11,010 matches
-
dispar, Înlocuite pe dată de holograme de dame Art Nouveau, cu lungi plete fluturînde. Chelnerul robotic reapare, cu noi pahare de băutură și așază unul dintre ele, cu multă atenție, pe o măsuță cu un picior care apare ca o ciupercă din podea, la capul canapelei lui Wakefield. Maggie zace pe podea, lîngă Wakefield și mocheta Începe să se ridice, modelîndu-se singură Într-o canapea asemănătoare celei pe care zace el. Cele două canapele se ating. Un pat! — Deșteaptă cameră! spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îl concediază doamna Redbone și Îl conduce pe Wakefield către un salon mai mic, unde Claudette stă Înconjurată de admiratori. ținîndu-se ceva mai departe, admirînd o pictură de Hans Arp, stă un firicel de femeie, ai cărei umeri de paloarea ciupercii sînt acoperiți de o pălărie extraordinară. Se uită pe sub borul larg către Wakefield cu niște ochi violeți, ca ai lui Elisabeth Taylor. — Persefona, strigă doamna Redbone. Te-am căutat peste tot. Acesta este invitatul nostru special, domnul Wakefield. — Unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o nimerești întotdeauna. Ar trebui să fii critic de film. Fața, altfel comună, se lumină, și ochii îi străluciră de plăcere. Întotdeauna aștepta cu nerăbdare ziua de marți, când venea Jack. Când Jack ajunse acasă, pizza cu porție dublă de ciuperci (așa cum îi plăcea lui Ben) tocmai începea să se răcească. Dar el și Ben erau doi virtuozi ai cuptorului cu microunde și în curând stăteau cuibăriți în fața televizorului pe care rula genericul de la Nosferatu. Spre dezamăgirea lui Jack, Ben înfulecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
are trup - doar un picior, N-are cap - doar pălărie. Oare ce-ar putea să fie? Să răspunzi, nu-i prea ușor. Nu căta la cum arată, Că e mândră ca o floare; Pălăria-i colorată Poate fi înșelătoare. Da, ciuperca asta parcă Seamănă cu o tigaie; Plină e de apăraie Și-i, desigur, o... Sunt micuți și delicați, Buni și fierți, dar și murați; Au trei nume, dacă vreți: Opintici, ghebe,... Cresc și ele prin pădure, Dar nu-s fragi
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
dar și murați; Au trei nume, dacă vreți: Opintici, ghebe,... Cresc și ele prin pădure, Dar nu-s fragi și nu sunt mure. Vezi prin codri pâlcuri-pâlcuri, Toate sunt ispititoare, Dar ascund destule tâlcuri Și nu toate-s de mâncare. Ciuperca ochioasă, Dacă-ți intră-n casă, Să n-o pui pe masă. Ce să fie, ce să fie, Un picior cu pălărie? Când nu are bani în pungă, El în altele găsește; Cine-l știe se ferește Și îi spune
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
stînilor - își freacă de lună umerii goi, aventura lor se pătrunde suprafirească de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi. Cai galbeni și-adună sarea vieții din ierburi. Mocnind subt copaci Dumnezeu se face mai mic să aibă loc ciupercile roșii să crească subt spatele lui. În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung și greu. Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni. Subt scut de stânci, undeva un bălaur cu ochii întorși spre steaua polară visează lapte
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
închiseseră. Ne-au găzduit vreme de trei zile, până ce ne-am revenit. Gaila s-a întors la viață, și asta datorită și îngrijirilor lui Rotari. Ne-au dat îmbrăcăminte de lână și piei, pietre de cremene și iască dintr-o ciupercă lemnoasă uscată și împletită, un cuțit și trei toiege de lemn cu vârful de piatră, atât de tăioase și de tari, încât păreau de fier. Ne-au mai oferit o tablă cu azime făcute dintr-un amestec de grăunțe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
clipa în care îl așteaptă pe Andrei Ionescu, un sat ce creștea la marginea unui câmp pe care se vedeau cai și căruțe mici, oameni trebăluind și cântând. Casele, mărunte, săpate în pământ și acoperite cu paie, arătau ca niște ciuperci uriașe, cu tulpina rotunjită și pălăria țuguiată. Era un sălaș țigănesc tradițional. Femeile negricioase, cu fuste pestrițe și basmale de pânză albă, stăteau în fața bordeielor, dărăcind lână și amestecând în ceaunele puse la foc, pe pirostrii. Toată așezarea avea douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ceva ca atunci când presimți că cineva vorbește despre tine ori că se gândește numai, un fel de contact mental, completa Andrei Ionescu, atoateștiutor și mai enervant ca întotdeauna, răsucindu-și cu grijă șuvița de păr pe după urechea fragedă ca o ciupercă. Zogru îi asculta în tăcere, strecurat în chelnerița care aștepta comanda și hotărât brusc să tragă o fugă la fața locului, chiar înainte ca ei să fi luat decizia de a merge împreună acolo, în salonul cel mic dintre bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
moară. Era un ins crud și nici una dintre încercările pedagogice ale lui Zogru nu dăduse roade. Așa că se hotărâse să-l ucidă. Dar cineva a avut ideea să-i facă autopsia, care a dovedit că omul părea otrăvit, posibil cu ciuperci ori cu o substanță necunoscută. Apoi, Zogru a făcut analize pentru gazdele sale în diverse momente, după o zi, după o săptămână, după trei. Și în toate cazurile subiecții păreau să aibă o infecție minoră, o intoxicație, ceva nu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tare și mă mișc prin bucătărie cu viteză accelerată... dar mă simt destul de OK. De fapt, sunt aproape încântată. Uite-mă, gătesc o masă de una singură... și totul e sub control ! Dacă nu punem la socoteală fiasco-ul cu ciupercile. Dar sunt la loc sigur, la coșul de gunoi. Am pus masa cu cel mai bun porțelan pe care l-am găsit și am așezat lumânări în sfeșnicele de argint. În frigider așteaptă pregătită o sticlă de Prosecco, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
senină. Sunt mult prea încordată ; am nervii întinși la maximum, în tot corpul. Odinioară îmi controlam perfect fiecare minut. Până la secundă. Și acum să stau și să aștept să lucreze drojdia ? Să stau cu șorțul pe mine, așteptând după... o ciupercă ? — Îmi cer scuze, mă aud zicând. Nu pot să fac asta. Pornesc spre ușa bucătăriei și ies în grădină. — Poftim ? Iris iese după mine, ștergându-și mâinile de șorț. Ce s-a întâmplat, scumpa mea ? — Nu pot să fac asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
radioul și să inpir adânc de trei ori. N-o să-i las să mă enerveze. Am alte lucruri la care să mă gândesc. La dineu au sosit deja paisprezece invitate, care se plimbă pe peluză. Am de copt mini-tartine cu ciuperci sălbatice, de terminat sosul de sparanghel și de prăjit fileurile de somon. Îmi doresc din suflet să fi fost aici Nathaniel, ca să mă ajute. Însă e plecat la Buckingham să ia niște crap koi, fiindcă lui Trish i-a cășunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu imprimeu cu cireșe. Zi-mi doar ce să fac. Nu-mi pot reprima un mic chicotit. Arată ca nuca-n perete. — Bine. Îi întind o tavă. Poți să m-ajuți să duc aperitivele. Pornim spre salon, cu tartele cu ciuperci și chiflele. Când intrăm în încăperea tapetată cu mătase albă, pălăvrăgeala amuțește brusc și paisprezece capete vopsite și lăcuite se întorc spre noi. Invitatele lui Trish sunt așezate în jurul mesei, bând șampanie, și fiecare dintre ele e îmbrăcată într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vorbesc cu tine. O femeie în albastru se apleacă în față cu o privire foarte intensă. Despre partaj. O să mă fac că n-am auzit-o. — El este Guy, care o să mă ajute astăzi, spun, începând să servesc tartele cu ciuperci. Și, de asemenea, partener la Carter Spink, adaugă Trish mândră. Toate invitatele schimbă între ele priviri impresionate. O femeie în vârstă din capătul opus se întoarce către Trish, confuză. Tot personalul tău e format doar din avocați ? — Nu chiar, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Jack Harper mă duce la cel mai super și mai luxos restaurant din lume. Iar eu Îl duc pe o bancă dintr-un parc din Clapham. — Poftim pizza, spun, aducînd cutiile fierbinți În locul În care stă. Am margarita, cu șuncă, ciuperci și pepperoni. Nu-mi vine să cred că asta o să mîncăm. Vreau să spun că nu sînt nici măcar niște pizze care să arate bine. Nu sînt nici măcar pizze gourmet, cu anghinare prăjită. SÎnt doar niște felii de aluat ieftin, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai ușor ai săi, Runa Îi desfăcu lui Enkim frunzele din jurul rănii. Carnea nu putrezise Încă, dar pielea era roșie și umflată. Ne-am dus după apă curată și l-am spălat din belșug, după care Runa a adus niște ciuperci de copac care creșteau peste tot În jur. Le-a pisat cu piatra de mână până ce a făcut un terci pe care l-a presărat pe rană, după care a pus deasupra frunze de salcie. Se uită apoi la... pășitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-vă la mine! Câți ani îmi dați? ARTUR: Nu știu. GARDIANUL: Timpuri mârșave. Nimic nu se mai vede cu ochiul liber. ARTUR: Urâte zile. Nu credeam să le mai prind. GARDIANUL: Decadența, asta e. Suntem striviți, suntem siliți să mâncăm ciuperci. ARTUR: Și greața asta care plutește în aer... GARDIANUL: Așa! Așa! E singurul lucru care se vede cu ochiul liber. ARTUR: Poate că suntem bolnavi. Poate că natura e bolnavă... GARDIANUL: Natura, domnule, e ca o eczemă care ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ARTUR: Mie mi s-a făcut somn... GUFI (Către CĂLĂU, continuă reveria.): I-ai numărat vreodată? CĂLĂUL: La ce bun? GUFI: Când mă gândesc cum a fost... Îmi vine să urlu... GARDIANUL: Mie mi s-a făcut inima ca o ciupercă... CĂLĂUL: Uită-te la degetele astea... Simt cum se topesc de rușine... ARTUR (Se întinde.): Eu am să ațipesc puțin... GUFI (Despre ARTUR.): Ce scârbă! COLONELUL: E atât de uscat și de sfrijit incât... CĂLĂUL: Ar merita să scape. GUFI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trei... Anul trecut au fost mai mulți. Unii vin și nici n-apucă să spună două vorbe. Ajung aproape morți... Pe alții îi găsim noi, peste tot, înșirați pe câmpie... Nu știu ce dracu’ vi se întâmplă vouă, că muriți așa, ca ciupercile... Da’ cel puțin muriți frumos. Ce-i al vostru e al vostru... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și înaintea mea? Cine a fost înaintea mea? HAMALUL: Înaintea dumneavoastră? Păi, a fost un dolofan, un bărbat așa gras și rotund... nici nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în ’81 îi spusese maestrul Cifilică de la Fondul Plastic să le mai lucreze puțin, să bage niște morți, mitraliere, tancuri, grenade, groază și teroare, cu mama care plânge pe mormântul proaspăt și copilul deshidratat care îi face semne disperate de sub ciuperca atomică , și să le ordoneze în ciclul „Coșmar nuclear.“ A luat premiul trei la Expoziția care se organizase atunci cu chestia aia cu pacea, o campanie groazavă. Se zvonea că Ceaușescu vroia să ia Nobelul pentru pace. Îi împăcase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chiar ușor pe mâna albă și dolofană. Mi-am dat seama că era mai bine că Hugo nu venise cu noi. *** —Tot nu ți-a răspuns Violet? îl întrebă MM pe Matthew pe când urcam dealul înapoi, ghiftuiți cu omletă și ciuperci. Cu pâine prăjită, bineînțeles. Acum că Steve ne părăsise, conversația era mult mai degajată. — Din păcate, nu. Vrei să mă duc până la ea acasă? MM ridică din umeri. Nu, nu-ți face griji. Dacă nu răspunde la telefon, e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și n-o să te mai poți întoarce, îmi recomandă Hugo, urmărindu-mă peste umăr, ca să vadă dacă-i urmez instrucțiunile; eu deja alesesem niște tăiței din soia cu creveți, ghimber, ceapă verde, castane de apă și un fel ciudat de ciuperci pe care îl luasem ca să nu par limitată la capitolul gastronomie. În timp ce stăteam la coadă ca să ni se gătească mâncarea, am aruncat o privire pe lista cu sosuri lipită în spatele grătarului: sos picant de alune, teriyaki 2, sambal 3, dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Ceva ce mă neliniștește de ieri... părea că îi vine greu să se hotărască să vorbească. Cunoști huayahuasca...? — Huayahuasca...? Nu, recunoscu el. N-am auzit niciodată vorbindu-se de ea. Ce este...? — Un leac... Xudura îl prepară cu plante și ciuperci pe care le caută adânc în pădure. Doar el cunoaște secretul în tribul nostru. — Ce vindecă? — Nimic... Este un leac care nu vindecă, dar care le permite războinicilor foarte tineri, aproape copii, să călătorească foarte departe cu mintea, să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
doctorul Pastore. Doctorul era, desigur, grijuliu, insistând pe faptul că spera ca nimeni să nu se supere dacă și-a luat libertatea să comande, dar era anotimpul pentru una, anotimpul pentru alta, trufele erau În momentul lor de vârf, primele ciuperci tocmai Începeau să vină. Și avea Întotdeauna dreptate, iar mâncarea era Întotdeauna delicioasă, dar lui Brunetti nu-i plăcea să nu poată comanda ce-și dorea să mănânce, chiar dacă ce voia el se dovedea a fi mai puțin bun decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]