2,427 matches
-
mobilat cu simplitate și oferea o priveliște spectaculoasă asupra luminilor de aterizare de pe o mică pistă aflată la doi kilometri depărtare. — Serviți-vă cu ceva de băut, zise locotenentul deschizând dulapul. Dacă aveți nevoie și de altceva, domnule, sunați din clopoțel. Apoi lovi din nou din călcâie și dispăru înapoi în jos pe scări. Mi-am turnat un brandy mare și l-am dat pe gât. Eram obosit după atâta șofat. Cu un alt pahar în mână m-am așezat țeapăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Bazakbal, să deschidem cartea și să găsim un Italo Calvino. — Ah, nu! Dacă e așa, facem proces editurii! — Ascultați, de ce să nu schimbăm numerele noastre de telefon? - (Uite unde voiai să ajungi, Cititorule, învârtindu-te în jurul ei ca șarpele cu clopoței!) - Așa, dacă unul dintre noi găsește că în exemplarul lui e ceva ce nu merge, poate cere ajutor celuilalt. Împreună avem mai mari șanse să alcătuim un exemplar complet. Uite, ai spus-o. Ce e mai natural ca între Cititor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vagă senzație de alarmă, și, chiar înainte de a capta sunetul în ureche, mintea înregistrează posibilitatea țârâitului, aproape îl cheamă, îl aspiră din propria absență, iar în acea clipă, dintr-o casă ajunge, mai întâi atenuat, apoi mereu mai distinct, sunetul clopoțelului, ale cărui vibrații fuseseră culese deja de o antenă din străfundurile ființei mele, înainte ca auzul să le fi perceput, și iată că mă cuprinde o frenezie absurdă; sunt prizonier într-un cerc în centrul căruia e telefonul care sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din Milano, căruțele cu morți în Londra îngrozită, și nopțile și zilele pline pretutindeni și întotdeauna de strigătul nesfârșit al oamenilor. Nu, toate acestea nu erau încă destul de puternice pentru a ucide calmul acestei zile. De cealaltă parte a geamului clopoțelul unui tramvai nevăzut răsună deodată și dezmințea într-o clipă cruzimea și durerea. Singură marea la capătul tablei ca de șah întunecat a caselor, era o mărturie a ceea ce este neliniștitor și fără de odihnă în lume. Și doctorul Rieux, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acesta din urmă decât vindecat sau mort. "Fie-vă milă, domnule doctor!" zicea doamna Loret, mama cameristei care lucra în hotelul lui Tarrou. Ce însemna asta ? Bineînțeles că îi era milă. Dar asta nu folosea nimănui. Trebuia telefonat. Curând răsuna clopoțelul ambulanței. Vecinii, la început, deschideau ferestrele și se uitau. Mai târziu se grăbeau să le închidă. Atunci începeau zvârcolelile, lacrimile, efortul să-i convingi, într-un cuvânt, abstracția. În aceste apartamente supraîncălzite de febră și spaimă se desfășurau scene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toate serile mame ca aceasta urlau astfel, cu un aer abstract, în fața unor pântece descoperite, purtând toate semnele morții, în toate serile brațe se agățau de brațele lui Rieux, cuvinte inutile, promisiuni și plânsete se amestecau iute, în toate serile clopoțelul ambulanței dezlănțuia crize la fel de zadarnice ca orice durere. Și la capătul acestor lungi vizite, în seri mereu asemănătoare, Rieux nu putea să spere nimic altceva decât un șir nesfârșit de scene de același gen, reînnoite la infinit. Da, ciuma, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit din întuneric, adus de aceeași voce liniștită : \ Da. CÂND AU IEȘIT ÎN STRADĂ, AU VĂZUT CĂ ERA DESTUL DE TÂRZIU, POATE ORA UNSPREZECE. ORAȘUL ERA MUT, POPULAT DOAR DE FOȘNETE UȘOARE. FOARTE DEPARTE, RĂSUNA CLOPOȚELUL UNEI AMBULANȚE. S-AU URCAT ÎN MAȘINĂ ȘI RIEUX A DAT DRUMUL LA MOTOR. ― Va trebui, spune el, să vii mâine la spital pentru vaccinul preventiv. Dar, ca să încheiem, și înainte de a intra în această poveste, gândește-te că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
detunăturilor care se auzeau la porțile orașului, a ștampilelor care ne pecetluiau viața sau decesul, în mijlocul incendiilor și al fișelor, al teroarei și al formalităților, sortiți unei morți infame, dar trecute într-un registru, printre valurile de fum înspăimântătoare și clopoțelul liniștit al ambulanțelor, ne hrăneam cu aceeași pâine de exil, așteptând fără să știm aceeași revedere și aceeași pace răscolitoare. Iubirea noastră fără îndoială era mereu prezentă, dar era pur și simplu inutilizabilă, grea de dus, inertă în noi, sterilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-l citez pe Holmes, «e ceea ce rămâne după ce eliminăm imposibilul, indiferent cât de improbabil este acest rest»”. Mircea Breaz ot Turda, profesor de română, stătea nemișcat în fața mea, încruntat, scormonindu-și memoria pentru un citat zdrobitor. Nu l-a găsit! Clopoțelul a sunat, ca la sfârșitul unei runde de box, iar profesorii au început să dea buzna în cancelarie. „Iuda, ereticule! Tovarășa directoare, pe ăsta trebuie să-l dați afară din școală, ăsta corupe tineretu’!” Directoarea se uită la noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și la femei scad hormonii, dar nu atât ca la bărbați; mai mult, nivelul lor de hormoni masculini e MAI RIDICAT decât la bărbați. După 65 de ani, femeile devin mai bărbate, în sensul cel mai clar, mă-ndzelegi ’mneata, nenicule. Clopoțeii, zdranga, zdranga, ling-ling, cu trăsura, cadențat... Parol, pe-onoarea mea! Pune-te mata pe bordură în Piața Universității și uită-te după cuplurile de peste 65 de ani și numără mata câți domni se țin de brațul doamnelor, nu invers, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un anume farmec și o anume dulceață în care toți rahații de Komeini, Bin Ladenii dispar. Rămâne o anumită atmosferă de democrație americană asezonată cu bunătăți și zâmbete orientale. Încep să mă simt tot mai bine în prăvălioarele lor cu clopoței și tot mai funcțional în Kroger, unde de fiecare dată iau discount și premii. Până acum am câștigat 20 de litri de benzină cu care, evident, nu am făcut nimic. Fiecare intră într-o regulă. Și ea este cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dubla de opt câștigătoare. — Păi n-am mai jucat, zic nevinovată. N-are nici un sens să-i pomenesc de cei cinci ani de tras cu arcul pe care i-am făcut la școală. În cele din urmă, Nathaniel sună din clopoțel pentru Ultimele comenzi și, o oră și ceva mai târziu, ultimii câțiva clienți răzleți se îndreaptă spre ușă, unde se opresc să-și ia la revedere. — Pa. — Salut, Nathaniel. I-am urmărit pe toți în timp ce părăseau pub-ul - și, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
urmă, apare în ușa bucătăriei, îmbujorată de nervi. — Samantha, te-am strigat ! — Serios ? Ridic ochii nevinovată de la untul pe care-l tai bucăți pentru a face aluat de pateuri. Nu te-am auzit. — Ne trebuie un sistem din ăla cu clopoței sau așa ceva. Pufnește nervoasă. E ridicol să trebuiască să mă opresc din ce fac. — Ce dorești ? — Nu mai am apă în carafă. Și aș vrea o gustare. Ca să am energie. — Ai fi putut să aduci chiar tu carafa. Sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
jumătatea listei se află numele BLLC Holdings, din cauza căruia am și ajuns pe linkul ăsta. Ca pe pilot automat, mișc cursorul pe pagină și îmi apare în față numele „Nicholas Hanford Jones, director”. În creierul făcut varză îmi sună un clopoțel. Nicholas Hanford Jones. De unde știu numele ăsta ? De ce îl asociez oare cumva cu Ketterman ? Oare BLLC Holdings e un client de-al lui Ketterman ? Nu. Nu se poate. Aș fi știut. Casc ochii cât pot și mă concentrez. Nicholas Hanford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă hotărăsc să intru puțin vizavi, la Gifts and Goodies. Este unul din magazinele care a luat rame de la Suzie și mai intru câteodată când sunt prin zonă, ca să văd dacă se cumpără. Împing ușa, se aude un clinchet de clopoțel, și zâmbesc vânzătoarei, care ridică privirea. E un magazin așa drăguț. E primitor și parfumat, și e plin de lucruri fabuloase, cum ar fi niște rasteluri de sârmă cromată și niște suporturi pentru pahare din sticlă gravată. Mă strecor pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
am uitat că azi e prima duminică din lună. Toți râd și mai tare, în timp ce Lionel îi privește nedumerit. — Atunci, plec. Știți unde mă găsiți. Oferta rămâne valabilă până la miezul nopții. Albanezu’ își ia fetițele și iese. Claude scutură un clopoțel. — Atențiune, ultima comandă! Îmi pare rău pentru voi - și pentru mine -, dar la ora opt e razia lunară a lui Clovis. Cine are actele-n regulă poate să rămână. Se aud murmure de dezaprobare de la toate mesele: Nu-i corect
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
care-l târăsc în pivniță. Lionel îi toarnă niște carcalete de Château Pétrus și lui Robespierre, care e pe cale să-și schimbe complet părerea despre bărbații cu ochelari. Robert se pregătește să anunțe felul de rezistență al serii. Scutură un clopoțel și dă impresia că vorbește la lampă, adică la candelabru: — Volaille de Bresse en fricassée, crêtes et rognons de coq, truffe noire! — Stop! strigă Lionel exact când picolii vor să ridice, sincron, clopotele de argint care acoperă felul de mâncare
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și morții. Alarmă infernală, sfârșitul lumii. Anatol Dominic Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit al zilei noi. Tolea aflase de la amicul și vecinul său Gafton că s-ar reduce personalul în multe întreprinderi. A ridicat, nepăsător, din umeri. A auzit, apoi, că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Știi ’mneata: ăia cu urlete și centiron și cruce și livolvere și cămăși verzi ca iarba iadului. Imitează, să juri, nu altceva. Plastografie. Ca să puie piciorul în prag. Ori, ori, mă-nțeledzi, tranc! — Nu, deloc. Nu înțeleg. Ești amețit. Drumul, trăsura, clopoțeii, ești amețit, musiu. Aveți puțintică răbdare! Intrigi proaste, recunosc, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu totul, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. — Curat, așa, să-l lucrăm, răspunde memoria Marga. — Grea misie, musiu, comédie, mare comédie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Da, mămico! Ieșiră grăbite și porniră la drum. Satul era îmbrăcat într-o mantie de omăt, era liniște, doar glasuri de copii și clinchete de zurgălăi pluteau în văzduh. Umblând din casă în casă, cu trăistuța de gât și cu clopoțelul în mână, grupuri-grupuri de copii făceau gazdelor urare de an nou mai bun, cu sănătate și belșug în casă, primindu-și răsplata cu un colăcel, un măr, câteva nuci, bomboane fondante și uneori chiar bani. După câteva ore de forfotă
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Un alt aspect care-l caracterizează pe Vișniec ce iubitor de Cehov: importanța acordată, În indicații de regie, dar și-n replici, spațiului sonor. Știm foarte bine că autorul lui Ivanov era Împotriva cosmetizării textelor sale cu sunete - greieri, țînțari, clopoței, pendule, tropăit de cai etc; și totuși, nefiind vorba de piesele lui Anton Pavlovici, acestea două -ale lui Vișniec au nevoie de zgomote scenice, completînd atmosfera, Îmbogățind virtualul spectacol: „Uruitul ăsta nu vine dinspre oraș...Vine mai degrabă de sus
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
deschisè non-stop, din stradè, cu ploaia diluvianè atotstèpânitoare, lumina caldè dinlèuntru îmi pare tot ceea ce poate fi mai frumos pe lume, aproape ezit în fața treptelor, sè urc?! Nu se vede nimeni dincolo de ușă de sticlè, dar știu cè va suna clopoțelul fixat deasupra ușii și cè va veni cineva, am mai fost cândva aici, sè primeascè clientul întâziat în noapte, Împing cu grijè ușa și într-adevèr clopoțelul sunè că o melodie uitatè de demult anunțându-mè celui din spate care probabil, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
urc?! Nu se vede nimeni dincolo de ușă de sticlè, dar știu cè va suna clopoțelul fixat deasupra ușii și cè va veni cineva, am mai fost cândva aici, sè primeascè clientul întâziat în noapte, Împing cu grijè ușa și într-adevèr clopoțelul sunè că o melodie uitatè de demult anunțându-mè celui din spate care probabil, în așteptarea clienților, se uitè la televizor, celei! e o farmacistè tânèrè, Bunè seară! Bunè seară! Spuneți, vè rog! Aș vrea, Tot sunteți ud! Da, plouè! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]