8,426 matches
-
după cerșetorii și câinii vagabonzi care călcau mereu covorul de la intrare, înjurându-i tare de Hristoși și de mame, când își făcu apariția primul sosit, Ibrahim Ali, un magistrat militar turc, urmat, la câteva minute, de Alexandru Sturza și de contele grec Kapodistrias, ambii din suita amiralului Pavel Ciciagov. Apoi începură să curgă trăsurile cu blazoane imperiale, atelaje și zorzoane de lux. Personalitățile participante coborau în uniforme de gală, arborând însemne și decorații sclipitoare. Iosif Fonton, consilier de la Curtea Imperială, Mehmed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
imperiale, atelaje și zorzoane de lux. Personalitățile participante coborau în uniforme de gală, arborând însemne și decorații sclipitoare. Iosif Fonton, consilier de la Curtea Imperială, Mehmed Galib, ministrul de Externe al Sublimei Porți, Martar Zade, Abdul Halip, înaltul cancelar al ienicerilor, contele Andrei Italinski, generalul Ivan Sabaneiev și restul persoanelor din subordine. Garda militară le dădu onorul și un personal de elită, anume instruit pentru această zi importantă, îi conduse imediat, cu temenelele de rigoare, în marea sală. Semnarea tratatului în numele Majestății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Serviciile secrete, Napoleon, Franța primiseră o grea lovitură prin semnarea tratatului. Auzea și acum cuvintele pe care Kutuzov i le aruncase foarte tare și foarte clar peste gulerul înalt al tunicii de gală brodat cu frunzulițe de aur: „Oh, dragă conte! Îmi pare sincer rău, dar cred că informatorii dumneavoastră v-au băgat într-un mare rahat”. În noile condiții, Ledoulx se temea și pentru poziția lui. Un Napoleon furios, exasperat, putea să nu mai țină cont de nimic. Se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din partida istoriei. ― Excelență, îmi cer scuze dacă vorbele unui valet nepriceput într-ale diplomației... ― Caută o trăsură! Acum, imediat! Hai, repede! Julien era ușor derutat de această victorie nesperată. După ce asudase toată dimineața umblând de colo-colo, furios și țâfnos, contele își freca acum mâinile extrem de mulțumit. Ba, mai mult, dorea să revină imediat acasă. Valetul ridică din umeri. Bine că i-am urnit totuși mintea aia înceată spre cap! Bichon intră în cabinetul consular cu coada între picioare. Tristețea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
căzu cu totul Bichon din lumea viselor și regăsi realitatea mult mai cumplită decât o lăsase. Înclină abătut capul când într-o parte, când în cealaltă. Tot încerca să asocieze acele stropșeli îngrozitoare cu propria lui persoană, când simți palma contelui pe spinare. Bichon se retrase și își arătă dantura de rozător de oase. Semn de mare dispreț. În deontologia canină, asta însemna nici mai mult, nici mai puțin decât „fărâme te fac!”. Dar Ledoulx, cum nu prea era dotat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu prea era dotat să priceapă nici măcar chestiile diplomatice cu mult mai explicite decât asta, nu sesiză deloc nuanța amenințătoare și făcu greșeala să-l împingă spre marginea biroului. Mușcătura lui Bichon fu pe cât de fulgerătoare, pe atât de profundă. Contele scoase un urlet teribil. Sângele șiroia din mâna lui și curgea de acum pe birou, peste călimara din cristal, peste nisiparniță, peste cutia cu pene de scris... Și ce pete, ce pete înspăimântătoare peste impecabilele coli ministeriale!... Toinette, care mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cără, îl împinse, îl târî, îl strecură dincolo de ușa dormitorului și acolo îi făcu vânt pe culoarul care ducea spre scara de serviciu. ― Și hainele? îngăimă tânărul. ― Fugi, fugi! Cu ușa închisă în spatele lui, Hermelinul vedea deja mâna pe care contele o flutura ca pe un steag însângerat. Se sperie și mai tare, pentru că nu suporta sângele. I se tăiară picioarele. Se prăbuși. Încercă să se târască în patru labe, dar nu mai avea pic de putere. Ca prin ceață, întrezări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în neantul insondabil al uitării depline. Și, dacă pacea universală ar fi existat, gândea Bichon, ea nu ar fi fost cu nimic mai desăvârșită decât pacea și armonia care se instaurase în reședința stăpânilor săi. Se înțelege, desigur, că atât contele, cât și contesa își răsplăteau cu generozitate valetul pentru atașamentul și discreția lui. Iar seara, când Julien își contabiliza câștigul și cugeta, cu glas tare, la avantajele meseriei de valet, ca și la satisfacția de a fi stăpânul stăpânilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ălălalt, spuse celălalt prizonier. — TĂceți dracu’ amîndoi, spuse sergentul. SÎnt niște drogați, Îi spuse apoi lui tata. Parcă-s apucați de streche. — Ce streche? ridică tonul micuțul. Nu m-apucă nici o streche, dom’ sergent. — Provine dintr-o veche familie de conți englezi, spuse celălalt prizonier. Întreabă-l și pe domnu’ senator, de față - și dădu din cap către tata. — Întreabă-l și pe puști, spuse primul prizonier. E de aceeași vîrstă cu George Washington - Îi e imposibil să mintă. — Vorbește, băiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să fii din nou singur, și-atunci apare fata asta și tu te-ai aruncat În fericire ca și cum ar fi fost un ținut În care tu erai cel mai mare proprietar. Fericirea este Ungaria de dinainte de război și tu ești contele Károlyi. N-oi fi tu cel mai mare proprietar, Însă cei mai mulți fazani tu Îi crești. Oare ei i-ar plăcea să tragă În fazani? Poate că i-ar plăcea. Eu pot să trag oricînd. Nu mă Încurcă cu nimic. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la loc În furcă. Desigur, nu de Belbo. M-am băgat imediat sub duș. Trebuia să mă trezesc. Nu Înțelegeam ce anume se petrecea. Planul era adevărat? Ce absurditate, Îl inventaserăm noi. Cine pusese mâna pe Belbo? Cei din Roza-Cruce, contele de Saint-Germain, cei din Ohrana, Cavalerii Templului, Asasinii? De aici Încolo totul era posibil, dat fiind că totul era neverosimil. Poate că Belbo Își pierduse mințile, În ultimul timp era așa de Încordat, nu Înțelegeam dacă din cauza Lorenzei Pellegrini sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
traversarea nu e deloc ușoară, mulți se Îneacă și sunt târâți de ape, În timp ce pe malul opus așteaptă trei sute de sarazini călare. În sfârșit, grosul armatei pune piciorul pe țărm și, după ordinele primite, templierii trec În avangardă, urmați de contele d’Artois. Călăreții musulmani o iau la fugă, iar templierii așteaptă restul armatei creștine. Contele d’Artois Însă se aruncă Împreună cu ai săi pe urmele dușmanilor. Atunci, templierii, pentru a nu fi dezonorați, se aruncă și ei la asalt, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
malul opus așteaptă trei sute de sarazini călare. În sfârșit, grosul armatei pune piciorul pe țărm și, după ordinele primite, templierii trec În avangardă, urmați de contele d’Artois. Călăreții musulmani o iau la fugă, iar templierii așteaptă restul armatei creștine. Contele d’Artois Însă se aruncă Împreună cu ai săi pe urmele dușmanilor. Atunci, templierii, pentru a nu fi dezonorați, se aruncă și ei la asalt, dar ajung doar cu puțin după Artois, care deja a pătruns În tabăra dușmană și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vin ajutoarele, ies ei din casă, acțiunea se mută În alt loc al câmpului de bătălie, altă scenă, alți morți și alte salvări de la moarte in extremis, rugăciuni cu voce tare către sieur sfântul Iacob. Iar În acest timp, bravul conte de Soissons, pe când taie și spintecă, strigă: „Domnule de Joinville, să lăsăm canaliile astea să urle, căci o să mai vorbim noi de ziua asta când o să fim În mijlocul doamnelor!” Iar regele cere vești despre fratele lui, blestematul conte d’Artois
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
timp, bravul conte de Soissons, pe când taie și spintecă, strigă: „Domnule de Joinville, să lăsăm canaliile astea să urle, căci o să mai vorbim noi de ziua asta când o să fim În mijlocul doamnelor!” Iar regele cere vești despre fratele lui, blestematul conte d’Artois, și fratele Henry de Ronnay, prepozitul Ospitalierilor, Îi răspunde „că a auzit că-i mergea bine, fiind sigur că contele d’Artois era În paradis”. Regele zise că Dumnezeu să fie lăudat pentru tot ce-i trimite, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vorbim noi de ziua asta când o să fim În mijlocul doamnelor!” Iar regele cere vești despre fratele lui, blestematul conte d’Artois, și fratele Henry de Ronnay, prepozitul Ospitalierilor, Îi răspunde „că a auzit că-i mergea bine, fiind sigur că contele d’Artois era În paradis”. Regele zise că Dumnezeu să fie lăudat pentru tot ce-i trimite, și lacrimi mari Îi țâșnesc din ochi. Nu-i totdeauna balet, oricât de angelic și sângeros ar fi el. Moare marele maestru Guillaume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că Începuserăm să ne jucăm cu focul grecesc, care arde și mistuie. 15 Erard de Siverey Îmi spuse: „Sire, dacă credeți că nici eu, nici stirpea mea nu vom fi dezonorați din această cauză, mă voi duce să-i cer contelui d’Anjou, pe care-l văd colo, În mijlocul taberelor, să vă vină În ajutor. Iar eu i-am răspuns: „Sieur Erard, eu cred că Îți vei face mare onoare dacă vei merge să cauți ajutor pentru viețile noastre, fiind destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
e de a ști de care parte se află sarazinii”. „Poliția e teutonică”, am observat eu, „așa Încât noi am putea fi trupele de pe Alexandru Nevski, dar poate că-mi confund eu textele. Priviți acolo, grupul acela, trebuie să fie soldații contelui d’Artois, freamătă să se arunce În bătălie, căci nu pot suporta nicidecum ultrajul, și chiar se Îndreaptă spre frontul inamic, și Îl provoacă cu strigătele de amenințare!” Tocmai În acest moment se petrecu incidentul. Nu-mi amintesc bine, cortegiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Nostradamus. Pe de altă parte, nu-s atât de naiv Încât să dau crezare istoriei cu căruța. E un simbol. Simbolul faptului, evident și certificat, că, În vederea arestării sale, Jacques de Molay Îi trece comanda și instrucțiunile secrete nepotului său, contele de Beaujeu, care devine șeful ocult al Templului, devenit și el ocult”. „Există documente istorice?” „Istoria oficială”, zâmbi cu amărăciune colonelul, „e aceea pe care o scriu Învingătorii. După istoria oficială, oamenii ca mine nu există. Nu, În spatele poveștii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
comanderie după comanderie. Iar În acest timp, În Palestina cavalerii nu luptă, știți? Se instalează În Templu și, În loc să-i omoare pe musulmani, leagă prietenie cu ei. Iau contact cu inițiații acestora. În fine, sfântul Bernard, cu sprijinul economic al conților de Champagne, constituie un ordin care În Pământul Sfânt intră În contact cu sectele secrete arabe și ebraice. O conducere necunoscută planifică cruciadele pentru a da viață ordinului, și nu invers, și constituie o rețea de putere ce se sustrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
1694, p. 39) „De ce Provins?” „N-ați fost niciodată la Provins?” Loc magic, și astăzi se simte asta, duceți-vă, o să vedeți. Loc magic, Încă Învăluit cu totul În parfumul tainelor. Între altele, În secolul al XI-lea e sediul contelui de Champagne și rămâne zonă liberă, unde puterea centrală nu-și poate vârî nasul. Templierii sunt aici de-ai casei, chiar și azi există o stradă ce le poartă numele. Biserici, palate, o fortăreață care domină Întreaga câmpie, și bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sub ochi, apoi destinatarul va trebui să invoce Îngeri ca Pamersiel, Padiel, Dorothiel și așa mai departe, care Îl vor ajuta să Înțeleagă mesajul adevărat. Dar exemplele pe care le furnizează sunt adesea mesaje militare, iar cartea le este dedicată contelui palatin și ducelui de Bavaria, Filip, și constituie unul dintre primele exemple de lucrare criptologică serioasă, chestii demne de serviciile secrete”. „Scuzați-mă”, am spus, „dar, dacă am Înțeles bine, Trithemius a trăit cu cel puțin o sută de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
există personaje privilegiate, care au putut traversa multe vieți. Știința modernă știe atât de puțin despre procesele de senescență, Încât nu e imposibil să te gândești că mortalitatea e un simplu efect de educație greșită. Cagliostro era un mistificator, dar contele de Saint-Germain nu, și când zicea că și-a Învățat unele dintre secretele lui chimice de la vechii egipteni, poate că nu se lăuda. Dar fiindcă atunci când cita aceste episoade nimeni nu-l credea, din politețe față de interlocutorii săi, se prefăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
laolaltă fâșiile de lumină, de oriunde ar proveni ele... Și deci sunt mai deștepți acești sclavi, sau descendenți de sclavi, decât etnologii de la Sorbona. Mă Înțelegeți, cel puțin dumneavoastră, frumoasă doamnă?” „Nu cu mintea”, zise Amparo. „Cu uterul. Mă scuzați, contele de Saint-Germain nu s-ar exprima așa, Îmi Închipui. Vreau să spun că sunt născută În această țară, și chiar ceea ce nu știu Îmi vorbește de undeva, de aici, cred...” Își duse mâna la sân. „Cum i-a zis În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
27 Povestind Într-o zi că Îl cunoscuse pe Pilat din Pont la Ierusalim, el descria minuțios casa guvernatorului și enumera felurile servite la cină. Cardinalul de Rohan, crezând că cele auzite sunt niște fantezii, i s-a adresat valetului contelui de Saint-Germain, un bătrân cu părul alb și cu o Înfățișare de om onest: „Prietene, Îi spuse, nu-mi vine să cred ceea ce zice stăpânul tău. Că ar fi ventriloc, mai treacă-meargă; că ar face aur, pot accepta; dar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]