3,263 matches
-
trecerii noastre, Scept continua să-și conducă vânătorii drept Înainte, fără să se abată nici Într-o parte nici În cealaltă, de parcă tot timpul ar fi știut ce cale luase Krog. Într-o bună zi, cam pe când Începuseră să se crape ghețurile, Scept poruncise să se facă un popas mai lung. Îl chemase pe Gau la el și făcuseră amândoi chef. Spuneau că, de acum, se apropiaseră de Krog atât cât trebuia, astfel Încât să nu-l mai scape din ochi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vedeau Krog și Vindecătorii lui lupta de sânge dar, până atunci, nimeni nu mai făcuse așa cu alți oameni, ci doar cu animalele mari, la vânătoare. Eh, cum-necum, deși am așteptat o grămadă, vrăjmașii n-au căzut În cursă. Se crăpă de ziuă și ei tot nu apăruseră și nici nu se simțea vreo mișcare din partea lor. Am mai așteptat până ce soarele a urcat pe cer de două palme, dar oamenii lui Scept tot nu Îndrăzneau să coboare. - Nu vor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prinși de bulumaci noduroși, slabi, nădușiți și abia răsuflând. - Îi știi? l-am Întrebat pe Scept. L-am văzut cum se Îndreaptă odată. Ochii i holbară și mai și, după care strânse din fălci de-am crezut că o să-i crape măselele. - Și asta... tot de la Tatăl ți-e lăsat? scrâșni el printre dinți. Ochii Îi alergau de la Dupna la Logon, că erau atât de murdari și de slabi Încât abia mai puteai să-i deosebești. Până la urmă, Îl recunoscu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu exista nimic mai confortabil decât casele cu camere de Închiriat la studenți ca aceea În care am campat eu. Niciodată n‑am Înțeles de ce e atât de dezgustător „să Încremenești Într‑o casă Închiriată”, cum a scris Eliot. Oare crăpi mai plăcut În casa ta proprie? Totuși, fără să fie un tip invidios (niciodată nu l‑am văzut invidiind pe cineva), Ravelstein avea o slăbiciune pentru Împrejurimile frumoase și visa să locuiască Într‑una din clădirile elegante ocupate În trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și vegetație. Rosamund coborâse și folosea de zor telefonul proprietăresei, la care nu avusese acces până atunci. Proprietăreasa refuza să preia mesaje pentru noi. Oaspeții nu aveau voie să dea telefoane. Dar acum eram bolnav și femeia nu voia să crăp În casa ei. Îmi spuneam că și lui Rosamund trebuie să‑i fi fost clar acest lucru și, curios, aproape că nu mă afecta În nici un fel. Soarele Încă nu răsărise și era doar atâta lumină cât să poți deosebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
care mă răscolea ca să mă justific. Dar În timpul zborului paginile au dispărut. Ușurarea care se citea pe fața arătoasă a aprigei noastre proprietărese vorbea de la sine. Cât era de mulțumită și de mândră să scape de mine! Ducă‑se să crape În altă parte - În taxi sau În avion! S‑a sculat cu noaptea În cap ca să ne vadă plecând. Au apărut și vecinii noștri francezi. Probabil că fuseseră treziți din somn, cu o noapte Înainte, de ambulanța cu sirenele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
din somn muncită de o presimțire sumbră În legătură cu mine. A telefonat la reanimare și i s‑a spus că am fost transferat. A sărit imediat Într‑un taxi și a venit În goană. - E seară, i‑am spus. - Nu, se crapă de zi. - Și unde sunt? Sora de serviciu era remarcabil de promptă și grijulie. A tras perdeaua din jurul patului meu și i s‑a adresat lui Rosamund: - Scoate‑ți pantofii și urcă‑te În pat, lângă el. Câteva ore de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să țină? GUFI: Știu eu? Niște nemâncați... Au bube în cerul gurii. Ia deschideți gurile! Niște nesătui! (Cei trei cască gurile.) Uitați-vă, uitați-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin... Stau să crape... ARTUR (Privind.): Da, da... Ăștia înghit cu tot cu bube... Au firimituri negre de pâine pe cerul gurii... GUFI: E vina mea. Eu le-am dat de mâncare. ARTUR: Nu trebuia. GUFI: Am greșit... Am crescut trei șerpi la sânul meu. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-o așa. GRUBI (Privind, dintr-o dată atras de ceva, în adâncul gropii.): E-te! BRUNO: Cum? GRUBI: E-te-te! Vezi cât s-a lăsat? BRUNO: S-a lăsat al dracului. GRUBI: Mai puțin și se dă peste cap. O să crape. Ha! Ce-aș mai râde să crape și să-i împroaște. (Cei doi se așază pe marginea gropii și privesc în adânc.) BRUNO: Chiar! Să se spargă buba... GRUBI: Uite-o! Uite-o! Ei cred că se poate cu bruftuluiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de ceva, în adâncul gropii.): E-te! BRUNO: Cum? GRUBI: E-te-te! Vezi cât s-a lăsat? BRUNO: S-a lăsat al dracului. GRUBI: Mai puțin și se dă peste cap. O să crape. Ha! Ce-aș mai râde să crape și să-i împroaște. (Cei doi se așază pe marginea gropii și privesc în adânc.) BRUNO: Chiar! Să se spargă buba... GRUBI: Uite-o! Uite-o! Ei cred că se poate cu bruftuluiala. He! S-au mocoșit degeaba, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
I se mai vede creștetul.) Gata! (Către acel ceva din adâncul gropii.) Marș! Marș! GRUBI (Aplecat mult peste groapă.): Iar mușcă? BRUNO (Din adânc.): Ce? GRUBI: Iar mușcă? BRUNO: Îl găuresc eu. GRUBI: Să nu se scârbească, nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în adâncul gropii, creștetul îi apare și-i dispare în ritm alert.) Ha! Prostuțule! Stai cum trebuie... (Cârâituri, țipete subțiri de animal speriat.) Pfui! (Capul ciufulit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
eram în armată mi s-a întâmplat o treabă asemănătoare. Pe vremea aceea însă nimeni n-avea voie să coboare până jos și ocoleam, frate, ocoleam... O dată s-a deschis singură, ea singură, într-o dimineață, ca o fereastră. A crăpat așa, dintr-o dată, s-a auzit până departe. O! Ce-a mai fost și atunci! Fanfara tot îi dădea, tot îi dădea și noi defilam pe buza gropii, ne făceam că ne uitam în ea și ne aruncam sâmburii... He-he
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
era și atunci... (BĂRBATUL CU TOMBERONUL se îndreaptă, cuprins de nostalgie, spre tomberon și începe să-i răstoarne conținutul în groapă.) Erau alte vremuri, băieți! Câte din astea n-am văzut eu... (Către groapă.) Na, jigodie afurisită! Na! Blestemato! Na! Crapă! Na! ( Încet, încet, din adâncul gropii urcă sunetele unei sonate cântate la pian.) Ia auzi! BRUNO: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A-nceput... GRUBI: Cum? Și-a dat drumul? BRUNO: Nu se poate! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Pe cinstea mea. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
n-o să ajungeți departe. PRIMUL BĂRBAT: O încropeală! O spoială! BRUNO: Ia cărați-vă! AL DOILEA BĂRBAT: N-are cine să vă deschidă ochii. Așa ceva nu poate fi înghițit de nimeni. BRUNO: Hai, valea! GRUBI (Fluierând la ei.): Fuga! Vă crăp capul! PRIMUL BĂRBAT: Am pierdut timpul degeaba. Mai bine citeam un ziar. BRUNO: Gata! Destul! AL DOILEA BĂRBAT: E urâtă! E urâtă, urâtă, urâtă! Asta e! Ceva la fel de urât n-am mai auzit și n-am mai văzut. Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
arunce cu diverse obiecte în ei.): Afară, mucoșilor! Afară! Părăsiți sala! BRUNO (Către GRUBI.): Ai grijă să nu lovești în spectatori. GRUBI: Care spectatori? Afară cu toții! PRIMUL BĂRBAT: E cea mai stupidă piesă din câte s-a scris. Să vă crape capul! GRUBI: Huo! Huo! Ieși afară, târâtură! De ce-ai mai venit, bestie? AL DOILEA BĂRBAT (Către public): Să cereți banii înapoi. Sunt niște mâzgâliți, niște împroșcați. BRUNO: Lasă oamenii în pace! Ce ai eu oamenii? AL DOILEA BĂRBAT: Sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
gândește-te. MACABEUS: Prostii! Dă’ găleata! PARASCHIV: Mai stai. Poate că se trezește și pleacă. MACABEUS: Dă’ găleata! (Furios.) Nu-mi place să-l țin pe ăla... pe cap... PARASCHIV (Se ridică, îi întinde găleata.): Ai să crapi. O să-ți crape capul. MACABEUS: Și? PARASCHIV: Nimic. MACABEUS: Te temi să nu rămâi singur? PARASCHIV: Da. MACABEUS (Efuziv.): Zău? Puiuțule... (Îl ciupește de bărbie; PARASCHIV se retrage umilii și furios.) De ce nu mi-ai tăiat gâtul astă-noapte? PARASCHIV: De greață. MACABEUS: Zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
obiecte care, în alte condiții, ar fi putut deveni arme veritabile.) Ia, lovește-mă cu ăsta... (Un fier de călcat vechi.) Și cu ăsta... (Un ceaun.) Na-o și pe asta... (O ramă veche.) Na! (Un târnăcop.) Dă în mine! Crapă-mi capul! Dă, mă, M-auzi? MACABEUS (Cu ultimele resurse, intră în joc; lovește ca o păpușă cu încheieturile rupte.) PARASCHIV: Așa, așa... Îi aruncă mereu, în față, obiecte peste care MACABEUS este obligat să calce și să se rostogolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lumânarea.! MACABEUS (Realizând despre ce este vorba; cu furie, ridică bara de metal deasupra capului și izbește cu putere în locul unde ar fi trebuit să fie INAMICUL): Aha! Fuge! Lasă că-l prind eu! (A doua izbitură, în scaun.) Îi crăp capul! (Încă o izbitură în masă.) Îl rup în două! INAMICUL (Speriat, fuge prin încăpere, se lipește de PARASCHIV, în spatele acestuia.) MACABEUS: Unde-i? Unde-i? PARASCHIV: Las-o baltă. MACABEUS: Cum? Cum? PARASCHIV: Lasă-l în pace. E speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
înnebunit. Ce rău îmi pare... HAMALUL: Domnule... V-ați prostit de tot? ȘEFUL GĂRII (Observându-i și reacționând și mai violent la vederea lor.): Afară, afară! Bestiilor! În genunchi! În genunchi! IOANA: Tata vrea să stăm în genunchi... CASIERUL: O să crape. O să-i dea sângele pe nas. HAMALUL (Către călător.): Întotdeauna face așa. V-am spus c-o să se termine prost? CASIERUL (Către călător.): Nu-i poate suferi pe călătorii prin ploaie... Îi urăște. IOANA: Tata îi iubește pe călătorii prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vă faceți probleme. La noi aceste crize sunt perfect normale. Se repetă din trei în trei zile. Hi-hi-hi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Încercând să-l ajute pe ȘEFUL GĂRII.): Țineți-vă de mine, domnule... HAMALUL: Mai bine l-ați lăsa să crape. Scena aceasta se va juca deosebit de repede, dând în același timp impresia unei defulări generale.) IOANA: Vrea să te lase să crapi... ȘEFUL CARII: Ce urât! (Către CĂLATOR.) Vedeți, domnule? CASIERUL (La fel, lipit de urechea călătorului.): Câteodată se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
domnule, aflați că îmi place aici. Am tutun, Ioana ne face de mâncare... Unde să mă duc? Ce știți dumneavoastră? Nu știți nimic. Ați călătorit până acum, ați umblat prin ploaie, nici măcar nu v-ați uitat în jur. Acu’ o să crăpați aici, da’ cel puțin știți că o să crăpați fără părere de rău. E, dacă aș putea să călătoresc prin ploaie... măcar o zi... măcar zece zile... nu mi-ar mai păsa de nimic... M-aș urca într-un pod și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ioana ne face de mâncare... Unde să mă duc? Ce știți dumneavoastră? Nu știți nimic. Ați călătorit până acum, ați umblat prin ploaie, nici măcar nu v-ați uitat în jur. Acu’ o să crăpați aici, da’ cel puțin știți că o să crăpați fără părere de rău. E, dacă aș putea să călătoresc prin ploaie... măcar o zi... măcar zece zile... nu mi-ar mai păsa de nimic... M-aș urca într-un pod și m-aș culca acolo și nu m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mă culc... Se întinde pe bancă.) IOANA: Grubi, ce-i cu tine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vezi, ți-am spus... aici nu mai e nimic de făcut... Se împleticesc lucrurile între ele, își pierd șirul, se lasă noaptea înainte de prânz, se crapă cerul și cad picături de apă, se lasă frigul în oase... HAMALUL: Vrea să plecăm... Vrea să plecăm la noapte, cu drezina... IOANA (Către călător.): Vrei să plecăm? Da? Nu minți? Aseară... tot timpul m-ai mințit... N-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
înghețat bocnă, pământul nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe în geografia patriei. Femeia care învârte în mămăligă trage ceaunul de pe foc, apucă găleata de zoaie și crăpând ușa, o zvârle în șănțulețul de scurgere săpat printre câteva lespezi. Firișorul argintiu de gheață de pe fundul șanțului e înecat de viitura care pornește la vale câteva capace de plastic, ghemotoace de praf cu fire de beteală, coji de ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aleg. Să nu asuprești și să nu-ți chinuiești aproapele, murmură părintele, n-ai respectat porunca asta a vieții, Sofronie. Sparge-o, îi spune el Victoriei și-i întinde verigheta. Victoria o aruncă pe lespezile din naos și inelul se crapă în două. Acum te despart de bărbatul tău Sofronie și pe bărbatul tău îl despart de tine Victorie și despărțiti veți rămâne în vecii vecilor. ─ Amin, spune Victoria. „Iată ce ne spune Moses Gaster, citând din Întrebări și răspunsuri a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]