6,231 matches
-
foarte limpede și e un abil dialectician. Așa cum am văzut, toate scrierile sale doctrinare sînt polemice; Sever e nevoit să-și expună și să-și precizeze tezele confruntîndu-le cu opinii opuse, mai ales cînd răspunde unor atacuri. El i-a combătut pe calcedonieni pe de o parte, pe eutihieni și pe aftartodocetiști pe de altă parte. Monofizismul său a fost numit de moderni verbal, deoarece, în esență, nu diferă de orientarea lui Chiril și de cea calcedoniană; însă n-ar fi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însă n-ar fi putut accepta niciodată limbajul celor două naturi, pentru faptul că el echivala natura cu ipostasul, după cum am arătat deja, îl obliga să detecteze nestorianismul în orice distincție a naturilor în Logosul întrupat. în acest sens a combătut Tomul papei Leon, care atribuia naturii umane acțiuni proprii; cum acțiunile proprii presupun o existență în sine proprie, acest lucru echivalează, pentru Sever, cu a atribui naturii umane o existență în sine autonomă, așadar cu o poziție nestoriană. Sigur, așa cum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aproape nimic despre viața lui, iar operele sale s-au pierdut aproape în întregime. Prin 510 a compus o scriere în trei cărți despre întrupare, în care apăra nu numai formula de la Calcedon, ci și teologia lui Chiril; a fost combătut de Vasile din Cilicia printr-o scriere în șaisprezece cărți pe care Fotie a citit-o (Biblioteca, cod. 107) și din care provin și informațiile privitoare la aceste două opere pierdute: în primele 13 cărți, scrise sub formă de dialog
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care Fotie a citit-o (Biblioteca, cod. 107) și din care provin și informațiile privitoare la aceste două opere pierdute: în primele 13 cărți, scrise sub formă de dialog, Vasile ataca prima carte a scrierii lui Ioan, iar ultimele trei combăteau celelalte două cărți din opera adversarului. Printre tezele lui Ioan combătute de Vasile se numărau afirmația potrivit căreia Logosul a pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
provin și informațiile privitoare la aceste două opere pierdute: în primele 13 cărți, scrise sub formă de dialog, Vasile ataca prima carte a scrierii lui Ioan, iar ultimele trei combăteau celelalte două cărți din opera adversarului. Printre tezele lui Ioan combătute de Vasile se numărau afirmația potrivit căreia Logosul a pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea unor pasaje din Scripturi. între 512 și 518, adică în timpul patriarhatului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1976. 20. Ioan din Cezareea în ciuda progreselor făcute în ultimele decenii, cunoștințele noastre în privința acestui personaj rămîn nesigure. Pe baza unei informații nu tocmai clare, transmise de Anastasie Sinaitul, s-a spus că ar fi autorul unui florilegiu chirilian difizit combătut de Sever de Antiohia în Philalethes, însă această idee s-a dovedit a fi falsă. împotriva lui Ioan - chiar dacă autorul n-a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra gramaticului nelegiuit, păstrată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Filoxen rezultă că acesta ar fi primit de la destinatar, împreună cu epistola sinodală, o apologie a conciliului de la Calcedon, potrivit căreia acest conciliu era în perfectă concordanță cu tradiția Părinților Bisericii; ar putea fi vorba (crede M. Richard) despre aceeași apologie combătută de Sever, căruia i-ar fi fost trimisă de Filoxen. Sigur este doar faptul că din Apologia conciliului de la Calcedon scrisă de Ioan n-au rămas decît fragmentele citate de Sever. Acestea ne permit să ne facem o idee despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru hotărîrile de la Calcedon. în codex, scrisorile erau urmate de șapte panegirice sub formă de omilie, însă Fotie ne informează doar despre ocazia cu care au fost rostite, nu și despre conținutul lor. Al doilea codex conținea patru tratate. Primul combătea interpretarea pe care adepții lui Sever o dădeau unui pasaj din a doua epistolă a lui Chiril al Alexandriei către Succensus; ei spuneau că ființa umană se compune din două naturi, suflet și trup, însă acestea sînt separabile doar în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la Constantinopol, ce conțin afirmația că Cristos era perfect din punct de vedere uman, dotat cu toate proprietățile. Al patrulea tratat din codexul 229 răspundea acuzațiilor pe care i le aduseseră lui Efrem unii călugări teopaschiți; și aici monofizismul era combătut cu citate din Sfinții Părinți, luîndu-se apărarea Tomului lui Leon. Ioan Damaschinul citează un scurt fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere împotriva filozofului și preotului Acaciu din Apameea conține definiții bazate pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog împotriva calcedonienilor, care s-au lăsat amăgiți de aftartodocetiști, a căror doctrină Leonțiu o descrie pornind de la polemica lui Sever de Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea tratat îi combate pe aftartodocetiști, care, crede autorul, au comis aceleași erori ca și Pavel din Samosata, Diodor din Tars, Nestorie și Teodor de Mopsuestia. La sfîrșitul tratatului și înainte de obișnuitul florilegiu patristic, Leonțiu citează și respinge numeroase texte ale acestuia din urmă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de fapt, un monofizit severian) și un ortodox. Un scurt prolog afirmă că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură și ipostas, autorul susținînd că în Cristos ipostasul divin și uman este unul, proprietățile fiind așadar comune, însă în sensul că aparțin unui singur individ, nu că ar putea fi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în interiorul secțiunii se fac trimiteri la teme deja discutate, care însă nu apar în textul aflat la dispoziția noastră. Acest lucru ne permite să conchidem că cele două scrieri reprezintă doar apendice ale unei opere vaste, pierdute, în care erau combătuți severienii; așa cum spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leonțiu, din care a ajuns pînă la noi doar al doilea, cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Egipt și siriacul Euxiteu. Egipt nu face altceva decît să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfîrșit, este acceptat și de Teofrast. Bogat în citate și în aluzii la literatura clasică, dialogul apără doctrina facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfîrșitului lumii și a învierii trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și cum reiese din tradiția manuscrisă. E vorba de un dialog care are loc după moartea lui Ioan Hrisostomul între un episcop oriental al cărui nume nu este menționat și diaconul roman Teodor; scrierea intenționează să restabilească adevărul și să combată acuzațiile nedrepte care au dus la destituirea marelui teolog. O primă parte (cap. 5-11) reconstituie cariera lui Ioan și, în special, șirul de evenimente care începe cu condamnarea sa, continuă cu cele două expulzări din Constantinopol, cu exilul și moartea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o întemeiaseră lîngă satul Rufiniane, aproape de Calcedon. După o altă perioadă petrecută în Tracia, în 406, la patruzeci de ani, s-a întors în mănăstire ca egumen, a adunat în jurul său numeroși monahi, a desfășurat o activitate fructuoasă și a combătut păgînismul și nestorianismul. I-a primit cu bunăvoință pe Alexandru și pe ceilalți călugări din mănăstirea Acimiților alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Palestina la șaptesprezece ani ca să ducă o viață de pustnic; fondator a numeroase mănăstiri, s-a stabilit la Marea Lavră, unde s-a stins din viață la 5 decembrie 532. Amîndoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. p. 000, pentru disocierea sa de Leonțiu din Bizanț); tocmai pentru a dovedi împlinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit povestirea despre viața Sfîntului Sava după data morții sale, mai precis pînă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cantitativ către un sistem bazat pe accent, așa cum este cel al limbilor neolatine și al limbii neogrecești; această evoluție a avut loc, așa cum e logic, întîi în mediile populare și s-a răspîndit apoi în rîndul claselor cultivate, deși era combătură de învățămîntul tradițional. Acest învățămînt, fiind bazat și pe poezia clasică, trebuia în mod obligatoriu să se raporteze la un sistem lingvistic vechi, de care vorbirea cotidiană se distanțase. însă liturghia, ale cărei origini trebuie căutate, așa cum am spus deja
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poetului, asemănătoare cu cea a lui Iustinian. El nu e de acord cu cei ce fac din Cristos „un simplu om”, fie el și perfect, formulă pentru care Iustinian îi condamnase pe Origen și Teodor de Mopsuestia, tot așa cum îi combate pe cei ce văd în trupul lui Cristos un „trup ceresc”, și prin aceasta el pare să respingă tezele eutihienilor. S-ar părea că putem detecta o ușoară deplasare spre monofizism: pasajele în care Roman subliniază umilințele și suferințele lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 527, de către împăratul Iustinian. Discuția pare să fi pornit de la un episod real: doi manihei lăsaseră un manifest ce cuprindea doctrinele lor în depozitul de cărți al palatului imperial și apoi fugiseră. Supraintendentul depozitului îl rugase pe Zaharia să combată doctrinele acelea, dat fiind că Zaharia scrisese înainte „șapte capitole” contra maniheilor (care însă n-au ajuns pînă la noi). Bibliografie. Texte: K. Ahrens, K. Krüger, Die sog. Kirchengeschichte des Zacharias Rhetor, Leipzig, 1899; F.J. Hamilton, E.W. Brooks, The
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ale episcopilor. Fotie mai spune că Vasile ar fi fost și autorul unei scrieri anonime Contra lui Nestorie, pe care ar fi folosit-o ca punct de pornire Ioan din Scitopolis pentru cele douăsprezece cărți ale sale în care îi combate pe monofiziți (cf. p. 000). Despre celelalte opere ale lui Vasile avem informații doar de la Fotie și nu e cazul să ne oprim mai mult asupra lor în acest context. Ioan ar fi fost supranumit „Diacrinomenul”, adică „separatul”, pentru că era
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintre istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sînt: un Răspuns la capitolele teologice ale neoplatonicului Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atît autenticitatea fragmentului, cît și existența unei opere în care Procopius îl combate pe Proclus sînt îndoielnice), și cîteva scrieri ce nu au conținut religios, ci retoric. E vorba de o culegere de Epistole (în total 163), interesante pentru că ne ajută să cunoaștem bine cercurile intelectuale din Gaza, dar sărace în conținut: elogii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
carte; fragmentele ne arată că respectivul comentariu era construit în același mod ca și Comentariul la Ieremia, adică era format din introduceri și comentarii lingvistice. în sfîrșit, Olimpiodor a mai scris o operă, la fel de greu de identificat, în care îl combate pe Sever de Antiohia; e compusă din cel puțin două cărți, iar din a doua unele fraze au fost extrase și apoi inserate în culegerea de mărturii contra monofiziților, aflată între scrierile lui Anastasie Sinaitul. Bibliografie. Ediții: PG 93, 13-780
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o operă cu conținut geografic în sensul științific al cuvîntului, ci să prezinte o descriere a lumii bazată pe concepțiile eshatologice ale creștinilor - sau, mai precis, ale unui grup de creștini (cei de orientare nestoriană și antiohiană) - pentru a le combate pe acelea ale falșilor creștini care sînt întemeiate pe doctrinele învățaților greci, adică, în esență, pe teoriile lui Ptolemeu. Sub numele lui Ptolemeu, care trăise cu patru secole mai înainte, ar trebui de fapt, după cum spune Wolska-Conus, să recunoaștem învățătura
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu primele jaloane ale socialsimului". Putregaiul unei atari frazeologii apare foarte extins. Ușoarele detașări de tendenționismul comunist, al cărui principal promotor a fost poetul, au un iz comic. E ca o parodie de sine, involuntară: "Era teza noastră de a combate atît orice tendință formalistă sau, hai să zicem, și cosmopolită, deși nu făceam atîta caz de cuvîntul acesta, "cosmopolitism", cît făcea Jdanov, și, mai ales, să nu ne lăsăm tîrîți nici pe o pantă a proletcultismului, care ar fi dat
O struțo-cămilă ideologică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17121_a_18446]
-
deși aveam destule cunoștințe pe acolo și din cînd în cînd mai făceam cîte o scurtă călătorie pentru vreo manifestație oficială literară. Toate indicațiile pe care le O altă idee a lui Mihai Beniuc este cea prin care vrea să combată teoria "petei albe" sau a "obsedantului deceniu" ce a marcat literele românești. Această "pată albă" nu este chiar atît de "albă", socotește poetul, întrucît ea nu e un "deșert cu nisip, fără oaze și fără izvoare", ci doar o "regiune
O struțo-cămilă ideologică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17121_a_18446]