27,125 matches
-
avut loc în solitudine ori au fost percepute ca o izbândă indi viduală. Astfel încât însăși istoria nu s a priceput să le transcrie. Și chiar cele cuprinse în vreo notă de subsol zac, după cum le arată și numele, prin cine știe ce colț uitat de lume. Altele au fost, ca mai tot ce este supus judecății omenești, interpretate, în mod fatal, eronat. Să luăm așadar spre exemplificare un moment înghețat în anonima uitare colectivă, mai exact acea perioadă de secol 19 a unei
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a fi înțelese de muritorii de rând, niște reguli nescrise și, ca orice reguli nescrise, născute odată cu noțiunea însăși de restaurant de mâna a doua, sunt invincibile și deasupra oricărui comentariu. Și degeaba urlă congestionat domnul de la masa aia din colț. Oricât s-ar strădui el, oricât de nervos ori de ultragiat s-ar dovedi și oricât ar insista el să i se schimbe paharul, până la epuizarea stocului, tot cu unul ciobit ori crăpat, sau și ciobit, și crăpat s-ar
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pumnul în peretele din spatele tău, că ți-ai smuls jumătate din podoaba capilară și deja te uiți pofticios la cea a femeii din fața ta, că ți-a crescut tensiunea până la culoarea vinetei coapte, că ți-a apărut o lacrimă în colțul ochiu lui și stomacul ți-a declanșat o adevărată urgie. În fond, de ce nu ești acasă citind o carte, hrănindu-ți spiritul? Acum, că ai trecut prin încercările acestea, ești demn de atenția lui. Se cheamă că ai trecut examenul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
acasă citind o carte, hrănindu-ți spiritul? Acum, că ai trecut prin încercările acestea, ești demn de atenția lui. Se cheamă că ai trecut examenul. Cu o figură demnă de muzeul de ceară, o morgă atent plictisită, studiată îndelung în colțul de oglindă al toaletei din spatele restaurantului, alunecă spre masa ta. Apoi te lasă întotdeauna să te bălăcești în propria salivă alegând de pe lista de bucate, pe coperta căreia scrie inegal, cu carioca, Menu. Constați cu un colțișor de creier că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
leșin de plăcere, care mai de care mai poet. Ce să mai, Melania îi iubea pe poeți. Prin urmare, viața Melaniei se declara mulțumitor de confortabil între cei patru pereți și numai rareori se mai cerea afară, la barul din colțul străzii, pentru un Martini cu gheață și o feliuță de lămâie sau o măslină verde, în funcție de dispoziția barmanului Florin. Până într-o zi când viața Melaniei refuză categoric să se mai declare mulțumitor de confortabil între cei patru pereți, vărsă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
sin gurele care o despărțeau de momentul în care numele ei, sustras tiptil de pe lista fadă a plătitorilor de întreținere, avea să se înscrie pe cea a autorilor de romane din toate timpurile, și le va petrece în barul din colțul străzii, cu riscul de-a suporta declarațiile pătimașe ale barmanului Florin până dimineață. Socoteala din bar nu se potrivi însă întocmai cu cea de-acasă. Barmanul Florin stătea pe trotuarul de vizavi, plângând cu lacrimi mari, amare, înjurând de toți
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
să scrie. Dragă domnișoară, Mă numesc Gigi Pătrunjel. E mai mult decât probabil că nu mă cunoașteți. V-am zărit de câteva ori intrând pe poarta casei de atunci și inima mea... Citi. Mototoli hârtia și o zvârli într-un colț al camerei, surprins el însuși de gestul acesta clasic de scriitor cuprins de furia creației. Smulse altă foaie și mai nelămurit și reîncepu: Dragă domnișoară, Scuzați-mi impolitețea de a vă scrie. Dumneavoastră nici nu mă cunoașteți și, chiar știind
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
din fiecare centimetru de aer, venea un trufaș miros de primăvară, vesel, rostogolindu se parcă înadins numai în nările lui Gigi Pătrunjel. Copacii se încumetaseră și ei spre verde și îmbobociseră, florile stăteau să explodeze din clipă în clipă. După colț, spre chioșcul alb, statornic ca o fată bătrână, se mișca în ritm perfect cazon fanfara militară a orașului. Mergeau cu exactitate, pășind în același timp și urmărind obedient, cu demnitatea neștirbită, toba mare care îi îndruma. Gigi Pătrunjel se surprinse
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
câta întâlnire, să știe despre ea aproape tot ce l-ar fi putut interesa. Ce dobitoc... Și s-a și dus jumătate din concediu... În ritmul ăsta, măi Gigi, o să ajungi să-ți smulgi firele din mustață singur printr un colț de plapumă și să îmbătrânești fără să-ți zică nimeni o vorbă bună. Trist peste măsură, Gigi Pătrunjel privi ceasul atârnat în perete. Trecut de miezul nopții. Își puse deșteptătorul să sune la șapte în ideea că nu se știe
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
compozitorii, nu plătitorii de facturi! Iată concluzia simplă la care ajunseseră locatarii din blocul 48A. Și, cum orice frustrare acumulată atinge după o vreme un punct maxim, mai ales dacă e și conjunctura de acord și posesorul frustrării nu dă colțul prematur, la un moment dat, după Revoluție, cu muștarul sărit cât colo și cu terminațiile nervoase iritate la culme, locatarii blocului 48A, aleea Muzelor, s-au strâns de prin apartamente, au abandonat maiourile albe și capoatele înflorate în favoarea hainelor de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Și, chiar dacă în felul acesta chestiunea nu era tocmai rezolvată, locatarii erau mândri și mulțumiți de o așa ispravă. Și răzbunați. Din motive tainice, cam la o săptămână după ce pânza fusese arborată, cineva adăugase cu o vopsea verde-praz, într-un colț, încă o nemulțumire: „Jos Ceaușescu! Un nu hotărât dictaturii!“ Și, cum nu deranja pe nimeni carac terul ei tardiv ori agramat, noua inscripție fusese lăsată și ea acolo. Încet, încet, oameni de prin tot cartierul, pricepând că e treabă serioasă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
garanția ta în fața celorlalți că îți pasă de viața colectivității. Cei câțiva care încă se mai fofilau de la responsa bilitățile impuse de majoritate, preferând să-și dea întâlnire în locuri nepurtătoare de conotații cetățenești, cum ar fi „la birtul din colț“, „la ceas“ sau, pur și simplu revoltător, „la mine/tine/el/ea/noi/voi/ei/ele“ erau priviți cu suspiciune și riscau pe propria piele expulzarea din sânul frenetic al locuitorilor de pe aleea Muzelor. Aceștia însă se împuținaseră în ritm
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
și fier forjat acoperit cu colant maro ce imită suficient de bine striațiile lemnului, a năvălit Mary Poppins, care stătea în palma lui Sfântul Petru, destul de incomod, deoarece alături, în brazdele palmei, se odihnea și cheia de la lacătul aprozarului de la colțul străzii Peneș Curcanu. Mary Poppins zâmbea belicos, nu se știe de ce, oferindu-mi lapte cald cu miere dintr-o cupă albă în formă de pantof cu toc cui, pantof care mă privea și el cu niște ochi întunecați și promițători
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
fusese că adusese un pârlit de salariu lună de lună de la fabrică, unde degeaba mai făcea câte o nenorocită de invenție, că tot cu un venit de mizerie se întorcea acasă și cu șnapsul în nas, de puțea de cum dădea colțul blocului, iar când intra pe ușă avea o privire de câine bătut, îndobitocit și sălbatic, care nu mai înspăimânta pe nimeni de mult, nici chiar pe el, pe Lache, care și-o luase pe cocoașă de atâtea ori, că nu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
o luase pe cocoașă de atâtea ori, că nu mai conta încă o cotonogeală cu cureaua lată de pe vremea când fusese ta-su soldat, vreme din care mai avea și un geamantan ca un lădoi de lemn dur și în colțuri drepte, drept care Lache îi era recunoscător că a ales cureaua, perioadă despre care se discuta inevitabil la fiecare masă de Crăciun, Revelion și Paști, cu mare aplomb, revoltă și mândrie, chestiune care devenise mai degrabă un soi de luptă deghizată
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lăsând încă un strat de praf fugărit din stradă. De după paravan nu se mai aude de mai bine de un sfert de ceas nici o mișcare. Pompierul pornește timid să verifice. Prin spațiul îngust, ușor întunecat, zărește un receptor atârnând de pe colțul mesei și scărfârlia redactorului-șef sprjinind podeaua într-o tâmplă. O respirație bolnavă, comatoasă ridică praful de pe podea. Pompierul încearcă să gândească. Se întoarce în holul mare al teatrului și-l anunță pe actor de nenorocire. Actorul cască ochii, îi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Polonia a dat acest ilustru exemplu, la fel și Italia, țară pe care Metternich 24, cu dispreț, o trata drept o simplă "expresie geografică". Un veritabil om de stat ține seamă de aceste sentimente, care supraviețuiesc în cel mai adânc colț din sufletul popoarelor și care, deseori, se constituie în dovezi ale existenței lor; într-o negociere trebuie implicată și generozitatea spiritului. Știu că anumiți diplomați au fost apreciați pentru că au fost considerați "buni europeni". Acești termeni doreau să însemne că
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
lui nu era în realitatea ei. Coborî din autobuzul care luase și el o pauză binemeritată după o cursă lungă prin traficul infernal al orașului și încercă să descopere ceva familiar în jurul ei pentru a-și da seama în ce colț de la periferia acestuia ajunsese. Blocurile cenușii o priveau mohorâte, plictisite și inabordabile. În fața scării unui bloc, o femeie în vârstă tulbura liniștea mormântală certând copiii care săpau sub fereastra ei. Voiau să îngroape o pisică ce-și găsise sfârșitul sub
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
îi bloca drumul. - Ce vreți să spuneți? întrebă Karina surprinsă și nedumerită de afirmația persoanei care apăruse brusc, de nicăieri, în fața ei, neînțelegând la ce se referă. Bărbatul își coborî privirea pe corpul ei fără să spună nimic. Prinse un colț al prosopului care ieșise de la locul în care îl prinsese destul de bine Karina. Trase de el dezgolind trupul alb și plăpând. Karina duse instinctiv ambele mâini la piept încercând să oprească prosopul care aluneca pe lângă corp. Acesta era la locul
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
scoate la lumină întrebările fără răspuns, sau altele noi. Își impusese să nu-l mai aștepte, dar asta nu-i ieșea niciodată. Sămânța aceea a speranței încolțea mereu, oricât de secetos ar fi fost pământul și chiar dacă ea îi rupea colțul firav care își cerea dreptul la existență răsărind cu încăpățânare de fiecare dată când era distrus. Speranța că ce? Oftă. Toamna întârzia să-și facă simțită prezența deși era total îndreptățită. Toamna, anotimpul sufletului ei, nu voia cu nici un chip
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
te apără de multe nesăbuințe. Curiozitatea nu emană din zestrea genetică a lui „homo sapiens”, dar dintr-un „principiu” proclamat nu se știe de cine... (om și ăsta!...) Un om necăjit, copleșit de necazurile vieții e mereu în căutarea unui colț al lui de liniște de unde să nu mai audă pălăvrăgeala nepoftiților. Între speranță și disperare trebuie să alegem speranța; numai astfel viața are sens. S-a constatat că „pofticioșii” peste măsură trăiesc mai puțin decât oamenii cumpătați! Adesea oamenii uită
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
a rosti vorbe înțelepte despre viața noastră de aici și de dincolo... Aceste adevărate flori ale cugetului sunt ca niște izvoare de munte năzuind spre marea cea mare compunând și ele o mică istorie... Să te naști primăvara când dă colțul ierbii, de două ori fericire... Între probabilitate și certitudine - aceeași distanță ca de la vis la realitate. Locul unui om între semenii săi spune multe despre vremurile lui trecute. Când ți s-au isprăvit rezervele despre poftă de viață, nu spera
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
după aceea să vorbească... pieziș! După ani am întâlnit un prieten din copilărie care, între timp, se îmbogățise dar mi s-a părut o idee cam prea trist. L-am întrebat ce părere are de un cerșetor care într-un colț de stradă râdea cu gura până la urechi. Amicul ma privit, fără a rosti nici un cuvânt, părând ami spune că nu știe pe ce lume trăiește!... Cine-a trecut prin ororile războiului, înțelege sfânta liniște, armonia, visele frumoase din vremurile de
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
sunt supuse uitării. Calea prin care îți cunoști un dușman este lupta deschisă cu el! Vrei să trăiești mai mult și mai bine pe pământ?! Nu călători singur într-o viață de om! Nu uita: necazurile te pândesc la orice colț de viață! Să evităm, pe cât cu putință, în drumurile noastre, „curbele periculoase”... Bucură-te cât ești tânăr, că vine ea, și bătrânețea, cu bucuriile ei ceva mai triste! Războaiele fac să crească în oameni dorința de a trăi, de a
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
care privește și tace, Carrascal adaugă, spărgând o nucă: Cum o voi demonstra? Cum? Păi... cu faptele! O, faptele! suspină Sinforiano. Faptele...! repercutează Carrascal și rămân amândoi privind patroana, care trece cu un flan7 pentru Delegat, care mănâncă retras în colțul său. Sunt bune nucile? îi întreabă Doña Tomasa. Problema e că cele mai multe sunt seci, răspunde Carrascal. Nu poate fi așa, don Avito, pentru că sunt noi și de 24 de perras 8. Nu poate fi, doña Tomasa, dar este!, răspunde cu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]