic circumscris între primul Rod și ultimul Jeu d'Amour, moartea, "cuvântul acesta atât de perfect", apare frecvent antropomorfizată: o întâlnim în ipostază de femeie cu ascendență baudelairiană, "Moartea-aceea cu râs frumos", și chiar ca un fel de Lolită, emanând în egală
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
conceptualizării sacrului. Dumnezeu cel viu este, practic, personajul-cheie al discursului: aproximat ori invocat direct drept Fiul Sunetului Aur, "Împărat al Privirii" (Purtători de lumină I), vizualizat altădată ca partener de joc (Vorbește copilul, Transparență), Dumnezeu rămâne marea Prezență a lumii circumscrise poeziei Carmeliei Leonte, chiar și atunci când aceasta este sau doar pare străbătută de fiorul dubitativ. Căci exultanța reală, amestecul bine dozat de mysterium tremens și mysterium fascinans, în fine, certitudinea unei existențe mai presus de fire există chiar și într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ferestrei închise care apare în cartea de debut, Punctul de sprijin (Editura Junimea, Iași, 1971) trebuie văzut ca un fel de marcaj al distanței pe care autorul acestei poezii o așează între propria interioritate și un cititor inapt să o circumscrie altfel decât trunchiind-o, așadar agresând-o. Și mai direct este țipătul aruncat mulțimii care îi asaltează universul lăuntric tradus în cheie lirică: "Am tras cu creta un cerc și încă unul/ am scrijelit mii de cercuri/ țipându-le noli
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cele anterioare. Dimensiunea fenomenului este impresionantă și se manifestă în literatura timpului, mai ales in creația lui Zola. Pariziana este o nouă formă originală de individualizare feminină. Dificultatea euristica esențială ține de definirea subiectului Parizienei, care nu este ușor de circumscris, din cauza portretelor vagi, intuitive și contradictorii aduse de scriitori și contemporani. Prozopografia, etopeea și socium-ul o înfățișează că pe un mister indescifrabil, fire contradictorie, având o feminitate expresiva. Am urmărit să punem în evidență cum se construiește și se întreține
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și indiferență 57. Hartă pătrunderii influentelor leopardiene în secolul trecut realizată de Lonardi ar putea fi întregita prin menționarea operelor sau curentelor literare aflate pe poziții fundamental antagonice cu poezia sau poetica recanatezului deoarece (admițând dificultatea de a aborda sau circumscrie toate orientările iconoclaste și antitradiționaliste de la începutul veacului) nu se poate trece cu vederea rolul pe care l-a avut futurismul în suprimarea clarului de luna, simbol prin excelență romantic și consacrat în Italia, chiar dacă nu în exclusivitate, de Leopardi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
alături de alți autori care împărtășesc și o altă caracteristică fundamentală: originea meridionala (Leonardo Sinisgalli, Alfonso Gatto, Libero De Libero); în acest fel îl apropie încă o dată de poezia și tehnică maestrului romantic. Ținând seama de toate aceste încercări de a circumscrie și de a diviza aria eterogena a ermetismului, se poate afirma cu destulă exactitate că Salvatore Quasimodo a creat, a scris, a trăit înconjurat de "haloul" ermetismului, curent literar asupra căruia și-a lăsat amprenta. Mario Petrucciani susține lucru, de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și comentariu consideră A. Compagnon. Sub formă programatică, mai întâi, în Introducere în arhitext (Paris, [1979]), apoi de o manieră mai detaliată, în Palimpsestes (Paris, [1982]), Gérard Genette propune o redefinire completă a domeniului teoretic căruia conceptul intertextualitate îi este circumscris. Categoriile fundamentate pe legătura hipotext-hipertext (vezi supra, în cuprinsul prezentului subcapitol) vor urma două tipuri de relații intertextuale : coprezență și derivare. Primul presupune intertextualitate punctuală și explicită (mai puțin plagiatul), în timp ce al doilea ascunde o intertextualitate difuză și generalizată. Cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu multiple fațete, din care erau mai bine luminate productivitatea scriiturii și semnificanța (signifiance) ca proces (ibidem, 8). Dacă intertextualitatea se prezenta în primele formulări, că definiri nu prea erau ca o categorie generală, aspectul se datora preocupărilor promotorilor ei, circumscrise mai curând filosofiei decât criticii. Fenomenele intertextuale s-au bucurat de o situare în spațiul poeticii abia după taxinomia genettiană a transtextualității. Critica literară a câștigat prin aceasta concepte operaționale, dar, în contrapartidă, a pierdut perspectiva generală pe care teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fel Schopenhauer. Or, din perspectiva raportării la Absolut, Eminescu, care oricum rămâne el însuși, se apropie mai mult de Kant decât de Schopenhauer" (Munteanu : 1997, 87). Elevul lui Amita Bhose, Mircea Itu, identifică în proza eminesciană elemente de înțelepciune indiană circumscrise oniricului, cu bogăția lui de teme și motive romantice, mai explicite în [Archaeus]. G. Călinescu analizează pe scurt nuvela aceasta, cât pentru un fragment, fie el și filosofic (sau cu atât mai mult, dat fiind creditul restrâns pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Dionis, nuvelă din opera unui autor nu atât de secol XIX, nu doar de secol XX, dar și de secol XXI (Ioana Bot: 2012, 254) reclamă o lectură tabulară și o hermeneutică atentă la corpusul de texte căruia i se circumscrie. "De fapt, un text este perceput în mod artificial ca fiind izolat: el se conturează pe alte texte, prin raportare la care prinde sens" (Rastier et Pincemin: URL). Din taxinomia corpusului de texte propusă de Rastier și Pincemin (vezi supra
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ori Dionis?" (Eminescu: 2011, II, pp. 34, 62). Întreg tripticul autoreferențial analizat de Lăcrămioara Petrescu în romanul camilpetrescian (2000,118 și urm.) se deschide și în proza eminesciană: începutul romanului Geniu pustiu prezintă trimiteri intertextuale explicite autoreferențialitate generică opțiune care circumscrie implicit genul epic și subîntinde explicit specia romanescă: "Dumas zice că romanul a esistat totdeuna. Se poate. El e metafora vieței" (Eminescu: 2011, II, 95). La aniversară începe cu același tip de discurs autoreferențial-generic: "Ea se numea Cleopatra, iar el
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ființei se întreabă în ce măsură adevărul științific ar verifica ipotezele despre spațiu și timp ilustrate literar. "Aceasta nu contează când e vorba de un imaginar" (ibidem), totuși, voci hermeneutice importante au vorbit convingător despre Eminescu și universul științei. Așa cum Amita Bhose circumscrie gândirea indiană reprezentării einsteiniene a universului, Mihai Cimpoi relaționează imaginarul eminescian la certitudinile fizicii deja vechi de aproape un secol, care, însă, nu încetează să producă noi consecințe, inclusiv pentru înțelegerea cărții de literatură. Pentru că diferirea din intratextul eminescian derivă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertext) situația intertextuală în care, deși îl despart de Kant mult timp și câmpuri discursive diferite, Eminescu se menține în imediata proximitate ideatică față de filosof atât în Fragmentarium, cât și în paginile de traduceri și de literatură. Demersul traducătorului se circumscrie practicilor intertextuale de o manieră care luminează genotextul, în dinamica altul/același care îi însuflețește mecanismul. Pe de o parte, ideea din textul-sursă trebuie păstrată, ceea ce trimite la repetare, ca una din cele două componente ale intertextualității. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
științele exacte; de aceea s-a documentat în cele două materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei începutului lumii (Bhose: 2010 a, 55)91. Insistența noastră asupra componentei traducerilor din opera eminesciană se datorează faptului că și acest demers se circumscrie intertextualității. La rândul lor, traducerile produc efecte intratextuale în proză, ca și în lirică și dramaturgie difuze sau bine luminate.Astfel, Arta reprezentărei dramatice dezvoltată științific și în legătura ei organică (Enric Theodor Rötscher) se va reflecta în teatru; Critica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Rosa Del Conte interpretează cercul ca o geometrie sacră a mitologiei eminesciene: "Să se observe că aceste insule mitice, înconjurate din toate părțile de stânci inaccesibile, pot fi considerate drept figura ideală a spațiului eminescian, pe care îl vedem mereu circumscriindu-se în forma perfectă a cercului: cerc protector al unui copac, ochiul de pădure, luminiș ce se deschide ca o oază secretă în codru, lac ce adună lumina lunii, "cuibar" unde cade un izvor și unde apa, adică devenirea, este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Într-un cadru normativ dat, va fi cel preferabil social, ci omul responsabil, Întrucât acesta este prototipul agentului istoric, activ și novator, propunându- și să transforme societatea și, prin aceasta, și pe sine. Desigur, și răspunderea și responsabilitatea pot fi circumscrise oricărui spațiu al acțiunii umane, cu precizarea că, cea dintâi are, mai cu seamă, o Încărcătură juridică, pe când cea din urmă, mai cu seamă morală. Responsabilitatea morală este, Însă, cu mult mai mult; este planul cel mai Înalt al responsabilității
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
al celui ce scrie. Din punct de vedere lexico-semantic, acest palier de viziune este asumat discursiv de structuri verbale și substantivale din sfera psihologiei și psihanalizei, căi privilegiate de scrutare a interiorității auctoriale. Din numeroasele fragmente care ar putea fi circumscrise unei analize psihologice sui-generis a instanței creatoare, oferim doar câteva exemple care ilustrează importanța pe care Elvira Sorohan o acordă înțelegerii omului "din spatele textului": Ipostaze... "Eul social al revoltatului, oprimat sau înfrânt și de aceea refulat, își pune pecetea sufletească
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
protivnice și carele să fac făr-de-cale, să se lase, și să se leapede". La Ioan Zoba din Vinț, în Prédoslovie Cătră măriia sa craiul Ardealului... la Sicriiul de aur, Sas-Sebeș, 1683, sunt, cu siguranță, mai multe elemente ce pot fi circumscrise auto-reprezentării. Mai întâi, ofranda primei cărți "aceasta iaste pârga dintâi a tipografiei noastre" imagine regăsită în diferite variante în predosloviile românești, de fiecare dată purtând cu ele o încărcătură estetică particulară, pentru că relaționează emoția celei dintâi reușite tipografice ori cărturărești
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
înverșunat, plecat în căutarea ascunsei realități sociale: " Ființele aparente, vizibile în mod direct, indivizi sau grupuri, există și subzistă în și prin diferență, în virtutea faptului că ocupă poziții relative într-un spațiu de relații care, deși invizibil și greu de circumscris empiric, reprezintă realitatea cea mai reală (ens realissimum, cum spuneau scolasticii) și principiul real al comportamentelor individuale și de grup." Ceea ce propune Bourdieu este, după propria sa expresie, "un utopism sociologic, adică realist." Fernand Braudel încearcă să surprindă "realitățile de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
domeniu, condițiile unei eficiențe maxime sînt identificabile condițiilor de echilibru ale unei economii de piață cu concurență perfectă. În general, eficiența privește întreaga viață social-economică și se caracterizează ideal vorbind printr-un maximum de efect cu un minimum de efort. Circumscrisă domeniului economic, eficiența economică exprimă raportul dintre efectul socialmente util (rezultatul) și efortul necesar pentru obținerea lui sau, invers, raportul dintre consumul de factori de producție și rezultatele obținute. Întrebarea este: cum trebuie combinați factorii de producție pentru a obține
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
își stabilește noul domiciliu stabil. Orice persoană care înregistrează evenimentul „migrație” apare deci într-o dublă poziție: emigrant, pentru localitatea de unde pleacă și imigrant, pentru localitatea unde își stabilește noul domiciliu. După cum mișcarea populației însoțită de schimbarea domiciliului stabil, se circumscrie granițelor naționale sau depășește aceste granițe, avem de-a face cu mișcare migratorie internă și mișcare migratorie externă. Trebuie precizat faptul că la nivelul țării, făcând abstracție de mișcarea migratorie externă, totalul imigranților este egal cu totalul emigranților. Mișcarea migratorie
Analiza statistico-economică. In: Analiză statistico-economică by Mirela Lazăr, Cornel Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/185_a_489]
-
mandă, această "supraconștiință a scriitorului francofon" capătă accente inedite: Se revelează astfel un nou imaginar francofon, care nu mai este cel al generalităților abuzive, ci al singularităților și tensiunilor creatoare de limbaje." (Lise Gauvin, 1997) Este vorba, acolo, de a circumscrie niște particularități ale vorbirii din Vaud sau din Valois, de pildă, în mijlocul schemelor culturale și sociale și al unei structurări a realului care ține de micuțul spațiu helvetic, el însuși parcurs de fisurile autonomiei comunitare. O punere în abis francofonă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și indecidabilă (Cioran). Pentru noi, românii, cele două tipuri de discurs sunt însă mai mult decât două moduri de a ieși din modernitate, ele sunt chiar două moduri de a concepe și trăi cultura"93. Astfel, opera lui Eliade se circumscrie discursului edificator, în timp ce opera lui Cioran stă sub semnul discursului deconstructiv. Dacă este greu de răspuns la întrebarea dacă există un postmodernism românesc (mulți consideră însăși sintagma ca fiind rizibilă, din moment ce una dintre trăsăturile postmodernismului este transnaționalismul), disputa având în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care textul însuși își produce semnificațiile, fără a mai face referire la vreo instanță superioară. Când autoritatea a decăzut, doar colajul mai poate defini stilul actual de scriitură, lectură și comunicare. Propoziția axială "nu există spațiu în afara textului" pare a circumscrie această situație 302. Pentru Foucault, de asemenea, absența "vocii" din spatele discursului face parte din intenția de suprimare a instanțelor autoritare și a miturilor întreținute. Astfel, autorul devine o funcție, necesară încă bunei organizări a universului de discurs, indiferența în legătură cu reprezentarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]