2,171 matches
-
al Institutului Național Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României și al Institutului Central de Cercetări Agricole, reorganizate în structura actuală a ASAS. ... (3) ASAS este instituție autonomă, apolitică, de drept public și de utilitate publică, cu personalitate juridică, de consacrare științifică și de cercetare în domeniile fundamentale și aplicative ale agriculturii și ale ramurilor componente ale acesteia. ASAS colaborează cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu Ministerul Mediului și Pădurilor, cu Academia Română, cu
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235820_a_237149]
-
domeniul agricol. Capitolul II Organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" Secțiunea 1 Organizarea, funcționarea și finanțarea Articolul 3 (1) Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", denumită în continuare ASAS, este forul național de consacrare academică și de coordonare a activității de cercetare științifică în domeniile agriculturii, silviculturii, acvaculturii, medicinei veterinare, industriei alimentare, dezvoltării rurale și protecției mediului. (2) ASAS este continuatoarea și unicul succesor în drepturi al Institutului de Cercetări Agronomice al României, al
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235821_a_237150]
-
al Institutului Național Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României și al Institutului Central de Cercetări Agricole, reorganizate în structura actuală a ASAS. ... (3) ASAS este instituție autonomă, apolitică, de drept public și de utilitate publică, cu personalitate juridică, de consacrare științifică și de cercetare în domeniile fundamentale și aplicative ale agriculturii și ale ramurilor componente ale acesteia. ASAS colaborează cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu Ministerul Mediului și Pădurilor, cu Academia Română, cu
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235821_a_237150]
-
Toate popoarele îl vor adora pe Dumnezeul lui Israel; darurile lor vor fi primite, iar rugăciunile lor ascultate. Acest oracol nu spunea ceva nou iudeilor din acel timp; el reflecta scopul originar al templului, așa cum reiese din vechea rugăciune de consacrare a templului rostită de Solomon (1Reg 8,41-43). Acțiunea lui Isus și apelul retoric la oracolul lui Isaia sugerează că autoritățile templului au eșuat în îndeplinirea datoriei lor. Templul nu a devenit un loc al rugăciunii pentru toate neamurile. Dimpotrivă
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
răstoarne. Isus a intrat în Ierusalim ca fiul uns al lui David, a preluat autoritatea în perimetrul templu-lui ca unul care deținea o autoritate mesianică, a făcut apel la scopul originar al templului într-o manieră în care amintea de consacrarea templului de către Solomon și care îl implica pe el ca să fie rege și, de fapt, el fusese uns de către cel puțin unul dintre cei care îl urmau, o ungere care, foarte probabil, era percepută în cheie mesianică. Nu e de
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
complexele mitico-rituale În unități mai mici, cu care reconstruiesc permanent configurații noi: spre exemplu, pelerinajul implică elemente ale riturilor magice (purificări, acte divinatorii, vindecarea magică, utilizarea relicvelor etc.), ale sacrificiilor și ofrandelor, ale riturilor de trecere (inițieri și probe de consacrare) și ale sărbătorii. De asemenea, miturile eroice conțin structuri epice din miturile cosmogonice, escatologice și etiologice. Pentru a permite Înțelegerea morfologiei complexe a acestor constructe simbolice, am renunțat, În mod programatic, la relativizarea categoriilor constitutive, prin operațiile specifice antropologiei critice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
itan se deosebesc de basme, cântece epice, legende, fabule și alte forme de povestire, oricum ar fi ele numite, nu printr-un conținut aparte, ci prin funcții sociale aparte. Credința În ele nu este altceva decât o formă socială de consacrare a acestor funcții, un mod de a codifica și transmite recunoașterea capacității acestor narative de a răspunde, mai bine decât altele, unor nevoi umane fundamentale. Mitul este versiunea (considerată) „sacră” a unei teme narative, care, În alte circumstanțe poate apărea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acestor funcții (din perspectiva insider-ilor) și care dezvăluie statutul aparte al acestor forme culturale (din perspectiva outsider-ilor)? Răspunsul era simplu: situațiile non-ordinare - momentele rupte din fluxul Întâmplărilor de zi cu zi - oferă oportunitatea rezolvării crizelor, spaimelor, Îndoielilor, conflictelor, a consacrării ordinii sociale, a transmiterii valorilor tradiționale, a integrării categoriilor marginale În comunitate etc. În același timp, studiul societăților non-moderne a arătat că mitul nu Îndeplinește de unul singur aceste funcții, că el nu este singura formă culturală care răspunde unor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pelerinajele sau manifestările politice accentuează integrarea Într-o comunitate); e) negative sau pozitive: după relația cu sacrul (unele rituri, precum blestemul sau excomunicarea, conduc la ruperea de sacru a obiectului acelui act ceremonial, iar altele, precum sacrificiul sau riturile de consacrare, au ca scop integrarea Într-un univers sacralizat); f) de conversiune sau inversiune: după relația cu ordinea (paradele și riturile de instituire confirmă ordinea, riturile de tip carnavalesc provoacă și consacră dezordinea); P. Smith (1979, p. 145) afirmă că riturile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de la o stare la alta. Riturile de trecere ale vieții vor marca nașterea, inițierea (pentru intrarea În starea adultă), căsătoria și moartea. Riturile ciclurilor naturale vor marca schimbările sezoniere. Riturile de trecere din cadrul unor colectivități vor consacra intrările (inițierile și consacrările din lumea politică, militară, profesională) sau ieșirile (violente, precum excomunicările și degradările, sau „normale”, precum lăsarea la vatră și pensionările). Riturile de trecere referitoare la Întreaga societate Încearcă să controleze crizele politice și să consacre intrarea Într-o nouă epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
el se bazează pe un ansamblu vast de credințe (referitoare la trup și suflet, viață și moarte, sănătate și boală, curat și spurcat, puteri lumești și puteri mistice etc.), implică numeroase tipuri de activități rituale (cum ar fi purificările, transa, consacrările, exorcismul, incantațiile, sacrificiile etc.) și creează sisteme rituale și cultice autonome (șamanismul, voodoo, cargo cult, ghost dance). Toate aceste elemente i-au Îndemnat pe mulți cercetători să considere magia un sistem cultural complex, de sine stătător, un fel de echivalent
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dreptului de utilizare a pământurilor, un act de mediere juridică, un ansamblu de dezbateri privind cauza unor evenimente nefaste, eforturi de interpretare a unor fenomene și semnale, o decizie comună la nivelul „elitei politice” și o sumă de acte de consacrare simbolică a Înțelegerii (economice și politice), Înțelegere mediată de o comuniune de rudenie. Între acestea găsim alte acțiuni pe care gândirea modernă le etichetează drept magice: interpretarea morții, acuzațiile reciproce de vrăjitorie, credința În existența unor puteri mistice și a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pentru răul produs. În acest caz Însă, vinovăția vrăjitorească este egal distribuită. Dezechilibrul este produs prin escaladarea actelor vrăjitorești, iar deciziile liderilor și ceremoniile instituite au ca scop oprirea acestei spirale a violenței magice, considerată periculoasă pentru binele comun și consacrarea noului echilibru social. Escaladarea acuzațiilor de vrăjitorie și utilizarea pedepselor capitale pentru rezolvarea crizei reprezintă un fenomen specific Europei postmedievale și relației dintre autoritățile ecleziastice și grupurile acuzate de vrăjitorie, dintre imaginarul colectiv modelat de aceste procese interminabile și vechile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lor este una aparte, marcată de Însemne specifice congregației (pelerina, tiara, toiagul, toba, amuletele). Adesea sunt Însoțiți de un animal-emblemă (corbul vrăjitorului divin Odin); c) comunitatea lor poate fi organizată ca o societate secretă, bazată pe rituri de inițiere și consacrare și (În tradițiile europene) pe sacrificii sângeroase ( G. Weckman, 1987, vol. XIII, pp. 151-154); d) aceste comunități organizează Întâlniri, care se desfășoară În locuri și În momente neobișnuite, diferite de cele ale ceremoniilor sau sărbătorilor umane consacrate. Timpul lor predilect
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
societățile, acest ritual Își ia numele de la termenul latin sacrificium, format prin contopirea cuvintelor sacer (sfânt) și facere (a face). Cu alte cuvinte, sacrificiul este o acțiune care Îi sacralizează pe cei implicați În realizarea ei: „Sacrificiul implică Întotdeauna o consacrare. În orice sacrificiu, un obiect trece din domeniul comun În domeniul religios: el este consacrat ș...ț În sacrificiu, consacrarea iradiază dincolo de lucrul consacrat. Printre altele, ea atinge persoana morală care susține ceremonia” (M. Mauss, H. Hubert, 1997, pp. 49-59
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cu alte cuvinte, sacrificiul este o acțiune care Îi sacralizează pe cei implicați În realizarea ei: „Sacrificiul implică Întotdeauna o consacrare. În orice sacrificiu, un obiect trece din domeniul comun În domeniul religios: el este consacrat ș...ț În sacrificiu, consacrarea iradiază dincolo de lucrul consacrat. Printre altele, ea atinge persoana morală care susține ceremonia” (M. Mauss, H. Hubert, 1997, pp. 49-59). La modul generic, sacrificiul „implică oferirea a ceva unei forțe spirituale, oricare ar fi forma acesteia, În credința că ea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
suplicatio), fie pentru a depăși unele nenorociri precum bolile, catastrofele naturale sau fenomenele meteorologice defavorabile (secete, inundații) sau războaiele, fie pentru a reuși Într-un proiect - Începerea unei construcții, declanșarea unei confruntări, inaugurarea unei expediții În zone necunoscute sau nefavorabile, consacrarea unor obiecte (de la temple la arme). În sfârșit, sacrificiile pot viza expierea unei greșeli (considerată a fi cauza unei pedepse divine): sacrificiile ar intra aici Într-un ciclu ritualic de cerere a iertării, conciliere și propițiere. Comentând mecanismul simbolic al
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
animale ce reprezintă răul absolut, precum șarpele sau păianjenul, sau animale care, deși domestice, au o atitudine negativă față de om, precum calul și pisica. Medierea În interpretarea clasică a sacrificiului, conturată de Hubert și Mauss (1997), acest ritual produce o consacrare a umanului (profan): victima este sacralizată În gestul oferirii ei către divinitate, iar actul imolării aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În interpretarea clasică a sacrificiului, conturată de Hubert și Mauss (1997), acest ritual produce o consacrare a umanului (profan): victima este sacralizată În gestul oferirii ei către divinitate, iar actul imolării aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete, de interacțiune cu divinul” (D. Gold, 1987, vol. IV, p. 59). Prin consacrarea unui obiect, loc, persoană sau grup se stabilește o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete, de interacțiune cu divinul” (D. Gold, 1987, vol. IV, p. 59). Prin consacrarea unui obiect, loc, persoană sau grup se stabilește o legătură privilegiată Între acestea și puterile supraumane, primele fiind transformate de contactul (material sau spiritual) cu cele din urmă. Sacrificiul reunește astfel Sacrificatorul (persoana care Îndeplinește sau comandă acest ritual și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unilateral antagonică. El Își propune să limiteze efectele negative care emană din polul superior și, În același timp, să obțină acceptul acestuia de a favoriza metamorfoza lui B În A. Mai profundă este ambivalență care marchează relația dintre imolare și consacrare. Așa cum a observat J. Gernet ( În analiza ritului Bufoniei din Atena antică): „Orice sacrificiu comportă un sacrilegiu: actorii se acuză aici pentru faptul că victima este un obiect al venerației și interdicțiilor. Căci ea este un bou folosit la munca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
s-a pierdut, solicită o atitudine de reverență religioasă În ceea ce Îl privește” (1968, p. 392). Continuând această direcție de analiză, Marcel Detienne (1997b, p.143) scoate În evidență construcțiile simbolice prin care religia greacă media Între crima sângeroasă și consacrarea prin sacrificiu: În ziua de 14 a lunii Skirophorion, Atena celebra sărbătoarea Bufoniilor, literal „uciderea boului”. În centrul ritualului, un sacrificiu dramatic: profitând de neatenția stăpânului său, un bou de plug se apropie de altarul lui Zeus Polieus și se
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ceremonial o sinteză Între categoriile temporale și cauzale: acel „Înainte” (starea sau epoca ce trebuie depășită) funcționează și ca o cauză a ceea ce va urma: un „Între” (etapa și mijloacele prin care se produce transformarea) și un „după” (formele de consacrare a trecerii și de recunoaștere a inserției În societate, În conformitate cu noul statut), care devine efectul stării inițiale. În felul acesta, elementele rituale nu au sens și nu devin inteligibile decât prin raportarea la secvența anterioară, care le determină și explică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
provocate de natură sau de societate, când o persoană este total deschisă pentru a primi anumite Învățăminte. Tensiunea este amplificată de ritual, iar rezolvarea situației este căutată cu disperare” (B. Myerhoff, 1982, p. 113). Aceste condiții excepționale facilitează transmiterea și consacrarea moștenirii culturale, afirmarea unității grupului și menținerea structurilor de putere (statuturi, ierarhii, roluri sociale). În consecință, aceste rituri consacră structura socială, transmițând „un mesaj despre ordine și predictabilitate” (B. Myerhoff, 1984, p. 157). Riturile de trecere ale viețiitc "Riturile de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
anumite momente-cheie, anumite „praguri” considerate esențiale În devenirea personală. Această transformare de tip biologic este exprimată și consacrată prin semne culturale, care o ipostaziază Într-un moment simbolic unic. De obicei, nu există o corespondență mecanică Între schimbarea biologică și consacrarea ei În plan ritual: un rit precum botezul creștin intervine la multe zile după nașterea propriu-zisă. Riturile de inițiere sau consacrare nu au loc În momentul În care maturitatea sexuală a devenit evidentă (prima menstruație, de exemplu). De asemenea, În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]